Tânără recepționeră, impecabil îmbrăcată și cu totul îngrijită, privea cu ochii mari un bărbat de vreo șaizeci de ani, așezat lângă biroul de la recepție. El purta haine uzate, de la care se simțea un miros puternic, dar își întinse un zâmbet prietenos și ceru:
Doamnă, aș dori, vă rog, o cameră de tip lux.
Cei albaștri ochi ai lui sclipiseră familiar parcă Ilinca îl mai văzuse undeva. Dar, înainte să înțeleagă de unde îi era cunoscut, tânăra scutură ușor umerii și se îndreaptă spre butonul de alarmă.
Îmi pare rău, nu primim clienți de acest fel, rosti ea, ridicânduși bărbia cu un aer rece.
Ce fel? Aveți niște reguli speciale de primire?
Bărbatul păru să se ia la defensivă. Nu era chiar fără adăpost, dar aspectul său cum să zic, lăsa de dorit. Din el se simțea un miros dezgustător, ca și cum, cu câteva zile în urmă, ar fi fost pus un pește sărate pe calorifer. Și, totuși, visa la lux!
Ilinca chicoti și-l privea cu un zâmbet disprețuitor: nici pe cea mai ieftină cameră nu ar fi ajuns.
Vă rog, nu mă mai rețineți. Vreau să fac duș și să mă odihnesc. Sunt foarte obosit. Nu am timp de vorbă.
Ți-am spus clar nu e loc pentru tine aici. Caută alt hotel. În plus, toate camerele sunt ocupate. Bătrânul murdar și vrea lux murmură ea pe jumătate.
Nicolae Andrei ştia cu siguranță: un singur apartament în acest hotel rămâne întotdeauna liber. Era pe punctul să refuze, dar au intervenit paznicii, i-au strâns brațele cu violență și lau împins afară. După aceea sau privit și au început să chicotească părea că bătrânul a dorit să-şi amintească tinereţea și nu a calculat forţa.
Bătrâne, nici măcar pe un numerot de economie nu ai putea săl plăteşti. Pleacă deaici, ca să nu-ţi curăţeţi oasele!
Nicolae Andrei rămase uimit de atitudinea lor. Bătrân? I se spune doar că are şaizeci de ani! Dacă nu ar fi fost pescuitul acela nenorocit, le-ar fi arătat cum se face. A vrut să le dea o lecție, dar nu avea chef de un conflict. Să te băţi cu paznicii însemna să rişti să fii chemat de poliție lucru total inadmisibil. A trebuit să se abţină și săși promită în gând: dacă vreodată va deţine un hotel, va înlocui acei paznici pe loc.
Încercarea de a se întoarce în hotel sa terminat în nouă: lau dat afară din nou, ameninţândul cu chemarea poliţiei. Şi, murmurând sub nas, Nicolae a ajuns la o bancă din parc. Cum sa întâmplat așa ceva? Venise doar să se odihnească la pescuit, iar totul sa răsturnat. Peştele mușcărea puţin doar peştișori mici pe care îi arunca înapoi în ape. Apoi a început să plouă, iar pe drumul spre casă a alunecat lângă un puţin plin de nămol, căzând în apă până la genunchi. Sa ridicat cu greu, dar hainele erau în bălţi, iar cheile dispăruseră fără urmă.
Fiica lui, pe dincolo de tot, plecase întro delegație, așa că nicăieri nu la lăsat să intre în casă. Nicolae a ajuns în vizită la Ilinca, dorind să-i facă o surpriză, doar că ea se pregătea să plece în călătorie. Dacă ar fi ştiut din timp, ar fi venit mai târziu. Îşi luase concediu special pentru a petrece timp cu ea şi a vedea cum trăieşte.
Tată, îmi pare rău că te las singur. Mă voi întoarce repede, nu fi supărat. Promiţi? Ilinca îl îmbrăţi şi îl sărută pe tâmple.
Ce să fiu supărat? Mă voi duce la pescuit, să prind peşte. De ce să vin aici altceva? a râs el.
