Totul părea în ordine. După ecografie, medicii spuneau că bebelușul este sănătos. Însă nașterea a fost complicată. Am adus pe lume o fetiță, dar cu probleme grave de sănătate. Situația era atât de dificilă, încât medicii au început să mă îndemne să o abandonez.
Fetița era într-un incubator la Maternitatea din Chișinău. Când soțul meu, Valentin, a venit în vizită, doctorul i-a spus că există șanse mici ca micuța să trăiască, iar dacă va supraviețui, ne va fi foarte greu cu ea. S-a frământat mult, iar într-un final a hotărât să renunțe, pentru a nu-și complica viața. Eu nu am spus nimic atunci eram copleșită de tristețe.
Totuși, înainte de externare, am spus hotărât că nu-mi pot lăsa copila. Valentin și-a strâns lucrurile și a plecat. Eu m-am întors cu fiica mea într-un apartament gol, în sectorul Buiucani. Am rămas singură, dar am hotărât să lupt pentru fetița mea. Am umblat pe la spitale, am vorbit cu medici, încercând orice șansă. Și, cu răbdare și muncă, rezultatele au început să apară.
Pe parcurs, m-au susținut multe alte mame cu copii bolnavi, pe care le-am cunoscut la Institutul Mamei și Copilului. Într-o zi, în sala de așteptare, l-am întâlnit pe Ion. Mi-a povestit cum soția lui l-a părăsit pentru un bărbat mai tânăr; nu aveau copii, iar el își petrecea timpul singur, cu tristețea lui.
Ion s-a uitat la fetița mea cu atâta blândețe, încât m-au podidit lacrimile. M-a sprijinit cu sfaturi, din experiența lui, cu ce cunoștea și chiar financiar cu lei moldovenești. Ne-am apropiat atât de mult, încât n-am mai vrut să ne despărțim. Am devenit o familie, uniți de greutăți și speranță.
Acum, fetița mea Ilinca este aproape complet sănătoasă. Iar familia noastră a crescut: avem și un băiețel, pe care îl iubim la fel de mult.
