Amna și Robert s-au unit în fața altarului cu un an în urmă, într-o scenă ce părea desprinsă din poveștile de la marginea Prutului. Pentru că erau odraslele unice ale familiilor lor, părinții au vrut ca totul să fie după pofta inimii: nunta mare, cu lăutari, costume elegante și un car cu cai alb ca spuma lapteului. Visele celor două mame nu admiteau simpla adunare la grătar sugerată inocent de tinerii miri, imaginația lor fiind legată de rochia Albă ca Zăpada și de trăsura cu stema Moldovei.
Resemnați în fața voinței părinților, Amna și Robert, plini de responsabilitate, au început să pună la punct toate detaliile: manichiură, machiaj, alegerea rochiei și a costumului, plus nenumărate alte mărunțișuri fără de care ziua nu ar fi avut magie. Părinții au hotărât să acopere toate cheltuielile, mai puțin veșmintele mirilor. Au rezervat restaurantul cel mai renumit din Chișinău, au hotărât ce buchet va purta mireasa, prietena mamei lui Robert, cunoscătoare de patiserie moldovenească, s-a angajat să facă tortul cel mare.
Lista invitaților a fost gândită cu rigurozitate, căci părinții doreau să invite rude și cunoștințe, chiar și pe cei cu care nu se mai conversaseră de ani de zile. Unii erau oameni cu stare, se spunea, și darurile lor ar fi o mână de ajutor pentru a cumpăra măcar o Dacia sau de a pune deoparte bani pentru un apartament. După câteva discuții aprinse la cafea, s-a hotărât să se renunțe la rudele foarte îndepărtate, iar unii au declinat invitația invocând motive fel de fel. În final, cei mai mulți invitați erau tot prietenii tinerilor, exact cum își doriseră ei.
În ziua cea mare, cerul de deasupra Chișinăului promitea ploaie, dar până la urmă soarele Moldovei a strălucit peste mire și mireasă. Amna era sublimă, într-o rochie de mătase ce părea că poartă istoria vechiului ținut, brodată cu dantelă fină. Robert, copleșit de frumusețea ei, nu și-a luat ochii de la mireasa lui niciun moment. Totul era plin de fericire și emoție. Fotograful, un tânăr priceput de la Iași, a surprins fiecare clipă cu mâna sigură, iar invitații așteptau să înceapă ospățul la restaurantul elegant.
După ședința foto, mirii s-au urcat într-o trăsură albă, trasă de cai moldovenești, pornind către local. Șampania curgea, iar urările se auzeau până în curtea vecinei. Cadourile au fost în mare parte plicuri cu bani moldovenești în lei, cum i-au rugat mirii să ofere, dar câteva mătuși bătrâne au pus în plic pături, prosoape și farfurii.
Tortul mare cu trei etaje, decorat cu flori de crem și perlă falsă, a atras privirea tuturor chiar și a celor care fuseseră la nunti la București sau Soroca. Petrecerea a fost șic, iar abia spre zori, invitații s-au întors încetișor spre casele lor, lăsând mirii să se retragă în camera de hotel rezervată dinainte.
A doua zi, când cuplul a ajuns acasă la părinții Amnei, mama ei a descoperit că unul dintre plicuri era gol. Dăruit de o bună prietenă, Sorina, era ușor de identificat fiindcă nu avea semnătură, spre deosebire de alte plicuri. Vestea a lovit ca un trăsnet, Amna s-a simțit copleșită de dezamăgire.
Situația era cu atât mai jenantă cu cât, înainte de nuntă, Sorina povestise tuturor că acum nimeni nu dă mai puțin de o mie de lei la nuntă și promisese solemn că o va ajuta pe Amna cu bani.
La scurt timp, Sorina a devenit mireasă și i-a invitat pe Amna și Robert la nunta ei. Încă de la început, Sorina i-a rugat să aducă bani, sperând ca darul lor să acopere costurile. Amna și Robert au început să se întrebe ce ar fi potrivit: Amna a sugerat să îi dea un plic gol, Robert a propus să pună o sumă mai mare ca să o facă să se simtă rușinată, iar mama Amnei a sfătuit să pună suma simbolică, fără să spună nimic despre întâmplarea plicului gol. Se apropie nunta Sorinei și Amna încă nu știe ce să facă… Suspansul planează precum norii grei ai serilor de toamnă peste Prut.
