Totul a început ca orice altă planificare de concediu de vară. Eu și soția, Dacia noastră de încredere, traseul de peste o mie de kilometri pe sens și dulcea anticipare a drumului. Mereu ne-a încântat să călătorim cu mașina: alegem noi viteza, oprim unde vrem, schimbăm drumul după cum ne bate vântul. Fără orar strict, fără copii gălăgioși în vagon și fără zboruri amânate.
De data asta, am făcut marea greșeală să ne scăpăm la vorbă despre planurile noastre.
La o masă între prieteni, într-o seară de vară pe terasă, am spus fără să gândesc prea mult că în două săptămâni pornim spre mare, cu mașina.
Serios? În ce dată plecați? s-a interesat rapid cuplul de vizavi.
Era vorba de Sorin și Georgeta. Nu eram neapărat apropiați, dar ne intersectam uneori la diverse evenimente, pe la prieteni comuni.
În 15 plecăm, am răspuns senin, fără să bănuiesc ce urmează.
Vai, și noi! a sărit Sorin, zâmbind larg. Avem concediu din 16 și ne gândeam să mergem cu trenul, dar numai locuri proaste mai sunt, lângă toalete. Nu vă supărați dacă venim cu voi? Facem chetă la benzină, e mai vesel în grup, nici conflicte nu sunt cu noi.
I-am aruncat o privire soției privirea ei spunea clar: categoric, nu. Eu am bâiguit cum că avem deja mașina plină și că noi mergem încet, cu multe opriri.
Lasă, avem doar o valiză mare pentru amândoi! insista Sorin. Și la bani iese super! Combustibilul e aur la prețurile astea, așa economisim. Fii de omenie, doar nu suntem străini.
Ne-am lăsat convinși. Argumentul economic ne-a pus capac, iar refuzul spus direct parcă nu era în firea noastră. Această slăbiciune am plătit-o apoi, două săptămâni întregi.
Face bine, primești probleme
Ne-am întâlnit la scara blocului la cinci dimineața, cum stabiliserăm. Eu și soția eram gata, portbagajul aranjat: bagaje strictul necesar, apă, pături, scule. Sorin și Georgeta au întârziat aproape trei sferturi de oră.
Off, n-a venit taxiul la timp, zice Georgeta, fără vreo scuză, târând după ea o geantă cât un frigider mic și alte pungi cu gustări.
Nu stabiliserăm să luați puține bagaje? am izbucnit fără să mă mai pot abține.
Eh, e femeie, trebuie să aibă cu ce se schimba! râdea Sorin.
Am jucat tetris cu bagajele, mutând totul să încape și lada lor.
După nici o oră, coșmarul: Georgeta începe că-i este cald, pun aerul condiționat la maxim; după zece minute, Sorin e rece. Muzica mea nu le-a plăcut deloc. Urmează solicitările constante de opriri: la toaletă, pentru cafea, să se dezmorțească, să fumeze.
Traseul gândit de mine ca să ocolim zonele aglomerate, praf. În loc de puține opriri, mergeam ca un maxi-taxi.
Punctul culminant a fost la benzinărie.
Alimentez cu plinul, cheltui 700 de lei moldovenești, mă întorc la mașină. Sorin mușca dintr-un ștrudel.
Deci cum facem cu banii? întreb, cu gândul la transfer.
Lăsăm pe la sfârșit, le socotim toate și vedem. Nu are rost să încurcăm acum. râde de parcă n-ar fi nimic.
Nu mi-a căzut bine, dar soția m-a tras discret de mână: Lasă, o să plătească la final. Am tăcut și am plătit eu porțiunile cu drumurile cu taxă, fără ca măcar să afle cât costă.
Pe tot drum s-au ospătat cu sandwich-urile lor, lăsând firimituri peste tot pe banchete. Când le-am zis să fie atenți, răspund zâmbind:
Hai, e doar mașină, bagi un furtun și gata, a zis Georgeta.
Am ajuns la destinație aproape de miezul nopții, storși, nu de la drum, ci de cât de istovitoare a fost compania.
