Regulile mele
Nu, Cosmine, bine că ai venit! Ana Ioana s-a așezat față-n față cu fiul ei, și-a sprijinit bărbia în pumnișorii mici și a zâmbit. Mi-a fost dor de tine. Hai, mănâncă, dragule. Îți mai pun o chiftea?
Cosmin a clătinat din cap.
Nu-ți place? a întrebat speriată mama, îndreptându-se pe scaun. Chipul mic, de obicei liniștit, i s-a luminat brusc de emoție. Am gătit ca de obiceiȚi-am spus tatei că nu mai mănânci porcȚi-am zis! Are gust ciudat?
Ana începu să se agite. Îl așteptase pe Cosmin cu atâta poftă, ca și cum ar fi sosit un regiment întreg și ea, Ana Ioana, ar fi fost comandat de popotă. Să-i hrănească, să-i încălzească, să-i alinte. Iar acum, chiftelele nu i-au plăcut fiului
Hai, mamă, nu mai începe din nou! Sunt bune, chiar sunt. Dar nu mai pot.
Cosmin a pus lingura cu grijă lângă furculița care oricum părea prea mică pentru palma lui uriașă. S-a aranjat la șervețelul de pe masă, la fel de micuț, ca o batistuță de copii. Ciudat să vezi ce uriaș a ieșit băiat dintr-o mamă atât de firavă ca Ana. Seamănă cu tatăl, Vasile. Și el tot masiv, omul-munte. Ana părea mereu copilă lângă el.
A fost absolut delicios, ca de obicei! fiul s-a ridicat, a mers la Ana, i-a mângâiat umerii, ca și cum i-ar fi pus pe umeri o manta caldă. A simțit imediat pacea și siguranța în suflet. Hai, ce voiai să discutăm? Spune, că apoi trebuie să plec. Cu Dorina mergem la cumpărături, trebuie să-i luăm haine lui Paul.
Dorina, cum îi plăcea lui Cosmin să o strige arhaic, era soția lui: o femeie grijulie, harnică și foarte frumoasă.
Când a văzut-o pe stradă, Cosmin s-a holbat atât de tare, că s-a izbit într-un stâlp. Și-a spart sprânceana, sânge peste tot. Dorina, speriată, s-a uitat cu ochi mari la bărbatul care se ștergea stânjenit, de parcă i-ar fi părut rău de stâlp.
Au mers apoi la Urgențe împreună. Dorina, amuzantă și naivă, tânără și grijulie, îl tot întreba dacă amețește, îl ținea de braț. Cosmin n-a putut decât să-i răspundă că normal că amețește cum să nu amețești cu așa Dorina lângă tine, o minune de fată?
S-au căsătorit. Acum, Paul, fiul lor, crește mare. Dorina e logoopedă, primește acasă copii pentru terapie, ceea ce-i convenabil, fiindcă are timp și de gospodărie. Dimineața, Cosmin pornește la serviciu și îl “debarcă” pe Paul la o școală specială. Dorina a reușit să-i obțină loc la un liceu bun, pentru viitori biologi. Nu le lipsește nimic, trăiesc liniștiți, cu dragoste și grijă unul pentru altul.
De ce n-a venit Dorina? întrebă Ana Ioana strângând masa. Știa prea bine că Dorina are “privatizări”, că are copii la terapie chiar și sâmbăta, dar mai voia să lungească discuția, jenată să-i ceară un serviciu fiului său.
Ți-am spus, are doi elevi azi. Iar Paul, Cosmin îi zicea lui Paul, mai în glumă, Paul Vasile, lucrează la teme. Dar ce e, mamă?
Cosmin a luat ceștile de la masă cu grijă, le-a pus la chiuvetă, apoi, întorcând-o pe mama către el, i-a privit direct în ochi: Mamă, mă sperii. E ceva cu tata? De ce stă ascuns în cameră de nu mai iese? Ați făcut vreun credit? V-a păcălit cineva? Ați ipotecat apartamentul, rinichii și toate celelalte? Vă șantajează cineva? Sau mi-au găsit frate geamăn, căzut din maternitate?
