Frate, deci îți povestesc ce am pățit weekendul trecut, că și-acum mă bufnește râsul sau poate plânsul, nu-s sigură! Era sâmbătă dimineață și nici nu apucasem să-mi beau cafeaua, când îmi sună telefonulpe ecran scris mare: Mătușa Lenuța. Mă trezesc instantaneu, că de la ea nu vin niciodată vești banale.
Irinuca, să ne aștepți! zice cu glasul ei vesel, de parcă tocmai a câștigat la loto. Am pornit! Mâine dimineață suntem la voi! Ne-am gândit să vă facem o surpriză, să vedem capitala, să vă vedem Nu suntem străini, doar!
Când zice noi, să știi că m-am blocat. Între timp, îl împing pe Dănuț, soțul meu, sub plapumă, să se trezească.
Cine noi, mătușă Lenuța? întreb, cu voce super blândă, dar deja simțeam cum mi se strânge stomacul.
Păi da cine să fie? Eu, unchiul Nicu, Sorina cu bărba-su și nepoțelul Costel. Dar nu-ți fă griji, nu avem pretenții! Să dormim și noi undeva capul, că ziua umblăm prin oraș!
Poftim! Cinci persoane. Plus noi doi. În apartamentul meu de 33 de metri pătrați, că dacă întinzi mâna prea tare, dai peste frigider, iar dacă tragi aer adânc, ajungi cu nasul la aragaz.
Închid telefonul și mă uit la Dănuț pe fața lui se citea spaima aia sinceră, ca și cum ar vrea să fugă din țară ori măcar la alimentara după pâine, dus să nu se mai întoarcă o săptămână.
Mi-am adus aminte imediat cum a fost ultima lor vizită erau doar trei atunci, dar ni s-a părut că stăteam cu tot satul în casă. Unchiu Nicu fuma pe balcon și arunca scrumul la florile mele, că-i îngrășământ, fata unchiului, iar mătușa Lenuța m-a învățat să tai sfecla de borș cum trebuie, eu dormeam cu Dănuț pe salteaua aia gonflabilă ce se lăsa până dimineață, iar ei dormeau ca împărații pe canapea.
Acum erau cinci, cu Sorina și-al ei, gălăgioși, plus Costel, un puști de șapte ani pentru care nu pune mâna e provocarea vieții.
Tre să-i refuzăm, zice Dănuț, uitându-se în tavan de parcă așteaptă inspirația divină.
Cum să faci asta? zic eu oftând. Sunt deja în tren! Ce să le spun, să se întoarcă din drum? Tu o știi pe mătușa Lenuța, nu scap ieftin: discursuri lacrimogene cu legăturile de sânge, cum m-a plimbat ea în brațe, că mâncăm cu lingura de argint la oraș, apoi mama săraca face insomnii de rușine că am dat afară rudele și ajung subiect la bârfă pentru tot satul
Eram amândoi în bucătărie, cu cafeaua tremurând în mână și făceam strategii, niciuna nu părea bună. Să le închiriez ceva? După ultimul service la Dacia, bugetul era la pământ. Să-i las singuri acasă și noi să ne mutăm pe la prieteni? Nu prea cred că ne vrea nimeni o săptămână. Să nu le deschid ușa? Păi n-o să plece până nu dau telefoane la toată scara blocului.
Și atunci, m-a lovit o idee: vreo boală să-i speriem, să plece singuri.
Varicelă! șoptesc teatral.
Ce? zice Dănuț dezorientat.
Varicelă, măi! Carantină! La adulți e ravagie, febră, urme pe față, complicații!
Zic, mătușa și unchiu sigur n-au făcut, i-a povestit mama odată, la Sorina nu bag mâna în foc, dar nu cred că ar risca cu copil mic.
Aveam patru ore până venea trenul, așa că am trecut la treabă. Scot din dulap sticluța cu verde de briliant celebrul nostru zeleniuț, că sigur ai și tu pe-acasă.
Pune, pune cu drag pe față, dictez eu, iar Dănuț râdea și punea buline mari pe frunte, obraji, gât, mâini. Mă uit în oglindă, arătam de parcă participam la bal mascat la grădiniță. Mă aranjez și cu-un halat vechi, părul vâlvoi, fular la gât pentru efect.
Eu ce fac? întreabă Dănuț.
Tu ești contact direct, incubator ambulant de virus, și mai grav.
Repetăm povestea: M-a lovit ieri, febră 39, doctorul a declarat carantină. Zice cică-i tulpina nouă, vai de capul lor dacă intră aici.
Fix la nouă fără cinci, sună la ușă. Se aud voci, sacoșe izbind pereții, Costel necăjit, tot tacâmul. Eu sprijin ușa să nu pice, Dănuț deschide o palmă doar.
Nicule, da nu ne-ați întâmpinat la gară? cireașa de pe tort, mătușă Lenuța.
Dănuț apără ușa ca portar la Steaua.
Nu intrați, necaz pe capul nostru! zice.
Intră teatrul: eu, cu pași târâți, respir greu, vai, mă simt rău rău
Bună ziua scuze am varicelă, abia răsuflu. Doctorul a zis că e forma gravă, se ia numai când te uiți la mine. Să nu riscați!
Pe hol se face liniște, toți ochii la bulinele mele verzi ca bulinele de pe steagul Moldovei.
Varicelă?! sare Sorina și-l trage pe Costel după ea. La treizeci de ani?!
Imunitate slăbită febră mare complicații abia pot vorbi de boală.
Mătușa aproape că s-a blocat între pofta de cazare moca și groaza de boală. Îl consultă pe unchiu Nicu:
Nicule, tu ai făcut?
Nu mai știu Cred că nu. Deja era lângă lift.
Nici eu n-am avut! sare și Sorina. Hai la hotel, vă rog eu!
Dar Dănuț? mă țintuiește cu privirea mătușa.
Și eu aștept rândul meu, zice Dănuț tragic. Dormim împreună, e inevitabil.
Asta a fost. S-au scos instantaneu din decor. N-au mai vrut nimic. Unchiu Nicu a apăsat la lift, a zis sec Sănătate multă, și-au luat săculeții cu borcane, și-au plecat glonț.
Când s-a închis ușa, cred că nici nu ți-l poți imagina pe Dănuț ce cascadorie de râs a tras, și eu după el. În două ore mi-am spălat boala cu spirt și m-am trântit pe canapea. Se pare că au găsit hotelul rapid, bani aveau, doar că la noi era mai ieftin, așa-i?
După vreo două zile, mă sună mama:
Irina, de ce nu mi-ai zis nimic, măi? Mătușa Lenuța mi-a spus că ești toată plină de verde și grav bolnavă!
Lasă, mamă, că-s bine, mă fac ca nouă. Medicina modernă!
N-am mai zis nimic de strategie, lasă lumea să creadă că am sistemul imunitar slab, decât să spună că-s noră care nu-și primește rudele.
Până la urmă, verdele s-a dus, și eu cu Dănuț am avut primul weekend liniștit după luni întregi: ne-am comandat pizza, am băut vin și ne-am bucurat de fiecare colțișor din apartamentul nostru mic, dar LIBER!
