Privind în urmă la vremurile de atunci, când Costel desena în caiet câte un Om-Păianjen în loc să rezolve problema de matematică, părinții lui au înțeles că doar motanul familiei avea cu adevărat un viitor liniștit și fără griji. Zeci de meditatori au încercat, fără succes, să trezească gustul băiatului pentru științele exacte. Dimpotrivă, cu fiecare profesor nou, Costel aluneca mai adânc în filozofie. Lumea, spunea el, e deșertăciunea deșertăciunilor. Fericirea adevărată se ascunde în nelucrare, în eclerele cu ciocolată și în desenele animate pe telefon.
Cu mâinile aproape până la glezne de disperare, tatăl a găsit într-o noapte un anunț ciudat pe internet: Vând bară de ridicat greutăți și insuflu copiilor dragoste pentru materiile școlare și sportive. Metodă proprie, garantez rezultate la matematică, istorie, limba română, engleză, biceps, triceps, picioare, literaură, piept. Emil.
Vegherea părintească fusese spulberată de lipsa de speranță și, fără să mai stea pe gânduri, tatăl a format numărul. După două sonerii, un glas greu, gâfâit, s-a auzit în telefon, acompaniat de sunete ritmice de fier.
Da, vă ascult.
Bună ziua, sun de pe internet, pentru anunț.
Am dat bara, răspunse Emil, aproape să închidă.
Nu pentru bară, ci pentru băiatul meu… să-l învățați matematică, română, literatură…
Ce vârstă, ce greutate, nivelul elevului?
Sec și ferm, Emil te și liniștea, și te băga în sperieți în același timp. Sunetul de fiare a fost înlocuit de şuierat de coardă de sărit. Tatăl a jurat că miroase și a transpirație.
Nouă ani, douăzeci și cinci de kilograme, adună cam la coloană…
Câte flotări face?
Poftim?
Flotări și tracțiuni, câte?
Nu știu, cred că de vreo cinci ori.
Face diferența între prefix și sufix?
Eu… nu știu, trebuie să o întreb pe soția mea.
Ce instrumente aveți în casă?
Instrumente?
Compas, raportor, extensor, gantere?
Doar o riglă din lemn.
Am înțeles. Trimiteți adresa, ajung într-o oră, zise Emil și strigă: Mai depărtați picioarele, spatele drept! Nu dvs., am lecție de istorie acum.
Tatăl rămase câteva momente cu picioarele ușor depărtate și spatele drept ca o coardă, apoi se duse la Costel. Băiatul a reacționat obișnuit: a dat volumul mai tare la televizor și a cerut un ceai cu pâine prăjită. Costel era imun la orice încercare de educație științifică.
În cele din urmă, s-au auzit bătăi la ușă. Mama lui Costel s-a uitat pe vizor și a văzut o pereche de piepturi care i-au stârnit puțină invidie.
Bună ziua, s-a aplecat pe hol un munte de mușchi, îmbrăcat într-un maieu și cu parfum de șampon de nucă de cocos. Unde este olimpicul dumneavoastră?
V-v-vine, tremură femeia. Cred că ăsta e tipul cu Opelul căruia ai promis să-i aranjezi ochii în biletul lăsat sub ștergător.
Scuze, s-a auzit din apartament, e o confuzie, eu am fost oftalmolog… odinioară.
Eu sunt Emil Grigoraș, meditator, în prezent.
A, dvs., a ieșit din spatele oglinzii Vasile. Iertați, nu v-am recunoscut. Dați-mi geanta.
Emil i-a întins o geantă imensă de hochei, iar cum a lăsat mânerul, Vasile a fost trântit la podea de greutatea ei. Pisica familiei a dispărut de frică prin două camere și o ușă încuiată.
Ce aveți acolo, așa de greu? gâfâia tatăl.
Material didactic. Clasele primare și aplicații practice.
