Reeducarea unui soț
Am fost împreună, Viorica. Atunci, la ultima deplasare la Iași. Totul s-a întâmplat… prostesc.
Am băut după prezentare și pur și simplu… nu m-am putut opri, Viorica…
Adică îmi spui asta așa de liniștit? vocea Vioricăi răsună răgușită de șoc. Radu, chiar acum mi-ai mărturisit că m-ai înșelat?!
Nu mai pot ține în mine, a coborât privirea el. Viorica, iartă-mă, te rog? Îți jur că nu se va mai repeta vreodată! Am înțeles tot…
Viorica a lăsat ușor paharul pe masă. Viața ei tocmai s-a prăbușit
***
Dimineața începuse ca de obicei Viorica stătea la aragaz, amesteca mălaiul pentru cel mic, încercând totodată să îi împletească codițe Sofiei, de șapte ani.
Mamă, mă doare! a scâncit Sofia, ferindu-se cu capul.
Iartă-mă, puișor, mă grăbesc. Unde-i tata vostru?! Întârzie iar!
Soțul a ieșit din baie, încheindu-și cămașa. După expresia feței lui, Viorica și-a dat seama imediat că nu e într-o dispoziție bună.
Avem cafea? a întrebat el, uitându-se pe geam.
E în ibric. Toarnă-ți singur, eu am mâinile ocupate.
Și-a turnat. A băut în picioare, privind afară la curtea plină de frunze, unde nea Ion, măturătorul, le aduna alene.
Niciun sărut pe obraz, nici un cum ai dormit de vreo doi ani nu mai dădeau semne că ar mai fi interesați unul de celălalt.
Viorica lucra contabilă la o firmă mare de distribuție, era nevastă de zece ani.
Apartamentul cu trei camere, luat prin credit, mașina nou-nouță, SUV. Copiii sănătoși, în rest, trăiește și bucură-te, dar…
Parcă nu avea aer, nu mai avea bărbatul de altădată cel care fugea noaptea la magazin după înghețată sau o strângea în brațe până-i scârțâiau coastele.
Pe la două, telefonul s-a mișcat pe masă.
Hai să ieșim diseară la restaurant, n-am mai mâncat undeva de mult. Am vorbit și cu soră-mea, Mariana îi ia la ea pe copii, dorm acolo. scria Radu.
Viorica a recitit mesajul de trei ori. Inima i-a bătut ca unei adolescente.
Uau, a șoptit. Oare chiar a observat…?
Restul zilei a trecut ca prin ceață. A plecat cu o oră mai devreme de la serviciu, a fugit acasă, scotocind disperată prin dulap.
A ales rochia albastru închis, de mătase, care-i sublinia talia. Mai mult rimel ca de obicei, un strop de parfum după urechi.
Privindu-se în oglindă, a văzut o femeie care încă vrea să fie dorită de bărbatul ei.
La restaurant era cald și intim lumânări, muzică live discretă. Când a ajuns, Radu era deja la masă, la costum, proaspăt bărbierit.
S-a ridicat întâmpinând-o; în ochii lui s-a văzut pentru o clipă ceva ca admirația. Sau milă? Atunci nu a înțeles.
Ești foarte frumoasă, Viorica, i-a spus, trăgându-i scaunul.
Mulțumesc. Chiar m-a surprins invitația. Ce ocazie e?
Nu e nicio ocazie… Doar că am realizat că nici nu mai vorbim. Parcă stăm în casă ca niște vecini, pe bune.
Așa este, a oftat, gustând din vin. Muncă, copii, casă…
Mă simt la fel, Radu răsucea cuțitul pe masă. Alerg într-un cerc, dar nu mai știu pentru ce.
Au vorbit mult. Și-au amintit cum s-au căsătorit, cum locuiau într-o garsonieră cu robinetul care curgea, și erau, totuși, fericiți.
Au râs de prima dată când Radu a schimbat scutecul Sofiei și era să leșine.
Seara a fost minunată. Viorica simțea cum se topește gheața dintre ei.
Trebuie să ieșim mai des așa, gândea ea. Ne-am epuizat doar. Totul se va rezolva…
Mergem acasă? a propus Radu când a venit nota. Pe drum iau și o sticlă de vin bun. Stam liniștiți, fără copii.