Cosmin zâmbea, mândru de glumele sale, iar lumea părea și ea mai veselă, luminoasă ca într-o primăvară devreme.
La semnul mamei, s-a așezat la loc, și-a mângâiat burtica ieșită peste curea, și-a întins mâinile și s-a lovit de dulapul din bucătărie. Ce să-i faci, garsonieră mică Nu ca apartamentul lor cu Dorina trei camere luminoase, bucătărie spațioasă, loc berechet. Apartamentul le-a venit moștenire de la rudele Dorinei, care, după ce l-au primit ca recompensă științifică, s-au retras la țară și i l-au dăruit ficei, trimițându-le an de an cartofi, sfeclă, topinambur și crizanteme de grădină. Flori ca acelea, uriașe și misterioase, nu se găseau la piață! Crizantemele veneau la oraș cu duba unchiului Gheorghe, fostul proprietar. Cosmin nu a știut niciodată de ce îl iubea Gheorghe pe Dorina atât de mult, dar l-a respectat mereu și l-a ajutat la mașină.
Să știi, Cosmine începu Ana, adunând aer. Ții minte pe tanti Maria, vecina noastră, nu?
Cosmin se încordă, ridicând din sprâncene.
Cum să nu, mamă! oftă el cu poftă. Prăjiturile cu miere, turtă dulce cu glasaj N-a rezistat, s-a ridicat, și-a turnat ceai și a luat cea mai mare turtă.
Ei, uite Maria adică doamna Maria Vasilache, a primit trimitere la spitalul vostru, la județean, că trebuie operată la ochi. Nu știu exact, dar e complicat
Cosmin mesteca în timp ce asculta. Ținea minte pe tanti Maria, vecina care a ajutat-o pe mama mereu, l-a supravegheat când era copil. De când se știa, Maria purta ochelari cât jumătate de față, iar genele îi fluturau mereu dincolo de lentile, ca aripile de fluturi.
Și? întrebă după o pauză, văzând că mama adună fire imaginare de pe fața de masă.
Poți s-o primești la voi, pe durata tratamentului? Să plătească chirie sau hotel e scump pentru dânsa. E greu pentru dânsa să facă naveta, iar puteri nu mai are Mă simt datoare, ea, practic, te-a crescut.
Cosmin a lăsat prăjitura jos, a sorbit din ceai, și-a tras soacra deoparte.
Bun Bun a continuat el, deși nu avea chef să primească musafiri, să schimbe viața lor atât de tihnită, dar dacă trebuie Ce vorbă, mamă! Sigur că poate! Dacă m-a crescut cândva, acum pot și eu s-o ajut! a zâmbit larg, simțindu-se mărinimos și bun, mândru, sigur că Dorina o să fie la fel de mândră de el. Maria Vasilache merită să fie îngrijită la bătrânețe!
Soarele s-a arătat în geam, ochii fericiți ai mamei au început să lucească în lumina dimineții.
Da? Chiar? Sunt atât de fericită, Cosmine! Uite, asta e o faptă mare! Îți mulțumesc că ai crescut atât de bun și atent!
L-a mângâiat pe cap ca în copilărie.
Dacă ar fi fost Dorina de față, sigur ar fi făcut-o pe luată peste picior, mereu era fascinată și amuzată de cât îl alinta Ana pe fiul ei.
Dar nu era, așa că Cosmin a putut să se lase din nou un pic copil, lăudat de cea mai importantă femeie din viața lui.
Dar Dar tot ar trebui să o întrebăm și pe Dorina a șoptit Ana timid. Cosmin a șoptit și el ceva de genul sigur n-o să se supere Dorina, s-a apropiat și și-a așezat capul pe mâna mamei, gata să adoarmă, așa de liniștit și fericit se simțea cât de bun băiat e el! Bine, o chem pe Maria și vă puneți de acord
Ana Ioana a ieșit, iar de dincolo de ușă se auzea foșnet de ziare, de la Vasile. Cosmin, rămas singur, a scos mobilul și a sunat-o pe Dorina.
