Sper că te poți gândi la asta
– Îți dai seama, mă deranjează că ai bani!
– Deranjează?!
– Da!
Adelina nu a spus nimic, s-a întors pe călcâie și a plecat fără niciun cuvânt. Era extrem de indignată, dar nu avea ce să facă. Și de ce-ar fi făcut?
Adelina era obișnuită să obțină totul prin efort propriu. La școală, mereu se străduia să obțină numai note de zece, surprinzând uneori profesorii și colegii de clasă. Ea era genul care plângea pentru un nouă. Colegii își dădeau ochii peste cap, invidiindu-i în sinea lor notele de nouă. Profesorii oftau și spuneau că nu trebuie să se fixeze atât de mult și că erorile sunt inevitabile, că nu-i nimic grav și că poate obține un zece data viitoare. Dar pentru Adelina, zecele era necesar acum. Imediat.
Când ajungea acasă, se apuca imediat de teme. Mama și bunica se mirau dintotdeauna.
– Du-te afară, Adelina! E așa frumos afară, – spunea bunica.
– Mâine am test. Trebuie să mă pregătesc, – răspundea fata.
Își arunca părul împletit pe spate și începea să studieze. De asemenea, îi plăcea mult să citească.
– Ți-ai stricat ochii! Ți-am zis să nu stai atât de mult cu nasul în cărți! – se plângea mama.
– Te rog, încă puțin! E atât de interesant, – cerea Adelina, strângându-și cartea pe care abia o citise cu sufletul la gură.
Mama clătina din cap și mergea în bucătărie. Acolo discuta cu bunica despre viitorul strălucit pe care-l aștepta pe Adelina.
– Sper doar să nu fie în detrimentul sănătății! – adăuga invariabil bunica. – Să dea Dumnezeu…
Evident, Adelina a terminat școala cu medie maximă. A intrat la o universitate bună, trecând cu brio de admitere. Și acolo a avut rezultate excelente.
Nu a trebuit să-și caute un loc de muncă. A fost invitată imediat după ce și-a susținut lucrarea de licență. Adelina chiar a avut de ales între două joburi și a ales unul aproape de casă.
Cu hărnicia și perseverența ei, lucrurile au mers excelent și la serviciu. Eforturile ei au fost observate, recompensate și astfel a obținut venituri mai mari. Curând, Adelina și-a cumpărat un apartament și s-a mutat de la mama și bunica ei.
– Of, nepoată, – ofta bunica, – Ești adultă de ceva vreme, vrei să trăiești pe cont propriu, înțeleg… Dar o să ne fie atât de dor de tine!
– Nu-ți face griji, bunico! O să vin des pe la voi, vom locui în același oraș, nu la depărtare de zeci de kilometri, – spunea Adelina cu un zâmbet, îmbrățișând-o pe bunica.
– Doar să-l aduci la noi pe prietenul tău, să-l vedem și noi, – glumea bunica, ștergându-și lacrimile. – Ești o fată frumoasă, cu bani, n-o să îți vină să crezi cât de repede le lucește ochii unora. Am eu ochi buni pentru țepari.
– Nu-ți fă griji, bunico, nici eu nu-s proastă. Îi disting și eu.
– Fiindcă te-ai încurcat odată, – se încrunta bunica și arunca o privire semnificativă către mama Alinei, Olga, care protestează:
– Mamă, dar chiar așa! Toată viața o să-mi amintești asta?!
Olga, mama Alinei, evită să vorbească despre fostul ei iubit. Despre acela care i-a făcut capul să-i vâjâie, din care s-a născut Adelina. Olga a ținut secretă de mama ei relația cu acesta, dar el a păcălit-o, fiind cu totul altcineva decât se pretindea. În cele din urmă, a ajuns chiar în locuri mai puțin frecventabile. De acolo i-a trimis vești Olgăi, crezând că încă-l iubește și o să-l ierte, dar ea nu a făcut-o. Totuși, a decis să o nască pe Adelina, fără regret. Fetița avea tot ce-și dorea, căci Olga era ajutată de mama ei…
Contrar sfatului bunicii, Adelina a ezitat să-i facă cunoștință lui Sergiu cu familia. Îi plăcea de el. Pur și simplu îi plăcea. Nu avea nevoie de nimic de la el, fapt ce-l atrăgea pe Sergiu la Adelina. O fată deșteaptă, frumoasă, sigură pe ea, care știe ce vrea, care își plătește singură cheltuielile și este total independentă. În plus, Sergiu abia se despărțise de o fostă iubită – complet opusă Alinei. Astrele s-au aliniat.
