Regulile mele
Nu, Gabi, chiar bine că ai venit! Ileana Petrescu s-a așezat în fața fiului, și-a sprijinit bărbia în pumnișorii mici și a zâmbit. Mi-a fost tare dor de tine. Hai, mănâncă, mamă, mănâncă! Să-ți mai pun o chiftea?
Gabriel a clătinat din cap.
Nu-ți place? s-a panicat mama, îndreptându-se brusc. Chipul ei până atunci zâmbitor s-a încordat, iar sprâncenele i s-au ridicat la mijloc. Eu am gătit, ca de obicei… Ba chiar i-am spus și lu taică-tu că tu nu mănânci porc… Ți-am spus, nu? Ți se pare gustul ciudat?
Ileana era cam agitată; îl așteptase pe Gabriel de parcă venea acasă un batalion întreg și ea, Ileana Petrescu, era șefa la cantină. Avea grijă să-i sature, să-i încălzească, să-i răsfețe pe toți. Și fix acum, ditamai confuzia: fiului ei nu-i plac chiftelele…
Mamă, hai că iar începi! Sunt foarte bune, jur! Pur și simplu nu mai pot, m-am săturat.
Gabriel a așezat cu grijă furculița pe farfurie; furculița era mult prea finuță pentru mâna lui cât o lopată, de urs carpatin. Și totuși, ce ciudat, la cât de micuță e Ileana, cum să aibă un flăcău așa voinic? Dar așa-i și taică-su, Mihai, lat cât ușa. În comparație cu el, mama parcă era tot o puștoaică.
Totul a fost excelent, ca de obicei! s-a ridicat Gabriel, a venit lângă ea și a mângâiat-o pe umeri, ca și cum ar fi acoperit-o cu o pătură groasă. Instantanei i-a redevenit liniștită, în siguranță. Ei, hai zi, ce voiai să discuți cu mine? Zii-acum, că în curând trebuie să plec. Cu Ancuța am stabilit să ieșim la cumpărături, să-i luăm haine lui Paulică
Ancuța, cum îi plăcea lui Gabi să-i zică, era soția lui, o femeie ordonată, de treabă și tare frumoasă.
Cum a cunoscut-o Gabriel? A văzut-o într-o zi pe stradă și a uitat instantaneu de tot, a dat cu capul de un stâlp și și-a spart sprânceana. Anca s-a întors speriată la zgomot, cu ochii mari, gura întredeschisă. Iar Gabi, rușinat, doar freca stâlpul, de parcă se temea că l-a stricat
Au plecat împreună la urgențe. Ancuța, atât de tânără și copilăroasă, îl tot întreba dacă amețește, îl sprijinea de braț, pricepută cumva, dar și naivă. Și ce putea el spune? Sigur că amețea, tare de tot! Mai ales cu o așa fată lângă el!…
S-au căsătorit. Acum au un băiat, pe Paulică, Anca lucrează logoped, îi vin frecvent copiii la lecții acasă, ceea ce-i convenabil, nu trebuie să fugă dintr-o parte în alta, așa că are timp și de gospodărie. Gabriel lucrează în fiecare zi, dimineața îl duce pe Paul la școala cea bună, unde Anca a reușit să-i găsească loc la un liceu de biologie. Au o viață tihnită, frumoasă, cu griji bune și cu dragoste.
Dar Anca de ce n-a venit? a întrebat Ileana, strângând masa. Știa că Ancuța are particulare, că nu se găsește timp liber nici în weekend, dar trăgea de timp, stânjenită să-l roage pe Gabriel ceva.
Ți-am zis, are doi copii azi de lucru. Iar Paul, îi plăcea lui Gabi să-i spună fiului Paul Mihăiță, că suna oficial are teme de făcut. Ei, zi, ce e?
A preluat de la mama ambele cești, cu atenție parcă ar fi fost pahare de cristal, le-a pus în chiuvetă, apoi a întors-o spre el și i-a privit în ochi:
Mamă, mă sperii. Ce-i cu tata, ce tot stă încuiat în cameră, nu iese? Ați luat credit și v-ați păcălit? Ați pus casa gaj și nu știți? Vă amenință cineva? Ori am un frate geamăn pierdut din maternitate?
