Cel mai important e să te căsătorești bine. Un soț bogat înseamnă o viață fericită.
Anca era singura fiică a părinţilor ei. Tatăl o proteja, mama o învăluie în dorinţe şi repeta mereu acelaşi sfat:
Cel mai important e să ieşi la nunţi cu un bărbat prosper. Un soţ cu bani înseamnă linişte şi bucurie îţi spunea mama, şi Anca era de acord.
Unde să găsească acest prosper? La facultate erau băieţi de seamă, iar pretendentul ei aparţinea unei familii respectate.
Tatăl însă era foarte strict: nu erau permise plimbări nocturne, petreceri de studenţi, excursii în natură. Totul era sub controlul lui.
În scurt timp, logodnicul de pe care îl admiră găseşte o altă pasiune, ceva mai liber şi mai interesant decât Anca.
Dar apoi a sosit momentul examenului de licenţă, iar iubirea a căzut deoparte.
După absolvire, Anca a intrat pe piaţa muncii cu ajutorul tatălui şi, cu sprijinul mamei, și-a pus pe punct viaţa personală.
Mama ştia ce face. Trebuie să te căsătoreşti bine, iar dacă nu apare un pretendent potrivit, îţi aduc pe nepotul prietenei mele.
Ancuţo, priveşte cu atenţie pe acest bărbat. E cu câțiva ani mai în vârstă decât tine, dar asta e un avantaj, nu un dezavantaj. De ce să cauţi un tânăr neexperimentat? Ionel Petrovici este om serios, are propria firmă. Nu va trebui să lucrezi pentru el.
Dar el e căsătorit, mamă! Are şi o fată, deci… alimente!
Nu te îngrijora. Soţia lui nu e de încredere, iar cu fiica ei locuieşte de mult în alt oraş. Nu e o problemă.
Aşa sa organizat întâlnirea. Tatăl Ancii a rămas tăcut, de când fiica a terminat facultatea nu se amestecă în treburile femeilor. Să se descurce singuri.
Însă, spre surprindere, Anca sa îndrăgostit de Ionel Petrovici. Diferenţa de zece ani nu o deranja. Cu un chip ca al lui, chiar şi peste zece ani ar fi rămas atrăgător.
Frumos, cu maniere, îmbrăcat impecabil, el a făcut o impresie bună, iar Anca a acceptat să se căsătorească cu el.
Mama Ancii a suspinat uşor, împlinind cu mândrie rolul matern, şi sa dedicat în totalitate propriei vieţi: coafor, magazine, călătorii cu soţul la staţiunile de la Marea Neagră, fără fiica ei în gând
Anca, fiind un exemplu, nu a rămas în urmă. Soţul îi asculta dorinţele şi nevoile, aşa că ea trăia întrun fel de confort. Treburile casnice erau îndeplinite de menajera, care se descurca fără să-i ceară indicaţii.
Întro zi, un tunet puternic a străbătut cerul clar; Anca na avut timp să se prindă de gânduri. Ionel Petrovici a rămas văduv de soţia sa, din motive necunoscute, şi, fără să se implice prea mult, a trebuit să îşi ia fiica cu el!
A fost ceva de necrezut. Şi acum, în casă, urma să apară o fetiţă pe care Anca trebuia să o adopte ca pe a doua mamă, așa cum o numea Ionel. Nu avea de ales.
Bărbatul nu a pus întrebări, ci ia prezentat situaţia şi ia cerut să arate milă. Fetiţa nu era vinovată!
Câteva săptămâni mai târziu, Ionel a venit să o ia, aducând cu el o valiză modestă şi rucsacul de şcoală. Maria, așa se numea fetiţa, era în clasa a IIIa, înaltă, tăcută, aproape mută, cum a observat Anca. Nu rostea cuvinte degeaba; totul era linişte. Dar o linişte reconfortantă, deoarece semăna cu tatăl ei. Exact cum părea de la o generaţie la alta.
Viaţa în casa mare, cu tatăl, mama vitregă şi menajera, a apăsait pe umeri pe Maria. Nu era obișnuită cu aşa lucruri!
