Prietena imaginară
În jurul Iulianei de trei zile forfotea o mulțime de elevi. Fata ajunsese vestită în toată școala ca o prezicătoare veritabilă și psiholog adevărat. Toți voiau o părticică din înțelepciunea ei. O pândeau lângă grupul sanitar, își făceau loc la masa ei în cantină, îi aduceau bomboane, caiete cu teme și alte daruri, dar ea le refuza toate, cu o ciudată politețe.
Mie îmi place de Dragoș din clasa a V-a B. Crezi că aș putea face familie cu el? întreba visătoare colegea sa, Narcisa.
Nu-ți recomand. Dragos ăsta, doar pare băiat cuminte, dar să-l vezi pe-ascuns cum își bagă degetul în nas și apoi poftim, mănâncă ce găsește acolo. N-o să moară de foame, ce-i drept, dar viața toată tot așa o va duce, răspunse Iuliana ronțăind un covrig și sorbind ceaiul.
Huo, ce scârbos! Dar cu Andrei cum rămâne? E premiant, învață să cânte la chitară zâmbi din nou Narcisa.
Pe Andrei l-am văzut legând cutii de conservă de coada pisicilor prin curți. E crud, iar pe urmă se va apuca de băutură.
De unde știi?
Dar ai văzut tu vreodată chitarist treaz la o nuntă? Și oricum, prea devreme-s grijile astea Mai bine îți repari mediile la mate și nu-ți mai roade unghiile, că dai de viermişori.
Știi, n-am prieteni. Toți îmi spun că-s gras și nu mă cheamă nicăieri, bombăni Paul din clasa a IV-a, trântindu-se pe băncuță la capătul mesei.
De miercuri începe înscrierea la lupte libere, la profesorul de sport la birou. Nu slăbești cine știe ce, dar nu o să te mai strige așa. Și tu ai grijă, pe viitoarea ta soție să n-o mai azvârli pe bancă.
Iuliana se ridică, duse tava la chiuvetă.
Iulia, spune-mi, să mă înscriu anul ăsta la școala de șoferi, sau să mai aștept? întrebă cu o sprânceană ridicată profesoara de geografie, Ecaterina Stroe, fix lângă chiuvetă.
Doamna Stroe, ca să faci școală de șoferi ai nevoie de mașină, iar dumneavoastră aveți doar vechea Dacie a tatălui. Înțelegi diferența?
O, cred că da…
Iuliana dădu din ochi, se spălă pe mâini și continuă:
Mai bine vindeți sărăcia aia de mașină, cu banii luați, vă luați o bicicletă și pantaloni scurți, luna viitoare tot cu cineva la muncă o să mergeți. Cel mai bine ar fi să luați un credit ipotecar, dobânziles ca smântâna acum, iar la 35 de ani nu-i nimic de capul cu traiul cu părinții. Vă spun din experiență.
Sub privirile uluite, Iuliana plecă spre clasă la ora de lucru manual.
În timp ce colegele abia descopereau rigla croitorului și cum să bage ața în ac, Iuliana cârpi o pereche de pantaloni aduși de acasă, strâmtă o fustă și croșetă rapid o pereche de ciorapi pe care îi dărui profesoarei, spunând că graviduțele trebuie să-și țină mereu picioarele la cald. Profesoara ceru permisiunea să plece de la oră și zbură la farmacie după un test de sarcină. A doua zi, toată clasa mâncă tort de ciocolată, mulțumită profesoarei fericite.
Nici acasă nu era Iuliana ca toți copiii. O certase pe mama pentru că a cumpărat carne tocată din magazin, a pregătit singură colțunași, iar seara, în loc de YouTube, citi Cei trei muschetari șoptind întruna cu cineva nevăzut. Tatăl se uita la ea peste monitor, iar ea îl dojeni că stă cocoșat și că ar fi mai bine să bată covorul decât să se uite pe site-uri dubioase.
Prin școală umbla vorba, profesorii făceau cruci și cereau intervenția psihologului. S-a convocat consiliul profesoral chiar în timpul zilei.
Iuliana, draga noastră, te necăjește cineva la școală? începu dulcele psiholog cu barbă și ochelari la modă.
Mă necăjește faptul că s-au alocat milioane de lei pentru școală, iar nouă ne-au cumpărat doar un capră veche pentru sala de sport și două bucăți de frânghie.
Toți întoarseră capul spre directoare, care, ciudat, ieși pe fereastra deschisă plecând la o… ședință urgentă.
Nu ai prieteni?
Prietenia e noțiune abstractă, începu plictisită copila, răsucindu-și codițele. Azi te joci leapșa în pauză, mâine prietena ta spală vasele la tine, cât timp tu completezi deduceri fiscale.
Stai, ce deduceri fiscale, ce vase? Cine ți-a băgat astea în cap?
Prietena mea.
Ei, iată sursa problemelor! Poți s-o chemi aici?
Este deja aici, răspunse Iuliana liniștită, tulburând pe toți.
Noi nu o vedem. Cum o cheamă?
Domnișoara Rada Pavel.
O-ho, și ce vârstă are?
Șaptezeci de ani.
Ce-ți povestește?
Că trebuie să cureți bine dinții de la gingie, că maidaneza de la noi din curte nu e rea, doar speriată și flămândă, și că rudele nu se uită. Și, aici, se opri privindu-l fix pe director , că la dumneavoastră s-a calculat impozitul pe proprietate greșit în ultimii cinci ani. Mergeți la Oficiul Cadastral să vă recalculeze după prețul pieței, nu după evidențele vechi.
Psihologul luă notițe cu sârg, subliniind de două ori ultimul sfat.
S-a telefonat părinților, care erau la muncă, prin difuzor.
Așteptați un pic! strigă tatăl, emoționat. Așa o chema pe mama mea! A murit acum zece ani!
Din difuzor se auziră oftaturi și rugăciuni în șoaptă.
Da, zece ani de când n-a mai trecut nimeni pe la mormânt, iarba e cât casa, gardul dărâmat, mormăi Iuliana cu obidă.
Eh, am tot vrut, dar… nu am mai avut timp, bombăni tatăl rușinat.
Ședința se încheie.
A doua zi întreaga familie plecă la cimitir. Iuliana nu-și văzuse niciodată bunica, doar auzise de ea din povești răzlețe. Au găsit greu mormântul câmpul de marmură se întinsese peste vechiul pădure de pini.
Fata a adus un buchet de lalele galbene pe care le-a pus într-o sticlă tăiată. Tatăl a îndreptat gardul, mama a smuls iarba.
Tata, bunica spune că ești om bun, dar te-ai îngropat în muncă și internet, nu mai ai timp nici de mine.
Tatăl roși rușinat și aprobă din cap.
Spune-i că ne vom corecta, o mângâie pe Iuliana pe cap, apoi atinse cu grijă fotografia decolorată de pe cruce.
Acum e liniștită și n-o să mai vină la mine, dar o să-mi fie tare dor, fiindcă era veselă și isteață.
Da, bunica vedea om prin om. Ce mai șoptește?
Să nu mai urmezi dieta cu castraveți, că nu ține. Vrei să slăbești mergi la sală. Și că n-avea rost să-ți faci cont în euro fără să calculezi bine. Și apropo de betonul ăla ieftin de la fundația pentru saună…
