Ruxandra mergea prin vis, plutind printre străzi năucite din Chișinău, pe la blocurile cenușii de pe bulevardul Ștefan cel Mare. În visul acesta, ea trebuia să ajungă la casa prietenei ei, Geta, ca să ude florile de apartament și să dea să mănânce țestoasei. Geta și soțul ei plecaseră la munte, pe la Piatra Neamț, să petreacă sărbătorile. Ruxandra avea cheia în buzunar primită direct de la prietenă, cu promisiunea solemnă că nu va uita de vietatea cu carapace.
În vis, Ruxandra deschide ușa și o pătrunde un val de lumină albă-nefirească. Tot apartamentul era scăldat în lumini aprinse, bradul sclipea cu instalațiile lui multicolore, iar televizorul bubuia în surdină o muzică fără capăt. Din baie se auzeau murmure neclare, ca și cum cineva ar fi fredonat sub apă. Ruxandra, plutind deasupra podelei, împinge ușa de la baie și exclamă fără să scoată un sunet cineva necunoscut, cu spumă pe obraz, se bărbiera vesel acolo, dansând pe loc și murmurând ceva indescifrabil.
Dar s-o luăm pe firul evenimentelor dinainte. Ruxandra rămăsese singură de sărbători, într-o singurătate ciudată și alunecoasă ca-n vis, ba chiar tristă, așa cum e vremea la sfârșit de decembrie când și becurile par să clipească a milă. Geta, prietena ei cea mai bună, plecase cu bărbatul la Piatra Neamț cu cinci zile înainte. I-a lăsat spre treabă doar două: să ude florile și să aibă grijă de Teo-testoasa.
Apartamentele lor erau lipite, cele două trăiau una lângă alta în același bloc, dar la scări diferite, ca două surori despărțite accidental la naștere.
Ruxandra acceptase sarcina fără să bănuiască ce coșmar neașteptat îi pregătea soarta. Exact cu o săptămână înainte de Revelion, prietenul ei Mihai adică Mihăiță, că așa-i spunea când îl mângâia cu care locuise doi ani, i-a spus la cină, în miros de mămăligă și sarmale, că s-a îndrăgostit de alta! Și pe deasupra, alta era și însărcinată în patru luni. Ce era să facă Mihăiță? Se simțea dator să se-nsoare, că așa-i în familie, și mama, și bunica au decis.
Dar eu? a murmurat Ruxandra, plutind cu lingura de ciorbă între farfurie si gură.
Mihai și-a șters gura cu batistele și a zis:
Tu? Hai, că nu pierzi cine știe ce. Dragostea plecase demult între noi, nu mai era decât coaja, ca de nucă uscată. Ești norocoasă, de fapt, că te scapi de mine. Cine-ți mai împachetează bagajul? Baftă!
Şi și-a strâns ușor lucrurile și a dispărut fără urmă.
Patru zile Ruxandra a plâns neîncetat în dormitorul alburiu, între perne ude și visuri spulberate. Au trecut zilele printre ceaiuri amare și cafea goală de sens, că foamea îi pierise complet. O singură prietenă, Luminița, a mai venit să vadă dacă trăiește. Și Luminița a aflat că trebuie să mănânci și altceva decât cafea, altfel ți se topește sufletul.
Toți trei Ruxandra, Mihai și Luminița plănuiseră să întâmpine Anul Nou la un restaurant pe Bălcescu, un local rezervat cu o lună înainte. Acum, Mihai urma să vină cu soția cea nouă, pe care nu o văzuse nimeni. Gândul acesta dădea frisoane și lacrimi reci. Nici gând să meargă la părinți acolo avea parte sigur doar de compasiune, poate și o predică. Mama nu l-a plăcut niciodată pe Mihai.