După cină, fetiţa se grăbea să spele vasele, căuta mătură, încerca să şteargă hainele ei. Toate acestea enervau pe Anca. Tatăl Mariei, mereu ocupat cu afacerea, ajungea acasă târziu, fără să aibă timp să-i ofere afecţiune. Cu soţia nu era sărac în atenţie, iar Maria primea câte un sărut pe frunte şi întrebări de genul:
Cum a fost la şcoală?
Cu toate acestea, Anca a simţit că timpul ei e limitat: nu mai putea pleca oricând din casă, nu mai mergea la locurile preferate, nu mai avea timp să se antreneze la sala de fitness, nici să dormă suficient, să stea la calculator sau să răsfoiască reţelele sociale.
Când Maria se întorcea, soţul îi cerea să supravegheze temele şi să o ajute la studiu. Anca a început să se gândească: Nu aş vrea să trimit pe fetiţă la un şcoală particulară? Dar nu a îndrăznit, aşa că a propus:
Ştii, îmi e greu să o urmăresc la teme. Nu sunt profesoară. Şi, dacă nu ar fi notele bune, ar fi de rău. În şcoală ea îşi face temele cum trebuie, pentru binele ei.
Ionel sa supărat, iar Anca a regretat propunerea. Aşa a continuat convieţuirea: relaţii tensionate, nemulţumiri, iritaţii
Doi ani mai târziu, Anca a născut un băiat, Denis. A apărut întrebarea despre bonă, dar Maria avea deja aproape doisprezece ani şi sa oferit să-l îngrijească. Şi nu a fost nevoie să caute altă bonă: Maria ştia să facă tot ce trebuia teme, joacă cu Denis, şi chiar să se îmbrace.
Când menajera Nini, în vârstă de peste şasezeci de ani, a început să se obosească, sarcina casnică a căzut pe umerii Mariei. Anca sa obişnuin cu această ordine: Maria să ajute pe Nini, iar ea să-şi păstreze farmecul de doamnă în cercurile sociale.
Denis a crescut, iubea sora mai mare aşa cum o iubea şi ea pe el. Când Maria a terminat şcoala, Denis se pregătea să intre în clasa întâi. Încărcătura cu privire la educaţia lui a căzut pe umerii Mariei, care devenise, în mod neaşteptat, adultă prea devreme.
A urmat universitatea, a studiat limba engleză şi a început să-l înveţe pe fratele ei.
Nuţi pare, draga mea, că i-ai lăsat pe tine toată grija casei şi a fiului? ia întrebat Ionel pe femeia care tot mai rar era acasă după prânz şi, uneori, şi seara.
Maria avea un cerc de prieteni, întâlniri în cafenele, evenimente sociale.
Şi ce te nemulţumeşte, dragă? Fiica ta se descurcă bine. Nina doar se dă drept că lucrează. Găteşte, şi asta e tot ce trebuie să facă.
Exact, aşa cred. Restul eşti pe Maria, nu-i aşa?
Anca a tăcut.
Da, pe Maria! Dar nu se opune, nuşi poate spune nu. Și uneori, mama ei o ducea la expoziţii, muzee, concerte pentru copii nu era de ajuns?
Când Maria a terminat şcoala şi a obţinut diplomă, tatăl ei a luat-o în firma lui. Afacerea depăşea deja frontierele ţării, iar traducătoarea era exact ce căuta firma. Acolo a cunoscut pe Ionuţ, un tânăr ager din departamentul de vânzări. Dragostea a înflorit în faţa unui tată surprins.
El nu se aştepta ca fiica lui modestă şi liniştită să intre întro relaţie la birou, şi a fost puţin supărat. Maria, hotărâtă, a declarat că vor să se căsătorească şi a insistat pentru prima oară.
Anca sa întristat la fel de tatăl ei. A pierdut sprijinul în treburile casnice, iar Nina anunța că se retrage la pensie. Bărbatul nu se grăbea să găsească un înlocuitor.
Maria a luat iniţiativa:
O să te ajut, mamă a spus veselă. Voi veni o dată pe săptămână să curăţ, să ştearc.
Nu doar o dată pe săptămână, ci mai des a răspuns Nina, nemulţumită.
