Taci, fiică! Acum ești în altă familie și trebuie să respecţi obiceiurile lor. Te-ai căsătorit, nu ai venit doar în vizită, îmi spunea mama, Ana, când n-am putut să nu mă plâng.
Ce obiceiuri, mamă? Toţi sună ca nişte nebuni! Mai ales soacra! Mă urăşte, e evident!, am răspuns eu, fără să ştiu că o să aud la fel de tare.
Ştii că nu toate soacrele trebuie să fie bune?, a întrebat ea, de parcă ar fi anticipat un răspuns.
Se poartă! Se poartă! Să nu zică mai puţin! a exclamat doamna Elena Petrovna, stând în mijlocul bucătăriei, cu faţa roşie de supărare şi ochii scânteind de furie. Dacă bărbatul se plimbă, vina e pe femeie. Ce să-ţi mai explic eu?
Soacra era în furie totală, ţipând la nevastă-sa Mădălina ca şi cum ar fi pierdut minţile. Totul a pornit pentru că ea suspectase că fiul ei, Beni, o înşelase pe ea.
Mădălina, o tânără fragilă cu ochi mari şi inocenţi, stătea sprijinită de perete, încercând să calmeze femeia înfuriată.
Doamna Elena, dar asta nu e normal. El are o familie, copii, a încercat să se apere, dar soacra a întrerupt-o cu o mişcare de mătura, ca şi cum ar fi alungat o muscă enervantă.
Astaa ta familie? Sau copilul tău, care nu nelasă pe noi cu bunicul să intrăm? a răspuns Elena, dispreţând. Educaţia ta, întrebare!
Educaţie? Ivan a împlinit abia un an. E încă o pradă mică, a murmurat Mădălina, vocea tremurând.
Micuţ? În familia Egorov au un nepoţi şi mai mic. Şi nu ştie să se dea de ruşine ca al tău, a continuat Elena, arătând spre camera copiilor.
De fapt, el e nepotul vostru, a spus Mădălina, deşi glasul i se clătina. Copiii simt oamenii răi. Poate de aceea nu se apropie de voi.
Suntem răi? Ce nebunie! De ce trăieşti pe seama altora? Ce mâncăruri mănânci? Ce bani cheltuieşti? Nesimţită!, a strigat Elena, ridicând vocea până la tavan.
Mădălina nu a mai vrut să se certe cu soacra ei. De nenumărate ori îi spusese lui Beni că vrea să locuiască departe de părinţii lui, dar fiul, încă copilul mamei, nu vedea motivul.
Îi plăcea să locuiască la părinţi. Se simţea acolo ca întro biserică sfântă. Mergea la muncă liniştit, iar toate treburi casnice leacopereau oamenii în vârstă: spălatul, curăţenia, gătitul. Nu viaţă, ci basm!
Însă în satul lui Ilie, soacra dădea de toate. La început, Mădălina încerca să se împace cu Elena. O ajuta prin casă, o susţinea în tot, chiar asculta plângerile nesfârşite despre vecini. Dar apoi a înţeles că e zadarnic.
Oricât de bună şi servilă ar vrea să fie, Mădălina hida pe soacră şi nu a încercat să ascundă asta.
Am adus în casă o femeie de puţin valoare, parcă nu existau fete potrivite, spunea Elena prăfuită vecinei Maria, în timp ce Mădălina aduna jucăriile aruncate de Beni pe prag.
Chiar a mers şi din alt sat pentru asta! Oamenii noştri sunt mai harnici, mai deştepţi, adăuga vecina, bâlbâind.
Nuţi spune!, a replicat Maria, tu nu ştii cea făcut Elena, nuşi poate ține mâna de la treburi. Nimic nu poate repara.
Nuţi dai seama cât de prostie este! Nu poţi săi dai încredere nici măcar săi dea ceva. Sau va pierde, sau va rupe. Şi copilul ei nue așa.
De la Egorov, nepotul e altă poveste: un băiat liniștit, deștept. Al tău tot şopteşte, se revoltă. Genele nu-s bune.
Când viaţa a devenit insuportabilă, Mădălina a sunat la mama ei, din satul vecin, și sa plâns:
Taci, fiică! Eşti acum în altă casă şi trebuie să te supui regulilor lor. Nu eşti o oaspete, eşti o soţie.
Ce reguli, mamă? Toţi sunt nebuni! Încă soacra! Mă urăşte, e evident!
Ai auzit vreodată de soacre bune? Toţi am trecut prin aşa ceva, şi că eşti obligată să treci şi tu. Cel mai important, nu arăta că îţi este greu. Taci.
Conştient că nu va reuşi să o convingă pe mama ei, Mădălina a ameninţat că va apela la tatăl ei.
Fă-i rău tatălui tău!, a strigat mama, Știi că are un termen de probă, dacă păşeşti dincolo, îl vor duce în închisoare!
Mădălina ştia că tatăl ei, Nicolae, iubea foarte mult singura lui fiică. El primise o condamnare cu termen de probă pentru o ceartă în magazinul din sat, când cineva o agresase pe Mădălina.
Şi ştia că nu va sta tăcut dacă află cum o batăsoară soacra în altă familie. El era un om aprins, cu spirit de luptă.
Bine, nu îi voi spune tatălui, ia răspuns Mădălina, dar dacă continuă aşa, nu ştiu ce voi face.
Totul se va rezolva, copilă, spunea mama, încercând să o liniştească. În câteva săptămâni nu vei mai săţi aminţi de tot şirul asta.
Mădălina voia să nuşi amintească, dar legătura cu Elena nu se îmbunătătea. Soacra părea să se înfurie tot mai mult, ca şi cum Mădălina ar fi vinovată de toate necazurile. Chiar şi soţul ei, Ion, un om bătrân, obosit de viaţă, nu a mai putut să ţină pasul.
