Petrecere la rude intrarea fără granițe
Abonați-vă și citiți și alte istorii interesante:
Sprijiniți canalul
Ei, uite Luminița ridică atent un ciob dintr-o vază din ceramică de Horezu și, neîndrăznind să-l arunce, îl aşeză pe pervaz. Iartă-mă, mătușă Lidia, murmură ea către gol.
Apartamentul mirosea a șampon, șampanie și, ciudat, a portocale, deși nimeni nu curățase vreo portocală ieri. Pe covorul din spatele canapelei era un coroniță de plastic sclipitoare. Din sertarul măsuței de cafea a găsit o eșarfă de mătase legată la capete pe care scria Petrecerea fetelor vis împlinit.
Sub calorifer stătea timidă o mănușă roz din cauciuc, cu o fundiță veche. Parcă încerca să fugă de seara trecută și s-a blocat acolo.
Luminița, într-un halat mototolit, cu ciucurele de la cordon zdrențuit, mergea prin cameră cu o pungă de gunoi în mână. Fiecare pas scârțâia ușor sub hârtiile de la bomboane.
Pe pervaz trona un pahar de vin secat pe fund, cu urme rubinii uscate. În vază, în loc de flori, erau trei paie de plastic cu steluțe sclipitoare. Pe perete atârna o ghirlandă de inimioare din hârtie, din care una era vizibil mușcată.
În bucătărie o aştepta un alt front de lucru.
Pe masă trona, stingheră, o jumătate de tort pe trei etaje. Crema se scurgea, ca un om de zăpadă topit, iar pe margini erau înfipte stângaci lumânări în formă de 3 și 8, deși ieri nu sărbătoriseră niciun aniversar, ci doar o simplă întâlnire de fete.
În chiuvetă se aliniau tremurătoare pahare cu urme de ruj. Farfurioarele cu urmă uscată de humus zăceau umede alături. Pe un scaun un pachet de cărți pentru ghicit, jumătate cu fața-n sus, jumătate cu fața-n jos, de parcă prezicerile rămăseseră neterminate
***
Luminița ridică automat o carte regele de roșu o privea cu o superioritate obosită. Aseară, fetele trăgeau din aceste cărți viitoare nunți, noi locuințe și tipi misterioși din străinătate. Șușoteau, dar tot se isca hohote de râs și după, sorbind vin spumant.
Aplecându-se să ia o sclipici de pe covor, găsi sub canapea ceva moale. O ciorapă de dantelă, ruptă la elastic trofeul dansului pe scaun de aseară. Luminița dădu din cap și se duse spre dormitor, unde era măcar liniște.
Dormitorul părea ordonat. Exceptând trei perne pe jos și o plapumă făcută melc uriaș. Aranjă perna pe partea ei din pat și găsi o hârtie roz, îndoită în două.
Inima îi tresări straniu.
Poate era vreo scrisoare uitată de la Radu din bar pentru una dintre prietenele Oanei? Dar scrisul era cunoscut litere mari, ușor înclinate, fiecare o era desenată ca un cerculeț: stilul veșnic al Oanei.
Ești cea mai bună gazdă din lume! Oana.
Luminița rămase cu privirea la semnul exclamării. Părea ușor tremurat. Surâse cu un colț de buze. Cea mai bună gazdă cu vaza mătușii Lidia spartă și sclipici în duș, unde fiecare duș de dimineață e artificiu.
De câte ori mi-am promis niciodată murmură ea căzând pe marginea patului.
***
Sub tălpi, ceva pleoscăi.
Luminița tresări, își trase papucul și văzu un mandarin frumos, lucios, cu coajă intactă. Lipit de el, pe o scobitoare ținută cu o gumă, era o bucățică de hârtie: Să fie viața dulce!
Ieri, probabil, râseseră toate de acest toast. Acum, mandarinul părea un soi de ironie crudă.
Telefonul vibra pe noptieră. Pe ecran: Oana (taifunul nostru).
Evident, spuse Luminița în gol, și răspunse totuși, înghițind. Alo.
