Prietena imaginară
În jurul Ilincăi, de trei zile încoace, vâjâia tot liceul. Fata ajunsese să fie cunoscută ca o adevărată clarvăzătoare și consilieră sufletească. Toți voiau o picătură din înțelepciunea ei. O pândea lumea pe hol, se așezau lângă ea la cantină, aduceau ciocolată, caiete cu teme sau alte atenții, pe care ea, spre mirarea tuturor, le refuza politicos.
Îmi place de Rareș din clasa a V-a B. Crezi că vom avea o familie? rostește visătoare colega ei, Ancuța.
Nu ți-aș recomanda. Rareș doar pare băiat cumsecade, dar de fapt își bagă tot timpul degetul în nas, iar de mâncat e o poveste aparte. Cu păpica stă bine, niciodată nu se va mulțumi cu puțin, dar altceva nu prea poate. Tot cu unghia în nas va ajunge până la pensie, mestecând dintr-un covrig și sorbind ceaiul cu zgomot, i-a răspuns Ilinca.
Ulai! Ce scârbos! Atunci dar Vlad? E premiant, face și chitară
Vlad? Să știi că pe acasă chinuie pisicile, le leagă conservă la coadă și le alungă printre blocuri. Ăsta va ieși un om crud și o să se apuce de băutură.
De unde scoți toate astea?
Ai văzut tu chitarist treaz? Și oricum, încă n-ai ce căuta cu astfel de probleme, trăiește-ți copilăria. Băieții nu fug nicăieri. Mai bine vezi-ți de matematică și nu-ți mai roade unghiile, că te trezești cu viermișori.
Eu n-am prieteni. Toți mă fac gras și nu mă cheamă nicăieri, răbufni Pavel din a IV-a C, dând-o pe Ancuța la o parte pe bancă.
Miercuri începe înscrierea la lupte. Poți lăsa cerere la profu de sport. La siluetă nu știu cât vei slăbi, dar poreclele vor dispărea. Dar să nu mai trântești viitoarea soție așa, ai înțeles?
Ilinca și-a strâns tava și s-a îndreptat către chiuvetă.
Ilinca, crezi că anul ăsta e mai bine să mă apuc de școala de șoferi sau la anu? întreabă, făcând pe indiferenta, profesoara de geografie, doamna Popa.
Doamnă Popa, ca să faci școala de șoferi îți trebuie mașină, iar matale tot Dacia tatei ai. Înțelegi diferența?
C-re-d că da…
Ilinca a dat ochii peste cap și, după ce și-a spălat mâinile, a continuat:
Mai bine o vindeți. Cu banii luați, cumpărați o bicicletă bună și o pereche de pantaloni scurți. În două luni oricum vor începe să vă ia colegii cu mașina la serviciu. Iar despre casă, luați un credit ipotecar dobânzile-s ca smântâna acum. Că la treizeci și cinci de ani să stai cu părinții nu-i tocmai elegant. Știu eu ce spun.
Din privirile uluite care o urmăriseră, Ilinca s-a retras spre sala de lucru manual.
În 40 de minute, cât colegele exersau metru croitorului și învățau să bage ața în ac, ea și-a cârpit pantalonii aduși de acasă, a strâmtat o fustă și a croșetat o pereche de șosete, dăruind-o profesoarei, căci “la gravide îi bine să aibă picioarele calde. Rușinată, profesoara de lucru manual a plecat în fugă la farmacie după test. A doua zi toată clasa savura tort de ciocolată, făcut cadou Ilincăi de mulțumire.
Acasă, fata avea același comportament ciudat. O certase pe maică-sa că a cumpărat carne tocată de la magazin, apoi singură a făcut colțunași. În loc de YouTube, seara a citit Cei trei muschetari și șoptea pe furiș cu cineva. Tatăl, și el atent, o privea de la calculator, iar Ilinca i-a atras atenția că iar stă cocoșat. Și-ar fi făcut bine să bată covorul, nu să tot navigheze pe site-uri dubioase.
Prin liceu au început zvonuri, profesorii au intrat în panică și au cerut intervenția psihologului. S-a convocat comitetul profesoral, cu directori cu tot, direct în orarul de curs.
Ilinca, draga mea, spune-ne, te supără cineva la școală? a început doctorul, cu barba la modă și ochelari groși.
Mă supără faptul că s-au alocat milioane de lei la școală și tot ce-am primit la sală a fost o capră veche și doi metri de coardă.
Toți ochii pe directoare, care, ca din senin, a plecat pe fereastra deschisă la o ședință urgentă.
N-ai prieteni aici?
Prietenia-i o noțiune abstractă, zise plictisită Ilinca, răsucindu-și codițele. Azi te joci leapșa la pauză cu cineva, mâine prietena ta spală vasele în casa ta, cât timp tu completezi formulare la ANAF.
Cum? ANAF, vase? Dar cine îți spune toate astea?
Prietena mea.
Iată sursa tuturor problemelor! O poți invita aici?
E aici, a răspuns cu calm fata, lăsând toți profesorii cu gura căscată.
Noi nu o vedem. Cum o cheamă?
Raisa Pavlovna.
Cum? Și câți ani are?
Șaptezeci.
Ce-ți mai zice?
Să spăl dinții dinspre gingii, că dulăul din curte nu-i rău, ci speriat și lihnit de foame, că rudele nu trebuie uitate. Și încă ceva: la dumneavoastră s-a calculat greșit impozitul pe proprietate în ultimii cinci ani. Mergeți frumușel la Oficiul de Cadastru și cereți recalcularea la valoarea de piață, că până acum v-au taxat după evaluarea cadastrală.
Psihologul a notat totul, subliniind ultima frază de două ori.
La final, s-a sunat la părinți, ambii fiind la lucru.
Stați așa! răcni emoționat tatăl la telefon. Așa o chema pe mama mea! A murit acum zece ani
Bufni cabinetul în oftaturi și șoapte de Tatăl Nostru.
Fix asta zice și ea, bombăni supărată Ilinca. Zece ani au trecut și nimeni nu mai dă pe la ea. Tufărișul a crescut, gardul e strâmb
Păi mereu am vrut, dar n-am apucat, bâigui bărbatul pe difuzor.
Ședința s-a încheiat.
A doua zi, toată familia a mers la cimitir. Ilinca nu și-a cunoscut bunica, doar din puținele povești ale tatălui. Mormântul l-au găsit cu greu, marmura era de-acum acoperită de iarbă, unde odată fusese o poieniță de pini.
Fata și-a adus un buchet de lalele galbene și l-a pus într-o sticlă tăiată. Tatăl a îndreptat gardul, mama a smuls iarba de pe alee.
Tată, bunica zice că ești om bun, dar te-ai pierdut printre dosare și pe internet, de-asta n-ai timp nici măcar de mine.
Tata s-a făcut roșu, a dat din cap tăcut.
Spune și tu că o să ne schimbăm, l-a încurajat fata, mângâind pe frunte și poza palidă de pe piatră.
Acum ea s-a liniștit și nu o să mai vină la mine, deși mie o să-mi fie dor. Era tare bună, veselă și deșteaptă.
Așa e. Bunica știa oamenii pe dinafară. Mai are ceva să-ți spună?
Da. Că dieta ta cu castraveți e o prostie. Dacă vrei să slăbești, te duci la sală. Și că n-aveai ce să-ți faci cont în valută la bancă fără să te consulți. Iar cimentul ieftin pe care l-ai cumpărat pentru fundația de la foișor…
