Sanda nu suporta zilele în care la orfelinat veneau potențiali părinți adoptivi! În cei șapte ani de când locuia aici, nimeni nu o alesese niciodată.
Când era mică, abia aștepta aceste zile. Stătea ca fermecată și se uita la doamnele elegante și la domnii cu ochi blânzi. În mintea ei, ei erau niște vrăjitori care aveau s-o ducă departe, într-un palat. Mama cea nouă urma să-i dea un sărut de noapte bună, iar tata să o poarte pe umeri prin parc. O să aibă și camera ei, unde să nu-l mai vadă zi de zi pe Cristi, băiatul gălăgios.
Cristi îi trăgea mereu de codițe și râdea de ea strigând-o Pițigoi. Sanda nu știa ce înseamnă exact, dar îi suna tare urât. Cristi nu se lăsa:
Pițigoi! Pițigoi!
Avea numai cinci ani când a ajuns la orfelinat; părinții îi muriseră într-un accident. Mult timp nu a înțeles de ce nu o mai caută și de ce au abandonat-o. Apoi a realizat că nu se vor mai întoarce niciodată. Cu timpul, chipurile lor s-au șters din amintire, la fel vocea, mirosul, casa în care trăiseră împreună.
Își dorea cu disperare să fie aleasă măcar o dată! Dar minunea nu se întâmpla, și Sanda începea să priceapă că pe ea nu avea să o ia nimeni vreodată. Nu era o fetiță frumoasă ci una băiețoasă. Mereu erau alese fetele cu funde mari, cu zâmbete luminoase și păr strălucitor.
Cristi nu se lasă, nici când au crescut. Acum, însă, Sanda aflase între timp că pițigoiul e o pasăre mică, dar tot îi suna batjocoritor. În ziua aceea, iarăși veneau părinți să caute apoi copii. Fetițele au fost îmbrăcate în rochițe, cu panglici în păr, numai Sanda s-a tuns scurt, băiețește. Nu mai voia să fie aleasă. Hotărâse că, de acum, ea avea să aleagă totul în viața sa!
Când au văzut-o tunsă, educatoarele au rămas fără cuvinte, iar Cristi a zis și el, cum făcea mereu:
Pițigoiule!
Sanda avea doisprezece ani. Cristi era cu trei ani mai mare. Nicio familie nu a ales-o în ziua aceea. Parcă privirea ei îi azvârlea cu fulgere și trăsnete iar părul tăiat strâmb îi făcea chipul neobișnuit.
După trei ani, Cristi a ieșit de la orfelinat. S-a dus să-și ia rămas bun de la toți. S-a oprit în fața ei:
Deci gata, Pițigoiule?
Gata, rămas bun, a răspuns ea indiferent.
Să ții minte, nu mai ai mult! Peste trei ani vin să te iau eu!
Da cine ți-a zis că eu o să te aleg, măi nătărăule? a rostit ea aspru.
Cristi a privit-o ciudat, îndelung, apoi a plecat fără să privească în urmă.
Sanda a ieșit din poarta orfelinatului, și a respirat aerul rece, plin de promisiunea libertății. Din rățușca cea urâtă, devenise între timp o domnișoară frumoasă cu părul ca spicul, ochii verzi și trup subțire. Se îndrepta spre apartamentul părinților. Deodată aude:
Bună, Pițigoiule!
S-a întors. Cristi era acolo.
Ce cauți aici? a întrebat ea.
Ți-am promis că vin să te iau, iată-mă.
Ți-am zis deja, eu aleg!
Sanda s-a uitat la el; Cristi crescuse și el mult și se lățise în umeri.
Atunci alege-mă pe mine, Sanda! a zis el, aproape șoptit.
O să văd, a răspuns ea și a pornit spre noua ei casă.
Cristi a însoțit-o până în fața blocului, a așteptat să intre, apoi a plecat. În fiecare seară venea și se așeza pe banca din față, rămânând până stingea ea lumina.
Vara s-a dus, a venit toamna cu ploi, iar după toamnă iarna. Cristi tot nu lipsea seară de seară. Într-o zi, Sanda s-a apropiat de el.
Nu ți-e frig? Nu te-ai săturat să aștepți?
Nu contează. Am răbdare. Numai tu să mă alegi, te rog, draga mea! a zis el și a privit-o cu blândețe.
Sanda a sărit de pe bancă, ca arsă, și a fugit în casă. L-a urmărit printre perdea cum se uita la fereastra ei.
În ajun de Anul Nou, Sanda se grăbea spre casă. Avea de pus masa, de îmbrăcat rochia nouă curând trecea în alt an. Pe bancă nu era Cristi. Inima i-a tresărit de teama unui necaz…
După ce a terminat cu toate pregătirile, și-a turnat un pahar cu spumant moldovenesc. S-a uitat încă o dată pe fereastră și, văzând că încă nu venise, pe piept i-a crescut un nod de teamă:
Să-l caut? Unde? Nici adresa nu-i știu, nici telefonul!
Se boscorodea singură printre dinți.
Atunci, deodată, afară ceva a luminat puternic.
Deja trag cu artificii, s-a gândit ea și s-a apropiat de geam. Pe zăpadă, focurile desenau litere uriașe:
ALEGE-MĂ, SANDA!!!
Cristi era pe bancă, ca de obicei, se uita spre fereastra ei și îi făcea cu mâna.
