Jurnal, 15 aprilie
Uneori, un singur pas poate costa o viață întreagă. Dar ce faci când acel pas e singura cale de a-ți salva copilul? Astăzi simt că trebuie să consemnez aici povestea mea, o poveste despre dragostea de mamă, durerea trădării și o taină ascunsă în apele repezi ale Prutului.
Mă văd și acum, parcă de deasupra tânără mamă ce strânge la piept, în șal, fetița adormită. Pe malul celălalt, la Văleni, satul meu privea înspăimântat. Printre acei oameni, bunica, unchiul Grigore și chiar preotul satului. Din mijlocul lor, tata s-a ridicat, tremurând, și a urlat peste apă:
Dacă treci Prutul, Doina, pentru noi nu mai exiști! Ești moartă pentru această familie!
Dar mie nici nu mi-a tresărit inima. Nu m-am uitat înapoi, am privit doar înainte, șoptindu-i copilei mele:
Mai bine să fiu moartă pentru ei, decât să trăiesc mințită între ei. Îți promit, o să ai altă viață…
Ajunsă la mijloc de râu, apele s-au năpustit peste mine; Prutul era rece, învolburat. Pentru o clipă am crezut că totul se va sfârși acolo, că nu voi putea ajunge pe celălalt mal. Dar m-am ridicat, am strâns-o și mai tare la piept și am privit înainte. Și atunci m-am oprit fulgerător. Pe malul de dincolo, printre crengile din ceața dimineții, am zărit o siluetă. Ochii mi s-au deschis larg, pieptul mi s-a strâns.
Nu se poate… Tu?!
Din ceață, a ieșit un bărbat cu hainele ude, vechi, cu o cicatrice adâncă pe obraz era Petru, soțul meu, despre care toți mi-au spus că a murit înecat la inundația de acum doi ani.
Te-am așteptat în fiecare zi pe malul acesta, Doina, mi-a zis cu voce tremurată. Am știut că vei strânge curajul ca să pleci.
Cu ultimul efort m-am avântat spre mal, m-am prăbușit cu copilul în nisip și Petru ne-a cuprins pe amândouă. Am început să plâng, simțind cum toate lanțurile care m-au ținut în loc se rup.
Ei mi-au spus că ai murit… În fiecare seară mă puneau să spun rugăciuni pentru sufletul tău! am izbucnit printre lacrimi.
Petru s-a uitat, cu ochi aprigi, spre malul celălalt, unde neamurile și sătenii se retrăgeau înspăimântați:
Le-a fost frică ca adevărul să treacă Prutul odată cu tine. Acum suntem liberi.
Am pășit apoi amândoi, în tăcere, spre codrul de pe partea cealaltă, fără să ne mai uităm în urmă. Pe mal au rămas doar furia celor care până atunci ne ținuseră sub papuc. Prutul a continuat să curgă, ducând cu el orice urmă din trecutul nostru.
Așa am cunoscut prețul adevăratei libertăți.