Maria sa mutat la soţul ei după o nuntă fastuoasă şi a început să-şi organizeze viaţa de familie. Ionuţ a început să vorbească despre deschiderea propriei afaceri, a renunţat la job şi sa pus la calculator. Însă, pornind de la zero, nu a fost uşor.
Tăticelul, supărat de decizia lui, a refuzat să-l ajute, deşi ia acordat un spor salarial Mariei. Maria nu se obişnuise să cheltuiască pe sine, aşa că pune banii în bugetul familiei, uneori dăruind în tăcere fraţiorului său crescut.
Apartamentul lui Ionuţ era în credit, iar el iubea să se răsfeţe: mese la restaurant, excursii în vacanţă, totul cu două mâini. Maria făcea treaba de la casă, se ocupa de finanţe şi îi ajuta pe părinţi. Viaţa se desfăcea aşa.
În scurt timp, sănătatea lui Ionel Petrovici a slăbit, iar partenerii străini ai firmei au plecat. Afacerea a început să sufere grav. Când Ionel a realizat că nu mai poate susţine compania din cauza bolii, nu a mai rămas decât să o vândă.
Maria a continuat să lucreze, tatăl a convins noul proprietar să nu o concedieze, deşi rolul de traducătoare era aproape redundant. Salariul ia scăzut drastic.
Fără speranţă, bărbatul a căzut în deznădejde, mai ales după înmormântarea socrului. Anca şi Denis se aflau tot în dificultate, necesitând sprijin, iar Maria sa mutat la ei, lăsând pe soţul să reflecteze:
Sau găseşti o muncă decentă şi aduci bani acasă, sau ne despărţim! ia spus el.
În acelaşi moment, Maria a simţit că există o şansă. Dar soţul ia lansat un cuvânt ce ia rămas întipărit:
Ce copil, trezeştete! a exclamat el. Nici muncă, nici bani. Tatăl tău a dat faliment şi te-a lăsat pe tăcere. Ce faci cu sărăcia?
Maria a rămas fără cuvinte. A depus imediat cerere de divorţ, fără să aştepte săşi reevalueze conştienţa.
Dragostea pentru el se stinsese deja. A pornit să trăiască cu mama vitregă şi fratele său, un tânăr deştepţi şi cu un caracter bun. În viaţa lor materială nu era uşor, dar bărbatul nu ia lăsat pe Anca nici o monedă. Au rămas câteva economii, pe care le-a cheltuit cu grijă, nu pe sine.
Maria a preluat sarcina gospodăriei, devenind singura păstrătoare de hrană a familiei. Când sa născut bebeluşul, bunica tânără (Nina) sa animat din nou, grijinduse de nepoată, învăţând singură, chiar dacă nu avea multă experienţă. Maria se uimea să vadă cum Anca a reacţionat la această schimbare, ştiind totuşi că vitrega avea deja un admirator, cu care era fericită.
Asta se citea în ochii şi în gesturi. Astfel, şi copilul nounăscut primea căldura ei.
Aproximativ un an a trecut de atunci.
Anca sa căsătorit cu iubitul ei şi sa mutat cu Denis la el. Maria a rămas cu fiica ei în casa tatălui, lucrând de acasă ca traducătoare. Vitrega cu noul partener ajutau la cumpărături şi, uneori, în weekend, priveau mica Catrina la ei.
Cu toate acestea, în weekend, Denis venea la Maria. Îl iubea pe sora lui, o numea cea mai bună din lume, iar ea îl iubea la fel de mult.
Maria, pune-ţi viaţa pe drum spunea fratele ei adult, roșind. Vrei să te prezint profesorului meu de educație fizică? E un bărbat grozav, necăsătorit. M-am documentat special pentru tine.
Maria a chicoti cu poftă, ia smuls părul cu blândeţe:
Calmeazăte, frățioare!
Viaţa a continuat în ritmul său. Nu au fost necazuri majore în familie, fiecare a găsit fericirea în felul său.
Chiar şi Maria, care iubea familia, a visat în adâncul sufletului să fie fericită şi să-şi găsească propria jumătate, adevărată iubire. Şi, foarte curând, visul sa împlinit.
