**Factura pentru vacanța la casă**
Lăcrămioarei i se părea mereu că certurile dintre frați și surori se întâmplă doar la vecini sau la mătușa Elena din Bălți. Dar realitatea era mai banală, iar conflictele au izbucnit mult înainte de a fi nevoie să împartă apartamentul părinților sau vechea lor casă de vacanță din Cahul.
Totuși, casa aceea a devenit piatra de hotar în cearta dintre surorile Lăcrămioara și Mariana. Nu era vorba de moștenire sau cine va săpa cartofii, ci de zilele de mai, când a plecat de acasă părea o aventură imposibilă. Biletele de tren erau vândute de săptămâni, iar călătoriile cu mașina îi speriau pe Lăcrămioara — obositoare și neplăcute.
— Hai să mergem la casa mea de vacanță? — a propus Mariana. — Nu e un hotel de cinci stele, dar e liniște, copiii se joacă afară, iar noi facem un fel de fitness în aer liber!
— Da, hai! — a acceptat Lăcrămioara, deși știa că alternativa era un parc aglomerat sau vizita la părinți, unde odihna era un vis.
Surorile nu erau foarte apropiate, dar nu-și aminteau certuri majore. Diferența de 7 ani se simțea: când Lăcrămioara era în școală, Mariana plecase deja la facultate în Chișinău, se măritase cu Ion și revenise acasă cu fetița Ioana.
— O să facem mici, iar Ion ne va aduce rachiu de casă. Știi cum se pasionează el pentru rețete! — a ciripit Mariana la telefon.
Lăcrămioara a încuviințat, deși nu știa de hobby-ul lui Ion. A promis să aducă un cozonac și fructe, iar copiii — Vlad și Andrei — s-au bucurat de gândul zilelor în natură.
În ziua întâi, Mariana i-a întâmpinat la poartă, vorbind despre masa întinsă și zona de grătar pe care Ion o construise în weekend. Seara a fost minunată: au degustat rachiu, copiii au mâncat legume la cuptor, iar cozonacul a rămas pentru a doua zi.
— Când am vorbit ultima dată atât de mult? — a șoptit Mariana în timp ce strângeau masa.
— Mereu suntem ocupați… — a răspuns Lăcrămioara. — Dacă Andrei n-ar fi avut servici, am fi încercat să rămânem mai mult.
— Rămâi cu băieții! El vă poate lua pe 9 mai.
Și au rămas. Zilele au trecut cu copiii însoțindu-le la cumpărături, dar Mariana prelua mereu inițiativa:
— Lasă, cumpăr eu! Nu ai încredere în mine? — adăuga glumind, umplând coșul cu produse scumpe.
Însă bucuria s-a transformat în șoc la plecare. Mariana a scos o agendă cu cheltuielile — de la mâncare la utilități, calculate pe cap de locuitor, inclusiv copiii.
— Când a avut timp să noteze toate astea? — a murmurat Andrei, scoțând portofelul.
— Poți să trimiți pe card? — a întrebat el.
— Vreau numerar! — a răspuns Mariana. — Știți cât costa o cabană? Vă cer doar cheltuielile!
Au lăsat 2.500 de lei, promițând restul de 3.750. Dar în mașină, Lăcrămioara a plâns:
— De ce m-a pus să plătesc pentru măsline sau brânză scumpă? Vlad a mâncat doar castraveți!
— O să-i dăm doar 2.500 și gata! — a spus Andrei.
Dar Mariana a început să sune:
— Scaunele s-au stricat de la copiii voștri! Plătiți și pentru reparatii?
După ce au ignorat apelurile, mama lor, Ana-Maria, a intervenit:
— Restituiți-i banii! E rușinos! — a închis, fără să asculte explicații.
Lăcrămioara a plâns toată seara. Andrei a condus noaptea spre casa Marianei, dar a găsit petrecere acolo: muzică tare, oaspeți beți. S-a întors în tăcere, nedumerit.
Trei luni mai târziu, un mesaj a sosit dimineață:
— Nu am uitat datoria. Îmi trebuie 3.750 de lei pentru școala Ioanei.
Lăcrămioara a șters mesajul și a blocat-o. În weekend, plecau la baia din Vadul lui Vodă. Andrei a oftat:
— Bine că n-am cumpărat niciodată o casă de vacanță…