Lumi! vocea Oanei era veselă, de parcă petrecerea continuă în alt apartament. Ești zeiță, pe bune! Fetele-s extaziate! Cu noi e și Manichiurista, povestim cum ai speriat spiritul din dulap!
În fundal, hohote și cineva țipă: Să-i spui Luminiței că numai la ea nasc copii de-acum! și iar râsete.
Mulțumesc, Lumi spuse Oana, mai încet. Chiar știi tu, la tine e ca acasă.
Luminița privea mandarinul din papuc.
Mda la mine ca acasă
Nu te rețin! Odihnește-te, regina bufetului! și convorbirea se închise brusc, lăsând liniște.
***
Luminița își scoase ochelarii și-i puse lângă bilețelul Oanei. În reflexia din ușa dulapului văzu o femeie spre cincizeci de ani, cu trăsături obosite, ochi verde surprinzător de tineri și coc grăbit din care ieșea o sclipici. Una, răzleață și rebela.
Telefonul imită un video-apel, alt sunet melodios: Tania fiica.
Luminița oftă, își trecu mâna prin păr, dar sclipiciul rămase dârz.
Da, draga mea? răspunse, iar pe ecran, Tania, cu breton ciufulit și cană de cafea.
Mamă! Tania miji ochii, privind atent. Vedeam eu iar sclipici pe pisică?
Pe mine e. Pisica s-a ascuns după dansul cu cărți. Poate iar în sertarul cu lenjerii
Și povesti fetei totul pe scurt.
Mamă, Tania surâse, apoi deveni serioasă. Te auzi? Pisica se ascunde, ceramica e în cioburi, mandarine în papuci Poate reușești să-i zici Oanei nu?
Luminița simți, în cuvintele Taniei, o balanță între blândețe și reproș.
Îi e greu, reacționă automat. O știi.
Da ție nu-ți e greu? o întrerupse Tania blând. Tu când te-ai relaxat, nu primind musafiri?
Luminița privi mănușa roz de sub calorifer, bilețelul de lângă ea și apartamentul pustiu, plin cu râsul altora de ieri.
Nu știu, răspunse sincer. Parcă și eu m-am ascuns undeva ca pisica.
Tania chicoti discret.
Mamă, te iubesc. Dar, serios, gândește-te: data viitoare poate bem noi două un ceai. Fără ghicit și fără sclipici.
Ecranul se bloca o secundă, apoi reveni. O pauză grea rămase între ele.
Vedem, spuse Luminița.
Pentru prima dată, vedem a sunat nu ca sigur, Oana, ci ca începutul la ceva nou.
***
Prima oară când Oana a venit la Luminița fără motiv era început de martie, cu zăpadă murdară pe jos, dar pe pervazul Luminiței răsăreau ghiocei deja.
Lumi, deschide, vin cu pace și plăcintă! strigă Oana încă înainte de a suna. Plăcintă de casă!
Luminița deschise și se trase, căci Oana intră vijelie, cu miros de parfum vanilat și aer rece. Ținea în brațe o tavă mare cu ceva rumenit.
Plăcintă cu varză, ca la bunica, ții minte? fără să se descalțe, se îndreptă spre bucătărie. Doamne, ce hol ai! Parcă-i poză de revistă!
Luminița zâmbi jenată, aranjând un fular pe cuier. Apartamentul ei de două camere dintr-un bloc vechi era mândria ei tapet asortat cu draperiile, o pătură lucrată la croșetă de mama, bucătărie cu fațade albe, masă de lemn și ferestre cu flori.
Aici e cald și primitor toți oaspeții spuneau. Pentru Luminița, asta era viza reușitei.
Haide, descalță-te, zise ea, preluând tava. E grea.
Ca viața mea, râse Oana, cu ochii sclipind. Uite, Lumi, mă gândeam la mine e chiuvetă-n cap, șase metri bucătăria, sus vecinul urlă, jos dă cu bormașina. Dar la tine
Oana se învârti ca pe scenă în livingul cu masa rotundă și canapea largă la geam.
La tine e aer! Aer, Lumi! Păcat să stai singură. Hai să facem mici întâlniri? Noi două și încă două prietene de-ale mele, să vezi ce fete faine!
