Prea bună

Scumpă Adela, m-am săturat de banii tăi!

– Cum, te enervează?!

– Da, chiar că mă enervează!

Adela nu a mai spus nimic, s-a întors și a plecat repede de acolo. Era tulburată, dar nu avea ce face. Și oricum, de ce să se chinuie?

Adela a fost întotdeauna obișnuită să își atingă obiectivele singură. La școală, țintea mereu doar pentru note de 10, spre uimirea profesorilor și a colegilor ei. Era genul de fată care plângea pentru un 9. Colegii o priveau ciudat și chiar invidiau când lua 9; ei s-ar fi bucurat de nota asta. Profesorii i-au spus să nu fie obsedată și că greșelile sunt normale, că poate să ia 10 data viitoare. Însă Adela avea nevoie de acel 10. Acum.

Când ajungea acasă de la școală, se apuca imediat de teme. Mama și bunica ei erau mereu mirate de râvna ei.

– Ieși afară, Adeluș, e așa frumos afară, – îi spunea bunica.

– Mâine am test, trebuie să mă pregătesc, – răspundea fata.

Și, dându-și în urmă părul lung și frumos, se arunca în cărți. Îi plăcea mult și să citească.

– Îți strici vederea, ți-am spus să nu stai prea mult cu nasul în cărți, – o dojenea mama.

– Doar puțin, este atât de interesant, – pleda Adela, strângând cartea pe care tocmai o devorase.

Mama dădea din cap și pleca în bucătărie unde ea și bunica discutau despre viitorul strălucit care aștepta fata.

– Doar să nu fie în detrimentul sănătății! – adăuga invariabil bunica. – Să ne ajute Dumnezeu…

Bineînțeles, Adela a terminat școala cu medalie de aur. A intrat la o universitate bună, trecând peste concurența mare. A avut rezultate excelente și acolo.

N-a trebuit să își caute de lucru. Au invitat-o la muncă imediat după ce și-a susținut lucrarea de diplomă. Adela a avut de ales între două locuri și l-a ales pe cel care era mai aproape de casă.

Cu hărnicia și perseverența ei, lucrurile la locul de muncă au evoluat rapid. Eforturile ei au fost apreciate, iar venitul ei a crescut. Curând, Adela și-a cumpărat un apartament și s-a mutat de acasă.

– Of, nepoato, – oftează bunica, – acum ai crescut și vrei să trăiești pe cont propriu… Dar o să ne fie așa de dor de tine!

– Nu-ți face griji, bunică! Voi veni des pe la voi, oricum suntem în același oraș, – zâmbea Adela și o îmbrățișa pe bunica.

– Dar să-l aduci pe viitorul tău soț la noi, să-l vedem înainte de toate, – spunea bunica cu un zâmbet și lacrimi în colțul ochilor. – Ești o fată frumoasă și cu bani, ai grijă să nu te păcălească cineva. Am eu un ochi foarte ager!

– Nu-ți face griji, bunico, nici eu nu sunt naivă. Știu să deosebesc oamenii.

– Una așa credea și mama ta, – spune bunica, uitându-se semnificativ la Olga, mama Adelei, care protestează:

– Mamă, chiar o să-mi amintești asta toată viața?

Mama Adelei nu îi place să vorbească despre fostul ei iubit. Cel de care se îndrăgostise nebunește și din cauza căruia s-a născut Adela. Ea a ascuns relația de mama ei și el a înșelat-o. A ajuns în închisoare, de unde i-a trimis o scrisoare. Credea că încă îl iubește și o va ierta, dar n-a fost așa. A decis să păstreze copilul și n-a regretat niciodată, având sprijinul mamei ei.

Contrar sfatului bunicii, Adela nu a grăbit prezentarea lui Sergiu familiei. Era genul de băiat care îi spunea lucruri dulci și care nu îi cerea ajutorul material. El fusese recent într-o relație cu opusul Adelei, o fată foarte materialistă. Între Adela și Sergiu a fost o potrivire deosebită.

Sergiu era artist liber, un tânăr care nu și-a găsit încă drumul. Pentru pragmatica Adela, acesta era un romantism de care avea nevoie. Sergiu era foarte romantic. Dăruia flori, făcea cadouri, uneori cu ultimii bani din buzunar. Uneori avea comenzi, alteori nu. Dar era clar: Sergiu era talentat. Iar Adela a devenit muza lui. I-a pictat portrete, care se vindeau bine, și uneori cădea în depresie și nu putea picta deloc. Adela îi spunea deseori să nu fie leneș. Avea tot ce-i trebuia ca să aibă succes: talent, doar puțin perseverență îi mai trebuia. Și el îi răspundea mereu zâmbind că pentru a fi fericit îi lipsea doar ea, Adela. Își petreceau mulți nervi și se bucurau împreună de viață.

