Totul a început ca un plan obișnuit pentru concediul de vară. Eu și soția mea, Daciana, un crossover de încredere, un traseu de peste o mie de kilometri într-o singură direcție și bucuria drumului liber înainte. Mereu ne-a plăcut să călătorim cu mașina pentru libertatea alegerii: oprești unde vrei, schimbi traseul după chef, nu depinzi de orarul trenurilor sau de întârzierile zborurilor, nu suporți aglomerația sau copiii care plâng în compartiment.
De data asta însă am făcut greșeala să spunem despre planurile noastre.
La o masă mare, unde se strânseseră mai mulți cunoscuți, am scăpat vorba, fără să-mi dau seama ce va urma, că plecăm peste două săptămâni la mare, cu mașina.
Da? În ce perioadă? a întrebat imediat perechea de vizavi.
Erau Victor și Ilinca. Nu eram prieteni apropiați, doar ne intersectam la diferite reuniuni.
Pe 15 plecăm, am răspuns fără griji.
Exact atunci avem și noi liber! Ne gândeam să mergem cu trenul la Constanța, dar bilete bune nu mai sunt, doar la cușetă lângă toaletă. Nu ne duceți și pe noi? Băgăm la benzină, e mai distractiv împreună, noi suntem liniștiți, nu facem probleme.
M-am uitat la Daciana din privirea ei era clar un nu categoric. Am început să bâigui că avem mașina deja plină, că noi mergem încet, facem multe opriri…
Hai lasă, avem un singur troller la amândoi! a insistat Victor. Și la bani ieșim toți mai bine. Benzina e cât aurul acum, economisim jumate-jumate. Ajutați-ne, nu suntem chiar străini, nu?
Și am cedat. Argumentul cu banii ne-a convins, iar jenarea de a spune nu în față ne-a costat două săptămâni. Slăbiciunea e scumpă uneori.
Vrei să n-ai probleme? Nu face fapte bune…
Am stabilit să ne vedem la bloc la ora cinci dimineața. Noi eram gata, bagajele puse, totul ordonat: truse, pături, apă, tot ce trebuie la drum lung. Victor și Ilinca au întârziat aproape 40 de minute.
Of, taxiul n-a venit mai devreme, a spus Ilinca fără să-i pese, trăgând după ea un troller uriaș și câteva pungi cu gustări.
Păi am zis să nu luați multe… n-am mai răbdat eu.
E fată, trebuie să aibă din ce alege la îmbrăcat, a râs Victor.
Am reorganizat tot și, ca la Tetris, am înghesuit bagajele.
După o oră a început coșmarul. Ilincăi i s-a făcut cald am dat drumul la aer condiționat; după zece minute, lui Victor i-a fost frig. Muzica mea nu le-a plăcut. Au început cererile continue de opriri: ba la baie, ba la cafea, ba să se întindă, ba să fumeze.
Ritmul atent calculat al traseului ca să evităm coloanele s-a ruinat. În loc de opriri rare, mergeam ca un maxi-taxi.
Culmea a fost când am oprit la benzinărie.
Am pus benzină de 700 de lei, plinul. Mă întorc la mașină, Victor mesteca un hot-dog.
Cum facem cu banii? zic, referindu-mă la transfer.
Lasă că vedem la sfârșit, le adunăm pe toate și împărțim, să nu ne încurcăm cu sume mici acum, a răspuns el, nepăsător.
Nu mi-a convenit, dar Daciana mi-a șoptit: Lasă, la destinație vor plăti. Am tăcut. Și taxele de autostradă le-am plătit tot eu, ei nici nu s-au interesat cât a costat.
Pe drum, au stat cu sendvișurile lor, făcând firimituri peste tot. Le-am zis să fie atenți, au zâmbit:
E doar o mașină, se aspiră!
Am ajuns la pensiunea de la Vama Veche aproape de miezul nopții, mai obosiți de companie decât de drum.
Am mers doar împreună…
Dimineață, relaxați după somn, ne-am întâlnit în bucătăria comună. Am scos agenda cu toate cheltuielile notate.
Deci, am început calm. Benzină și motorină în total 2.400 lei, taxele de drum 500, deci 2.900. Împărțim la doi, deci 1.450 de lei de fiecare.
Victor a rămas cu ceaiul în gât, Ilinca a făcut ochii mari.
Cum 1.400?! Serios? a izbucnit ea.
Foarte serios, am spus. Așa ne-am înțeles: împărțim costurile.
Victor a lăsat ceașca.
Adi, oricum mergeai! Oricum dădeai acești bani chiar și fără noi. Mașina e a ta, oricum puneai plinul. Noi doar am ocupat locurile libere.
Totuși, am stabilit de la început. E dreptul nostru, noi am suportat bagaje în plus, am făcut toate opririle voastre… voi măcar să compensați.
Ce incomod? A fost distractiv, am socializat! Noi credeam că e între prieteni. Dacă știam, luam BlaBlaCar era mai ieftin, a zis Ilinca.
Alt șofer v-ar fi lăsat pe marginea drumului pentru firimituri și plângeri, Daciana n-a mai ținut.
Uite cum facem, a concluzionat Victor. Dăm vreo 300 de lei, de formă. Jumătate nu plătim, e absurd. Avem și noi un buget.
M-am ridicat.
Nu-i nevoie de bani. Să considerați că v-am făcut cinste. Dar la întoarcere vă descurcați.
Serios?! a sărit Victor. Am zis că și drumul înapoi e tot cu voi!
Am zis de plată împărțită. Voi n-ați respectat. Să aveți concediu frumos!
Concediu separat și drumul spre casă
În următoarele zece zile ne-am ignorat reciproc, deși stăteam în același sat. Pe plajă s-au întors cu spatele de câte ori ne-am intersectat.
Înainte de plecare, primesc mesaj: Bine, lăsăm orgoliile. Dăm fiecare câte 600 de lei pentru drum dus-întors. Hai cu noi, Ilincăi i se face rău în autobuz!
N-am răspuns.
Noi ne-am strâns liniștiți, am pornit devreme, cu melodiile noastre, cu pauze când am vrut, și am gustat tăcerea mult așteptată.
După ce ne-am întors, am auzit pe la cunoscuți ce nesuferiți am fost: cică i-am lăsat de izbeliște de dragul banilor! Victor și Ilinca au venit acasă schimbați și nervoși după aventuri cu autocarul și trenul, cheltuind mai mult decât ar fi dat pe jumătate de drum.
Dar noi am primit ceva cu adevărat valoros: experiență. Acum, când cineva ne întreabă: Mergi pe afară? Nu mă iei și pe mine?, răspundem politicos, dar ferm: Ne pare rău, preferăm să călătorim doar în doi.
Pentru că uneori, cea mai bună atmosferă nu se cumpără cu bani, ci cu liniște, respect reciproc și limite clare.