Păcat să stai singură a atins-o ca un ac.
I-au trecut prin minte seri lungi în care chiar stătea singură pe canapea, cu TV-ul pe fundal, croșetând la un nou fular, în timp ce Tania era pe la prieteni. Rudele-o căutau doar de sărbători
Întâlniri? întrebă ea. Ei, de ce nu? Tocmai avem plăcintă încercă să pară dezghețată.
Oana ridică sprâncenele, surprinsă.
Deci accepți? Am adus plăcinta ca mită, credeam că trebuie să trag de tine! Bine! Sâmbătă? Fără motiv, hai să-i zicem… repetiție de petrecere a fetelor.
Luminița puse tava la încălzit. Sâmbăta părea departe, cam ireală.
Bine, sâmbătă. Fac și eu ceva de mâncare.
Lumi, ești de aur! Oana o cuprinse, și Luminița își simți oasele trosnind. Nu degeaba suntem aproape surori.
Cuvântul aproape a sunat straniu, dar Luminița l-a înghițit cu o bucată de plăcintă.
***
De Paște, au hotărât, firește să fie la Luminița. Firește, Oana a fost inițiatoarea.
La Lumi e mereu casă adevărată! spunea ea tuturor. Cozonaci de revistă, ouă ca în reclame și Muța pisica controlor-șef.
Pisica tigrată, de fapt arăta mai mult ca un portar obosit, dar important suna bine.
Oana veni cu alte trei prietene.
Luminița, obișnuită cu mesele tihnite în familie, s-a blocat când coridorul i s-a umplut de: Roșcata-n galben, bruneta cu geacă de piele și minuta cu râs puternic.
E Lenuța, Irina, și Maria, cutare Oana. Fete, asta-i Luminița de care v-am zis, cozy și gustoasă.
Luminița le ajută cu încălțămintea, le dădu papuci, le arătă unde să-și pună gecile. În minte calcula: scaune suficiente, doi cozonaci, unsprezece ouă, salate și răcituri pentru terapie de seriozitate.
Dar nu era de ajuns. Oana, în toiul discuției despre glazură, scoase telefonul:
Vai, uitasem, Catinca și Iulia sunt aproape, le invit! Lumi, nu te superi? Vin și ele cu ouăle lor!
Luminița voia să comenteze, dar cuptorul scârțâi suspect. Se repezi la cozonaci. Când reveni, mesajul fusese trimis.
Gata, vin peste jumătate de oră!
***
Petrecerea se transformă rapid în mic bâlci.
Fetele dezbăteau metode de crescut aluatul, amintind de cuptoare de la țară. Lenuța agitând bolul cu glazură, stropește fețele, fața de masă, totul devine pistruiat cu ciocolată.
A, norocul bate la ușă? o scăpă Lenuța încurcată.
Oana începe să râdă, fetele după ea. Luminița șterge pata, dar nu dispare.
Lasă, se spală.
Privirea Oanei caldă și recunoscătoare fixată pe ea, ca și cum salva nu o față de masă, ci o lume întreagă.
Seara, pervazul gemea de ouă colorate, pe perete stătea o cunună de șervețele, sub masă sandale, iar Oana rosti ținând pahar de vin de buturugă:
Fetelor! Oficial: la Lumi e mereu sărbătoare adevărată!
Toate au aplaudat. Iar Luminița, roșind, a simțit că sărbătoarea adevărată se lipește de ea sub coaste. De parcă bucătăria ei și canapeaua ei erau scene pentru ceva mare.
***
Copilă fiind, era invers. Atunci sărbătoarea adevărată era la Oana.
Oana era liderul: deschisă, gălăgioasă, puțin obraznică, dar fermecătoare.
În curtea lor se adunau mereu lângă scara Oanei. Pregătea defilări în halatul mamei și făcea cluburi secrete sub scară. Chiar și bătrânele ziceau artista noastră.
Luminița era discretă, ordonată. Ajungea la timp acasă, dădea cărțile la bibliotecă fără să le Îndoaie, ștergea pantofii pe preș să sclipiască.
