Prietena imaginară
Pe lângă Ilinca, deja de trei zile, roiau grămezi de colegi. Fata ajunsese vestită prin toată școala drept clarvăzătoare și psiholog autentic. Toți râvneau la o fărâmă din înțelepciunea ei. O pândeau pe lângă baie, se așezau lângă ea la cantină, îi aduceau bomboane, caiete cu temă la matematică și alte daruri, de care ea, culmea, tot refuza să se atingă.
Mie îmi place de Dănuț din clasa a V-a B. Tu ce zici, avem vreo șansă să întemeiem familie? întreba visătoare colega de clasă, Simina.
Eu nu ți-aș recomanda. Dănuț ăsta pare băiat bun, dar dacă-l vezi bine, scobește-n nas și mănâncă ce găsește. Cu mâncarea nu veți avea probleme, dar altfel tot așa o să vă petreceți viața, răspunse Ilinca plescăind un covrig și sorbind tacticos din ceai.
Uf! Ce scârbos! Dar George? El e premiant, se chinuie și cu chitara.
George îi terorizează pe pisicile de pe stradă. Le leagă cutii goale de coadă și aleargă cu ele printre blocuri. Va fi un bărbat cu inima de piatră și, până la urmă, o să se apuce și de băut.
De unde știi tu asta?
Ai văzut tu vreodată vreun chitarist treaz? Și oricum, ție ți-e prea devreme să-ți bați capul cu băieții. Vezi-ți de matematică și nu-ți mai roade unghiile, că-ți vin tenii!
Eu n-am prieteni. Toți râd de mine că-s grăsuț și nimeni nu mă invită nicăieri, Pavel din clasa a IV-a C o izbi pe Simina, iar fata alunecă de pe bancă, până la capătul mesei, ca pe un derdeluș de neuitat.
De miercuri se face înscrierea la judo. Poți lăsa cererea la sala de sport. Nu slăbești cine știe ce, dar înjurăturile dispar. Și vezi, pe viitoarea ta soție n-o mai trânti de colo-colo.
Ilinca se ridică de la masă cu tava și se duse spre chiuvetă.
Ilinca, tu ce zici, să mă apuc anul ăsta de școala de șoferi sau la anu? întrebă, ca din întâmplare, d-na profesor de geografie, în timp ce-și spăla cana.
Doamna Elena, să faci școala de șoferi îți trebuie și o mașină, nu tataia Dacia 1310 a lu tata. Pricepeți diferența?
Cred că pricep
Ilinca dădu ochii peste cap, iar după ce-și spălă mâinile, continuă:
Vindeți săraca Dacie, puneți banii la treabă, cumpărați-vă măcar o bicicletă și niște șorturi, că peste două luni vă iau copiii la școală cu microbuzul. Ori, mai bine, luați-vă un credit pentru casă dobânzile-s la ofertă, iar la 35 de ani nu-i frumos să mai stați cu părinții. Vă zic ca un om cu experiență.
Cu privirile colegilor și ale profesoarei lipite de ea, Ilinca își văzu liniștită de drum spre ora de lucru manual.
În cele 40 de minute, timp în care colega ei de bancă măsura și din nou măsura linia croitorului și se chinuia să bage ața în ac, Ilinca cosi pantalonii rupți aduși de acasă, strâmta fusta și croșetă o pereche de șosete, pe care i le oferi direct profesoarei de lucru manual, să nu răcească la picioare, mai ales când e gravidă. Profesoara ieși val-vârtej din clasă și se duse să-și cumpere un test de sarcină. A doua zi toată clasa se ospăta cu tort de ciocolată, mulțumită cadoului de la doamna.
Acasă, Ilinca, parcă era și mai altfel. O certă pe mama că a cumpărat carne tocată din magazin și s-a pus singură să facă găluște cu carne. Seara, în loc de YouTube, citea Cei trei mușchetari și șușotea cu cineva, din când în când. Tata, uitându-se pe sub ochelari din spatele laptopului, primi observație: stă cocoșat și ar face bine să iasă pe balcon să scuture covoarele, nu să tot piardă vremea pe site-uri dubioase.
Prin școală se răspândiră bănuieli și zvonuri, profesorii turbau și cereau psiholog urgent. S-a stabilit o ședință de analiză. În mijlocul zilei s-au adunat toți profesorii, inclusiv directorul.
Ilinca, draga mea, spune-ne, cineva te necăjește la școală? începu interogatoriul domnul psiholog, cu barbă și ochelari de București.
Mă necăjește că au fost alocate milioane pentru școală, iar la sala de sport avem doar un capră de turnat și doi metri de coardă.
Toți se întoarseră spre director, care brusc plecă la o ședință de urgență, ieșind pe geamul deschis.
N-ai prieteni?
Prietenii-s un concept vag, suspină Ilinca jucându-se cu codițele: Azi te joci șotron cu cineva, mâine aceeași prietena îți spală vasele în bucătărie, cât tu faci deduceri la impozit.
Stai, ce deduceri? Ce vase? De unde știi tu toate cele?!
De la prietena mea.
Ei, aici era buba! O poți aduce aici?
E aici deja, răspunse lin Ilinca. Toți cu gura căscată.
Noi n-o vedem. Cum o cheamă?
Răzica Paraschiva.
Doamne, și câți ani are?
Șaptezeci.
Și ce-ți mai zice?
Că dinții se spală de la gingie, nu invers; că dulăul din curte nu-i rău, ci speriat de foame; că rudele nu trebuie uitate. Și, între noi fie vorba, impozitul pe casă, din ultimii cinci ani, v-a fost calculat aiurea. Mergeți la cadastru și cereți recalculare la prețul pieței.
Psihologul își nota frenetic, subliniind partea cu impozitul de două ori.
Pe la final, direct din stația școlii, sună părinții la lucru.
Stați puțin! a țipat tatăl. Așa o chema și pe mama! A murit acum zece ani!
Biroul se umplu de oftaturi și semne de cruce discrete.
Tocmai, au trecut zece ani și nici nu-i duceți flori. Totul s-a umplut de bălării, iar gardul căzut, bombăni Ilinca căutând în podea fărâme de rușine.
Ei, să vezi, am tot vrut și eu, dar n-a fost timp se scuză tata.
Ședința se termină.
A doua zi, familia s-a dus la cimitir. Ilinca nu-și văzuse niciodată bunica, doar auzise frânturi din poveștile tatei. Au găsit greu mormântul, printre valurile de marmură crescută ca ciupercile pe pajiștea ce fusese cândva pădure de pini.
Fata a adus un buchet de lalele galbene, le-a pus cu grijă într-o sticlă de plastic tăiată, tata a îndreptat gardul, mama a smuls buruienile.
Tată, bunica zice că ești om bun, doar că te-ai îngropat în muncă și net, și n-ai timp de nimic nici măcar de mine.
Tata s-a înroșit, a dat din cap și a bătut pe umăr atât pe fată, cât și fotografia ștearsă de pe cruce.
Promite-i că ne facem oameni, șopti Ilinca, mângâind marmura.
Acum e liniștită și nu o să mai vină la mine, deși mie o să-mi fie dor, că tare bună, veselă și isteață era.
Așa e. Bunica vedea peste tot și peste toți. Ce-ți mai zice?
Că dieta ta cu castraveți e o prostie totală. Dacă vrei să slăbești, du-te la sală. Și că nu trebuia să-ți faci cont în euro fără cap. Iar betonul ăla ieftin pentru fundația de la cabană…