Gabriel zâmbea larg, fericit că e glumeț. Și parcă toată lumea era veselă, luminoasă cu el.
Așezându-se la semnalul mamei, s-a mângâiat pe burtă, s-a întins cu mâinile în lateral și a lovit dulapul de bucătărie cu mâna. Da, cam mic apartamentul mamei Nu ca la el cu Anca: trei camere, spațiu berechet, logie, bucătărie mare. Totul a venit de la rudele Ancăi, care s-au mutat cândva la țară și le-au dat lor apartamentul, ba toamna îi umpleau casa de cartofi, sfeclă, topinambur, astrii de toamnă minunați! Doamne, ce floare astrii ăia! De vis! Toate ajungeau la oraș cu o ocazie, în duba unchiului Ștefan, fostul proprietar. O fi iubit-o el așa pe Ancuța, nu știe Gabriel de ce, dar unchiul îi era drag, mereu îl ajuta la mașină dacă ceva se strica. Și se simțea liber, umblând doar în pantaloni scurți cu palmieri.
Uite, Gabi, de fapt, vreau să te întreb ceva Ileana a tras aer adânc, a împins spre el o farfurioară cu fursecuri. Ți-o mai amintești pe tanti Maria Lungu?
Gabriel a dat din sprâncene, dar a dat până la urmă din cap afirmativ. Fursecurile miroseau atât de bine, așa ca la mama acasă, încât nu s-a putut abține și a pus apă la ceai, alegând-l pe cel mai mare, cu model de la Horezu.
Deci Maria Lungu are nevoie de tratament la ochi la spitalul județean, i-au dat trimitere acolo, are nevoie de operație Nu știu diagnosticul exact, dar e complicat
Gabriel mesteca și asculta. Pe tanti Maria o știa fusese vecina de palier, ajuta mult pe vremea când el era mic, îl supraveghea cât erau părinții la muncă. Mereu purta ochelari mari, rotunzi, de-i deveneau ochii și mai bulbucați iar genele îi băteau ca aripile de fluture după lentile.
Și? întrebă într-un final, când mama deja făcea firimituri cu degetul pe masă, semn că e stresată.
Uite, n-ar putea să locuiască la voi pe perioada tratamentului? Să închirieze îi e scump, nici hotelul nu-i de nasul ei. Nici nu poți face naveta, iar puteri nu prea mai are Știu că e greu să iei un om străin în casă, dar e doar pentru o perioadă Eu simt oricum o datorie față de ea, practic ea te-a crescut când eram ocupați
Gabriel n-a mai mestecat, a băut ceai mare, a șters buzele cu șervetul și a ridicat din umeri:
Eh Să știi că nu plănuisem asta cu tanti Maria pe cap, doar că Ce să-i faci, trebuie. Anca nu va mai umbla noaptea prin bucătărie în cămașa aia de noapte faină Dar, dacă trebuie, trebuie! Gabriel a zâmbit, simțindu-se brusc foarte generos, cumsecade, un om de bază în familie, globos chiar. Anca o să fie mândră că a fost de acord și mama la fel. Maria Lungu chiar merită grijă la bătrânețe!
Și afară, de parcă Dumnezeu a pus ghirlandă, a ieșit soarele și s-a aprins în ochii mamei, jucându-se pe pereți. Ba până și clopotele bisericii din colț băteau voios.
Da? Pe bune? Vai, cât mă bucur, Gabi! Ce gest frumos, frate! Chiar gest de om, Găbiță! Sunt tare fericită că am crescut un băiat atât de cumsecade, atent
Și-a mângâiat băiatul pe cap așa cum făcea când era mic.
Dacă era și Anca în preajmă, s-ar fi strâmbat, făcând glume pe seama socrilor. Mereu își cam bătea joc de idolatria Ilenei față de fiu.
Dar nu era, iar Gabi putea deveni iar copilul bun, blând și lăudat de cea mai importantă femeie din viața lui. S-a moaleit tot, cu mâinile pe masă.