Lumi, tu ești olimpica, zicea mătușa Lidia, sora mamei și mama Oanei. Vezi de Oana, poate te molipsește și ea chef de carte.
În adolescență, drumurile s-au răsfirat. Oana a rămas acasă cu povești de discotecă, Luminița la liceu, apoi muncă la contabilitate. Se vedeau rar, de obicei la mese cu toată familia.
Apoi a murit mătușa Lidia. Înmormântare, pomeni, fețe crispate și cicatrici vechi scoase la suprafață. Atunci, cele două au stat la povești până-n noapte, liniștind amarul cu ceai dulce.
Parcă casa a murit odată cu mama, a spus Oana. Nu știu cum să funcționez fără ea.
Luminița, care deja trăise asta, i-a spus molcom:
Merge altfel. Nu mai bine, nu mai rău. Doar altfel.
Și de-atunci s-au sunat tot mai des. La început oficial, cu acte, apoi doar să vadă ce mai faci?.
Oana a atras-o pe Luminița în viața ei, ca o vâltoare ce trage frunza prudentă.
Noi să trăim fiecare pe lumea ei? se revolta Oana. Nu! Vin la tine, vii la mine.
La Oana nu prea ajungea Luminița. Mereu apărea altceva. Dar Oana venea din ce în ce mai mult.
***
Formula la Lumi a devenit universal valabilă.
Logic, la Lumi, anunța Oana la telefon. Nu vine nimeni la mine. Bucătărie-amărâtă, pe când la Lumi ai spațiu de bloggeriță!
Unde facem Revelionul? întreba cineva la Oana.
La Lumi! Are ghirlande și salată de pește cât un tort.
Paștele? La Lumi.
Ziua Mariei? Tot la Lumi, punem tortul la vedere.
Seară random cu vin? Unde altundeva, la Lumi că-i cozy și hrănește bine.
La început, asta o flata pe Luminița.
Casa ei devenea centru pentru cineva, loc unde râdeau oameni. Găsea plăcere în servetele noi, gustări, rețete de pe net, admirația prietenelor Oanei.
Ca-n revistă, la dvs., doamnă!
Dar treptat s-a simțit apăsată. Oaspeți nu doar invitați de Oana.
Lumi, salut! Eu și Irina vrem să dăm o fugă la tine. Oana e la salon. E ok, da?
Odată, a treia oară într-o săptămână, a deschis și a găsit-o pe Nadia, o fostă prietenă veche cu care avusese un conflict urât. Nu se mai suportau de ani.
Oana mi-a zis că petrecerea e la tine, pot să te ajut cu ceva?
Luminița voia să spună: Oana a greșit, nu aștept pe nimeni. Dar n-a făcut-o.
Intră Vrei ceai?
Ștergarul din mâna ei s-a strâns ca o funie.
***
Încercarea ei de protest a fost copilărească: Vrei să stric totul? Ia biscuiți ieftini!.
De obicei, cumpăra coronițe bune de la brutărie. Acum luă cele mai simple, ieftine, fărâmicioase.
Să creadă și ele că nu-i restaurant, gândi ea punându-le pe farfurie.
Petrecerea a ieșit de minune. Fetele au mâncat biscuiți proști și-au adus fiecare ce a avut: brânză, măsline, o salată improvizată.
La final, cineva a uitat un șir de mărgele pe clanță. Dimineața, Luminița le observa strălucind pe ușa albă. Voia să le strângă, dar iar s-a sunat la ușă.
Lumi! Oana intra vijelie. O! Ai petrecere și pe clanțe!
Luminița voia să protesteze, dar la atâta entuziasm a oftat doar:
Petrecere
Petrecerea nu voia să plece
***
Denumirea petrecerea de ghicit a fost specială. Oana anunță în grup:
Azi ghicim viitorul, Lumi tu ești oracolul-șef. La tine ceainicul șoptește!
Luminița râse, amintindu-și ceainicul calcifiat.
Lenuța apăru cu cărți de tarot, lumânare groasă și o oglindă mică.
Azi facem spiritism, declară.
