Foarte bine că ai propus finanțe separate. Atunci pur și simplu păstrez tot ce e al meu pentru mine.
Când soțul meu, Mihai, la cină, a împins farfuria cu o față de parcă i-aș fi pus în față nu sarmale, ci un mandat de percheziție, am înțeles: urmează un discurs programatic. Mihai și-a aranjat șervețelul, a tușit ușor și, privind parcă prin mine probabil către viitorul său capitalist luminos a spus răspicat:
Dorina, am făcut niște calcule. Bugetul nostru dă semne că cedează din cauza lipsei tale de educație financiară. De mâine, trecem la bani separați.
Suspansul a murit înainte să se nască, dar mirosul de prostie a devenit la fel de pregnant în bucătărie ca aroma unei prăjeli de scrumbie. Am lăsat furculița jos, cu mișcări lente.
Excelentă idee cu banii separați, Mișu i-am zâmbit cu zâmbetul acela cu care un șarpe întâmpină un iepure naiv. Atunci fiecare rămâne cu ce e al lui.
Mihai a clipit uimit. În mintea lui, care adesea semăna cu o masă de biliard pe care gândurile rar se ciocneau, această replică nu-și găsea locul. Probabil așteptase lacrimi, reproșuri, poate vreo criză, dar nicidecum un acord atât de calm.
Așa te vreau, să fii deșteaptă, a dat el din cap cu superioritate, deja numărând în gând economiile făcute cu persoana mea. Eu o să pun deoparte pentru statut. Un bărbat trebuie să aibă statut, Dorina. Tu pentru ciorapi, de acolo găsești.
Soțul meu, Mihai Gheorghe, era un specimen rar. Trăia cu iluzia că este rechin de afaceri, deși era doar inspector mediu la o firmă de termopane din Chișinău. Pentru el, statutul se traducea fie într-un telefon nou pe care îl folosea doar pentru apeluri, fie în citate motivaționale găsite pe Facebook.
În regulă, am dat din cap. Mai mănânci din sarmale sau ți le exclud din buget?
A mâncat. Pe gratis. Pentru ultima oară.
Prima săptămână a noii politici economice a trecut sub steagul mândriei. Mihai tropăia prin casă ca un curcan, evitând cu vădită atenție să întrebe cât costă detergentul sau pâinea. A investit într-o agendă business din piele artificială și a început să-și noteze cheltuielile ca un contabil veritabil.
Miercuri, a venit acasă cu o plasă în care clincăneau două beri ieftine și un pachet de găluște B adică fără bucurie. Eu tocmai desfăceam cumpărături de la un supermarket bun: păstrăv, avocado, brânzeturi, legume proaspete, o sticlă de vin alb sec bun, moldovenesc.
Mihai s-a rezemat în tocul ușii, obosit. O duci bine, văd, a comentat privind peștele. De asta n-avem noi economii. Cheltuieli aiurea.
Nu noi, Mișu, eu, l-am corectat în timp ce tăiam lămâie. Tu strângi pentru statut. Ți-ai luat raftul de jos din frigider? Cutia de legume acolo e temperatura perfectă pentru activele tale.
A scos găluștele și a început să le fiarbă în oala mea. Gazul, i-am amintit fără să mă întorc.
Ce? Gazul, apa, uzura tigăii și a detergentului. Împărțim tot, nu?
Hai, Dorina, nu fi meschină! a dat din mână ca un boier supărat pe fată-n casă. Nu te stă bine să numeri firimiturile. Nu-i meschinărie, Mișu. Sunt simple relații de piață.
A încercat să mimeze un zâmbet, dar gălușca fierbinte i s-a prins de cerul gurii și a scos un moft, de parcă era un mops cu lămâie.
Ești supărată doar că nu mai ai acces la cardul meu, a concluzionat Mihai, curățându-și cu degetul dinții de aluat. Femeile mereu se agită când pierd controlul.
Sâmbătă ne-a vizitat doamna Constanța, soacra mea. O femeie deosebită, care mă iubea la fel de mult cât disprețuia prostia băiatului ei. Fostă contabilă-șefă la o uzină mare, prețuia cifrele mai mult decât oamenii.
Savuram ceai cu prăjituri. Mihai, în față, rodea o covrigă de-a lui, luată la promoție, arătând ca un martir economic.
Mamă, să vezi: Dorina ascunde și hârtia igienică! i s-a jeluit, sperând la compasiune. În baie are doar un sul, aspru ca smirghelul, iar la ea în dulap e din aia parfumată, cu piersică! E discriminare!
Constanța a pus cu grijă ceșcuța pe farfurie. Mișule, a început blând. Când ai anunțat discriminarea, cu ce ai gândit? Cu locul pentru care e hârtia?
Mamă! Eu optimizez bugetul! Vreau să iau o mașină!