Totuși Trebuie să o întreb și pe Anca a șoptit Ileana, speriată. Gabriel a mormăit că Anca sigur nu se va supăra, a și adormit aproape cu capul în poala mamei, atât de bine se simțea, atât de cald și plăcut îi era Bine, o sun pe Maria să vedeți împreună când și cum
Ileana s-a grăbit din bucătărie, tata a foșnit cu ziarul în camera de alături iar Gabi, după ce a chicotit, a scos telefonul și a format numărul Ancăi.
Anca asculta atent, în timp ce-și făcea machiajul la un ochi și se pregătea de-al doilea.
Și cât stă? a întrebat într-un final.
Cam vreo două săptămâni, cred. Ancuța, trebuie să ajutăm a încercat să se scuze Gabi. Are și ea operație și nu-i poate naveta
Gabi, dar și la spital există saloane, chiar a încercat Anca, dar el a întrerupt-o.
Da, sigur, dar tot trebuie să revină la control, să meargă la consultații. Să stea pe drumuri două ore?! Plus că-i femeie faină, ține curățenie, nu deranjează. O să te înțelegi cu ea, sunt sigur
Să știi, a oftat Anca. Ceva nu-mi convine Țin minte la nuntă, m-a privit tare ciudat, cu superioritate. Nu mă place mătușa ta, Gabi, să știi.
Nu e mătușă-mea, e tanti Maria, și te place! O să te ajute și cu Paul, știi
Gabi, copilul tău are șaisprezece ani. Cu ce îl poate ajuta tanti Maria? a bombănit Anca, cu buza parcă peștelui, voia să se rujeze dar, când și-a dat seama că i-a trecut cheful, a renunțat.
Cu orice, Anca! E om cu experiență, cu viață trăită! încerca să o convingă el cu patos. Nu te superi, nu?
Anca se supăra, dar n-a vrut să-l întristeze direct.
Bine. Când vine? a întrebat sec.
La capătul celălalt Gabi s-a sfătuit, apoi a zis: duminica.
Duminica asta?! Adică mâine? Anca a privit în jur la tot haosul din casă. Bine, așa o debandadă e normală pentru o familie normală, dar să afle lumea, Doamne ferește!
Până acum n-a văzut nimeni cu adevărat micul lor haos ordinar: elevii Ancăi rămân în sufragerie, acolo e spațios, multă lumină, dar mai departe nu intră. Când vin musafiri, e curățenie generală de la podea la tavan. Anca, spre deosebire de prietenele ei, mereu s-a rușinat de neorânduiala casei, de câte un pulover trântit pe pat ori un prosop strâmb în baie. Mereu ascundea imperfecțiunile.
Dar tanti Maria o să zburde peste tot! Și o să creadă că Anca e o gospodină proastă!…
Podele curate, ordine exemplară înseamnă minte limpede. tot repeta mama Ancăi. Prima impresie în casă sunt podelele și curățenia; iar tu, Ancuța, ești vai de capul tău! Cum să nu pui cămașa și fustița frumos?! Ești fată, Anca!
Anca a închis ochii, a dat din cap ca și cum încă o vede pe mama, mustrând-o pentru dezordine
Duminica cealaltă, a clarificat Gabi.
A, atunci e în regulă a răsuflat ea. Mă duc să-i dau vestea lui Paul
Încă mai avea timp să strângă, să facă ordine, să spele, să calce, să lustruiască
Paul a primit vestea că vine bătrâna care l-a crescut pe tac-su de când era cât o jucărie oarecum indiferent. Vine și vine, ce mare lucru.
Las-o baltă, mamă! Trăiește-ți viața, și atât! a spus înțelept viitorul biolog, Paul. Asta este ecosistemul nostru, aici creștem. Ea e organism exogen, poate rezistă, poate nu. Să se adapteze, cred eu.
Nu creștem, Paulică, degenerăm! Iar săptămâna viitoare nu am deloc timp Hai apucă mătura, ajută! Nu vreau să mă fac de râs cu vreo cunoștință de-ale ei. În fond, o să-i povestească tot babei Ileana!