Luminița hihoti jenată.
Ce spirite, Lenuțo? Doar a borșului pe-aici.
Nu e! Oana râse. E joc.
Au stins lumina, au aprins lumânarea. Camera s-a umplut cu umbre aurii. Muța pisica s-a cocoțat speriată la geam.
Au întins cărțile, oglinda fixată să le vadă fețele.
Acum întrebăm universul, șopti Lenuța.
Luminița stătea stingheră pe marginea canapelei. Privea flacăra tremurândă și se gândea ce ciudat că întrebările despre dragoste, bani, mutări nu ating și viața ei.
Brusc, becul a pâlpâit și totul s-a stins.
Uau, șopti cineva.
Un semn! Lenuța triumfă. Fetele au chiuit.
Luminița voia doar să găsească lanternă, dar Muța a sărit brusc și s-a ascuns în dulap, trântindu-l.
Clar, semn că e prea înghesuit spiritului aici, a spus Luminița.
Curentul s-a întors, dar pisica n-a ieșit 24 de ore. O auzea miorlăind și zgâriind rafturile.
Când în sfârșit a ieșit, supărată și prăfuită, Luminița i-a spus șoptit:
Hai să ne ascundem amândouă, ce zici?
Pisica a pufnit și a fugit în bucătărie, pe urmele sclipiciului uitat.
***
Luminița n-a îndrăznit din prima să spună nu.
Ședea la bucătărie, privind câmpul gol al mesajului de pe telefon. Cursorul palpa, ca un tic nervos.
Degetele au scris: Oana, data viitoare la tine, vă rog. A șters.
Altă încercare:
Oana, nu mai pot
Oana, fără petreceri la mine o vreme
Oana, m-am săturat de musafiri, pe bune.
Fiecare mesaj părea prea blând sau prea aspru. Vocea Oanei răsuna în minte: Lumi, știi tu Ești bună, nu ți-e greu
A inspirat adânc, a lăsat telefonul și s-a uitat în oglindă. Lumina tremura pe tavan. A vrut să-și aranjeze părul, dar și-a spus:
Oana, data viitoare să sărbătoriți la tine.
Vocea i-a scârțâit.
Fără scuze, amintire din vocea Taniei. Ai dreptul.
S-a îndreptat.
Oana, a repetat privindu-se. Mă bucur de întâlniri, dar m-am săturat de petreceri la mine. Data viitoare, la tine.
Gâtul i s-a înnodit, dar a insistat.
A tastat:
Oana, chiar sunt obosită. Data viitoare sărbătoriți la tine, bine? Am nevoie de pauză.
Degetul plutise peste Trimite. Teama de a pierde, de a dezamăgi, îi bloca respirația. Dar a trimis. Și s-a ridicat să vorbească personal.
În oglindă, a repetat de câteva ori discursul.
Oana, mi-e greu cu atâția oameni
Oana, te iubesc, dar nu-s scena tuturor
Hai să punem limite.
De fiecare dată la limite vocea îi devenea subțire. În reflexie nu era nicio gazdă autoritară, ci o femeie ce învăța să spună nu.
Dar undeva, la a treia încercare, i s-a desenat o urmă de hotărâre în priviri.
Bine, zise spre zorii din oglindă. Merg la ea. Nu la mine. La ea.
***
La Oana a mers fără anunț.
Dacă ea vine neanunțată, cu plăcintă și prietene, așa merg și eu, conchise Luminița.
Bloc vechi, scara largă, miros de mucegai, cutii poștale pline și pereți scorojiți. Cândva, ei îi plăceau astfel de case, îi simțea sufletul. Acum, păreau doar triste.
Fără lift. Urcă încet. Dintr-un etaj ieșea amestec de balsam ieftin și supă de ieri.
Ușa Oanei era ușor de recunoscut: coroniță strâmbă de plastic cu Aici locuiește minunea. Altădată, părea simpatic. Azi cam trist.
Bătu. Nimic. Sună prelung. După minute bune, răsună pași și voce răgușită:
Cine-i?
Eu, Luminița.