De ce strigi mereu la fată? a încercat să intervină Ion, întro dimineaţă când scandalul ajunsese la apogeu. Va pleca de la noi! Şi bine ar fi!
După ea! a exclamat Elena, îndreptând toată furia spre Ion. Voi da în judecată, voi recupera fiecare leu pierdut în aceşti ani! Şi copilul ei îl voi lua de la ea pentru că nu merită să crească în acea familie!
Mădălina ştia că Elena vorbea doar nebunie, dar îi era frică. Mai mult, încă îl iubea pe Beni.
Ştirile despre aventurile lui Beni cu fosta lui, Otilia, erau doar bârfă de sat, aşa cum şi Elena şi Maria le răspândeau.
Cât timp nu ar fi fost tăiată limba lui Elena, nu ştiam cât ar mai continua cruzimea faţă de nevastă. Întro zi, când Elena se lăuda cu victoriile ei, a povestit prietenei ei, bunicii Manuela, iar apoi altui prieten şi chiar soţului ei. Astfel, povestea despre nevastă nebună a ajuns la urechile tatălui Mădălinei.
Nicolae, un bărbat impunător, de aproape doi metri, cu umeri mari, nu a ştiut să stea liniştit. Ia un topor nou tăiat, se pune pe motocicleta veche Yamaha, şi fără să spună nimic lui soţia, pleacă spre satul vecin săşi salveze fiica din strânsoarea umilitoare.
În acelaşi timp, în casa Elenei a izbucnit un scandal adevărat. Tânăra mamă a lăsat pentru o clipă copilul Vasile pe canapeaua nouă, galbenă ca soarele, să ia un scutec proaspăt. Când sa întors, a găsit o pată maro sub copil. În ochii Elenei, pata a devenit un abis negru, gata să înghită tot apartamentul.
Femeia a apărut ca o furtună şi a început să ţipe la Mădălina:
Ai stricat canapeaua! Preferata mea! Ştii cât a costat? O săţi smulg mâinile şi le voi coase aşa încât să nuţi mai crească nimic!
Voi repara tot. Voi curăţa tot, a încercat să liniştească Mădălina, cu mâini tremurânde, luând ştergerea.
Ce să cureţi? E nouă! De unde ştii? Niciodată nu ai cumpărat ceva cu banii tăi!
Şi voi nu aţi cumpărat cu proprii bani? a exclamat Mădălina, iar în acel moment a îndrăznit să o critice pe Elena pentru că trăise toată viaţa pe spatele soţului ei.
Uităte la ea! Destul de îndrăzneţ să vorbeşti cu soacra! a roşit Elena.
Acum şterge pata, apoi du-te cu fiul tău înapoi! Veţi locui la mine şi veţi mânca de pe masa mea până nu învăţaţi să vă purtaţi decent!
Mădălina, lacrimând, a încercat să ştergă pata, dar bula maro pe ţesătura galbenă refuza să plece, parcă se amuza de neputinţa ei. Vasile, micuţul, a început să plângă cu glasul lui de bebeluş, amplificând atmosfera tensionată.
Elena a continuat să o bată în cuvinte pe Mădălina, fără să observe că la uşă apărea un străin. Era Nicolae, tatăl Mădălinei, stând ca un monument, cu mâna strânsă pe mânerul toporului.
Pentru o clipă, Elena a simţit prezenţa lui şi sa întors spre instrument. Ştia cât de aprins era Nicolae şi ce înseamnă termenul său de probă, aşa că frica ia străbătut pielea.
Realizând că sfetul a auzit destul și că situaţia lua o turnură gravă, Elena a încercat să-şi apere poziţia, în timp ce vocea îi tremura.
Bună, Nicolae! Eu cresc pe Mădălina ta
Am auzit cum o creşti, a răspuns el, cu ton grav, intrând în încăpere în papucii săi.
A ridicat toporul deasupra capului, făcând-o pe Elena să se închidă în sine şi să îşi retragă faţa. Dar în loc să lovească, a pus toporul la umăr şi ia întins mâna fiicei.
Hai, Mădălina, nu ai nevoie să rămâi aici, a zis el şi a condus-o spre ieşire.
Stai, sotule!, a strigat Elena, revenind din şoc, încercând să recâştige controlul. Ce îi voi spune fiului meu?
Lasăl să vină la mine, cu soţia lui. Voi discuta cu el ca bărbat cu bărbat, a replicat Nicolae, aruncând un privire rece, care spunea totul.
Nicolae a luat fata şi pe Vasileleţ. Beni a ezitat să vină săşi recupereze soţia şi copilul, temânduse de întâlnirea cu taţul. Dar în cele din urmă a venit.
Nicolae a vorbit mult cu fiul său, fără să-l ameninţe, dar cu vocea lui calmă şi hotărâtă, toporul aşezat pe masă dărand greutate cuvinţelor. Beni a promis să locuiască separat cu Mădălina, să nuşi mai lase mama să se bage în treburile lor şi să o apere pe ea şi pe copil.
Când Nicolae a strâns cu putere mâna lui Beni, acesta a înţeles că glumele cu acel bărbat nu erau de duh şi că promisiunile trebuiau respectate.
De atunci, Elena a evitat pe nevastă şi pe nepot, nu mai vorbea cu ei şi nici nu le mai saluta când îi întâlnea pe stradă.
Beni şi Mădălina au locuit departe, în armonie şi înţelegere. Poate că au ascultat sfaturile socrului, poate că dragostea a învins.
Aşa se termină povestea noastră, drȘi, în fiecare seară, când soarele apune peste câmpiile de porumb, Mădălina și Beni privesc spre satul lor, știind că au găsit, în sfârșit, libertatea și liniștea pe care le căutau.
