Înainte, pentru soacra mea eram o viperă și o leneșă. Acum am devenit o sfântă, mă sună aproape zilnic și îmi cere iertare. Dar eu nu cred niciun cuvânt din ce spune. Vreau să zic doar atât: „Așa vă trebuie! Culegeți roadele!”
În 2017 m-am măritat cu Petre. Ne-am cunoscut în anul întâi la facultate, la Iași, și ne-am căsătorit după licență. Eu nu eram din oraș – venisem dintr-un sat mic, la deal. Nu aveam bani, așa că am hotărât să stăm la soacra. Maria Ionescu avea un apartament cu trei camere în centrul Bucureștiului, renovat frumos. La început mi s-a părut o idee bună – strângem mai repede pentru cuibul nostru, fără chirie.
Dar soacra nu m-a primit. Nu se sfia să spună că-și dorea pentru fiul ei o femeie mai bună:
– Sat nespălat. Aici, în oraș, sunt alte legi, drăguță. Credeai că te măriți să pui mâna pe apartament? Nu merge!
Eu găsisem deja un post de asistentă la un birou de traduceri. Mă străduiam să și fac curat, să gătesc. Dar nu-i făceam niciodată pe plac:
– Ce-i asta, lături?
– E borș, proaspăt, tocmai l-am făcut.
– Borșuri din astea le dădeai la porci, sigur!
Petre nu încerca să intervină – se temea de mama lui ca de foc. Îi era frică să nu ne dea afară din apartament.
Ilustrație sugestivă. Imaginea nu reprezintă o confirmare documentară a situației descrise.
Dar necazurile nu s-au oprit aici. După un an strânesserăm o sumă frumoasă, dar toți banii s-au dus la renovarea apartamentului soacrei. Am cumpărat frigider nou, cuptor cu microunde, chiuvetă, hotă și dulapuri. Frigiderul vechi nu l-a aruncat – l-a mutat în dormitorul nostru. Acolo țineam mâncarea. Odată am luat o bucată de unt de la ea – a făcut un scandal de parcă aș fi jefuit-o!
Am trăit în casa de nebuni încă trei ani. Când a venit pandemia, totul s-a întors pe dos. Petre a fost dat afară, stătea toată ziua acasă. Eu lucram de la distanță cu laptopul de la firmă.
Soacra și atunci s-a apucat să se plângă:
– Asta e muncă? Mai bine te-ai scula să speli vasele!
– Acum, termin niște acte și gata.
– Dar de gătit? Uite ce slab e Petre! Ești o gospodină proastă!
N-am mai suportat. Mi-am strâns lucrurile și m-am întors la părinții mei, în sat. Petre m-a sunat o singură dată – să mă împac cu mama lui.
Am divorțat. Slava Domnului, am muncit bine, mi-am cumpărat un apartament în oraș. Acum chiar mi-am luat și o mașină. Locuiesc în București, mi-am deschis propriul birou de traduceri și am angajați minunați.
Acum o lună, soacra m-a sunat pe neașteptate:
– Viorico, ești o fată deșteaptă. Am auzit că ai o slujbă bună. Mereu am spus că vei ajunge departe în viață.
Am rămas fără cuvinte – îmi aminteam cum mă „lăuda” altădată.
– Mersi…
– Nu ți-ai găsit un bărbat încă?
– Nu. Și ce vă pasă?
– Petre se ofilește fără tine. Poate v-ați întâlni?
Se pare că după divorț Petre n-a găsit pe nimeni – nici femeie, nici serviciu. Toți anii ăștia a stat pe capul mamei, trăind din nimicuri.
Probabil soacra a aflat de afacerea mea și de apartament și s-a gândit să „facă pace”. Acum mă sună aproape zilnic. M-am săturat și am hotărât să pun capăt discuției:
– Știți ce? V-ați uitat cum mă numeați „sat nespălat”, cum criticați mâncarea mea, cum mă certați chiar și pentru munca asta!
– A fost demult. Ce a fost, a trecut.
– Nu, nu merge așa. Dumnezeu v-a pedepsit! Creșteți-vă singură băiatul și găsiți-i o femeie vrednică. Eu sunt sat nespălat, nu?
Nu-mi pare rău deloc că am trimis-o la plimbare pe soacră. Mai bine zis, pe fosta soacră. Ea ne-a distrus familia, iar acum vrea împăcare? Mulțumesc, dar cum se spune – de două ori nu intri în aceeași apă…
