Dragă, stai puțin să-ți povestesc ce-am aflat de la tanti Catinca, vecina mea de la parter, o doamnă tare simpatică și sufletistă, chiar dacă n-a avut parte de o viață ușoară M-a impresionat mult ce mi-a spus și cred că o să te emoționeze și pe tine.
Catinca Stănescu, sau cum îi spun toți cunoscuții, mama Cati, a oftat adânc când a vrut să se întoarcă pe partea cealaltă în pat. O dureau rău articulațiile, iar picioarele îi erau de două ori mai umflate ca de obicei. Era sătulă de spitale, de tratamente, de perfuzii, de medici
Ea a trăit mereu singură, nu a fost măritată niciodată, iar fiul Viorel venise pe lume dintr-un amor tineresc, pe la începuturile ei, când era plină de visuri.
Și exact când își savura cafeaua amară, dându-se jos greoi din pat, sună cineva insistent la ușă. Se ridică cu greu, deschide Pe hol, Viorel și nevasta lui, Tania, cu un băiețel de patru ani, Dragoș cu ochii mari și curați și cu un câine enorm lângă ei.
Mamă, nu stăm mult! Trebuie să mergem până la Ungheni, să rezolvăm niște treburi cu acte pentru mama Taniei Îl lăsăm pe Dragoș și pe Urs la tine, doar pentru vreo cinci zile. Ne întoarcem și îi luăm, promit! a spus Viorel, cu glasul grăbit.
Mama Cati s-a sprijinit de toc și a apucat să zică doar:
Vai de mine, eu abia mă pot mișca, nu știu dacă
Știu, mamă, ne pare rău să te deranjăm, dar e imposibil să-l luăm cu noi, opt ore pe tren până la Iași cu copil și ditamai dulăul? N-are cine să stea cu Dragoș Și mama ei, mama nu mai e spuse cu ochii în lacrimi Tania.
Dragoș s-a pus și el pe plâns, câinele a lăsat capul într-o parte și a oftat adânc. Atunci, mama Cati a înțeles: N-am ce face, trebuie să-i ajut!.
Boala apăruse pe neașteptate, cam cu șase luni în urmă. Catinca abia împlinise 61 de ani, dar dacă te uitai prin cartier la Edineț, erau o droaie de oameni în vârstă care abia se mișcau în toiul zilei, cu bastonul.
Plimbând privirea pe geam, mama Cati și-a amintit că, de câtă vreme era bolnavă, n-a mai ieșit deloc din casă. A auzit și că soacra Taniei, tanti Paulina, a murit tânără. Iar soțul ei, bătrânul Ionel, e demult trecut la cele veșnice. Acum, și soacra S-a stins fulgerător. Și era mai tânără ca ea!
Viorel și Tania au plecat, iar Catinca, cu durerile de umeri și picioare, i-a privit pe cei doi rămași: nepot și câine.
Micul Dragoș îmbrățișa dulăul, care îl lingea încet pe față, grijuliu:
Bunico Urs mușcă? De ce-i așa fioros? De ce n-ați luat un pechinez măcar? El cine e?
Asta e, bunica, e ciobănesc balcanic. E cuminte, îl cheamă Urs. Nu mușcă de loc! lămuri copilul mângâindu-și prietenul blănos pe cap.
Mda Trebuie scos cu el afară? a zis mama Cati, apucându-se de inimă.
Ea a avut doar pisici, și alea pe vremuri bune, când era tânără. Cu câini mari n-a avut treabă niciodată. Nu știa ce să facă cu ditamai animalul.
Îi era milă de soacră-sa, de băiatul rămas singur, de nepoțelul ăsta mic, firav pe lângă câine. Cum o să se descurce? Dar nu era nimeni care s-o ajute! E bunica, n-are ce face!
Urs mănâncă carne și orez. Și-i place să alerge. Ieșim afară, bunico? Că trebuie!
Dragoș și-a luat ghetuțele, a dat lesa bunicii și au ieșit.
Mama Cati nu mai pusese piciorul în curte de o săptămână de când se simțea rău. Dar acum mergea, chiar dacă plângea pe dinăuntru, cu gândul: Dă-mi, Doamne, putere! Doar eu am rămas să-i ajut pe sufletele astea două.
Surprinsă, a observat că Urs merge frumos, liniștit lângă Dragoș, nu trage, nu latră, de parcă ar fi înțeles că bunico e bolnavă.
Când au trecut pe lângă banca de la scară, acolo era eternul grup de vecine, în frunte cu tanti Frusina.