Buni Ileana oricum știe de tine destule. Și, uite, nu e vreo tragedie! a oftat Paul și a plecat.
Anca s-a consumat un pic, dar fix atunci a sunat clopoțelul a venit primul elev, băiețelul peltic, pufos ca un colțun, pe nume Andrei. El se zbătea să scoată sunetele corect, roșea mereu de efort și zâmbea larg dacă era lăudat, iar Anca scana în jur: ce să mai ascundă, ce nu-i sclipește destul
Geamurile! brusc îi trăsni. N-am spălat geamurile!
Ferestrele să fie atât de curate încât nici să n-ai impresia că-s acolo! iar vocea mamei răsuna în cap. Ferestrele trădează gospodina, Anca! Iar tu tot cu cârpa întinzi și lasi urme!
Gabi a venit acasă, a distras-o din cursa curățeniei, tot drumul spre hypermarket îi povestea cât de bună e tanti Maria, cât l-a ajutat, iar Anca dădea aprobator din cap, cu un zâmbet strâmb.
Tata, am înțeles, vine a doua ta mamă, hai să nu mai vorbim despre asta! a oprit-o la un moment dat Paul.
Iar Anca i-a mulțumit în gând
Până la următoarea duminică a zburat timpul ca vântul cineva a apăsat accelerația vieții și n-a mai ridicat piciorul.
Sâmbătă, Gabriel a mers să o ia pe Maria Lungu, iar Anca, fără să mai țină ore, s-a apucat să pregătească totul pentru musafiri.
Paul a fost trimis la frizer, cățelul Doru a fost spălat și alintat până la plânsete de bucurie, iar geamurile sclipeau, cum a cerut mama.
Ancuța, ajungem pe la trei, să nu vă agitați, faceți-vă de treburile voastre. Tanti Maria tot zice că-i pare rău că vă răstoarnă viața.
Am înțeles, la trei, deci pentru prânz.
La masă pregătește o friptură la cuptor, cu cartofiorii la aburi și salată. Musafira să fie întâmpinată ca la carte.
S-a trezit la șapte, l-a trimis pe Paul la plimbare cu Doru, ea a intrat la duș fierbinte și a început să cânte Dac-ar avea ochi mei aripi…, și-a lăsat vocea, și-a pus halatul peste pielea goală și s-a apucat să se spele pe dinți, când, brusc, s-a auzit zăvorul în hol. Vocea groasă a lui Gabi, subțire și stânjenită a unei doamne necunoscute, lătrat de bucurie de Doru și un oftat al lui Paul, în fundal.
Oglinda aburită i-a arătat pe cine are să întâmpine
Iată-ne a spus Gabriel, dând din cap spre Anca, care, cu periuța în gură și halatul pe ea, urmărea cum soțul căra valiza uriașă a Mariei, roșie aprins, iar femeia venea după el, cu obrajii rumeni și sclipind de încântare. Lăuda casa, sărea de extaz totul era fain de numa. Dar Anca știa că ea, gazda, era în halat, părul vraiște, friptura încă nu era gata, iar Doru tocmai intrase cu lăbuțele ude. Gata, s-a dus reputația… Și tanti Maria deja strângea buzele, ferindu-se de urmele de apă de la Doru și o urmărea cu ochii pe Anca, care fugea să se aranjeze.
Uite aici e camera ta, a deschis Gabriel ușa. Fă-ți comod, eu pun de ceva de ronțăit, mă schimb repede.
Maria a mulțumit și a tras ușa.
De ce ați venit așa devreme?! a șoptit Anca de după paravan. N-am știut! Nu-s gata! M-ai făcut de râs, Gabi!
Gabriel, deja pe marginea patului, se uita la reflecția soției în ușa lăcuită a dulapului, admirând curbele coapselor și umerii de mesteceni fragili.
Ce? a întrebat absent.
De ce ați venit așa devreme? deja își punea rochia și-și făcea părul. Fă-mi fermoarul, te rog.
