Nu mai este Catinca Feciorii ei au venit din oraș în sat la parastas. Bine că măcar acum s-au arătat, șușoteau vecinii pe la poartă. Au dus, totuși, mama pe ultimul drum. S-a isprăvit și parastasul, iar băieții cu familiile se pregăteau deja să plece înapoi la oraș. Când colo, în prag a intrat mătușa Lidia, sora Catincăi.
Mătușă Lidio, noi trebuie să plecăm, a rupt tăcerea feciorul cel mare. Trebuie să închidem casa. Și dumneavoastră ar fi timpul să vă porniți.
Să plec? s-a mirat sora răposatei. Eu sunt acasă! Unde să mă duc? Nu am unde!
Toți au rămas uimiți privind-o pe Lidia.
Ruxandra și Dumitru s-au căsătorit și s-au mutat la mama lui Dumitru.
Nunta a fost modestă. Au hotărât să păstreze leii strânși pentru altceva, nu pentru o petrecere mare.
Până atunci, fiecare a stat separat Dumitru cu mama, iar Ruxandra la căminul studențesc. Acasă nu putea sta, că mama ei era mereu plecată cu prieteni vechi și noi
Pe tată nici nu l-a cunoscut.
Mama lui Dumitru a decis să le lase timp singuri. Și-a luat concediu și a plecat la sora ei, Catinca, la țară.
Se odihnea des acolo. Sora rămăsese singură. Bărbatul ei s-a prăpădit, iar feciorii, doi la număr, veneau și sunau rar.
Parcă nu le-ar păsa dacă mama ar avea nevoie de ceva Dar fiecare cu ale lui, toți ocupați
Catinca ținea necaz pe ei. Așa e, nu puteai tu, odrasle, să-i dai măcar un telefon mamei tale?
Să ceară ajutor nu voia. Unde putea, făcea singură, sau chema vecina la treburi. Iar uneori o vizitau și Dumitru cu sora lui.
Dumitru era om gospodar, priceput la toate. Mai demult venea des cu mătușa, dar de când s-a însurat, și el poate o să uite de ea, cum au uitat și feciorii Catincăi. Pe soții lor nici nu-i aduceau cu dânșii. Doar la nuntă îi văzuse, domni de la oraș. Nici de nepoți n-au apucat, cică încă e devreme.
Lidiuța, ai venit! Sora mea! s-a bucurat Catinca.
Împreună le era bine. De mici crescuseră alături, până Lidia o luase către oraș, unde s-a măritat. Catinca a rămas la sat. Ambele și-au pierdut bărbații într-un an și nu s-au mai recăsătorit.
O să rămâi tu, gospodină la casă. Mie mi s-a dat concediu doar peste o săptămână. Dar Dumitru nu vine? Trebuiau să vină cu mireasa la mătușă! Sau, poate sunt în luna de miere la mare?
Nu, strâng bani. Nunta a fost mica, doar au semnat la primărie. Oricum, Ruxandra nu prea are rude. Mama, tot plecată cu chefuri și prieteni vechi… Fata s-a descurcat singură, îmi e milă de ea. E o fată cumsecade.
Și de ce nu i-ai luat cu tine aici?
I-am lăsat. Sunt tineri, să se obișnuiască unul cu altul. Și eu să nu-i încurc. O lună le-o prinde bine fără mine. Și-așa mă temeam că n-o să se mai însoare. Trei decenii așteptare. Slavă Domnului, l-a ajutat. Să fie fericiți.
Eh, păi s-au obișnuit destul ei chiar și fără tine. Nu se iese în luna de miere prin oraș, să vină la țară la mătușă. Sună-i, casa-i mare, au unde sta. Nici n-au de mers mult, dacă nu le place.
Dumitru și Ruxandra au venit peste o zi. Mătușa era fericită. Fiii ei nu mai calcă pe-acolo.
Cât mă bucur! Ai mei nu vin nicicum. Oricât chem… au mereu treabă, ofta Catinca.
