Ține-te, micuțo! Ai intrat în altă familie și trebuie să respecți regulile lor. Te-ai căsătorit, nu ai venit doar în vizită.
Ce reguli, mamă? Aici toate sunt cum să zic haioase! Mai ales soacra! Mă urăște, e evident!
Oare ai auzit vreodată că soacrele pot fi blânde?
Se plimbă! Se plimbă! De parcă ar fi un străin! strigă Vasilica Petrova, stând în mijlocul bucătăriei, fața-i roșie de mânie, ochii arzând de furie. Dacă bărbatul iubește alte femei, vina e a femeii. Ce să-ți mai explic eu?
Soacra era în furie. O striga pe nevasta ei, Livia, ca pe o nebună, și totul pentru că Livia bănuia că fiul ei, Bogdan, ar fi în infidelitate.
Livia, tânără, cu ochi mari și inocenți, stătea sprijinită de perete, încercând să calmeze femeia înrăzvălată.
Vasilico Petrovo, dar e nejustificat. Are o familie, copii începu Livia să se apere, dar Vasilica o întrerupse cu o mișcare a mâinii, ca și cum ar fi alungat o muscă enervantă.
Ce familie? Sau copilul tău, care nu ne lasă pe noi, cu bunicul, să îi intrăm în casă? zise soacra, disprețuoasă. Creșterea ta, îmi spune!
Ce creștere, Vasilico? Ionuț are abia un an. E mic, încă foarte mic, răspunse Livia cu voce șoptită.
Mic? făcu o grimasă femeia. La Ion a avut frați mai mici. Și nu se supune, ca al tău arătă spre camera copiilor.
De fapt, el este nepotul vostru replică Livia, tremurând ușor. Și, spuneți voi, copiii simt oamenii răi. Poate de aceea nu vine la voi.
Suntem răi? Suntem ca o capră pătcată! izbucni soacra. Și tu, frumoaso, cum trăiești pe la noi? Ce mâncare mânci? De la cine primești banii? Nădăjduim pe tine!
Livia nu voia să mai dispute cu soacra ei tumultuoasă. De mii de ori îi spusese lui Bogdan că vrea să locuiască departe de părinții lui, dar el, copilul mamei, nu văzuse niciun motiv să schimbe situația.
Îi plăcea să stea la părinți, să se simtă ca un prunc în brațele lui Dumnezeu. Mergea liniștit la muncă, iar toate treburi casnice erau rezolvate de bătrânii spălat, curățat, gătit. Nu era viață, era poveste!
Livia, însă, încerca să păstreze pacea cu Vasilica. O ajuta în casă, îi asculta nemărginitele plângeri despre vecini și viață. Cu timpul a înțeles că totul e zadarnic.
Oricât de bună și suplică ar fi încercat Livia să fie pentru soacră, inima ei era plină de ură, fără să încerce să o ascundă.
Am adus în casă pe această nenorocită, parcă nu aveam alte fete normale mărturisea Vasilica Petrova vecinei, în timp ce Livia strângea jucăriile rămase din spatele casei și asculta totul.
A mers până la alt sat să ne urmărească! Căci nu aveam ce să ne plângem! Bătrânile noastre sunt mult mai harnice, mai deștepte.
Nu spune așa! o susținea vecina, bătrâna bârfitoare Măria, care deja spăra oasele întregului sat.
Eu aș înțelege, dacă aș ști ce să fac. Dar, Vasilico, tu însuți spui că mâinile tale nu sunt de lucru. Nimic nu poți repara.
Nu-ți poți imagina cât de mult! Nu-i poți încredința nimic. Sau fură, sau rupe. Iar copilul tău nu e ca al nostru.
La Ion copilul e total diferit. Calm, chibzuit. Al tău tot doar se plânge și se ceartă. Genele nu-s potrivite.
Când viața devenea intolerabilă, Livia suna la mama ei din satul vecin, plângând, reclamânduse.
Ține-te, micuțo! Ai intrat în altă familie și trebuie să respecți regulile lor. Te-ai căsătorit, nu ești în vizită.
Ce reguli, mamă? Aici toate sunt haioase! Mai ales soacra! Mă urăște, e evident!
Ai auzit vreodată că soacrele pot fi blânde? Toți am trecut prin așa ceva și și tu vei trece. Cel mai important e să nu arăţi că îţi este greu. Ține-te.
Înțelegând că nu va reuși să convingă mama ei nehotărâtă, Livia amenință să sune la tatăl ei.
Fă-i milă tatălui tău! tremura mama. Știi că are o condamnare pe termen scurt. Un pas greșit și îl vor arunca în pușcă!
Livia ştia totul. Tatăl ei, Nicolae, iubea foarte mult singura ei fiică. El fusese condamnat la un termen condiţionat pentru o bătaie primită întro magazin din sat, când cineva o insultase pe Livia.
Și ştia că nu va sta tăcut dacă află cum o supără soacra lui în altă familie. Era un om aprins.
Bine, nu-i voi spune tatălui spuse Livia. Dar dacă vor continua aşa, nu ştiu ce voi face.
Totul se va rezolva, copilă repeta mama, încercând să o liniștească. În câteva săptămâni nu vei mai aminti de această discuție.
Livia nu voia să aducă aminte, dar relaţia cu Vasilica nu se îmbunătățea. Soacra părea să se înfurie tot mai mult, ca şi cum Livia ar fi responsabilă pentru toate nenorocirile ei. Chiar şi soțul ei, Ionuț, un om în vârstă, sătul de viaţă, nu rezista.
De ce strigi mereu la tânără? încercă să intervină întro dimineață, când scandalul atinsese apogeul, Ionuț. Va pleca de la noi! Și bine ar fi!
