Sanda ura din suflet zilele în care la orfelinat veneau posibilii părinți adoptivi! În șapte ani de când trăia aici, nimeni nu o alesese vreodată.
Când era mică, zilele acestea îi păreau magice. Cu ochii mari și rotunzi, urmărea doamnele elegante și domnii în costume, care semănau a vrăjitori. Își imagina că o vor duce într-un palat, unde o nouă mamă avea să-i dea pupic de noapte bună. Și un nou tată urma să o plimbe pe umeri, râzând amândoi. Avea să aibă propria cameră, să scape de privirea acră a lui Vasile, care îi trăgea mereu de codițe, tachinând-o:
Ciocârlie! Ciocârlie!
Sanda habar n-avea ce înseamnă asta, dar i se părea tare răutăcios. Iar Vasile nu înceta niciodată:
Ciocârlie! Ciocârlie!
Avea cinci ani când a ajuns la casa de copii. Părinții săi muriseră într-un accident de mașină. La început, nu pricepea de ce mama și tata n-o mai caută. De ce au părăsit-o.
Anii au trecut și chipurile părinților s-au estompat până la uitare, la fel și vocile sau mirosul casei. Rămăsese doar ea, cu dorințele și tristețile ei.
Sanda voia din tot sufletul să fie aleasă, dar minunea nu venea. Înțelese, mai târziu, că nimeni nu alege fetițe bălăioase, firave, cu ochii neliniștiți. Toți voiau fata zâmbitoare, cu fundițe roșii de borangic în păr și cu aer de păpușă.
Vasile a continuat să o necăjească. Acum îi spusese că ciocârlia e doar o pasăre.
În acea zi, iar au apărut părinți adoptivi. Fetele au fost dichisite, cu părul împletit și fundițe colorate. Dar Sanda, fără să se mai uite în oglindă, și-a tuns ea însăși cosițele, lăsând doar câțiva centimetri. Nu voia să o aleagă nimeni. Își promisese că, de acum înainte, doar ea va alege pe cine vrea în viața ei!
Educatoarele au amuțit văzând-o tunsă băiețește, iar Vasile a zis ca de obicei:
Ciocârlie!
Sanda tocmai făcuse doisprezece ani. Vasile avea trei ani peste ea.
În acea zi, nimeni n-a ales-o. Cu părul ciuntit, privirea tăioasă, arăta fioros. Trei ani mai târziu, dușmanul ei de moarte, Vasile, a părăsit orfelinatul. Salutând pe toți, s-a oprit la Sanda:
La revedere, Ciocârlie?
Drum bun, i-a răspuns ea nepăsătoare.
Ține minte! Nu trebuie să mai stai mult! Trei ani trec repede! După, vin eu să te iau cu mine! a zis el hotărât.
Ha! Cine ți-a spus că tocmai eu te aleg? Ești prost! i-a răspuns ea abrupt.
Vasile a privit-o ciudat, prelung, apoi a plecat fără să privească înapoi.
Ieșind din orfelinat, Sanda a simțit aerul de libertate și de viață adevărată. Din rățușca cea urâtă devenise o fată superbă: păr lung până la brâu, ochi verzi ca iarba, corp subțirel. S-a dus spre apartamentul mamei, dar deodată aude:
Bună, Ciocârlie!
Când s-a întors, Vasile era în fața ei.
Ce cauți aici? îl întreabă ea.
Ți-am promis că vin să te iau. Și am venit! spuse Vasile, apropiindu-se.
Ți-am spus că eu aleg! Sanda s-a uitat la el de jos în sus; între timp, băiatul crescuse, avea umeri lați.
Alege-mă, Sanda! o rugă el blând.
Mă mai gândesc, răspunse Sanda, pornind spre noua ei casă.
Vasile a urmat-o până la scară, așteptând să intre. În fiecare seară, stătea pe bancă, sub geamul ei, privindu-i luminile în fereastră până când ele se sting.
Vara s-a dus; toamna plină de ploi i-a luat locul, apoi a venit iarna cu nămeți albi. Vasile tot aștepta. Până într-o seară, când Sanda i s-a alăturat pe bancă:
Nu te-ai săturat? Nu ți-e frig?
Cu răbdare trec toate. Te rog, alege-mă! și privirea lui era caldă și blândă.
Sanda a tresărit și a fugit spre casă. S-a uitat pe fereastră, printre perdele, cum băiatul are ochii la lumină din camera ei.
Abia se apropia Revelionul. Pe 31 decembrie, Sanda alerga acasă, grăbită. Trebuia să pună masa, să îmbrace rochia cea nouă. Spera să-l vadă iar pe Vasile pe bancă, dar acesta lipsea. Inima i-a tresărit. O fi pățit ceva?
Mai târziu, a terminat graba cu pregătirile de sărbătoare și și-a umplut un pahar cu vin spumant ieftin din Republica Moldova. S-a apropiat de geam tot nu era Vasile. În sufletul ei a început să se răsucească o teamă, un ghem greu
Ce fac? Unde-l caut? Nu știu nici adresa, nici numărul lui! se certa pe sine.
Chiar atunci, ceva a explodat o clipă pe fereastră!
Iaca, au început artificiile a oftat fată, apropiindu-se.
Pe zăpada din fața blocului, cu litere de foc, strălucea:
ALEGE-MĂ, SANDA!
Iar Vasile era pe bancă, ridicând mâna spre fereastră, cu un zâmbet larg ce i-a colorat visul.