Sergiu era un artist liber, unul dintre cei „în căutare de sine”. Practică și pragmatică, Adelinei îi lipsea un strop de romantism în viața ei, iar Sergiu era foarte romantic. Îi dăruia flori, îi cumpăra cadouri, chiar și pe ultimii bani, căci întotdeauna ducea lipsă de bani. Uneori avea comenzi, alteori nu. Dar era evident că avea talent. Iar Adelina i-a devenit muză. Făcea portrete cu ea care se vindeau bine, dar uneori își pierdea inspirația și cădea în depresie, nemai pictând nimic. Adelina îi spunea adesea să nu fie leneș. Pentru a avea succes, îi lipsea doar perseverența, căci talentul îl avea. Sergiu făcea haz de necaz și spunea că-i lipsește doar ea, Adelina, pentru fericire. Și se retrăgeau în dormitor…
Sergiu petrecea adesea nopțile la Adelina. În garsoniera lui, își instalase un atelier. Totul era plin de pânze și vopsele, iar o canapea mică, veche, unde dormea uneori, se afla în bucătărie.
Adelina nu-i propunea să locuiască împreună, iar el nu insista. Nu îl controla pe Sergiu, nu îi cerea să se căsătorească, nu visa la familie și copii, nu îi cerea cadouri scumpe, așa cum făcea fosta lui prietenă, căci nu avea nevoie. Își putea permite orice își dorea.
Adelina plătea adesea nu numai pentru ea, ci și pentru el: cine romantice la restaurante, excursii și alte distracții, iertându-i perioadele de „lipsă de bani”, dar mereu oferindu-i soluții. Încerca să-l ajute pe Sergiu să-și îmbunătățească vânzările de tablouri și să-și mărească comenzile, uneori propunându-i locuri de muncă unde putea să câștige fără să renunțe la pictat. Dar lui Sergiu nu îi plăceau inovațiile, iar în ceea ce privește munca, mai mereu avea câte ceva de obiectat: fie venitul, fie programul. Zâmbea cu amărăciune și spunea că e o pasăre liberă și așa va rămâne. Adelina nu era de acord și încerca să-l ajute din dragoste.
Însă, în ciuda a toate acestea, bărbatul îi era pe deplin mulțumitor și nu avea nicio plângere. Alături de el, se simțea bine și relaxată.
Dar într-o zi, în timpul unei plimbări, după discuții superficiale despre vreme și evenimentele din lumea culturală, de care Sergiu era interesat, el anunță brusc că ar trebui să se despartă. Adelina a fost șocată. S-au oprit și au luat loc pe o bancă. Adelina își planificase deja cina împreună, preparase în avans mâncare și băuturi. După plimbare, urmau să meargă la ea acasă. Nimic nu prevestea o astfel de întorsătură a evenimentelor…
Sergiu a început să explice, destul de încurcat, că ea este mult prea bună pentru el, că nu a realizat nimic semnificativ în viață, că situația lui financiară este precară și nu are ce să-i ofere. Iar Adelina este independentă, rezolvă totul singură, nu cere ajutor și are și bani.
– Și asta mă enervează! Înțelegi, mă enervează! – a spus Sergiu. – Tu hotărăști cum și pe ce să-i cheltuiești, nu te refuzi de la nimic. Poți cumpăra orice vrei fără probleme, iar eu număr banii de la o zi la alta. Vreau doar să fiu fericit alături de tine, dar mă simt nesemnificativ.
Adelina era profund dezamăgită și furioasă. De ce să te oprești atunci când ai tot ce îți trebuie pentru a reuși? Talentele lui sunt o pierdere, iar el nu vrea să încerce mai mult.
***
– Dar de ce nu ne-ai prezentat încă iubitul? – întreabă bunica la una dintre vizitele Alinei.
– Nu mai există iubit, bunico… – răspunde tristă nepoata.
– Cum nu? Nu se poate.
– Ba da. Poate o să rămân singură, cu zeci de pisici, cum se mai zice, – Adelina încercă să zâmbească.
– Nu-ți face griji, dragă. Ai tot viitorul înainte! – spune mama. – Trebuie doar să cauți pe cineva de același nivel cu tine.
– Poate că ai dreptate. Totuși, nu vreau să fac asta. Mi-am dat seama că pot face totul singură și nu am nevoie de vreo povară. De ce să-mi consum nervii?
În ciuda acestei stări de spirit, Adelina a reușit să-și găsească iubirea adevărată ceva mai târziu. Un tânăr, la fel de determinat ca ea, a început să o iubească, iar ea a simțit la fel pentru el.
Ei se înțelegeau din priviri, pentru că erau foarte asemănători. Prin muncă susținută, și-au atins scopurile împreună, ca o echipă. Își discutau planurile și își împărtășeau realizările.
Adelina l-a întâlnit odată pe Sergiu, pe stradă. El picta o altă tânără, așezat la un șevalet pe un bulevard. Lângă el erau și alți artiști, care pictau naturră. Adelina a avut nevoie de câteva clipe să-l recunoască. Sergiu părea obosit și slăbit. Dar ea a fost recunoscută imediat de el, care și-a întors repede privirea, de parcă nu o cunoștea.
Trecând pe lângă el, în pantofii ei noi, care valorau cât două salarii de-ale lui, Adelina a gândit că fiecare are soarta sa. Se pare că lui ii convenea să rămână la nivelul lui. Și nu avea de gând să ajungă mai sus. Cum se spune, mai bine vrabia din mână decât cioara de pe gard…