Așa au trecut ultimele clipe din an. Pe 31 decembrie, Ruxandra încă mai aștepta minunea aceea istovitoare, care apare doar în basme sau, cel mult, noaptea de Revelion. Rațiunea șoptește mereu că n-o să se petreacă nimic extraordinar, dar, ca toți copiii din lume, tot speri și tot aștepți.
Ziua s-a stins în amurg și a venit seara. Niciun miracol n-a apărut. A rămas doar un pulover moale, albastru-corcobat, împachetat pentru Mihai, dar rămas în dulap, prea mare pentru orice trup. A costat mult, mai ales că fusese cumpărat dintr-un magazin italian de pe strada Veronica Micle.
A încercat puloverul pe ea, s-a văzut în oglindă și l-a azvârlit la loc în sacoșă. Era prea larg și pentru Mihai, a concluzionat.
S-a machiat, și-a promis să nu plângă și a ieșit să se plimbe sub cerul diform, stropit de ploaie, pe străzile pustii din centru. Încă îi răsuna în minte vorba Cum ți-e Revelionul, așa ți-e tot anul! și ar fi mers oriunde decât acasă.
Era deja târziu, ploaia părea că se prelinge din visele altora. În dreapta, un supermarket: Luminița i-a lăsat lista de cumpărături pentru Geta pe al doilea loc scria hrănește țestoasa, de două ori pe săptămână. Ruxandra îngheță: uitase complet de asta!
Ce mamă de țestoasă sunt eu? O să mă pedepsească Geta! Să uit eu de Teo tocmai de Anul Nou?
Așa că fuge visând, cu trup plutitor, spre apartamentul Getei. Cheia intra în ușă ca și cum o recunoștea din altă viață. Lumina încă gălăgioasă, bradul juca umbre fine, televizorul urla. Din baie, zgomote ciudate. Ruxandra, cu inima cât un ou de prepeliță, deschide: acolo, cineva nou un bărbat brunet, cu ochii hazlii, fredonând un colind uitat.
Primul gând: A intrat un străin să… să se radă? Dar ce spărgător s-ar bărbieri în mijlocul unei spargeri?
Cine sunteți? a întrebat, ca într-un film cu detectivi la TVR.
Străinul a șters spuma și s-a întors cu un zâmbet larg:
Nu vă speriați. Nu-i vis urât, sunt doar verișorul Getei, Doru. Lucrez la Iași, dar am venit la o conferință. Am vorbit cu Geta, mi-a zis să stau aici. Cheia asta mi-a lăsat-o încă din liceu.
Ai văzut țestoasa? l-a întrebat Ruxandra.
Da, am și hrănit-o. Îți jur, mergea veselă spre colțul ăla, după bibliotecă, i-a arătat el. Și-a îmbrăcat repede o cămașă.
E aproape miezul nopții. Să sărbătorim împreună? a continuat Doru, întinzându-i un pahar de spumant moldovenesc.
Dintr-o dată, Ruxandra s-a pierdut printre gânduri, a fugit pe scări până acasă, a luat pachetul cu puloverul și s-a repezit înapoi, cu șosetele ude de ploaie.
A intrat tocmai când ceasul bătea a douăsprezecea. Doru îi întindea paharul, ea pachetul.
Pentru tine, La Mulți Ani! a spus ea tremurând.
Doru a deschis pungulița. Puloverul albastru i se așeza perfect pe umeri, de parcă era croit special pentru el.
Am avut multe surprize de Revelion, dar asta e preferata mea, zice Doru, râzând.
Ruxandra se gândea: Anul ăsta, Dumnezeu mi-a trimis două surprize l-am pierdut pe Mihai… și l-am găsit pe Doru. N-a zis nimic, a zâmbit doar, iar visele au rămas plutind peste blocurile cu ferestre luminate.
Și, pe vremea următorului Revelion, Ruxandra, Doru și fetița lor Anastasia dansau acasă, lângă un brad nou și o țestoasă bătrână, învăluiți într-o lumină ireală, ca-ntr-un vis din care nu te-ai mai fi trezit.