Lung chin cu zăvorul. În sfârșit, Oana deschise.
Oana era cu un trening vechi, un singur ciorap, altul în mână. Un coc dezordonat, ochi umflați.
Lumi? De ce fără telefon înainte?
Tu vii anunțată la mine? întrebă simplu Luminița.
Oana clipi, dar dădu la o parte bariera.
Apartamentul lovea nu prin mobilă sau tapet, ci prin gol. Golul pe care îl simți din prima.
Nicio notă de bine ai venit nici covoraș, nici raft de pantofi. Doar un mop în colț, bocanci, o balerină desperecheată. Pe jos, o pată veche.
În cameră, canapea cândva verde, acum scorojită. Pe ea un maldăr de haine. Pe jos, sticle goale de vin, cutii de energizante, un jurnal boțit. Pe scaun, laptop și scrumieră plină de mucuri.
Sub masă, două cești: una, întoarsă, cu pată uscată; alta, abia stă pe covor, cu cafea mizeră și scrum în ea.
Pe pervaz, nu flori: pahare de plastic, pungă de chipsuri, un rest de lămâie.
Luminița simți cum i se strânge ceva în piept.
Nu e doar dezordine e viață risipită pe colțuri, fără interes.
***
Nu mă privi așa, tăie Oana, prindzându-i privirea. Nu am apucat să dau cu mopul, după tot ce s-a întâmplat.
După ce? murmură Luminița.
După mama, după job, după ridică din umeri către pet-uri. După viață, punct.
Oana merge spre bucătărie și Luminița o urmează din instinct. Cămară mică, masă, un scaun, frigider cu magneți dezlipiți. În chiuvetă, farfurii cu urme de mâncare uscată. O tigaie cu cartofi prăjiți dăltuiți. Un sac de gunoi legat, dar neluat.
Voia să te sun, se justifică Oana, punând la fiert un ceainic demult nespălat. Dar tot nu
Luminița stătea cu geanta în brațe. Imagini cu bucătăria ei, fața de masă, tort, sclipici, hohote, din capul recent.
Simțea aproape limpede că pentru Oana apartamentul Luminiței e refugiul din calea acestui dezastru.
Ai venit cu vreo treabă? zise Oana, intoarsă. Sau doar să mă critici?
Cu treabă, spuse Luminița. Dar și revizia face parte.
***
Eu Oana căzu greu pe scaun. Credeam că ești supărată.
Ochii umezi.
Sunt, recunoscu Luminița. M-am săturat de petreceri la mine. Aseară a fost picătura.
A pus geanta pe masă, fără să mute cutiile.
Dar vreau să înțeleg.
Oana șterse cu mână rimelul.
Ce să înțelegi?
De ce aici e așa. Și de ce la mine se întâmplă tot ce e ca acasă.
Oana chicoti amar.
Pentru că la tine e acasă, oftă. Aici eu nu simt nimic. De când nu mai e mama, cum am împărțit totul, certuri. Simt că stau chiriașă. Am lucruri, n-am viață. Tu știi unde-i fiecare lingură, ce pisică toarce pe pervaz. Tu ești ca și cum știi să fii stăpâna propriei vieți.
Un suspin.
La tine nu mi-e frică. Și nu-s singură.
Luminița a simțit cum ceva cald și moale i se lărgește în suflet milă, recunoașterea propriilor trăiri.
Și eu, Oana râse cu amărăciune, credeam că-ți place haosul petrecerilor Că tu organizezi totul.
Strânse mâinile.
Chiar am crezut, sincer. Că tu iubești casa plină. Doar că n-am vrut să văd și haosul pe care-l car, și l-am pus pe umerii tăi
Luminița înghiți în sec.
Și deci spuse încet, n-ai băgat de seamă cum casa mea devine prelungirea dezastrului tău?
Oana acoperi fața cu palmele.
Mi-e teamă singură, Lumi. Chiar mi-e teamă. Seara, numai eu aici, aud vocea mamei. Exigențe, reproșuri Chem oameni, fug la tine, că la tine e aproape ca atunci când era mama.