Eu credeam că ai venit doar să ne vezi, a ofteat Ilinca, dar imediat a zâmbit, ştiind că tatăl glumeşte.
Plecat la râu, Nicolae nu verifică încărcarea telefonului. Nu se gândea că va ajunge întro astfel de situaţie. Credea că va aştepta la hotel până se întoarce fiica. Dar acum nici dacă intră nu lau lăsat. Niciodată nu se întâmplase aşa ceva. Ce regulă e asta să judeci pe cineva după înfăţişare? Nu e beat, nu e vagabond doar a venit de la pescuit. Da, arată neîngrijit şi miroase a peşte, dar oare asta e motiv să-l tratezi ca pe un hoţ?
Privind telefonul epuizat, Nicolae clătină din cap. În oraş nu are prieteni, nici rude. Să sune la ambulanţă nu e opţiune: casa e pe numele Ilincăi. Telefonul tacă, ca un partisan.
Şi acum ce fac, bătrâne? îşi spune el, zâmbind. Nimeni nu-l mai strigase aşa. Bătrân? El e încă în floarea vârstei! Colegii lui ar fi îngheţat dacă ar auzi.
O necunoscută, o femeie de vârstă mijlocie, prietenoasă şi îngrijită, sa așezat lângă el şi ia oferit plăcinte calde. El a luat cu recunoştinţă, simţind foamea strâmtândui stomacul.
Văd că aţi stat toată ziua aici. Ce sa întâmplat?
Nicolae a povestit aventurile: pescuitul, ploaia, cheile pierdute şi uşile închise ale hotelului.
Probabil nu le voi găsi niciodată, a oftat el. Probabil au căzut în apă. Nu mam gândit că voi ajunge în aşa o situaţie. Toate pentru că oamenii se uită doar la înfăţişare.
Femeia a încuviinţat. Lucrează la o brutărie din apropiere și observase de mult timp cum Nicolae stă singur pe o bancă, nepăsător la trecători.
Am înţeles imediat că nu sunteţi un alcoolic, a zâmbit ea. Nu daţi de impresia asta.
Doamne, a ofteat Nicolae. Trebuie să ne ţinem de sănătate, mai ales la vârsta mea. Dar astăzi mau numit bătrân şi mau dat afară din hotel. Vă rog, Ella Andreiova, pot avea numărul dumneavoastră? Vreau să găsesc unde să dorm. Nu vreau să sun pe Ilinca, e prea târziu şi nu vreau să o deranjez.
Dacă doriţi, puteţi sta la mine. Văd că sunteţi om cinstit, doar că aţi căzut în necaz. Casa mea e mică, dar încă găsesc o cameră. Veţi putea să vă spălaţi, să vă odihniţi, iar dimineaţa să sunaţi în linişte pe Ilinca.
Chiar este posibil? Vă mulţumesc din suflet! Voi răsplăti cu siguranţă bunăvoinţa dumneavoastră!
Nicolae a fost copleşit de recunoştinţă. Ella Andreiova a devenit prima persoană din acea zi ce ia arătat compasiune şi înţelegere. El a jurat că, de îndată ce va putea, îi va răsplăti bunătatea.
După ce brutăria sa închis, femeia la invitat să o urmărească afară. Ani de viaţă iau arătat că, de multe ori, oamenii trec pe lângă ea când este tristă. Şi ea însăşi a căzut în necaz o singură tânără ia chemat ambulanţa. Dacă nu ar fi fost acea tânără Ella ştia că, ajutând un străin, riscă, dar după ce-şi pierduse soţul nu ia mai rămas nimic în afară decât credinţa că bunătatea nu se pierde niciodată şi întro zi va fi răsplătită.
După un duș fierbinte şi schimbarea în haine curate, pe care lea pus o gazdă, Nicolae a mâncat cu poftă. Casa Ellăi era modestă, dar foarte călduroasă. Deşi era obişnuit cu un nivel mult mai înalt de confort, se simţea cu adevărat fericit. Încă se obișnuia cu gândul că ar putea dormi pe stradă, şi acum se afla întrun cămin cald. Parcă Dumnezeu nu-l uitase.