A, avea tanti Maria programare la cineva și am venit mai devreme a zis el, venind spre ea să o sărute, dar nu s-a lipit.
De ce are așa multe bagaje?! s-a mirat Anca.
Eh femeile-s nepractice, toată viața voastră e ticsită. Negustorese, ce să mai
Iar Gabriel, încântat de gluma proprie, zâmbea.
Au mâncat împreună: Anca a prăjit ouă, Paul, văzând-o stresată, a pregătit sandwichuri.
Maria Lungu a intrat ultima în bucătărie, s-a orientat în jur, a primit loc lângă Paul.
Poftă bună tuturor. Ce casă primitoare! Anca, îmi amintesc că v-am dăruit la nuntă un set de porțelan cu maci Nu? Sau o fi altcuiva?
Anca a ridicat din umeri. Setul respectiv se făcuse țăndări imediat după nuntă, când Gabi l-a scăpat pe scări, în cutie…
Gabriel mesteca. Nu-și amintea de niciun set cu maci.
Probabil altcineva Anca s-a repezit să toarne cafea tuturor.
Ancuța, e curent aici la tine, s-a văitat Maria. Mă lași să mă așez la locul tău?
Paul a ridicat mirat ochii la mama. Aceasta a clipit pierdută.
Gabriel s-a înviorat, protector:
Anca, schimbă locul nu-i bine să răcească înainte de operație! și-a ridicat soția ca pe o scăunică și a pus-o lângă el, iar pe musafiră la fereastră.
Vai, l-am crescut pe Gabi de mic, s-a apucat Maria să povestească. Schimbam scutece cât era ziua de lungă; era tare mofturos cu mâncarea. Dar totuși, un copil complicat…
Anca s-a înecat, Paul a zâmbit ștrengar.
Tu, tinerelule, ai face bine să-ți faci temele. Gabi mereu le făcea dimineața, așa-i mai clar în cap Maria a luat farfuria lui Paul, a privit la Anca. Aceasta s-a strâns și mai mult.
Paul, dându-și ochii peste cap, a plecat la el în cameră.
După micul dejun, Maria s-a dus în odaie, făcea acolo schimbări, apoi l-a chemat pe Gabi să-i mute televizorul.
Aveți cam puține cărți, a remarcat ea, când îl conduceau pe Paul la fotbal. I-ar prinde bine să citească clasicii Dostoievski, de exemplu. Am adus cu mine câteva volume, seara ne punem și analizăm nivelul de cultură al băiatului vostru, Găbiță.
Da, tanti Maria, că altfel ăsta tot la fotbal și iar rămâne needucat! a zis Gabi, făcându-i semn lui Paul, dându-i sacoșa cu echipament.
Știa că Maria cara mereu după ea romanele lui Dostoievski, le punea pe colțul mesei oriunde, fără să le citească vreodată. Dar așa părea cultă. Și, când o să ajungă la spital, tot cu el o să meargă.
După ce l-au dus pe Paul, a plecat și Gabriel.
Dar dumneavoastră când plecați? întreabă Anca pe Maria Lungu.
Eu? Ah, la unu. Trebuie să mă pregătesc. Anca, are deja prietenă Paul? Pe Gabriel îl băgau în seamă toate colegele din clasa a VI-a. Iar pe atunci avea și el o iubită, Raluca. Fată cuminte, făcea tot ce îi ziceai. Nu-i așa că-i ideală? Asta e altă viață…
Și, dacă tot a intrat în cameră, s-a apucat să facă ordine cu încălțămintea, a mutat cățelul de pe canapea și a început să dea indicații.
Dar nu-i bine să porți genul ăsta de pantofi… Mă rog, eu am plecat. Anca, mulțumesc că m-ați primit!
A mângâiat-o pe Anca și s-a strecurat în lift.
Anca a stat un pic înainte să trântească ușa
Mamă, dar a venit să comande la noi? L-a gonit și pe Doru de pe canapea, când noi îi permitem! s-a plâns Paul, mângâind câinele pe cap. Acesta oftează și înghite în sec.
