Amintindu-mi de vremurile de demult, povestea Anei și a lui Radu îmi răsare în minte ca un parfum vechi. Se împlinise un an de când ei s-au căsătorit, iar întreaga familie s-a strâns să organizeze o nuntă cum rar se vede în Chișinău. Fiind singurii copii ai părinților lor, ambele case țineau la cinste și vroiau ca nunta să fie un moment de neuitat pentru tot orașul. Ana și Radu ar fi preferat să petreacă modest, adunând prietenii la un grătar la marginea Prutului, dar mamele lor visau la rochie albă, trăsură și o noapte plină de veselie.
Nu se putea ocoli balul grandios, așa că Ana și Radu și-au luat sarcina pregătirii cu multă responsabilitate. Erau multe de pus la punct: de la manichiură și machiaj, până la alegerea rochiei, a costumului și a tuturor detaliilor importante. Părinții au hotărât să acopere toate cheltuielile, mai puțin vestimentația miresei și a mirelui. Au rezervat cel mai vestit restaurant de pe strada Ștefan cel Mare, au ales buchetul de mireasă de la piața centrală, iar tortul urma să fie pregătit de mătușa lui Radu, cunoscută în sat pentru prăjiturile ei savuroase.
Lista de invitați a fost analizată cu mare atenție, căci părinții voiau să-i aducă pe toți: chiar și rudele din Călărași, de care nu se mai știa de ani buni. Argumentul era că aceștia erau oameni cu stare, deci cadourile ar fi consistat în plicuri cu lei moldovenești cu care tinerii ar fi pus deoparte pentru o mașină sau, poate, pentru avansul la un apartament. După o dezbatere aprinsă, s-a decis să fie lăsați deoparte cei foarte îndepărtați. Unii și-au găsit scuze și n-au venit, dar la urmă, lista a fost alcătuită mai ales din prietenii adevărați ai cuplului.
În ziua nunții, vremea era de-a dreptul minunată, deși dimineața ploaia părea să amenințe să strice sărbătoarea. Ana strălucea într-o rochie de mătase, cu dantelă fină brodată în stil tradițional moldovenesc. Mireasa lui Radu era atât de frumoasă încât nimeni nu și-a mai luat ochii de la ea întreaga zi. De dimineață până seara, bucuria era la ordinea zilei. Fotograful, un bătrân din Leova, a muncit cu suflet, făcând poze cu entuziasm și răbdare, iar invitații așteptau parcă nerăbdători banchetul de la restaurant.
După sesiunea foto, mirii au urcat într-o trăsură albă trasă de cai și au plecat spre restaurantul luxos. Șampania curgea, urările erau nenumărate, cadourile constau mai ales în plicuri cu bani. Câțiva invitați mai vârstnici n-au rezistat și au oferit pături, lenjerii și seturi de farfurii. Tinerii anunțaseră tuturor că preferă bani, dar tradiția și obiceiul au mers înainte.
Tortul cu trei etaje a lăsat pe toți cu gurile căscate: decorat cu dantelă dulce și flori, perle din zahăr și cremă fină. Petrecerea a fost plină de veselie și voie bună, iar abia spre dimineață, invitații obosiți au plecat, lăsând mirii să se retragă într-o cameră de hotel rezervată din timp.
A doua zi, când Ana și Radu au revenit la casa părinților ei în Bălți, mama i-a spus Anei că unul dintre plicuri era gol. Plicul venise de la Dorina, o veche prietenă a cuplului, deși era ușor de ghicit, fiind nesemnat, spre deosebire de celelalte. Vestea i-a tulburat inima Anei.
Lucrurile s-au complicat, căci înainte de nuntă, Dorina îi spusese Anei că nu se mai obişnuiește să dai mai puțin de o mie de lei moldovenești la nuntă şi promisese solemn că o va sprijini, precum o soră.
Mai puțin de un an mai târziu, Dorina se pregătea să fie și ea mireasă și i-a invitat pe Ana și Radu la nunta ei. I-a spus de la început că preferă bani, pentru că sperau să acopere cheltuielile cu nunta. Cuplul s-a sfătuit ce să facă: Ana a propus să dea un plic gol, ca răzbunare, Radu i-a sugerat să dea mai mult, să-i fie rușine, iar mama Anei i-a spus să pună suma minimă, fără ceartă, fără reproș, fără poveste. Hotărârea era grea. Cum se apropia nunta Dorinei, Ana încă nu știa ce să facă și gândul acesta nu-i da pace.