Acasă era liniște stranie fără râsul copiilor, fără jucăriile împrăștiate, apartamentul părea imens și gol.
S-au așezat în bucătărie. Radu a turnat vin în pahare. Atmosfera era destinsă, caldă, dar brusc…
Viorica, chiar trebuie să schimbăm ceva, a început el.
Sunt de acord, Radu. Hai măcar să plecăm undeva doar noi doi. La Sovata, la Băile Felix, să respirăm alt aer.
Da, dar nu numai asta. Eu… nu mai mă recunoșteam. Nici nu mai știam cine suntem.
Tu cu copiii, eu cu munca. Ajung seara tu dormi sau ești nervoasă.
Nu mai suntem apropiați, nu doar fizic, ci… știi, acea apropiere de suflet.
Viorica s-a încruntat:
La ce te referi? a șoptit.
La faptul că am greșit.
Și atunci a spus-o. Despre Iași, despre colega din delegație, despre infidelitate.
Doar… mă asculta, Viorica, a început să vorbească precipitat. Mergeam în delegații împreună, mă întreba sincer ce fac, era cu adevărat preocupată.
Nu mă scuz, știu că-s ticălos. M-am abținut mult, pe cuvânt.
Dar în noaptea aia… Am băut cu colegii, apoi am rămas doar noi doi la barul hotelului
Viorica tăcea. Parcă o grenadă îi explodase în piept și schije reci îi răneau încet măruntaiele.
Iartă-mă, dacă poți, a continuat. Mi-e rușine de mor de două săptămâni. N-am rezistat să te privesc fără să mărturisesc. Nu vreau să te pierd. Tu și copiii sunteți totul pentru mine.
Orice a repetat Viorica mecanic.
Am vorbit deja cu șeful. Mi-am cerut transferul la alt departament, să nu mai am nicio treabă cu ea. Cezar a promis că rezolvă luna asta.
Am depus și cerere de concediu. Plecăm unde vrei, chiar mâine. S-o luăm de la capăt, cu inima curată.
Radu a întins mâna, să-i acopere palma cu a lui, dar Viorica a tras-o brusc.
De la capăt? a zâmbit amar. Radu, tu știi ce ai făcut?
Nu doar că m-ai înșelat, m-ai distrus!
Stăteam la serviciu, mă bucuram de mesajul tău, alegeam rochia Eu credeam că vrei să repari totul, că mă mai iubești
Te iubesc! a izbucnit el. De aia am spus tot. Nu mai puteam minți, Viorica.
Dacă mă iubeai, nu ajungeai cu ea în pat O colegă foarte grijulie ai avut! Eu, în schimb, am fost numai o nervoasă
N-am vrut să zic asta…, s-a bâlbâit Radu.
S-a apropiat, încercând să o cuprindă de umeri.
Viorica, te rog…
Nu mă atinge! l-a împins. Mă dezguști.
A fugit din bucătărie în dormitor, a închis ușa și s-a aruncat pe pat.
Plângea cu sughițuri. Radu a bătut mult la ușă, șoptea rugăminți, cerea iertare, apoi s-a făcut liniște l-a auzit cum s-a întins pe canapeaua din sufragerie.
***
Dimineața, cu fața umflată de la lacrimi, a intrat în bucătărie. Radu stătea pe canapea, în aceleași haine. Pe masă, cafeaua neatinsă.
N-am plecat noaptea doar pentru că n-am unde duce copiii, a spus cu răceală.
Viorica…
Taci. Nu vreau să aud de sentimentele tale. Nu mă interesează acum.
Înțeleg.
Ai zis de concediu. Unde vrei să mergem?
Să fie un loc liniștit. Să putem vorbi, să ne plimbăm…
Bine, s-a întors spre geam. Merg. Dar să nu crezi că acolo totul va fi ca înainte. Nu merg să o luăm de la zero. Merg doar să văd dacă pot să te mai privesc fără dezgust.
Radu a dat din cap, gata de orice condiții.
Mă ocup astăzi.
Și încă ceva, s-a întors spre el. Dovada pentru transfer vreau să văd copia cu ștampila de primire. Și telefonul tău. De azi, fără parolă.
Bine. Cum vrei.
I-a întins mobilul, dar ea a refuzat scurt, cu scârbă.