Dorina asculta, în timp ce-și făcea machiajul în oglindă.
Și cât stă? a întrebat ea la final.
Două săptămâni, cred. Dorina, trebuie să facem un bine Are mare nevoie, și operația nu-i așa ușoară.
Cosmin, dar stă internată
Da, dar va trebui apoi la controale periodic, să stea aproape. Nu să meargă două ore dus-întors. Dorina, tu ești o gazdă bună, și doamna Maria e o femeie serioasă. O să vă înțelegeți.
Nu știu Nu mi-a plăcut cum s-a uitat la mine la nuntă, așa cu superioritate Parcă nu mă place pe mine, tanti ta.
Nu-i adevărat! Te place. Și ne ajută cu Paul, are experiențăo să fie bine!
Paul are șaisprezece ani. Cu ce să-l mai ajute?
Cu orice, cu viața! E o femeie trecută prin multe. Deci, nu te superi?
Dorina era supărată, dar nu a avut curaj să-i spună pe bune. Să nu-l supere pe Cosmin.
Bine. Când vine?
Din telefon se auzi un șușotit, apoi răspunsul: Duminică.
Adică mâine? se uită Dorina la dezordinea din casă, nu una dramatică, dar nici pentru ochi de musafir
Doar ea și ai casei știau cum stau hainele și prosoapele. Lecțiile și masa de lucru erau mereu perfect aranjate când primea elevi, dar restul spațiului nu prea lăsa să fie privit de oricine.
Fereastra, vai, nu am spălat fereastra! a tresărit Dorina într-o doară.
Să fie geamurile limpezi ca și cum nici n-ar exista sticlă! adăuga mereu mama. O casă curată arată că ai ordine în cap, Dorina! Dar tu, fată, ești dezordonată!
Dorina închise ochii, dădu din cap, simțindu-se iar copil, mustrat de mamă.
Ba nu, nu mâine, peste o săptămână! a corectat Cosmin.
Ah, bine a lăsat Dorina să-i cadă o greutate de pe umeri. Atunci îi spun lui Paul.
Dorina avea o săptămână să facă ordine, să spele, să calce, să aranjeze tot.
Paul a primit vestea sosirii bătrânei cum aștepți forecastul meteo: va fi, și gata.
Stai liniștită, mamă! Trăim simplu, așa-s ecologiile noastre. Ea e ca un organism nou introdus într-o biocenoză; dacă se adaptează, bine, dacă nu, tot bine. Oricum adaptarea contează, zise Paul, viitor biolog.
Noi nu creștem aici, Paul, ne înțăpenim! i-a răspuns Dorina. Hai, ia aspiratorul și ajută! Nu vreau să vadă tanti Maria casa dezordonată!
Bunica Ioana oricum știe tot. Și nu s-a supărat niciodată.
Dorina s-a agitat din ce în ce mai mult, dar după jumătate de oră a sunat la ușă primul elev, Răzvan, băiețaș cu sâsâit simpatic, dolofan ca un colțunas. Se străduia să repete cu limba, roșind de efort, iar Dorina se uita pe furiș unde să mai ascundă câte ceva de pe masă.
Geamurile! Vai, geamurile i-a bubuit gândul.
Cosmin a ajuns acasă și, ca să-i mai distragă gândurile, a tot lăudat cât de bună și minunată e tanti Maria, până când Paul a oftat exasperat: Ok, tata, gata pe subiectul ăsta!
Dorina i-a mulțumit din suflet
Săptămâna până la duminica viitoare a trecut ca vântul.
Sâmbătă, Cosmin s-a dus să o aducă pe doamna Maria, iar Dorina și-a eliberat ziua ca să pregătească totul.
Paul a fost trimis la frizer, patrupedul Grigore era spălat și dichisit, iar geamurile luciau ca argintul.