Eu o voi duce eu! izbucni Vasilica, aruncând toată furia spre bărbat. Voi apăra fiecare leu pierdut în aceşti ani! Și îi voi lua copilul ca să nu crească în acea familie de nuștră!
Livia ştia că Vasilica vorbeşte nebuni, dar era totuşi speriată. Mai mult, încă îl iubea pe Bogdan.
Vestea că Bogdan ar fura pe ascuns cu o fostă, Otilia, se dărâmă ca nişte bârfe de la țară, pe care bătrâna Vasilica leaduna şi lerăspândea.
Nimeni nu ştie cât ar fi durat acea cruzime, dacă nu ar fi limba lungă a soacrei. Întro zi, după o victorie asupra nevestei, ea povestea la prietena ei cea mai bună, bătrâna Manea, în glumă, iar apoi la altă prietenă şi la soţul ei și așa povestea despre nevastă rea şi dură soacră se împrăştia prin sat, ajungând la tatăl Líviei.
Tatăl Líviei, un bărbat aspru, cu înălţimea de aproape doi metri şi umeri largi, nu era de glumă. A luat o secure, pe care o folosea să taie lemne, nu-şi scoase cămaşa de lucru, urcă pe motocicleta veche Ural şi, fără să rostească un cuvânt la soţia lui, plecă în satul vecin să îi salveze pe fiica lui din ţinătura umilitoare.
În aceeași casă, Vasilica Petrova era în mijlocul unui scandal adevărat. Tânara mamă a lăsat, pentru o clipă, copilul Ionuț pe o canapea nouă, galbenportocalie, să meargă să cheme un scutec proaspăt.
Când sa întors, a găsit o pată maro mică sub copil. În ochii soacrei, pata a crescut ca un cerc negru, gata să înghită tot apartamentul. A stricat canapeaua! A mea preferată! Știi cât a costat? Îţi voi rupe mâinile ca să o coase înapoi!
Voi repara tot. Voi curăța tot încerca să calmeze Livia, cu mâini tremurânde, luând o cârpă.
Ce să curăţi? E nouă! Cum să ştii? Nici nu ai cumpărat ceva cu banii tăi!
Dar voi nu aţi cumpărat niciodată? nu se putea abţine Livia, iar în acel moment îşi găsi curajul să-i reproşeze că a trăit toată viaţa pe spatele soţului ei.
Privitila! Nu mai este deafi cuvînt! faţa Vasilicăi sa înroşit.
Dute să ştergi pata, apoi mergi cu băiatul tău la vânzător! Veţi locui la mine şi veţi mânca de acolo până nu învăţaţi să vă purtaţi decent!
Livia, înlăcrimată, încerca să ştergă pata. Păta maro pe canapeaua galbenportocalie refuza să dispară, parcă se amuza de neputinţa ei.
Micuţul Ionuț, simţind agitaţia mamei, striga din toată gura, iar plânsul lui intensifica tensiunea din casă.
Vasilica Petrova stătea deasupra capului Líviei, aruncând în continuare blesteme selecte. Nu observase că la uşă apărea un străin: tatăl Líviei, Nicolae, stătea acolo ca un monument, cu mâna strânsă pe mânerul securei.
Întro clipă, Vasilica, simţind prezenţa lui, se întoarse. Privirea ei căzu asupra instrumentului.
Ştiind cât de aprins era Nicolae și ce înseamnă condamnarea lui, frica îi pătrunse pielea. Înţelegând că soacra a auzit destule, situaţia devenea gravă, Vasilica încercă să-şi păstreze demnitatea.
Oh, salut, Nicolae! Eu am crescut pe Livia voastră
Am auzit cum o creşti, răspunse el, intrând în încăpere în papuci.
Ridică securea deasupra capului, făcând-o pe Vasilica să se închidă şi să se retragă. În loc de lovire, o așeză pe umărul său şi-i întinse mâna fiicei.
Hai, Livia, nu mai ai de lucru aici, spuse el, conducânduo spre ușă.
Stai, socrule! strigă Vasilica, revenind din șoc. Ce voi spune fiului meu?
Să vină el la mine, cu soţia lui. Voi discuta cu el pe bărbaţi. Nicolae îi aruncă un scurt, rece privire, care spunea totul.
Nicolae luă pe Livia și pe micuțul Ionuț și pleacă. Bogdan ezita mult să vină să-şi recupereze soţia și copilul, temânduse de conflictul cu tatăl. În cele din urmă, însă, șia strâns curajul.
După o lungă discuție, Nicolae nu a amenințat, nu a strigat, dar vocea lui liniștită, tare, și securea lăsată pe masă, au făcut cuvintele să aibă greutate.
Bogdan promisese că vor locui departe de părinţi, că mama lui nu va mai interveni în viaţa lor și că îi va proteja pe Livia și pe copil, fără să-i rănească.
Când Nicolae strânse ferm mâna lui Bogdan, tăutău simţi că glumele cu acest bărbat erau periculoase și că promisiunile trebuiau respectate.
De atunci, Vasilica Petrova evită nevasta și nepotul. Nu mai vorbește cu ei și nici nu îi salută pe stradă.
Bogdan și Livia locuiesc departe, în armonie și înțelegere. Poate pentru că au ascultat sfaturile socrului, poate pentru că dragostea lor a învins.
Ținete, Livia, căci viața ţio scrie pe sine. murmura Nicolae, în timp ce se întorcea cu motocicleta Ural spre satul său, lăsând în urmă ecoul unui conflict ce se stinse sub greutatea unui cuvânt: iertare.