Ei… E obișnuită să fie pedagog. Dar nu stă mult, Paulică. Hai, rabdă și tu…
Anca se simțea prost față de fiu, față de Doru, că nu mai e ea stăpâna propriei case. Dar ce poți face? Cum să ridici tonul la femeia care i-a schimbat soțului tău scutecele când era mic?!
Seara, Maria Lungu a pus toată lumea la treabă la sarmale; Gabriel nu știa cum să-i facă pe plac.
N-a fost totul doar atât! Luni dimineața, Maria a dat deșteptarea la toți, au făcut gimnastică cu cronometrul: patruzeci de secunde flotări, zece pauză. Copleșitor.
Paul a fugit la școală zicând să fie sănătoși. Gabriel s-a ținut cu greu.
Hai, Ancuța, încă puțin! o încuraja el.
Deci, când e operația? reluă Anca întrebarea.
Mâine. Mâine mă internez. Gabi, vii să mă vezi? întrebă Maria cu tristețe.
E numai două zile! Operație mică! se miră Gabi, dar apoi promite.
Lunea a fost haos; lecții anulate, copii bolnavi, unu plecase la bunici, nimeni nu mai voia la Anca în ziua aia.
Telefonul suna întruna, afară croncăneau ciorile, iar Maria asculta la ea în cameră Ion Suruceanu și fredona E sărbătoare și răsună muzica…, bătea ritmul pe podea, iar Anca din hol vedea cum dansează, obosită de cap.
E stresată, i-a explicat Gabi. Când se stresează, ascultă Suruceanu.
Seara, Maria a chemat pe Paul să citească Idiotul, dar el a refuzat. Maria a făcut ochii mari, a ascultat toate răspunsurile legate de roman, de prezența ei în casă, s-a simțit jignită, apoi a chemat-o pe Anca, care vorbea la telefon cu o mămică: Vin la dvs. la Buiucani, copilul nu poate ajunge singur!
Nu! a răcnit Maria Lungu în telefon când l-a smuls din palmele Ancăi. Nu și iar nu! Dacă vreți să corectați vorbirea copilului la cel mai bun logoped, îl aduceți aici în jumătate de oră! Dacă nu, să nu vă plângeți! Dacă o să fie așa de leneș la bătrânețe, să nu vă mire că n-o să vă viziteze! Bună ziua!
Îi trânti telefonul Ancăi, s-a uitat pe geam. Anca s-a bâțâit în loc, a respirat adânc și…
Știți ceva, tanti Maria?! Nu vă mai băgați în viața noastră! În munca mea, în bucătăria mea! Nu contează câte scutece ați schimbat la soț, gata! Nu mai dați indicații aici, nu mai mutați lucruri după bunul plac, nu vă atingeți de Doru, care stă pe canapea DEOARECE EU îi permit, nu voi! Și da, o să cumpăr conserve, indiferent ce ziceți, e treaba MEA! Sper să treceți cu bine peste operație și sincer abia aștept să vă întoarceți la casa dvs.!
Paul a aplaudat, Doru a lătrat și s-a frecat de genunchii Ancăi. Maria Lungu, privindu-i, a zâmbit.
Anca a crezut că se va isca scandal, dar…
Bravo, Anca. Niciodată să nu te umilești, să nu cedezi, doar ca să n-audă lumea de tine urât. Spune mereu NU când e cazul. Să nu te intereseze gura lumii, tu îți faci regulile acasă. Iar dacă nu vrei să stau la voi, să-mi spui! E al naibii de simplu. Nu te schimba pentru nimeni, doar pentru tine. Scuză-mă, am întrecut măsura mereu am fost așa, provocatoare. Gabi știe… Hai, nu mă priviți așa, sunt și eu stresată, tare! Doru, ești un câine grozav! l-a mângâiat iubăreț.
Doriți marmeladă? Am marmeladă de mere. Paul, vrei?
Paul a dat ochii peste cap știa deja că femeile-s greu de înțeles, dar până și el simțea că-i prea de tot…
A sunat la ușă: mămica a adus băiatul la lecție. După oră, a primit și el marmeladă. Femeia a tras-o ușor pe Anca deoparte, cerându-și scuze și rugând-o să nu-i scoată de pe listă.
