Prietena imaginară
Pe lângă Ilinca se adunaseră deja, de trei zile, o mulțime de elevi. Fata ajunsese vestită în întreaga școală drept clarvăzătoare și psiholog adevărat. Toți voiau să se împărtășească de înțelepciunea ei. O pândeau pe la baie, se așezau lângă ea la cantină, îi aduceau ciocolățele, caiete cu temele de acasă și alte daruri, pe care le refuza fără vreun motiv clar.
Mie îmi place Mărinică din clasa a V-a B. Cum crezi, o să ajungem vreodată să facem familie împreună? întreba visătoare colega ei, Codruța.
Nu-ți recomand, răspunse Ilinca, ronțăind un covrig și sorbind din ceai. Mărinică doar pare el băiat bun, dar stă toată ziua cu degetul în năs și apoi îl bagă în gură. De foame, n-o să duceți lipsă, dar toată viața așa o să-și petreacă: scormonind.
Vai ce scârbos! Atunci Doru? Învățătura cu premiu, a început și chitară…
Doru chinuie mâțele. Leagă cutii de conserve de coadă și le fugărește pe sub blocuri. Va fi rău la suflet și încă o să se apuce de băut.
Da de ce crezi tu asta?
Ai văzut chitarist treaz? Și lasă-i, măi, pe băieți, nu-ți pierde vremea de pe-acum cu griji. Mai bine vezi-ți de matematică și nu-ți mai roade unghiile, că o să faci viermi.
Pavălache din clasa a IV-a C o împinse fără multă grijă pe Codruța, care alunecă pe bancă până-n celălalt capăt.
N-am prieteni. Toți îmi zic grăsut și nu mă chemă nicăieri, zise băiatul supărat.
De miercuri începe înscrierea la lupte la sala de sport, îi răspunse Ilinca. Nu slăbești, dar nu-ți mai zic nimic. Și să n-o mai arunci pe viitoarea ta soție!
Ilinca se ridică și duse tava la spălător.
Ilinca, tu crezi că să mă duc anul ăsta la permis auto ori mai bine la anul? întrebă în treacăt, la chiuvetă, doamna profesoară de geografie.
Doamnă Elena, ca să faci școala de șoferi îți trebuie și mașină, iar dumneavoastră aveți doar Lada tatei de la Slobozia. Înțelegeți diferența?
Î-nț-eleg… cred.
Ilinca dădu ochii peste cap, se spălă pe mâini și continuă:
Vindeți-o săracă, cu banii mai bine vă luați o bicicletă și pantaloni scurți, că peste două luni oricum aveți cu ce merge la școală. Ba mai bine luați un credit ipotecar dobânzile acum sunt dulci ca frișca, iar să trăiești cu părinții la 35 de ani nu-i tocmai onorant. Vă spun ca om care știe.
Privită lung de profesoară, Ilinca merse spre clasă la ora de lucru manual.
În cele patruzeci de minute cât colegele exersau metru de croitor și încercau să bage ața-n ac, Ilinca petici pantalonii aduși de acasă, strâmta o fustă largă și croșetă o pereche de șosete pe care le făcu cadou profesorului de lucru manual, zicându-i că femeile gravide trebuie să aibă picioarele la cald. Profesoara ieși tiptil de la oră și alergă la farmacie după un test. A doua zi, tot colectivul se bucura de tort de casă cu ciocolată, mulțumită Ilincăi.
Acasă, fata se purta la fel de ciudat. Îi făcu mamei observație că a cumpărat carne tocată din magazin și, cu mâinile proprii, modelă și fierse colțunași. Iar seara, în loc de YouTube, citea Cei trei muschetari și mai șușotea, din când în când, cu cineva, pe sub mustață. Tatăl o privea peste monitor, iar Ilinca îi zise cu glas tare că stă cocoșat, și mai bine ar da jos covorul la bătut decât să stea pe vreun site dubios.
Prin școală bântuiau tot felul de zvonuri, profesorii trăgeau semnale de alarmă și cerură ajutorul psihologului. La o consfătuire ad-hoc, cu directoarea prezentă, fu chemată și Ilinca.
Ilinca, draga mea, te necăjește cineva la școală? întrebă doctorul cu barbă aranjată.
Pe mine mă necăjește că s-au dat milioane de lei pentru școală și la sala de sport ni s-a cumpărat doar un capră veche și doi metri de coardă.
Toți se întoarseră spre directoare, care brusc își găsi drum de ieșire pe geamul deschis spre unei ședințe.
N-ai prieteni în școală?
Prietenia-i ceva abstract, bombăni Ilinca plictisită, legănând codițele. Azi te joci leapșa la pauză, mâine prietena ta spală vase în casa ta, în timp ce tu te lupți cu deducerile fiscale.
Ce deduceri fiscale? Cine ți-a băgat ideile astea-n cap?
Prietena mea.
Uite unde-i buba! Poți s-o chemi aici?
E deja aici, răspunse calm Ilinca, șocând întreaga adunare.
Dar noi nu o vedem. Cum o cheamă?
Raisa Paraschiva.
Doamne, dar câți ani are?
Șaptezeci.
Ce-ți mai spune?
Să mă spăl pe dinți de la gingii, că maidanezul din față nu-i rău, ci speriat și flămând, că nu trebuie să uiți rudele. Și că la dvs., în ultimii cinci ani, v-au calculat greșit impozitul pe proprietate. Trebuie să mergeți la Cadastru și să cereți recalcularea la valoarea de piață, nu la cadastral.
Psihologul notă totul conștiincios, iar la ultimul punct puse un cerc mare.
În final, s-a dat telefon acasă, la părinții care lucrau.
Stați așa! zbiera în telefon tatăl. Așa o chema pe mama! A murit acum zece ani.
Oftaturi și cruci largi umplură cancelaria.
Da, zece ani au trecut și n-a mai trecut nimeni pe la ea. Totul a crescut în buruieni, gardul s-a lăsat… bombăni Ilinca supărată.
Am vrut… dar niciodată n-am găsit timp, mormăi tatăl.
Ședința se încheie.
A doua zi, toată familia merse la cimitir. Ilinca nu-și cunoscuse niciodată bunica; doar din poveștile frugale ale tatălui. Au găsit cu greu mormântul, câmpul de marmură întinzându-se acolo unde fusese cândva pădure de pini.
Fata a adus un buchet de lalele galbene, pus într-o sticlă tăiată. Tatăl îndreptă gardul, mama smulse iarba.
Tată, bunica zice că ești un om bun, doar că te-ai pierdut prea mult în muncă și pe internet, de-aia n-ai timp nici de mine.
Tatăl roși și dădu din cap cu înțelegere.
Spune-i că o să ne schimbăm, o mângâie el pe cap, apoi atinse poza palidă de pe cruce.
Acum e liniștită și nu va mai veni la mine. Dar o să-mi fie tare dor de ea, fiindcă era bună, veselă și deșteaptă tare.
Așa a fost. Bunica era și vedea oamenii până-n suflet. Mai spune ceva?
Da, zice că dieta ta cu castraveți e o prostie. Dacă vrei să slăbești, du-te la sală. Și contul acela valutar, prost ai făcut că l-ai deschis fără să calculezi totul. Și despre betonul acela ieftin pentru fundația de la saună…
