Motanul a fost trădat, părăsit și dat uitării din cauza unui rezultat la analiză. Și asta, iarna, pe ger
Era demult, într-un cartier liniștit din Chișinău, într-o iarnă când zăpada cădea în fulgi mari și vântul îți tăia respirația. Motănelul, pe nume Ștefănel, a fost găsit de vecini lângă scara blocului unde locuise. Sărmanul se învârtea speriat, mieuna cu glas stins, zgâria insistent ușa rece de metal și uneori încerca chiar să o roadă cu dinții. Spaima de stradă îl încremenise niciodată nu cunoscuse viața de afară. Crescut la căldura sobei, răsfățat de viața de apartament, motănelul blând alerga entuziasmat către fiecare trecător, fie vecin, fie necunoscut. Se lipea de picioare, tremura din tot trupul, privea cu ochii mari și rugători, implorând parcă să fie salvat din această lume necruțătoare unde fusese aruncat direct din patul său moale de lângă calorifer. Afară era viscol și ger, iar el ajunsese în stradă, departe de mângâierile cu care era obișnuit.
Motivele pentru care a fost alungat erau simple, aproape dureroase. Stăpâna s-a hotărât să adopte un al doilea animal, convinsă de un anunț despre un motan de rasă dat spre adopție gratuit. Persoana care se ocupa de adopție a cerut analize de la motanul care deja trăia în casă. După consult, testele au arătat că Ștefănel era purtător de virusul imunodeficienței feline. Boala nu dădea niciun semn și nu prezenta niciun pericol pentru oameni sau câini, pentru că ADN-ul acestui virus e strict specific pisicilor și se transmite doar între semeni.
Mai mult, la Ștefănel prezența virusului se vedea doar în rezultatele de laborator sistemul imunitar îi ținea boala sub control. Dar stăpâna a judecat altfel: “Nu vreau o pisică bolnavă, dacă cumva e contagios!” Fără să se informeze măcar, fără să caute să afle dacă pentru oameni era periculos, l-a dus pe blândul motănel și l-a lăsat singur, în toiul iernii.
Semnalul de alarmă a venit de la Ana, portăreasa blocului. Ea a văzut când motanul a încetat să mai zgârie ușa și s-a lăsat înfrânt, strângându-se ghem pe zăpadă. Înghețat și împuținat de puteri, a început să adoarmă. Somnul, însă, iarna pe frig mare, poate însemna sfârșitul. Ana nu a trecut nepăsătoare: l-a luat în cămăruța ei de la parter, i-a pregătit un culcuș pe propria-i haină, aproape de soba electrică, și a împărțit cu el prânzul adus de acasă. Bietul motan, slăbit și tremurând, parcă a prins viață când a mâncat puțină hrișcă caldă, iar căldura a început să-l readucă la viață.
Mai târziu, Ștefănel a fost dus într-un adăpost de animale. Hipotermia a fost severă, iar răceala i-a dat de furcă, dar tratamentul l-a ajutat să-și revină. Astăzi, Ștefănel este sănătos, plin de energie, iar încrederea în oameni i-a revenit. Este castrat, vaccinat, cu pașaport veterinar la zi.
Este un motan tânăr, de aproape trei ani, incredibil de blând și afectuos. Își lipește lăbuțele în jurul gâtului, toarce direct la ureche, parcă-și cântă piesele motănești, și cea mai mare bucurie a lui este să se alinte și să fie mângâiat. De fiecare dată îi este greu să se despartă de voluntari și să se întoarcă în cușca lui. Ștefănel e, fără îndoială, un suflet menit să trăiască în casă, la căldură, cu multă grijă și dragoste omeanească.
