Sarcina e de cinci-șase săptămâni, mi-a zis doctorița, a lăsat instrumentul în tavă și și-a scos mănușile din latex…
Veți păstra copilul?
Eu, Adina, n-am zis nimic. Patruzeci și doi de ani, al patrulea copil, care îmi cam dădea viața peste cap. Banii mereu din salariu-n salariu ne descurcăm. Cei mari încă sunt la liceu, mezina abia va merge la școală, și iar trebuie uniformă, cămașă de bumbac, ghiozdan nou nici nu mai zic de caiete și manuale! Și parcă acum, mai lipsea asta…
Mă sfătuiesc cu Mihai, ce-o zice el, aia fac, mi-am zis în gând.
Am fost la policlinică, i-am zis lui Mihai la cină.
Ei, și?
Da, e sarcină. Șase săptămâni.
Mihai s-a oprit din mâncat și-a pus furculița jos.
Apăi ce mai, îl creștem! Două fete, doi băieți, familia-i completă.
Completă, zici tu Dar cu ce să-i ținem?!
I-am zis și de cei mari, și de Cristina cea mică, care are nevoie de toate cele, și simțeam tot mai mult că să fac un copil la vârsta asta, cu banii ăștia chiar nu-i înțelept.
Mă duc să fac analize pentru avort.
Când au ieșit toate analizele, m-a cuprins jalea. Mi-era tare milă de mititelul din burta mea. Parcă-l simțeam deja sigur era tot o fată, blondă, cu ochi luminoși, năzdrăvană.
M-am urcat în tramvai spre policlinică, ce înghesuială! La coborâre, nici nu am apucat, m-am rostogolit practic. Și atunci, mi-a căzut de pe umăr o bretea și nici nu mi-am dat seama de unde. Mai apoi, m-am speriat: era de la geantă. Hoții au tăiat breteaua și-au luat geanta cu totul banii și toate rezultatele analizelor.
N-am avut ce face decât să mă-ntorc acasă. A trebuit să refac unele analize, pe altele le-am recuperat cu greu.
A doua oară, când am coborât din autobuz, am căzut și m-am lovit la picior.
A treia oară dacă mai încerc, cred că-mi rup gâtul! am spus, cu teamă de superstiție. Atunci am zis: copilul va veni pe lume. Și m-am liniștit.
Sarcina a mers bine, știam deja că-i fetiță. La a doua ecografie însă m-a bușit vestea: doamna doctor a zis că s-ar putea să fie sindrom Down.
Trebuie să faceți amniocenteză, mi-a zis, scriind trimiterea.
Dar vă atenționez: procedura poate să declanșeze avort spontan sau infecții.
M-am sfătuit cu Mihai și am acceptat.
Când a venit ziua, Mihai a stat pe hol, eu am intrat cu emoții. Doctorița a ascultat inima fetiței, bătea nebunește.
Mai așteptăm, a hotărât. Vă punem magneziu.
Au pus magneziu și m-au trimis pe hol să mă liniștesc.
După un timp, m-au chemat iar; inima fetiței era ok, dar stătea cu spatele. Nu se face amniocenteza așa.
Mai așteptăm, a zis din nou doctorița, poate se întoarce.
A treia încercare a fost cu noroc: s-a întors cu fața, totul era în regulă.
Mi-au pregătit abdomenul.
Era cald, geamul larg deschis pentru un pic de aer. Asistenta a luat tava cu instrumente și chiar atunci, a dat buzna pe fereastră un porumbel. S-a speriat, s-a izbit prin cabinet, s-a lovit de oameni. Asistenta a scăpat tava, instrumentele s-au împrăștiat peste tot.
M-au scos din nou pe hol, până goneau porumbelul și pregăteau kit de sterilizare nou.
Ce se aude acolo? s-a neliniștit Mihai.
A intrat un porumbel, a făcut harababură.
Adina, cred că nu-i semn bun. Hai acasă.
Și-am plecat.
La timpul potrivit, am născut o fetiță.
Acum are zece ani.
Blondă, ochi frumoși, năzdrăvană foc…
