Pretendentul mi-a propus să ne plimbăm pe ger, la -20, deoarece în cafenele stau doar întreținute. N-am stat mult pe gânduri am venit în costum de ski și lenjerie termică… Dar el nici nu-și putea imagina ce surpriză îl aștepta acolo…
Îl chema Sorin. În fotografii un bărbat obișnuit, pe la treizeci și cinci de ani, îngrijit, fără elemente stridente. În profilul lui, meditări despre conștientizare, dezvoltare personală și căutarea unei suflete vii, autentice. Deja de aici trebuia să-mi trag un semnal de alarmă: experiența mi-a arătat demult că, cu cât un bărbat vorbește mai tare despre femeia adevărată, cu atât mai probabil caută varianta cea mai comodă, care să nu aibă dorințe mari, nici pretenții.
Am tot schimbat mesaje câteva zile. Sorin era politicos, deși uneori apăreau tonuri ciudate. Mai ales îi plăcea să filozofeze despre cum, în opinia lui, femeile din ziua de azi sunt stricate de bani.
Pe toate le interesează doar restaurantele, Maldive și telefoane, scria el. Nimeni nu vrea să privească sufletul, doar să te plimbe și să discute.
Eu, cu educația mea, dădeam din cap doar în gând și schimbam subtil subiectul spre altceva. Până la urmă, fiecare are rănile lui. Poate fosta soție l-a lăsat fără casă sau fără iluzii cine știe. Prefer să nu judec prea devreme.
Și apoi, propune întâlnirea. Problema era una: afară era februarie adevărat. Nu simbolic, ci chiar cu minus douăzeci pe termometru și minus douăzeci și cinci la simțire, din cauza vântului. Meteorologii au dat cod portocaliu de ger, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență trimitea sms-uri cu recomandarea să nu ies din casă dacă nu e musai.
Hai să ne vedem în parc, scrie Sorin. Ne plimbăm, respirăm aer curat, ne descoperim fără artificii.
Sorine, îi răspund, afară sunt minus douăzeci, în zece minute ne facem statui de gheață, poate bem un cappuccino la o cafenea?
Răspunsul a venit prompt.
Eu nu merg la cafenele, acolo stau doar femeile întreținute care se așteaptă să fie hrănite, iar eu caut parteneră de viață, să fie cu mine și la foc, și la apă, și la ger. Dacă e musai să dau două sute de lei pe tine, n-are rost.
Curiozitatea a zis Da. Chiar voiam să-l văd pe acest luptător pentru curățenia relațiilor căruia o ceașcă de americano i se pare semnul supunerii financiare.
Bine, am scris. Parc atunci, la ora 19:00, lângă intrarea principală.
Pregătirea a fost pe măsură. Am scos de la fundul dulapului lenjeria termică, o bluză groasă, și până la urmă, costumul de ski. Pe picioare bocanci cu talpă groasă, șosete de lână, pe cap căciulă cu urechi.
În oglindă văd un om pregătit de iernatul pe gheață.
Hai, Sorine, să nu te ia cu frig, i-am zâmbit propriului reflex și am pășit în întunericul înghețat.
Exact la 19:00 stăteam la intrarea în parc. Frigul mi-a ciupit obrajii singurii rămași dezveliți. Zăpada scârțâia sub talpă, în jur nu era picior de om: oamenii normali, inclusiv întreținutele despre care tot vorbea, au preferat căldura.
La intrare era Sorin. Îmbrăcat cu un palton de toamnă. Se foia de pe un picior pe altul, sărea și sufla disperat în palme. Nasul avea deja nuanța prunei coapte, urechile erau roșii aprinse.
M-am apropiat.
Salut, am spus cu glas pitit sub fular.
M-a privit așteptând, probabil, să vadă o zână delicată în colanți, care tremură de frig, dându-i șansa să se simtă erou. Dar, în fața lui, era o persoană care semăna mai mult cu un salvator în expediție.
Salut, a spus printre dinți. Te-ai… pregătit temeinic.
Doar ai zis: și pe foc, și pe apă, am început cu frigul. Deci, mergem la plimbat și la respirat aer curat?
15 minute de glorie
Am pornit pe alee. Această plimbare intră clar în topul celor mai bizare întâlniri din viața mea.
Cum ți se pare vremea? am întrebat cât se poate de elegant.
Revigorantă, a răspuns cu greu. Fața îi era aproape înghețată, mai mișca doar buzele, care deja se înnegriseră. Îmi place iarna, verifică oamenii dacă-s tari.
De acord, am dat din cap. Apropo de întreținute. Zi-mi mai detaliat, cum de e cafeaua semnul vânzării?
Vorbitul îi era clar un chin frigul îi ardea gâtul dar principiile cer sacrificii.
Pentru că… vocea îi tremura, relațiile trebuie să se bazeze pe interesul reciproc, nu pe bani. Dacă o fată nu poate doar să se plimbe, ci cere de mâncare, e consumatoare.
Dar dacă fata nu vrea să facă pneumonie? am întrebat, aranjându-mi gluga.
Sunt scuze, a tăiat scurt și a tras zgomotos pe nas. Cine vrea găsește soluții, trebuie să te îmbraci mai gros.
Uite, m-am îmbrăcat gros, am întins mâinile, arătând silueta masivă. Tu parca n-ai făcut la fel, ești sigur că nu-ți e frig?
Sunt bine! a răspuns repezit, deși tremura vizibil și în semiîntuneric.
Au trecut vreo zece minute, am ajuns la piațeta centrală a parcului. Kioskul cu cafea era încuiat. Sorin s-a uitat la el cu o tristețe demnă de un personaj de roman.
Poate ne întoarcem, a propus el. Parcă a crescut vântul.
Serios? m-am înviorat. Abia am început. Voiai să descoperi sufletul. Hai să vorbim despre literatură. Îți place Jack London? Are o povestire Fă foc, un tip moare de frig pentru că a subestimat iarna.
Privirea pe care mi-a aruncat-o era departe de căutări spirituale.
De fapt… trebuie să plec, a zis brusc. Mi-au apărut… treburi urgente.
Ce treburi? Aveam planuri pentru seara.
De serviciu. Am uitat să trimit raportul.
La opt seara, vineri?
Da! aproape strigă.
S-a întors brusc și a plecat aproape alergând spre ieșire. L-am urmărit, gustând momentul: rezistentul meu a cedat în fix cincisprezece minute.
La metrou nici măcar nu și-a luat rămas bun pur și simplu a disparut în căldura subteranei. Sper că acolo și-a încălzit nu doar degetele, ci și poate viziunile. Deși mă îndoiesc.
Eu am mers acasă, am făcut un ceai fierbinte și am șters conversația cu Sorin. Nu mi-a părut rău pentru timpul investit. Cele cincisprezece minute au fost imunizarea perfectă împotriva vinovăției și un reminder că a te îngriji de tine nu te transformă într-o întreținută.