Sergiu rămânea adesea peste noapte la Adela. Garsoniera lui era un haos, cu șevalete și vopsele împrăștiate peste tot, iar el dormea ocazional pe un mic și uzat divan în bucătărie.

Adela nu l-a invitat să locuiască împreună și nici el nu a insistat. Nu îi impunea lui Sergiu nimic, nu cerea căsătorie, nu-și dorea familie și copii, nu cerea cadouri scumpe ca fosta lui, de ce ar fi? Adela ar fi putut obține tot ce și-ar fi dorit singură.

Adela plătea frecvent nu doar pentru ea, dar și pentru Sergiu, fie că era vorba de cine romantice la restaurant, călătorii sau alte distractii, ierta mereu perioadele lui fără bani, iar soluțiile le găsea tot ea. Încerca să-l ajute pe Sergiu să își vândă mai bine lucrările și să obțină mai multe comenzi. Îi sugera uneori unde ar putea lucra fără să renunțe la pasiunea lui. În schimb, Sergiu era veșnic nemulțumit și râdea amar, spunând că e o pasăre liberă și așa va rămâne. Adela nu era de acord și insista să-l ajute.

În ciuda acestora, Adela nu avea niciun regret. Sergiu era perfect pentru ea și, doar fiind cu el, își regăsea liniștea și odihna.

Însă, într-o zi, în timpul unei plimbări, după discuții banale despre vreme și cultură, de care Sergiu era interesat, el i-a spus brusc că ar trebui să se despartă. Adela a fost șocată. S-au oprit și s-au așezat pe o bancă. Adela avea deja în minte planul cinei pregătite și vinul pus la rece, totul gata pentru întâlnire. Nu prevăzuse nimic de genul acesta…

Sergiu a început să explice confuz că Adela e prea bună pentru el, că nu a realizat nimic semnificativ, financiar nu stă bine și nu are ce să-i ofere. Ea e atât de perfectă, își rezolvă singură problemele, e independentă și sigură pe sine.

– Și asta mă enervează, înțelegi? – a zis Sergiu. – Ai libertatea financiară să faci ce vrei, să-ți cumperi tot ce-ți dorești, iar eu îmi număr bănuții. Primesc cadourile tale, dar realizările mele nu se compară cu simplitatea cu care tu îți accesezi banii. Un gest simplu, scoți cardul și plătești. Iar tu arăți atât de bine! O geantă a ta costă cât câștig eu în trei luni.

– Te deranjează faptul că am bani?! – Adela era uimită. – Dar tu știi cât muncesc pentru acești bani! Niciodată n-am adus vorba de situația ta, nu te-am criticat…

Sergiu tăcea, uitându-se în altă parte.

Adela s-a ridicat și a plecat. Ce rost mai aveau discuțiile? În loc să încerce să ajungă la nivelul ei, el a ales calea ușoară. Ar fi putut să se confeseze și să găsească împreună o soluție, dar nu a fost așa. A ales să se despartă. Îl enervează banii ei! Cine îl oprește să facă bani? Este talentat, are tot ce-i trebuie! Dar nu. Să trăiască singur, este o pasăre liberă…

Adela era extrem de supărată pe Sergiu. Bunica avea dreptate, sunt mulți cei care trăiesc din munca altora și apoi se plâng.

***

– De ce nu ni-l prezinți pe viitorul tău soț? – întreba bunica, când Adela o vizita.

– Nu am pe nimeni, bunico, – a răspuns fata tristă.

– Cum așa, fetiță? Nu se poate.

– Ba da. Pare că voi rămâne singură cu patruzeci de pisici, – a zâmbit Adela.

– Nu fi tristă, toate la timpul lor! – spuse mama. – Trebuie doar să-ți găsești partenerul potrivit.

– Poate că așa ar trebui, dar acum nu mai vreau. Am realizat că pot face totul singură, de ce să-mi complice cineva viața?

În ciuda stării melancolice, Adela și-a întâlnit într-un final dragostea adevărată. Un tânăr la fel de ambițios și determinat a îndrăgit-o, iar ea pe el. Se înțelegeau perfect și își susțineau reciproc planurile și succesele.

Adela l-a întâlnit pe Sergiu, într-o zi, pe stradă. Desena o fată pe un bulevard. Erau mai mulți artiști acolo. Adela aproape că nu l-a recunoscut. Sergiu părea obosit și schimbat. El, în schimb, a întors repede privirea, ca și cum nu o cunoștea.

Trecând în pantofii ei noi, așa cum spunea Sergiu cândva, Adela a realizat că fiecare are drumul său. Se pare că el era mulțumit cu mediocritatea lui. Și cum se spune, mai bine o vrabie în mână decât un porumbel pe acoperiș…