Luminița s-a așezat în față. Vorbele repetate în oglindă parcă s-au liniștit.
Oana, rosti hotărât, dar linistitor. Regret că ești atât de singură. Și mă bucur că vezi în casa mea un refugiu, dar
A pus palmele pe masă să nu tremure.
Nu mai pot să fiu singura ta pernuță de scăpare.
Oana privi în jos. Luminița oftă adânc.
Hai să încercăm altfel.
***
Altfel cum? suspină Oana în batiste.
De exemplu, nu toate sărbătorile la mine.
Privirea Luminiței alunecă peste cești, haine, pungă de gunoi.
Începem cu un lucru casa e și loc de suflet, nu doar de râs. Unde nu ți-e rușine cu tine însăți.
Oana zâmbi ușor amar.
Mie mi-e rușine cu mine demult, mărturisi.
Atunci începem să reparăm chiar aici, s-a ridicat Luminița. Dacă tot carăm toți cu gălăgia la mine, aici rămâne pustiu. Iar mie mi-e prea greu.
S-a sprijinit în scaun, cu ochii în ochii surorii.
Hai să facem cu rândul. O dată la mine, o dată la tine. Și nu mulțimi puține, rar, o dată pe lună.
Să aduc oameni aici, în dezordine asta? se miră Oana.
Eu propun să nu-mi faci casa singurul tău loc de sărbătoare, răspunse Luminița. Transformă-ți casa ta într-un astfel de loc.
Privirea îi era mai blândă.
Și propun să începem cu ceva mic. Nu cu oameni. Cu noi.
Oana încruntă din sprâncene.
Adică?
Luminița rulate mânecile.
În sensul că, întâi, ducem gunoiul, spălăm ceștile, ștergem masa și facem clătite. Doar noi două. Fără fete, fără sclipici, fără spiritism. Noi două.
Clătite? Oana hiccu, dar în ochi sclipea o scânteie. Eu știu mai bine de gogoși.
Merg și gogoșile, acceptă Luminița.
***
Au început.
Încet. Luminița strângea gunoiul, Oana rușinată spăla ceștile. Apoi Luminița i-a spus:
Nici eu nu m-am născut cu canapea curată. M-a învățat mama. Apoi viața. Tu ai ales alt mod de supraviețuire.
Oana tăcea și ștergea ceștile ca la examen.
În bucătărie mirosea a prăjeală. Oana, la treabă, părea fetița din mahala ce făcea modă pe scara blocului. Doar că catwalk-ul era printre pereți crăpați și cartofi reci.
La masă, mâncând clătite fierbinți cu gem, sună soneria.
Cine-o mai fi? se sperie Oana.
Luminița aruncă un ochi: zâmbea.
Ai noștri, spuse ea.
În prag Tania, cu rucsac și o plasă.
Am venit după miros, se scuză. Ți-am scris, mama, nu mi-ai răspuns. Am zis să dau o fugă.
Oana, puțin stingherită, și-a netezit părul.
Intră, zise Luminița. Avem repetiție de generație nouă.
Tania privi întreaga scenă, masa, pe Oana, pe mama ei. Pe față, surpriză, apoi aprobare tacită.
O, spuse. Și la mătușa Oana e sclipici!
Ce sclipici? nu pricepu Oana.
Uită-te sus, chicoti Tania.
Toți priviră sus. Pe lustră, prinsă, stătea o stea argintie cunoscută.
Luminița râse.
Iată, spuse. Avem sclipici la amândouă. Nu doar la mine.
Important e să fie acceptat de ambele, făcu cu ochiul Tania.
Luminița simți cum ceva i se ridică în suflet. Încă se enerva la Oana, încă se temea de petreceri noi. Dar acum avea alegere. Și Oana la fel.
Ședeau toate trei la masa mică, mâncau gogoși din aceeași tigaie și râdeau când făina i-a rămas Oanei pe obraz.
În râsul lor nu mai era sentiment de folosire fără permisiune a cuiva. Era prima sărbătoare mică, dar sinceră. Fără regina bufetului și cea mai bună gazdă din lume. Doar Luminița, Oana și Tania.