Costel, ca de obicei, se cufundase în canapea și privea telefonul, când ușa s-a deschis. Asta l-a adus la realitate pe băiat.
Trage de tine!, striga tatăl, dar era prea târziu. Emil a intrat neclintit și, fără să se uite la elev, a evaluat pereții camerei.
Aveți bormașină?
Pentru ce?
Să antrenez limba română, Emil scoase din geantă o bară de tracțiuni, un sac de box și o frânghie.
Întreb la vecinul, zise tatăl, abia ținându-se pe picioare, între timp, faceți cunoștință, el e Costel. L-a ridicat de pe canapea, băiatul era cât genunchiul lui Emil. Costele, acesta e domnul Emil Grigoraș, meditatorul.
De unde atâția mușchi? întrebă Costel în loc de bună ziua.
Am adunat la coloană, răspunse Emil, stivuind discuri de la bară unul peste altul.
Spor la treabă, ieși tatăl din cameră.
Sunteți mai puternic decât Omul-Păianjen?
Dar crezi că Omul-Păianjen face împins din culcat cu două sute de kilograme?
Costel n-a înțeles, dar simțea că răspunsul era nu.
Eu nu iubesc să învăț, a ținut să lămurească imediat.
Să lase lecțiile cei fără noroc. Noi o să facem abdomene.
Emil s-a așezat pe podea și a început să le facă. Costel se uita la el de după fotoliu, sperând să obosească repede, dar Emil mânuia doar ritmul și greutățile. După abdomene, a trecut la gantere, apoi extensor, flotări.
Ai înțeles tot? Vrei să fii puternic? Sau vrei să trăiești în praf și pânze de păianjen ca Omul-Păianjen al tău?
Costel dădea din cap, nu.
Bine! Acum toate exercițiile de trei ori câte patruzeci și cinci minus treizeci și nouă. Începem cu abdomenele.
Cât vine asta?
Tu să-mi spui.
Nu am bormașină, doar o bormașină ușoară, intră tatăl și, văzându-l pe băiat la flotări, amuți. Revin mai târziu, șopti, ieșind pe vârfuri și împingând ușa după el.
***
A doua zi, dis-de-dimineață, la cinci și jumătate, s-a auzit din nou soneria. Tatăl, abia deschizând ochii, s-a dus spre ușă, pregătit să-l certe zdravăn pe musafir, dar când a văzut capul ras al lui Emil în ușă, și-a dat seama că nu i-ar ajunge nici toate înjurăturile din Moldova s-acopere un baldachin cât al lui Emil. Parcă peste noapte Emil mai crescuse, iar pungile de sub ochi semănau cu bicepșii.
Avem lecție de istorie și geografie, ținută sportivă: adidași, maieu, pantaloni scurți. Azi alergare lungă cu studiu de peisaj și istorie locală.
E doar în clasa a treia, încă n-are aceste materii, bolborosi tatăl.
Or să vină și poeziile. Sunteți cu noi?
Nu, mulțumesc, eu am fost sârguincios la școală.
În ce an a ieșit din zona noastră jugul tătarilor?
Păi, să-l trezesc pe băiat… a ieșit cu scuze tatăl în camera lui Costel.
După câteva minute, reveni șoptind:
Nu se trezește.
Îmbrăcați-l, iese din somn pe drum, zise Emil.
***
Trei zile pe săptămână, Emil se arăta la ușa lor, și începea mișcarea. Luni: piept-triceps-umeri-matematică-română; miercuri: spate-biceps-literatură-engleză; vineri: picioare-geografie-istorie.
După trei săptămâni, Costel a apărut la bucătărie fără maieu, iar tatăl, văzând pătrățelele fiului, și-a acoperit burta cu ceainicul. Băiatul se îndreptase la trup, mergea drept, îi boscorodea pe părinți pentru statul lor prelungit pe canapea.
Vasile, parcă nu-mi mai place treaba asta, a zis mama, la o cină. Știi ce mi-a cerut Costel de ziua lui?