Ruxandra s-a simțit bine la sat. Și-a amintit de vacanțele la bunica. După ce bunica s-a dus, avea doar cincisprezece ani. De-atunci, singură s-a descurcat cu muncă și învățătură.
Catinca lucra. Lidia se odihnea, gătea pentru toți. Dumitru a reparat gardul de la saună și a pus acoperiș nou la șopron. Iar Ruxandra era toată ziua pe lângă grădină.
Lasă, Ruxandro, grădina asta. În curând am concediu, eu mă ocup. Odihnește-te.
Nu-i greu, la bunica tot eu mă ocupam de toate astea. Îmi place să lucrez pământul. Voi doar să vă odihniți.
Concediul a trecut ca vântul. Musafirii au plecat, Catinca a rămas singură. Toate erau puse la punct. Dar i s-a făcut dor. Seara parcă plângea sufletul. A sunat feciorul cel mare.
Ce s-a întâmplat?
Nimic, numai să văd ce mai faceți. Nu veniți pe la mine?
Nu avem timp. Sună-l pe cel mic, poate cel puțin el nu mai pleacă la mare.
L-a sunat și pe cel mic, dar tot așa pleacă la mare, nu vin nici câteva zile pe la mamă. Ei, fie. Dumitru a promis că vine el
…Au trecut ani. Dumitru și Ruxandra și-au cumpărat apartament. N-au uitat de mătușa, veneau des. O ajutau prin gospodărie, aduceau copiii. Mai stăteau și copiii lor toată vara cu bunicile Catinca și Lidia, acum la pensie.
Pe nepoți, Catinca nu i-a văzut niciodată de la copiii ei. Cel mic are un baiat, dar nu e sânge din sânge; a luat femeie cu copil. Iar cel mare, mereu prea ocupat, carieră, apoi prea târziu. Așa sunt unii copii n-au timp nici de vizitat mama, nici de făcut copii. O dată la trei-patru ani, vin și ei. Atât: și să fii, mamă, mulțumită, că nu te-am uitat!
Bine că-i au pe Dumitru, Ruxandra și sora.
Așa au trăit până Catinca s-a îmbolnăvit. Proceduri s-au făcut, dar mai trebuiau bani. L-a sunat pe feciorul cel mic, i-a spus tot.
Mamă, toată viața n-ai călcat pe la sanatorii, nu te apuca acum! Și pereții de acasă fac bine. Sănătate!
Plecarea la sanatoriu i-au plătit-o Dumitru și Ruxandra.
Au trimis ambele surori, să fie și ele împreună, să se bucure una de alta…
Catinca s-a stins după patru ani. Fiii, abia acum, au venit la sat la parastas.
Bine că măcar acum au venit, șușoteau vecinii. Au dus mama pe ultimul drum
Când era aproape vremea de plecat, în casă era mătușa Lidia cu familia lui Dumitru.
Mătușă Lidio, uitați, noi trebuie să plecăm a început cel mare. Casa s-o încuiem. Și dumneavoastră ar trebui să plecați.
Să plecăm? s-a mirat sora răposatei. Păi noi suntem acasă! Unde să plecăm?
Toți s-au uitat mirați la Lidia.
Casa asta era a mamei, a zis cel mic. Acum e a noastră. O să o vindem. Să vă luați dacă vreți ceva o vază, un serviciu, ceva de amintire. În rest vom arunca totul.
Luați voi ceva de la mama, ce vă place, dar casa mi-a dăruit-o sora după ce s-a întors din sanatoriu, când era slăbită.
Din sanatoriu? Și ne-ați spus nouă? Noi suntem fii! Cum să…
Vă amintiți abia acum? Unde erați cât a fost bolnavă? Nu v-a pasat niciodată…
Au plecat. Nici scuze n-au mai dat. Și nici nu mai au unde veni, cui suna…
Lidia s-a mutat în casa surorii. Își dă apartamentul în chirie, ajută familia fiului, iar ei vin cu drag la mama lor, o ajută, sunt uniți. Numai Catinca lipsește…
Dar parcă tot acolo e, lângă ei. În amintirea lor…