Mai târziu. Acum du-te la duș. Trebuie să mă adun înainte să merg la Mariana după copii. Nu vreau să ne vadă așa.
Când usa băii s-a închis, Viorica s-a prăbușit pe scaun. Ar fi vrut să plece definitiv de lângă omul pe care-l iubea ieri mai mult decât orice, dar nu putea. Nici măcar pentru copii…
***
Zilele până la plecare au trecut greu, cei doi vorbeau strict despre treburi.
Ai luat biletele?
Da, pentru sâmbătă.
Să o iei pe Sofia de la școală.
Desigur.
Copiii simțeau că ceva nu e în regulă. Sofia tăcea când părinții erau în aceeași cameră, Mihăiță era mai mofturos ca de obicei.
Mamă, de ce doarme tata în sufragerie? a șoptit Sofia într-o seară, în pat.
Viorica a înghițit în sec, aranjându-i plapuma.
Tata… muncește mult, soarele meu. Îl doare spatele de la birou, îi e mai comod pe canapea.
V-ați certat?
Suntem doar obosiți, puiule. Totul va fi bine, mergem la mare curând, ți-am promis, nu?
Sofia a dat din cap, dar în ochi tot i-a rămas o urmă de neîncredere. Copiii simt tot.
***
Vineri, înainte de plecare, Radu a venit acasă mai devreme a pus o hârtie pe masă.
Uite, a spus. Ordinul de transfer. După concediu, sunt la analiză, nu mai plec niciunde prin țară. Ea rămâne la achiziții. Suntem în clădiri diferite.
Viorica a privit ștampila.
Bine.
Viorica…, a rămas la ușă. Îmi pare teribil de rău. Nu mă pot gândi la altceva.
Ajunge! Tu ai ales atunci în Iași. Acum e rândul meu să aleg dacă mai pot rămâne cu tine sau nu!
Nu i-a spus că, ieri, după ce el a adormit în sufragerie, i-a citit mesajele de pe telefon.
I-a fost scârbă, i-au tremurat mâinile, dar nu putea altfel. Nu ștersese conversația, ultimul mesaj era de la el:
E gata. A fost o prostie imensă. Te rog să nu-mi mai scrii și să nu mă mai cauți.
Răspunsul ei: Cum vrei. Baftă!
I-a fost mai ușor? Nu. Dar ceva, puțin, s-a mișcat în sufletul ei. Măcar aici nu a mințit a încercat să pună punct.
***
Sâmbăta dimineața i-a întâmpinat cu o burniță măruntă. Încărcau bagajele în portbagaj fără să vorbească.
El era atent, i-a întins mâna Vioricăi, a verificat toate geamurile, i-a cumpărat cafea favorită de la benzinărie. Și tocmai asta o făcea să sufere mai tare.
În aeroport, în sala de așteptare, s-a așezat lângă ea, iar copiii priveau avioanele de la geam.
Știi, a zis încet, tot spre geam. Mi-am amintit ieri prima vacanță împreună, la mare cu cortul. Ții minte când ni l-a luat vântul?
Fără să vrea, Viorica a zâmbit.
Țin. Atunci ai ținut toată noaptea de cuiele cortului, iar eu dormeam sub o pelerină.
Atunci am crezut că ești cea mai grozavă femeie din lume. Și acum cred, Viorica. Doar că… m-am rătăcit. Nu m-am mai regăsit…
Ne-am rătăcit amândoi, Radu, pentru prima dată de o săptămână l-a privit în ochi.
Îi ia mâna. De data asta ea n-o mai retrage, dar nici nu o strânge la loc. E clar că e totul complicat.
Cel mai probabil îl va ierta. Poate măcar pentru copii. Dar înainte să ierte, îl va învăța minte. Să nu-i mai treacă niciodată prin minte să-și întoarcă privirea spre altă femeie.
Vacanța asta va fi începutul reeducării…
Jurnal, Radu
Azi am înțeles că oricât de mult ți-ar părea rău, rănile nu se vindecă cu un iartă-mă. Pentru unele greșeli, cuvintele nu ajung. Iubirea trebuie să o dovedești zi de zi iar încrederea, dacă o pierzi, o recapeți doar cu răbdare, muncă și sinceritate. Și, poate, într-o zi, ea chiar o să înceapă să te strângă iar de mână.