Dorina, ajungem spre trei, nu te stresa, tanti Maria se simte deja vinovată că a tulburat casa voastră, a anunțat Cosmin.
Bine. Vă așteptăm la prânz.
Dorina a plănuit să gătească o friptură la cuptor, cartofiori, salată o masă cum se cuvine.
S-a sculat cu noaptea-n cap, l-a trimis pe Paul să iasă cu Grigore la plimbare, a intrat la dușul cald și reconfortant, fredonând “Seara pe Deal”. A ieșit, fredonând încă, halatul pe ea și periuta de dinți la gură, când a auzit cheia în ușă, voci în coridor, lătratul chinuit de fericire al lui Grigore si un oftat din partea lui Paul.
Oglinda încețoșată îi arătă în ce hal era.
Am ajuns strigă Cosmin, făcând semn către soție, care îl privea în halat, cu periuța de dinți în gură, în timp ce el trăgea un troller roșu gigantic, după care intra și tanti Maria, roșie-n obraji, toată un zâmbet și un “vai, ce frumos aveți aici”. Casa i-a plăcut, totul e “șic”, dar Dorina știe că nu e încă gata nici friptura, nici Grigore nu e uscat pe lăbuțe, iar podeaua e iarăși pătată S-a simțit gospodină rea, iar tanti Maria deja își strângea buzele, pășea grijulie peste urmele lăsate de Grigore, privind-o din urmă pe Dorina, care fugea să se schimbe.
Aici e camera dumneavoastră, a deschis Cosmin ușa. Simțiți-vă ca acasă. Eu mă apuc să pregătesc ceva de ronțăit. Îmi schimb și eu hainele.
Tanti Maria a mulțumit, închizând ușa după el.
Ce-ați venit așa devreme?! a șuierat Dorina după paravan. N-am apucat să termin, Cosmine! Acum chiar m-ai pus într-o lumină proastă!
Cosmin, așezat pe pat, o admira pe Dorina în oglinda șifonierului, fermecat încă de silueta ei.
Cum ai zis?
Când ați venit așa devreme? Dorina, pe fugă, și-a pus o rochie. Închide fermoarul, te rog.
Aaa, tanti Maria are o programare devreme la spital, am uitat. Am zis să venim mai devreme.
De ce are atâtea bagaje?
Nu știu. Femeile doar știi cum sunteți!
Cosmin, încă mulțumit de gluma lui
La micul dejun, Dorina a prăjit ouă, Paul, văzând-o deprimată pe mama, a tăiat pâine pentru sandvișuri.
Tanti Maria a intrat ultima, privind în jur. I s-a păstrat loc lângă Paul.
Poftă bună să aveți. Ce cochet aveți aici. Dorina, ți-am dat la nuntă un set de cești cu maci, nu? Sau am încurcat?
Dorina a dat din umeri. Setul acela se sparsese la o zi după nuntă, Cosmin îl distrusese accidental la scări.
Cosmin se focusase pe mâncat, fără amintiri despre cești.
Probabil altcuiva, Dorina a turnat cafea în cești.
Mie-mi bate curentul aici, s-a plâns brusc tanti Maria. Pot să mă mut la locul tău, Dorina?
Paul a ridicat mirat ochii spre mama lui. Ea, confuză, a aprobat din cap.
Cosmin s-a îndreptat mândru în scaun, gândind că se simte protector. Hai Dorina, mută-te lângă mine. N-o lăsa pe tanti Maria să răcească, înainte de operație!
Pe Cosmin l-am crescut de mic, începu Maria amintirile. Nu mânca deloc, dar apoi s-a reglat. Foarte greu a fost cu el.
Dorina s-a înecat cu cafeaua, Paul i-a zâmbit șiret.
Și tu, tinere, hai la teme. Cosmin învăța mereu dimineața, să stea totul limpede. Maria a strâns farfuriile de pe masă, uitându-se la gazdă. Aceasta voia să spună ceva, nu a reușit.