O mașină? După ce faci economii la hârtie, să mergi regește cu o rablă? și-a ridicat sprâncenele atât de sus, că aproape i-a dispărut sub șuvițe.
E investiție! a refulat Mihai.
Investiția e Dorina, care te rabdă la ea acasă, l-a tăiat Constanța. Dar prăjitura asta, fată, e divină.
Mihai a întins mâna spre prăjitură. Eu, cu cuțitul de unt, i-am barat drumul cu o mișcare blândă dar clară. Două sute cincizeci de lei, Mișu. Sau mușcă din covriga ta.
Faci glume cu soțul tău… De față cu mama? Piața nu iartă, dragule. Chiria pentru furculiță încă 10 lei.
S-a înroșit, a pus prăjiturile la loc și a ieșit val-vârtej din bucătărie. Ești isterică, a constatat soacra mea. Tătu-său tot așa economisea până l-am trimis la mă-sa cu valiza plină de ciorapi. Ține piept, Dorina! Acum vine faza m-am supărat și văd eu eu cui îi stric viața.
După două săptămâni, experimentul ajunsese la limita suportabilului. Mihai slăbise, era neras, dar mândria nu-l lăsa să cedeze. Umblă cu cămăși șifonate (detergentul era al meu, iar pe săpunul lui de rufe îl dezgusta), mirosea a deodorant ieftin și mă privea ca un câine bătut care mai crede că e lup.
Totul s-a terminat într-o vineri seara. M-am întors acasă, obosită dar bucuroasă: primisem o primă. Pe masă mă aștepta un buchet de garoafe ofilite și o sticlă de Vin Spumos Moldova.
Mihai, radios, mă aștepta la masă. Dorina, ia loc, trebuie să vorbim. Am decis să relaxăm regulile. Sunt dispus să pun în bugetul comun… a făcut o pauză teatrală , două mii cinci sute de lei. Pentru mâncare.
L-am privit pe el, pe garoafe, pe sticla de vin. Două mii cinci sute? Generozitate rară, Mișu. Dar există un detaliu.
Am scos din geantă un dosar cu un print de Excel.
Ce e asta? s-a alarmat el.
Nota de plată, dragule. Chiria unei camere în centrul Chișinăului (ținând cont că folosești și salonul și bucătăria) opt mii. Utilități (te speli 40 de minute) o mie lei. Servicii de curățenie (eu fac curat, tu niciodată) o mie cinci sute. Total: zece mii cinci sute de lei lunar. Pe două săptămâni cinci mii două sute cincizeci. Plus amortizarea electrocasnicelor.
Mihai a pălit. Îmi ceri chirie la apartamentul soției?! La apartamentul unei femei cu care ai banii separați. Nu voiai totul separat? Apartamentul e al meu. Tu ești chiriaș. Și fără contract pot oricând să te dau afară în 24 de ore.
E lipsă de caracter! E urât! Sunt bărbat!
Ești bărbatul care a încercat să facă economie pe spatele nevestei și a uitat că locuiește pe spatele ei, i-am spus încet, dar răspicat. Vrei parteneriate? Plătește. Sau caută-ți alt statut, unde e mai ieftin.
Era să se sufoce de nervi. S-a străduit să spună ceva, a gesticulat, a dat să plece.
Vei regreta! a scos el printre dinți. Plec! Găsesc una care mă apreciază pe mine, nu metrul pătrat! Noroc, Mișu. Și să-ți iei găluștele din congelator, nu mă bag la bunuri străine.
A alergat prin casă, aruncând hainele în rucsac. Urla că-s o mercantilă nesimțită, că am ucis iubirea, că pleacă în noapte, în frig…
Sun-o pe mama, să îți pregătească patul, i-am zis turnându-mi din vinul bun. Și ia-ți taxi economic, să nu-ți afecteze statutul.
A trântit ușa cu atâta patos că doar vecina de jos a tresărit conștiința mea, nu.
Tăcerea apartamentului era dulce ca mierea. Am stat în fotoliu, am privit peste Chișinăul înnoptat și am simțit o liniște cum nu mai trăisem. Telefonul a vibrat: mesaj de la doamna Constanța: A ajuns. Nervos, flămând, cere dreptate. I-am spus că dreptatea costă, și el n-are bani. I-am notificat nota pentru cină și cazare. Să se obișnuiască cu piața. Ești bine, Dorina?
I-am răspuns zâmbind: Foarte bine, mamă. Mă gândesc să-mi iau draperii noi. Din economiile făcute.
Nu-i nevoie să explici cuiva cât de nătâng este. E mult mai educativ să-l lași să plătească integral pentru prostia lui. Dacă un bărbat îți cere să fii independentă, ai grijă să poată supraviețui când îi oferi asta.
