Pentru că te-ai lăsat dus de dragostea asta, ai părăsit colegiul! Țiam trimis la studii, nu la nuntă! Aveam nevoie de o fată de la sat în familie se înfuria tatăl. Au hotărât să pună pe capul fiului o despărțire ca să-l oprească pe focul iubitului. La cererea lui, Victor a plecat să servească.
Violeta se ocupa de treburile casei. A schimbat tapetele, a înlocuit perdelele, a pus ordine pe plafoane. Violeta iubea ordinea, și în sufletul ei era liniște.
În colțul cel mai retras a găsit o cutie cu scrisori de Victor. Cât de mult nu o deschisese! A uitat că trebuie să curețe. A citit primul scrisoare, apoi al doilea, al treilea
Victor și Violeta sau întâlnit la Universitatea Politehnică din București. Victor era băiat de oraș, iar Violeta venise din satul Bălănești.
Ea la atras pe băiat cu frumusețea ei: păr lung și negru, ochi de-alei, siluetă subțire.
Au început să iasă împreună. Pentru Violeta, timidă și liniștită, Victor era un uragan zgomotos. În fiecare zi inventa ceva nou ca să il cucerească. Punea flori la ușa căminului ei. Apărea în miez de noapte la fereastră să-i spună noapte bună. Camera era la parter.
Petreceri studențești zgomotoase, plimbări și sărutări primul an a trecut întrun vârtej. Îndrăgostiții erau mereu împreună.
Dar a ieșit că Victor a abandonat studiile. Încă de la început nu a vrut să zdrobească piatra științei, iar dragostea îl aplecau. Lau exmatriculat. Nu la întristat deloc.
Mă angajez, voi continua la studii la timp parțial. Și în plus mă voi căsători cu tine, fericirea mea ia explicat lui Violeta.
A găsit un loc la o fabrică de textile și a anunțat părinții că vrea să se căsătorească. Părinții Violetei știau puține. Ea îi vizita câteva ori.
El era pregătit să audă da fără bucurie. Problema era că tatăl lui Victor și mama lui visau să-l căsătoresc cu fiica unui prieten. Dar nici Victor, nici fiica prietenului, Zina, nu voiau să-și trădeze speranțele.
Victor credea că îi va convinge pe părinți, le va povesti despre dragostea lui pentru Violeta. Vor înțelege! Vor vedea că nu pot trăi fără ea! se gândea. Dar așteptarea nu sa adeverit. Nu lau înțeles. Reacția familiei a fost dură.
Pentru că ai zburat de la studii din dragostea asta! Țiam trimis la învățat, nu să te căsătorești! Aveam nevoie de o fată de la sat în familie striga tatăl.
Așa că au decis să stingă flacăra iubitului cu o despărțire. La cererea tatălui, Victor a plecat la serviciul militar.
Violeta sa simțit singură fără iubitul. Singurul ce îi dădea putere și îi aducea alinare erau scrisorile pe care letrimitea Victor scrisori pline de blândețe și pasiune!
Dar, dintro dată, corespondența sa întrerupt brusc. Ună lună, două, șase luni nicio linie. Violeta nu știu ce să facă.
Așa se întâmplă, sentimentele în despărțire se răcesc. Atunci nu a fost dragoste, ci doar o înflăcărare o liniștea pe Violeta colegul Săndel.
Săndel era prietenul lor comun. Violeta nu știa că Săndel scrisese lui Victor că o iubește și că acum se întâlnește cu ea. La rugat pe Victor să nu o mai deranjeze cu scrisori, căci se vor căsători.
Și Violeta sa împăcat, a revenit la studii și a început să se înconjoare de prieteni. Săndel era mereu alături. De mult timp o iubea, iar despărțirea de Victor ia deschis calea să se apropie de ea.
Îngrijirea și dragostea pe care ile dădea Săndel erau sincere.
Să fie Săndel fericit, gândi Violeta și acceptă propunerea.
Violeta voia să arunce scrisorile lui Victor, dar mâna nu sa ridicat. Le puse în cutie și le ascunse departe.
A început o viață nouă.
Victor, pe de altă parte, a primit vestea că Violeta sa căsătorit cu Săndel.
Și timpul a zburat.
Un deceniu a trecut. Violeta și Victor trăiau în același oraș, dar pe drumuri paralele, care nu sau intersectat niciodată.
Violeta a auzit zvonuri că Victor sa căsătorit. Nu cu Zina, ci cu altă femeie. Au avut un fiu.
Viața Violetei, liniștită și calmă, nu-i aducea fericire. Împreună cu Săndel au avut două fete. Grija pentru copii și munca erau sensul existenței ei. Nu mai rămăsese timp pentru frământări sufletești.
Trăiau fiecare cu supărări și uitaseră că viața poate fi luminoasă și fericită.
Au trecut 35 de ani.
Familia Violetei sa desființat. Oricât de mult a încercat, relațiile fără iubire nu sau ținut. Soțul simțea că nu a reușit să o iubească pe deplin. A luat o amantă. Fetele au crescut și și-au format propriile familii. Nu mai exista nimic care să le lege.
După despărțire, soțul ia mărturisit lui Violeta cum a orchestrat el despărțirea de Victor.
Și la Victor familia sa destrămat, iar el a rămas singur.
Violeta a citit ultima scrisoare. A plâns și a zâmbit în același timp. Apoi a realizat că simte nevoia să știe unde este Victor acum, cum isa întors viața, să-l vadă și să vorbească.
A hotărât să scrie o scrisoare la vechea lui adresă, poate încă locuiește acolo? Sau rudele lui ar putea să-i transmită. Violeta nu era niciodată timidă. A scris imediat și a invitat pe Victor la cafeneaua de peste drum, în fața blocului ei. Fără să stea pe gânduri, a pus scrisoarea în cutia poștală cea mai apropiată.
A doua zi sa certat cu sine: De ce sunt așa de proastă?
Victor, întorcânduse acasă, a privit în cutia poștală. O scrisoare? O raritate în zilele astea. A citit numele pe plic și nu a crezut ochilor.
A citit scrisoarea și timpul sa întors înapoi.
La ora stabilită a intrat în cafenea. Inima îi bătea tare. Sala era goală, doar la o masă stătea o femeie.
Violeta spuse Victor, aproape șoptit.
Da răspunse ea, ridicând privirea spre el.
Îl recunoștea din toate acei ani. Era ea, aceeași Violeta. Au început să vorbească, să plângă, să râdă.
Ieșind din cafenea, sau ținut de mână, hotărâţi să nu se mai despartă niciodată.
P.S.
De când sau reîntâlnit au trecut aproape cinci ani. Victor și Violeta trăiesc ca o singură inimă, iar fiecare zi le pare o sărbătoare.
Adevărata iubire nu dispare fără urmă. Acum știu cu siguranță că așa e!