Paul a plecat, nemulțumit.
După masă, Maria s-a retras și a început să mute lucruri, l-a chemat pe Cosmin să-i ajusteze televizorul.
Aveți prea puține cărți, observa Maria, ajutându-l pe Paul să se echipeze pentru fotbal. L-ar ajuta să citească și clasicii Am adus și eu câte ceva. Seara ne punem să vedem ce știe și ce nu.
Da, tanti Maria. Doar de fotbal nu se poate trăi, Cosmin i-a zâmbit fiului, dându-i sacoșa cu echipament.
Cosmin știa: pe Maria nu o lăsa inima fără Dostoievski nici la spital, oriunde merge, îl pune pe masă doar să pară om cult, cititor. Probabil nu citea nimic, dar cu romanul lângă ea, se simțea importantă.
Au ieșit Paul și Cosmin.
La cât trebuie să ieșiți? a întrebat Dorina.
Pe la unu. Dorina, Paul are deja vreo fată? Cosmin avea fete după el din clasa a șasea Avea o fată, Raluca, sărită să facă orice i se cerea, docilă, numai bună! Tu ar trebui să muți dulapul acela de încălțăminte, e incomod aici. Uite, deja am dat peste el. Am și stricat, vezi? Iar asemenea pantofi nu sunt sănătoși Lasă, am plecat. Mulțumesc, Dorina, pentru găzduire!
Maria a mângâiat-o pe Dorina pe umăr și s-a strecurat la lift.
Dorina a închis ușa pe gânduri.
Mamă, de ce ne dirijează străina asta? L-a speriat și pe Grigore cu canapeaua, lui îi dăm voie! protesta Paul, întins cu cățelul.
E învățată să educe. Nu durează mult, Paul. Ai răbdare.
Dorina se simțea vinovată față de fiu și față de Grigore, că nu mai este stăpână peste casa ei. Dar nu avea curaj să-i spună nimic. Cum să ridici vocea la o femeie ce l-a crescut pe bărbatul tău?
Seara, Maria a pus pe toți să împletească sarmale, Cosmin o servea cu titlu de regină.
Mai mult: luni dimineață, Maria a pus ceasul la cinci, i-a sculat, i-a pus la gimnastică.
Ziceai că marți te operează? întreba Dorina, gâfâind după sărituri. Maria pusese cronometrul pe telefon, patruzeci-zece, ca la antrenamente: patruzeci secunde exercițiu, zece pauză.
Paul, sătul de sport, plecase la școală. Cosmin, cu chef de viață, susținea mișcarea.
Bravo, Dorina, rezistă! o susținea Cosmin.
Deci când te internezi? reluă Dorina.
Mâine. Cosmine, vii să mă vezi la spital?
E doar pentru două zile, Maria! uimit, dar duios, Cosmin a acceptat.
Luni a fost greu, Dorina nu a reușit să țină orele, ba copiii bolnavi, ba nu puteau ajunge acasă la ea.
Telefonul suna, ciorile croncăneau la geam, Maria asculta la ea în cameră Dumitru Fărcaș la nai și, la refren, acompania cu așa să fie! și bătea din picior. Prin ușa de sticlă mată, Dorina o vedea dansând.
E agitată, i-a explicat Cosmin. Când e emoționată, ascultă Fărcaș, o liniștește.
Seara, Maria îi ceru lui Paul să citească cu ea Idiotul, dar adolescentul a refuzat, spunându-i părerea despre roman și despre musafira care a rămas deja prea mult. Maria s-a mirat, apoi a proclamat discuția încheiată și-a strigat-o pe Dorina, care tocmai vorbea la telefon cu mama unui elev, spunând că vine ea la copil dacă nu ajunge băiatul.
Nu! a răpit Maria telefonul, urlând în difuzor: Nu, nu, nu! Dacă vreți un copil normal, aduceți-l imediat. Dacă nu, răspundeți! Cine sunt eu? Secretara Dorinei Braniște. La revedere.