Catinca, nu ți-e rușine? Tu ziceai că ești bolnavă, dar ai musafiri, copil și cățel cât casa! Cum te descurci? O să te găsească într-o zi leșinată, nici nu te-ai ridicat bine! a ridicat glasul tanti Frusina, toată numai răutate.
Catinca a simțit cum i s-a încleștat mâna nepotului în palma sa, iar Urs s-a uitat trist la doamne.
Şi a răbufnit, lucru rar la ea:
Mai tăceți și voi, că nu v-o cerut nimeni părerea! I-ați văzut vreodată pe ai voștri cu nepoții? Eu am norocul ăsta, așa că nu bârfiți, încă și la copil de față! Urs ăsta e campion, nu-i orice cățel! Și da, i-am rugat să-l aducă pe Dragoș. N-avea cine să stea cu el!
În lift, Catinca și-a strâns și mai tare nepotul la piept.
Bunico, tu nu mori nu te duci la Doamne-Doamne ca baba Paulina, nu? M-au lămurit mama și tata că-i acolo, dar pe mine să nu mă lași! Ești cea mai dragă bunică! Să nu pleci, da?
Of, puișorul meu, nu mă duc nicăieri! O să ajungem la școală împreună, la liceu, la universitate O să fiu cu tine mereu, să te văd mare, bărbătos! l-a liniștit mama Cati, cu ochii umezi.
Cu toate durerile, s-a pus pe gătit cina, a mers la magazin, apoi s-a dus din nou la plimbare cu Urs. Animalul, blând ca pâinea caldă, îi înțelesese neputința și nici măcar nu trăgea de lesă.
Când copilul și câinele au adormit, ea și-a luat medicamentele și s-a așezat ostoită pe marginea patului, meditând: Dacă nu mă ridic, nu are cine să aibă grijă de ei! Ei depind de mine….
Ziua următoare au construit căsuțe din cuburi, s-au jucat cu mașinuțele pe covor, ba chiar a făcut cu Dragoș și orez cu lapte, pe care l-au mâncat împreună cu Urs, care a venit tot plin de noroi dintr-o baltă.
Fără să-și dea seama, Catinca s-a trezit pupând dulăul pe frunte.
Chiar așa, de ce îi zice Urs, măi Dragoș? a întrebat ea.
Pentru că îi place să doarmă, ca urșii, și seamănă la față cu unul! a râs Dragoș, haios și inocent.
Timpul a zburat au povestit, au citit basme, Dragoș i-a arătat bunicii pe tabletă desene animate și au învățat litere împreună. Urs dormea împăcat lângă ei, pe fotoliu.
După câteva zile, Viorel a sunat:
Mamă, cum te descurci? Mai stăm, e complicat aici, iartă-ne! Nu știu dacă ai putut cu nepotul și cu Urs
Mama Cati, cu voce caldă:
Nu grăbiți lucrurile! Stau bine, chiar e mai vesel cu ei! Aveți grijă de voi și de sănătate. Dă-i lui Tania putere, că-i greu fără mamă Iar eu, uite că mă descurc. Când ai pe cine să te sprijini, orice boală se duce!
Când s-au întors, Viorel și Tania au privit mirați: Catinca, care abia mergea, acum se juca fotbal cu Dragoș și Urs în curte. Râdea cu poftă, de parcă n-ar fi trecut niciun necaz peste ea.
La plecare, Dragoș s-a lipit de bunică-sa și s-a pus iar pe plâns:
Bunico! Tu vii la mine, da? Mergem împreună la cofetărie și la carusel! Ai promis!
Sigur, puiule! Iar pe Urs am să-l scot prin parc, să vezi ce sprintenă devin! i-a răspuns Catinca, alinându-l.
Apoi mi-a zis și mie, la o cafea la una dintre bănci, povestindu-mi lesne și cu sufletul la gură:
Pe mine m-au vindecat Dragoș și Urs! Unele boli nu se vindecă cu pastile, ci cu dragoste! M-a ajutat Dumnezeu să îmi dau seama cât de importantă sunt pentru oamenii ăștia mici Fără mine, ce făceau ei? Așa că, deși mă durea totul, m-am ridicat și-am mers!
Când ai pentru cine trăi, nu te lăsa niciodată! Oricât de greu ar fi, ridică-te, fă măcar un pas pentru mânuțele alea mici ale copiilor, pentru oameni, pentru animale. Și vei vedea că viața are rost!
Să vă fie de folos vorbele Catincăi Și dacă ți-a plăcut, hai să bem o cafea împreună și te mai povestesc și altele așa, din suflet! Poate lași și tu un mesaj, să știu că ești acolo. Pe mine asta mă inspiră să dau mai departe cele mai frumoase povești adevărate!