Știu: un Xbox. L-a cerut și mie.
Nu, o scară de perete și un blender pentru smoothie. Am impresia că Emil ăsta nu e meditator, ci vreun antrenor nebun care ne distruge copilul.
Nu-i așa grav, fac și matematică, nu?
Ai văzut vreun manual la ei?
Un tabel de calorii.
Ei vezi, toți culturistii sunt cam… așa…
Așa cum?
Așa, nu tocmai iuți la minte, a bătut în masa de sticlă. Și o să ne facă și copilul la fel.
Mai bine prost și puternic decât slab de tot și tocilar?
Mai bine un copil normal! Vreau să punem capăt acestor ședințe.
Telefonul sună.
E doamna învățătoare, zise mama, răspunzând. Alo? Ce a făcut? Ajung imediat.
Ce e?
Costel a făcut bataie. Ai văzut, îți spuneam eu!
Vin cu tine.
***
Au luat un taxi până la școală, și au fost chemați de îndată la director.
Iată-ne, copil în clasa a treia și deja la director.
Biroul era plin de părinți, copii, psiholog și doamna învățătoare. Atâta gălăgie, că pianina din clasa de alături s-a dezacordat.
Nu suntem în sala de sport aici, a țipat o mamă la Vasile.
Ce s-a întâmplat, poate explică cineva?
Doamna învățătoare a luat inițiativa.
Costel îi obliga pe copii să facă scara la bară și să țină scorul prin împărțire în fracții.
Să facă ce, vă rog?
Să se tragă pe rând la bară cu eforturi crescânde, explică Costel.
Liniște! Copiii nu voiau, Costel îi amenința.
Ei au început, încercau să mă bată pentru că îi corectam la cuvinte urâte.
Cum adică corectai?
Le explicam declinarea la bătut și lăudăros. Au început cu pumnii, am fost nevoit să răspund. După cum zice domnul Emil Grigoraș, la multă energie, multe tracțiuni și în loc de bătaie cu sălbaticii, mai bine împarți cu fracții, a spus cu capul plecat Costel.
Ne-a zis că data viitoare ne face extrații de radical! plângea unul.
Ăsta nu are ce căuta cu copiii noștri! urla o mamă.
Stați, a intervenit Vasile. Deci nu a fost bătaie?
Toți din cealaltă tabără dădură din cap.
Deci fiul meu a răspuns la agresivitate cu matematică și tracțiuni?
Și îi alerga pe stadion să recite poezii de Eminescu!
Vezi? Spui că o să fie prost, dar e sclipitor la învățătură, zise Vasile către soție, iar ea dădu din cap.
Doresc să ne cerem scuze, a zis directoarea.
Să-și ceară el, zise unul indicând pe Costel.
Nu, mie, părinților acestui copil. Bravo, e de felicitat, se uită directoarea către Vasile și soție. Dar, dat fiind ce am aflat, va trebui să-l transferăm.
Dreptatea învinge! Să vă fie de bine cu forțosul ăla, jubila cealaltă parte.
În clasa a patra, evident, a spus hotărât directoarea.
O tăcere ciudată, veninul și invidia strecurându-se printre fețele celorlalți.
Alo, domnule Emil Grigoraș, să știți… ne transferăm în clasa a patra, se adaugă materii, îl suna tatăl pe meditator ieșind din școală.
***
Săptămâna următoare, Costel a fost mutat cum s-a promis la clasa a patra. După alte două săptămâni a participat la un concurs de CrosFit și a început antrenamentele pentru prima lui olimpadă de literatură. O lună mai târziu, Vasile a primit un telefon de la un tată din vechea clasă, cerând numărul lui Emil Grigoraș.
Așa se formă un cerc pentru copii cu profil combinat, unde nu erai dat afară pentru slăbiciune la sport, ci mai curând pentru notele slabe din carnet.