A înapoiat telefonul Dorinei, s-a uitat pe geam. Dorina s-a încotoșmănat, a început să răsufle agitată, apoi, brusc, a explodat, venind și Paul să asiste.
Știți ce, doamna Maria? Nu vă mai băgați în viața noastră! Gătiți-vă sarmalele, citiți Dostoievski, dansați, dar nu în casa mea! Grigore stă unde îl pun eu, conserve cumpăr dacă vreau, nu ce ziceți dumneavoastră! Eu hotărăsc aici. Sper să vă faceți bine și să mergeți repede acasă. Chiar sper!
Paul a aplaudat, Grigore s-a ghemuit la picioarele Dorinei, iar Maria, în loc să se supere, a zâmbit cald.
Dorina s-a blocat. Se aștepta la ceartă. Dar
Bine faci, Dorina! Niciodată să nu te lași călcată în picioare, nici din dorința să nu supere pe nimeni. Spune-ți NU fără frică, dacă nu e vorba de viață sau moarte. Asta face viața mai simplă și mai liniștită. Trăiește cum vrei, indiferent ce spun alții. Și dacă nu mă vrei aici, poți spune direct. Ai curaj, Dorina! Iartă-mă pe mine, bătrâna, că poate am exagerat. Am fost toată viața provocatoare, Cosmin știe Uf, ce emoții! Grigore, ce cățel cuminte ești! la final, l-a mângâiat pe Grigore. Vreți marmeladă? Am din merinde de la Bălți. Paul, tu vrei?
Paul s-a uitat spre tavan, convins că femeile sunt ciudate, dar nici chiar așa
A sunat la ușă: era mama lui Răzvan, elevul, cu băiatul la lecții. După ora de logopedie, și băiatul a primit marmeladă. Femeia s-a mirat: Să nu ne ștergeți de pe listă, vă rog! Sau v-o spun secretarei?
Nu vă faceți griji, a zâmbit Dorina, uitându-se către “secretară”.
Seara, când Cosmin și Paul au trecut la consola de jocuri, Maria s-a cuibărit în fotoliu, povestind: cum a fost Cosmin mic, cum l-a prins răzuind tapetul, cum aproape s-a înecat alergând pe gheață la lac. Maria s-a târât pe burtă după el, l-a scos afară, i-a dat ceai cu miere
Iar fata aceea, Raluca, nu mi-a plăcut. Drăguță, dar fără voință Nu-mi plac așa fete. Setul cu maci nici nu-mi pare rău pentru el. “Pentru noroc” s-a spart, de aceea trăiți voi fericiți. Cosmin mă iubeste mult, mă iartă mereu Dorina, iartă-mă și tu, și mulțumesc pentru adăpost. Ești o femeie bună
Marmelada se topea pe farfurie, odaia se acoperea de înserare, iar pe cer apărea dunga roșie de apus.
Trebuie să plecăm șopti Maria. Trebuie să fiu acolo la opt.
Cosmin a instalat-o în mașină, au pornit pe străzile goale. Dorina era și ea acolo, așezată lângă Maria, simțindu-i tremurul.
Sun, seara, să nu vă certați! După ce vă vindecați, să treceți iar pe la noi, i-a spus Dorina, aranjându-i paltonul.
Maria a dat din cap. Ce bine-i e cu tinerii, ce interesant e Paul. Nu seamănă cu tatăl lui, e direct, neînfricat dar așa e mediul lui interior, și nu-l poate schimba nimeni; doar să-l studiezi îți rămâne
*
Viața te pune față-n față cu multe reguli, zeci de voci care-ți spun cum să trăiești. Dar adevărata liniște o ai doar atunci când știi să-ți asculți inima și să-ți spui, cu blândețe dar cu fermitate, propriul tău “nu”. Fiecare e stăpân în casa și-n viața lui. Iar echilibrul se găsește atunci când ai curajul să fii tu însuți, indiferent cine te privește de pe margine.
