Pensionara Ileana (sau cum o știau toți, tanti Ileana) se rostogoli cu greu pe partea cealaltă a patului, oftând adânc. O dureau toate încheieturile, iar picioarele îi erau umflate de-a binelea. Era atât de obosită de spitale și tratamente, că uneori îi venea să plângă.
Locuia singură, nu fusese măritată niciodată, iar fiul i se născuse demult, dintr-o dragoste aprinsă de tinerețe. În liniștea serii răsună brusc soneria. Se ridică încet, sprijinindu-se de marginea ușii.
În fața ușii era fiul ei, Vlad, împreună cu noră-sa, Lenuța. Alături nepoțelul de patru ani, Mihăiță, ținând strâns în mânuțele mici o mașinuță. Și-un câine uriaș.
Mamă, stăm puțin. Trebuie să plecăm din nou. Mihai și Aurică rămân la tine. În maximum cinci zile venim să-i luăm, spuse Vlad cu glas gâtuit.
Vai de mine… eu abia mă țin pe picioare, sunt bolnavă, nu mă pot mișca bine… abia rosti Ileana, sprijinindu-se.
Nu te-am fi deranjat, să știi, dar cum să luăm copilul și câinele opt ore până la București? A mea mamă… Nu mai este, izbucni Lenuța în plâns, vocea tremurând.
Nepoțelul începu și el să plângă, câinele oftează ca-n romanele de jale. Atunci, Ileana înțelese: Nu am altă cale! Trebuie să pot!
Boala o lovise pe neașteptate, cu jumătate de an în urmă.
Ileana abia împlinise 60 de ani. Dar, peste tot în satul Ștefan Vodă, oameni mărunți cu baston. Sănătatea, când pică, nu ține cont de nimeni.
Tanti Ileana aflase că și cuscră-sa, Stela, era foarte bolnavă. Tata Lenuței, moș Ionel, murise de mult. Acum, uite, și soacra norei… Dusă! Și era mai tânără.
Vlad și Lenuța plecară în grabă. Ileana, cu umerii sfâșiați de durere, simțea ochii nepoțelului și câinele fixând-o.
Copilul îmbrățișa câinele enorm, care-l linge cu un umor nesfârșit.
Mihăiță… Da el nu mușcă? De ce e atât de mare? Măi copii, nu puteați aduce o cățelușă mai mică Ce e ăsta? abia chinuia tanti Ileana.
E dog german, asta-i rasa, bunico! Și pe el îl cheamă Aurică. E tare cuminte, să știi, zâmbi Mihai mândru.
Și… cu el trebuie să ieșim la plimbare, nu-i așa? apăsă Ileana, cu mâna la piept.
Ea, în afară de pisici, de mult duse, nu ținuse niciun animal. N-avea niciun habar să îngrijească de câini.
Inima îi era frântă de necazul că Stela, cuscră-sa, murise așa de tânără. Cum să se descurce cu un pui energic și ditamai câinele, cu atâta durere în trup?
Trebuie! Și să-l hrănești, că-i place carnea și mămăliga și de toate. Hai la plimbare, bunico! E vremea! Mihai trase cizmulițele cu hotărâre.
Nici nu-și amintea în ce era îmbrăcată când a ieșit din casă. Copilul îi vârî lesa în mână, i se atârnă la braț. Așa au ieșit.
De o săptămână nu mai ieșise afară, îi fusese rău. Dar acum a mers, cu lacrimi și cu durere. Doamne, ajută-mi să am putere! Cine să-i ajute, dacă nu eu?
Aurică mergea liniștit. Nici nu trăgea de lesă, nici nu lătra la ceilalți câini de pe uliță.
Ileana îl privi cu respect. Ba chiar avea un fel de mândrie când treceau pe lângă femeile de pe banca de la poartă, care schimbau bârfele satului.
Ce-i, Ileano? Ți-ai luat musafiri? Dar nu ziceai că ești bolnavă? Cum te descurci cu copilul acesta și maidanezul ăsta? N-o să mai poți ridica din pat, strigă cu năduf băgăciosul satului, Zina de la 5.
Ileana simți cum strânse nepoțelul mâna. Aurică, parcă și el, clipped cu urechile a reproș.
Hai, tăceți, babele satului! Vouă nu vă aduc nimeni nepoții, de-aiasta bârfiți! Eu l-am vrut pe Mihăiță la mine! Nu-s atât de bolnavă. Și ăsta e dog german, campion, să știți! Să mai aud că bârfiți, vedeți voi! Fi-miu și nora nu-s la chef, ci la înmormântare! strigă aproape cu lacrimi Ileana, mărindu-și pasul, uitându-și picioarele dureroase.
Nu-i asculta, Mihai! Bunica-i mereu bucuroasă să te vadă! îl strânse în brațe în lift.
Bunico… dar tu nu mergi la Îngerii din cer, ca baba Stela, nu? Mami și tati mi-au zis c-o să stea acolo de-acum. Dar și bunicu-i tot acolo, și doar tu ai mai rămas… Nu mă lăsa și tu, bunico, te rog. Mihai izbucni în plâns, strângând-o la genunchi.