Sau să vorbesc direct cu secretara dvs.? s-a bâlbâit.
Nu, nu e nevoie. Băiatul dvs. e ascultător.
Anca i-a făcut cu ochiul secretarei…
Seara, când Gabriel și Paul jucau pe PlayStation, Maria Lungu, așezată comod în fotoliu, a început iar să povestească: cum era Gabi mic, cum l-a prins că zgâria tapetul, cum fugea pe gheața subțire la iaz… cum i-a făcut ceai cu miere după ce l-a scos din apă.
Și fata aia, Raluca, nu mi-a plăcut deloc, a adăugat Maria. Era fără coloană, prea maleabilă… nu-i de oameni așa! Și nici setul cu maci nu-mi pare rău: l-ați spart de noroc și uite că vă iubiți și trăiți bine! Găbiță mă iartă mereu… Și tu să mă ierți, Anca. Mulțumesc mult că m-ați primit. Ești o fată tare de treabă
Pe farfurie, marmelada dispărea, iar afară soarele apunea, colorând cerul în portocaliu și roșu.
E timpul a șoptit Maria. La opt trebuie să fiu la spital…
Gabriel a urcat-o în mașină pe străzile goale. Anca a mers și ea, s-a așezat lângă bătrână și i-a simțit tremurul.
Te sun seara, i-a spus fixându-i paltonul la gât. Și nu comenta! După aia vii înapoi la noi.
Maria a dat afirmativ din cap. I-a plăcut să stea cu tinerii, mai ales cu Paul așa neam cutezător, deloc ca taică-su. Dar, cum i-a spus și băiatul, e mediul meu intern, îl studiez cu plăcere, dar nu-l pot schimbaÎn mașină, Maria privea pe fereastră siluetele blocurilor, luminile strecurate printre crengile subțiri. În piept îi bătea inima mai lin acum. Gabriel o ducea la spital cu grija acelui băiețel pe care îl schimbase odinioară, iar Anca îi ținea mâna, tăcută, cu privirea înainte o tăcere de femei care, dincolo de reguli, ordine, și imperfecțiuni, au învățat să coexiste.
La spital, în holul cu pereții vopsiți de prea multe ori, Gabi a sprijinit valiza roșie pe podea și a zâmbit larg.
Să vii repede înapoi, că altfel, fără sarmalele tale, Paul cere fast-food!
Maria a râs ușor, cu ochii umezi. Anca s-a apropiat și i-a șoptit:
Iar geamurile le las nespălate până vii, să ai ce comenta
Maria a lăsat bagajul din mână și a îmbrățișat-o, cu o forță blândă dar fermă.
Să nu le speli. Nimeni nu ar trebui să trăiască după regulile altuia, doar după-ale lui.
Gabriel le-a fotografiat scurt pe amândouă, amuzat:
Uite, două generatoare de reguli, într-o poză
Maria s-a îndepărtat spre salonul ei, ascultând încă vocile lor pe coridor. Iar Gabi a pus mâna pe umerii Ancăi, învăluind-o într-o liniște plină. Era bine. Fiecare cu regulile lui, fiecare cu locul și rostul dar toți aveau loc la aceeași masă. Înainte să plece, Anca și Gabi s-au privit, apoi și-au spus unul altuia, aproape în șoaptă, chiar acolo, în holul pustiu:
E casa noastră. Noi decidem.
Și în seara aceea, întorși acasă, fără zarvă și cronometre, fără reguli impuse și fără mărturisiri necerute, au găsit pe masă un bilețel mototolit, scris cu litere mici, de bătrână:
Fericirea se face după regulile inimii tale. Mulțumesc că mi-ați dat voie s-o simt din nou. Cu drag, Maria.
Au râs, au aprins veioza de pe hol și, pentru prima dată după mult timp, Anca nu s-a grăbit să ascundă nicio dezordine. A deschis larg ferestrele și nu i-a păsat nici de urme, nici de ce-ar spune lumea. Casa lor era, în sfârșit, plină.
