Copilul lui Lidia și al soțului ei era primul și cel așteptat cu nerăbdare. Bărbatul a vegheat-o nouă luni, îl întâlnea și îl însoțea la spital.
În special îi interzicea să iasă de pe lângă balcon în zilele de ger, iar chiar înainte de naștere la trimis întro misiune în Timișoara. Aș putea refuza, își imagina, dar deja își făcuse planuri să renunţe la slujbă de îndată ce copilul se va prinde de viață. Nu era vorba de ași schimba turele, ci de faptul că Lidia va rămâne singură acasă cu pruncul.
Așteptarea a început imediat ce Ilie a reușit să plece. Nu se mai închipuia durerea fără ca bărbatul să nu fie lângă ea. Nu era niciun fel de fantezie în gândurile ei, nu era așa cum se așteaptă o primoginică să întâmpine venirea pe lume.
Copilul a ieșit sănătos, dar Lidia nu voia să-i spună soțului despre acest miracol. Să plece el, să afle de la străini.
Lidia a privit camera. În față zăcea o femeie de patruzeci de ani, pe pat alăturat o tânără vorbea la telefon, iar lângă ușă o doamnă plângea, întorcânduse spre perete.
După o muncă imposibilă, care a căzut peste Lidia în sala de nașteri, a căzut pe o pernă albastră cu un semn triunghiular și a alunecat întrun somn adânc. Părea că în jur nu mai există nimic.
Vom alăpta copilul? a auzit Lidia din vis. S-a întors bucuros.
Asistenta stătea lângă femeia ce plângea, întorcânduse tot spre perete.
De ce taci? Ial în brațe. Uite ce frumoasă este. Femeia a rămas nemișcată, dar nu sa întors.
Dacă poți să-ți întinzi picioarele, poți și să-ți asumi responsabilitatea, dar poate e mai bine să renunți la copil. Asistenta, încă puțin învârtită, a ieșit.
Prima a vorbit femeia de patruzeci de ani. Nataliya nu se putea abține:
Credeai că eu am vrut acest copil? Am deja patruzecișitrei de ani, fiul e căsătorit. În curând voi avea nepoată și să vedem așa Ce să fac? E prea târziu. Copilul nu are vină. Dacă nu laș fi dorit, nu laș fi lăsat. Ce ai făcut? Acum copilul va rătăci prin căsuțele de copilărie? Te-ai gândit la cum va trăi când imediat după venire e trădat?
Anca a început să plângă și mai mult. Nu a mai ascuns lacrimile, a strigat cu glas tare, parcă ia sfâșiat pieptul.
De ce plângi? Te va ajuta asta? nu se lăsa convinsă Nataliya. Ia copilul, alăpteazăl și nu fi proastă.
Poate a fost violat? a sugerat Albina, lăsând telefonul jos. Sau poate copilul vine de la o rudă de la tatăl vitreg?
Lidia asculta povestea Ancăi și se simțea vinovată, ca și cum ar fi fost vina ei că lucrurile au mers așa. Era fericită, soțul o ținea de mână, părinții o iubeau. Și tot a găsit un motiv să fie supărată.
În jur trăia o ființă care nu îi aparținea nimănui. Iar acolo, tocmai născută, o ființă ce încă nu greșise nimic și tot nu mai era dorită de nimeni.
Va crește o fetiță, amară toată viața. Pentru că în familia ei părinții beau. Sau pentru că a fost trădată de bărbatul în care a crezut și că a promis să se căsătorească cu ea. Cel ce trebuia să o ocrotească a plecat de îndată ce a aflat de copil.
Nici baloane nu vor fi pentru naștere, nici flori pentru mamă. Mama nu va avea cine să o însoțească, iar copilul nici pe nimeni.
Rușine și milă pentru acei oameni necunoscuți, până de curând, i-a întrebat:
Dacă va avea undeva unde să meargă, vei lua copilul cu tine?
Anca a privit-o ca pe o nebună:
Desigur, dar nu se va întâmpla niciodată a luat cu ironie cuvintele, sa întors spre perete și nu a mai rostit niciun cuvânt.
Două ore mai târziu, Lidia a rostit solemn:
Veți locui cu copilul în căminul studențesc. Mama mea e comandanță. Vei spăla podelele, iar ei îți vor aloca un dormitor.
Ah, am un plic nou pentru externare a rupt Albina de la telefon. Acum sun la soț. Avem două, de ce ne trebuie atâtea?
Eu aduc hainele a spus Natașa. De la fiica mea au rămas, nu sunt noi, dar sunt bune. Le-am spălat și călcat. Nu ne trebuiesc, am fiu. Bunicii le vor cumpăra noi. Ele nu le vor folosi.
A doua zi, femeile din alte săli au început să vină, să ofere lucruri. Unii aduceau cărucioare, alții leagăne, pături.
Of, eu nu am nimic a spus tânăra din altă sală pot să cumpăr un amestec. Poate nu va fi destul lapte.
Anca a început să plângă cu voce tare, nu din neputință, ci din fericire, că ceva neașteptat a căzut în viața ei.
O să dau, o să câștig mormăi ea. Iar mamele i-au atins umărul și i-au spus:
Dă cui are nevoie.
În noaptea târzie, adormind, Lidia visa cum totul a ieșit perfect. Totul va fi bine pentru Anca. Îi va apărea o persoană demnă.
Și pentru fiica ei totul va fi în regulă. Va locui cu mama ei. Ce altceva ar mai avea nevoie?
Dacă și voi ați trăit astfel de povești ciudate, lăsați un like și un comentariu.
Prieteni, dacă doriți să citiți și alte povestiri, scrieți-ne și nu uitați de likeuri. Ele ne încurajează să scriem mai departe.