Cum să te las, copile! Nu plânge, puiule! O să-ți ajung de te saturi de mine, n-am să plec nicăieri! Am să te duc și la școală, și la facultate! Chiar și din armată o să te aștept! O să fiu mereu lângă tine, Mihăiță! îl îmbrățișă Ileana cu sufletul.
Seara, abia ținându-se, îi pregăti de cină. Facu și cumpărăturile, a ieșit din nou cu Aurică, câinele mereu liniștit.
Când copilul și câinele dormeau duși, se târî să-și ia pastila. Durerea era insuportabilă, tot corpul îi părea sfărâmat. Dar știa că nu poate ceda. Îi răsunau încă în urechi lacrimile copilului, temerile lui.
Doamne, nu cer pentru mine, ci pentru Mihai, ajută-mă să trec. Să cedeze durerea, barem puțin! șoptea prin întuneric Ileana.
A doua zi s-au jucat cu mașinuțele și, pe neașteptate, tanti Ileana a realizat că se târăște pe jos cu Mihai nu mai făcuse așa ceva de mulți ani. Au fiert împreună mămăligă, după care l-au spălat pe Aurică, care se tăvălise în băltoacele primăverii.
Într-un moment de veselie, Ileana l-a pupat zdravăn pe câine.
Oare de ce-am spus că-i urât? E așa frumos și deștept! Minunea mea de patruped! oftă ea râzând și pieptănând cățelul.
Mihăiță, da de ce-l cheamă Aurică? întrebă curioasă bunica.
Băiețelul chicoti.
Că mănâncă multe chifteluțe, bunico! De fapt are un nume cu A, dar Aurică îi zicem, că-i mai haios! zâmbește Mihai.
Zilele au trecut ca vântul. Au citit povești, și Mihai i-a arătat Ileanăi pe tabletă cum să vadă desene. Au învățat litere, iar băiețelul grăbit începea să silabisească. Aurică adora să doarmă în fotoliu și cerșea mereu înghețată sau bucățele de cașcaval.
Mamă, cum vă descurcați? Ne pare rău să ți-i lăsăm, dar n-am avut încotro… Mai stăm câteva zile! Nu-mi imaginez cum faci față, bolnavă, la Mihai și la câine. răsună vocea lui Vlad la telefon.
Ne descurcăm, mamă! Nu mai spune prostii. Eu sunt bunică, nu? Stați cât trebuie acolo, Lenuța are nevoie de tine. Nu-ți fă griji de sănătatea mea. Probleme toți avem, dar orice se depășește, cu voință! răspunse Ileana, cu optimism.
Când Vlad și Lenuța au revenit la Chișinău și se apropiau de bloc, mintea le arăta numai scenarii triste. Ileana, bolnavă, Mihai cu câinele… Oare cum s-or fi descurcat?
Vlad, nu-i mama ta acolo? Uite-o cum aleargă! se miră Lenuța.
E ea! Femeia asta nu înceteză să mă uimească! ridică din umeri Vlad.
Pe aleea dintre blocuri, se juca cu mingea, încercând să alerge tanti Ileana! De mult nu se mai rostogolise așa, ba dimpotrivă, ultima dată abia mergea. După ea țopăiau Mihăiță și Aurică.
Când a venit timpul despărțirii, Mihai s-a prins cu tot trupul de bunica și a izbucnit în lacrimi.
Mihai, bunica ta vine la tine peste două săptămâni! Mergem la cofetărie, pe carusel, da? Așteaptă-mă! îi spuse cu multă dragoste Ileana, ridicându-l în brațe, deși altădată nu putea nici ibricul de ceai.
Mama, e prea greu, ce faci?! sări Vlad scandalizat.
Lasă, dragul mamii! Mihai, așteaptă-mă! Totul va fi bine! Pa, Aurică! Și la tine vine bunica, să ieșim la plimbare! râse tanti Ileana cu poftă.
Era vecina mea și mi-a povestit totul. Greu se mișca, mereu o durea tot corpul. Și, totuși, uite cum dintr-odată a început să se miște! Toată curtea încă se miră…
M-au vindecat Mihăiță și Aurică. Da, au rămas dureri, dar astea-s nimic. Să nu te pui la pat, că te lași pradă bolii și nu te mai ridici! Să nu te plângi, că e și mai rău.
Nu întotdeauna doctorii și medicamentele pot face minuni. Dar iubirea ea poate! Mă gândeam mereu: ce fac copilul și câinele fără mine? Dacă mă predau, cine are grijă de ei? Și m-am ridicat! M-am pus pe picioare și-am început să trăiesc din nou! Pentru că ei au nevoie de mine!
Am pentru cine trăi! Așa că, orice rău și durere v-ar apuca, ridicați-vă! Mergeți! Pentru mânuțele mici ale nepoților ce se încrucișează la pieptul vostru cu atâta încredere. E cel mai minunat lucru din lume!
Pentru propriii copii, soți, pentru câini și pisici, care au și ei nevoie de voi!
Rugați-vă la Dumnezeu, adunați-vă puterile. Nimic nu-i imposibil pentru sufletul unui om. Chiar și atunci când totul pare pierdut, organismul scoate puteri nebănuite.
Să vă bucurați de fiecare zi, să iubiți viața! așa m-a sfătuit tanti Ileana.
Dacă v-a plăcut povestea, lăsați un comentariu sau un like. Poate mai scriem și altele că poveștile-s vindecătoare!