Aveţi o inimă bună. Vă mulţumesc că nu aţi ezitat să mă ajutaţi, spuse el înainte de culcare.
În dimineaţă, femeia ia înmânat telefonul, iar Nicolae a reuşit să sune pe Ilinca. Ea era furioasă când a aflat că tatăl ei fusese dat afară fără explicaţii. Sa îndreptat imediat spre hotel pentru a rezolva situaţia.
Nu puteam caza o persoană de aşa fel, se apăra Sofia, prefăcânduse victimă. V-aţi fi uitat la cum arăta!
Cum pe cineva care are nevoie de ajutor? Nu era nici beat, nici periculos! Acum fiecare dintre voi va depune o plângere. Personalul trebuie să fie uman şi profesionist. Hotelul îl deţine tatăl meu şi nu voi tolera aşa de tratament.
Angajaţii sau privit nedumerţi, neştiind de ce trebuie să se scuze în faţa unui bătrân jalnic. Atunci a apărut Nicolae: îngrijit, bine arătat, încrezător. Sofia a rămas fără cuvinte acum îl recunoştea pe proprietarul lanţului de afaceri, al cărui chip aparcase în zeci de reviste de business. Faţa ia pălit, iar realizarea greşelii a venit prea târziu.
Paznicii au început să ceară scuze, promiţând să repare totul, dar Ilinca a rămas fermă. Nimeni nu avea şansa să rămână la job.
Tata, îmi pare rău că te-au primit aşa. Voi găsi un nou şef care să înveţe personalul să se poarte corect cu oamenii.
Sofia a început să plângă, cerând iertare, dar momentul pierdea. Cât ai muşca cotul, nu te va ajuta.
Când Nicolae a propus să o promoveze pe Ella Andreiova în funcţia de şefă, Ilinca a acceptat instantaneu. El ia explicat că hotelul îi aparţine fiicei, iar el e doar tatăl ei, căruia nu i sa permis deloc să intre. Când Ilinca studia în oraş, sa îndrăgostit de el şi a decis să rămână. Nicolae nu voia să abandoneze viaţa de afaceri, dar a sprijinit fiica, dăruindui hotelul ca start în business. Niciodată nu intrase acolo şi totuşi a primit prima experienţă de oaspete.
Ilinca visa la un loc în care toţi sunt primiţi cu respect. Ella Andreiova a îmbrăţişat cu entuziasm ideea. A propus cooperarea cu alte hoteluri şi hosteluri dacă un client nu poate plăti, să fie direcţionat acolo, nu să fie dat afară. A sugerat, de asemenea, să adauge la servicii mic dejunuri cu produse de la brutăria ei şi să instruiască personalul în bunăvoinţă.
Margarita a înţeles imediat: găsise persoana potrivită pentru a gestiona afacerea în timpul delegaţiilor şi al şcolii.
După câteva zile petrecute la fiica lui, Nicolae sa întors acasă. Povestind prietenilor aventurile sale, râdea, dar şi îşi amintea cu amar de acea zi. Era înfricoşător să rămâi singur în frig şi indiferenţă.
De atunci gândea nu doar la Ilinca, ci şi la Ella Andreiova. Au petrecut o singură noapte împreună, dar sa născut ceva cald şi sincer. Iubea încă soţia sa decedată, dar viaţa înainta, iar gândul de a nu îmbătrâni singur devenea tot mai presant.
În cele din urmă Nicolae a luat o decizie: a cedat afacerea unui partener de încredere, a vândut apartamentul şi a cumpărat unul nou lângă Ilinca şi Ella Andreiova. Ea a fost nerăbdătoare de veste acum se vor vedea mai des. Nu sau grăbit să tragă concluzii, dar Nicolae a invitat-o la teatru în weekend, iar ea a acceptat cu un zâmbet.
Ilinca ridică sprâncenele jucăuş şi zâmbeşte misterios, urmărenduşi tata. Observase de mult că între cei doi încolţește ceva mai mult decât prietenia. Şi era cu adevărat fericită că tatăl începea să zâmbească sincer din nou.