Doar v-am însoțit
Dimineața, după ce ne-am revenit, ne-am nimerit cu toții la bucătăria comună a pensiunii. Mi-am scos carnetul unde notam cheltuielile.
Ei bine, am zis calm. Benzină: 2400 de lei, taxe de drum: 500. Total: 2900 de lei. Jumate 1450 e partea voastră.
Sorin a înghițit în sec, Georgeta a deschis ochii cât cepele.
Cum adică o mie și ceva? Chiar vrei banii ăștia? a întrebat mirată.
Fix așa cum am discutat: jumătate de la fiecare, i-am răspuns.
Sorin a închis cana de ceai:
Auzi la el! Oricum ai fi cheltuit banii ăștia, cu sau fără noi. Mașina tot a ta rămânea, combustibil tot puneai. Doar am ocupat locurile goale.
Stai puțin, am început să fierb. Am convenit clar împărțeala, mi-am schimbat tot programul pentru voi, am făcut loc, am tot oprit la cererile voastre
Care deranj? a strâmbat din nas Georgeta. Ne-am simțit bine, am glumit, am povestit, ca-ntre cunoscuți. Dacă știai că vrei bani, ziceai din prima, luam altă ocazie.
Alt șofer v-ar fi lăsat pe drum pentru firimituri și plângeri, a izbucnit și soția mea.
Uite-așa: dăm 300400, simbolic, nu jumate. Oricum ai fi cheltuit, e absurd, noi nu avem mai mulți bani, a încheiat Sorin.
M-am ridicat:
Lăsați, nu mai e nevoie să plătiți nimic. Să considerați că ați primit transport cadou. Dar la întors vă descurcați singuri.
Nu pot să cred! a sărit Sorin. Am vorbit că mergem și la dus și la întors!
Era înțelegere de la egal la egal. Din partea voastră n-a mai fost. Vacanță plăcută.
Drum și concediu separat
Următoarele zece zile abia că ne-am mai salutat, deși eram în același sat. Ne-am intersectat de două ori pe plajă s-au făcut că nu ne văd.
Cu o zi înainte de plecare, Sorin mi-a scris: Hai, las-o baltă. Îți dăm 900 pentru tot drumul, dus-întors. Hai cu noi, că n-avem bilete, Georgetei îi vine rău în autocar.
N-am mai răspuns.
Ne-am strâns calm, ne-am încărcat bagajele, am verificat uleiul și am pornit înainte de răsărit. Drumul spre casă a fost o adevărată plăcere: muzica noastră, opriri când și unde am vrut, liniștea etajată.
De la prieteni comuni am aflat că, desigur, am ajuns cel mai rău om. Cică mi-am abandonat prietenii în străinătate pentru două-trei mii de lei. Ei au ajuns acasă cu trei autocare, după nervi și bani aruncați, și m-au vorbit pe la toți.
Dar eu am rămas cu o lecție neprețuită. De atunci, oricând cineva mă întreabă, cu jumătate de glas: Mergeți la drum, nu ne iei și pe noi? răspund politicos și ferm: Îmi pare rău, dar preferăm să călătorim doar noi doi.Oamenii s-au mirat, unii au râs, alții mi-au trimis mesaje cu Lasă, așa-i lumea, nu te mai consuma. Dar, când privesc pozele din acel concediu, cu apusuri roșii și Dacia prăfuită la capătul drumului, lumea întreagă încape pe bancheta din față, cu soția zâmbind lângă mine. Acum, nu mă mai tem să spun nu când pacea mea e la mijloc.
Călătoria perfectă nu are legătură cu kilometrii, nici cu cheltuiala la benzină ci cu liniștea adunată în jurul tău, cu bucuria sinceră că te poți opri oriunde vrei și, mai ales, cu cine vrei. Vacanța nu-i despre destinație, ci despre cine e lângă tine când deschizi geamul și simți vântul mării.
De-atunci, calendarul verii îl umplem doar noi doi, la drum fără balast. Și nu-mi trebuie decât să apăs pedala, să mă uit spre dreapta și să știu că suntem exact unde trebuie. Restul drumului e tăcere, râs și promisiunea că, data viitoare când cineva cere loc în mașină, îi voi da geamantan, nu volanul inimii.
