Moartea mamei mele a venit foarte devreme, pe când aveam doar opt ani. Tata s-a apucat de băut, iar de multe ori nu aveam nici ce să punem pe masă. Mergeam la școală flămând, cerșeam de la colegi, eram slab la învățătură și mereu aveam hainele rupte sau murdare la un moment dat s-a aflat.
Asistenții sociali au venit de câteva ori la noi acasă și, în scurt timp, tata a primit o listă lungă de condiții pe care dacă nu le respecta, risca să piardă drepturile părintești. Norocul meu a fost că tata s-a trezit la realitate, a lăsat băutura, iar următoarele inspecții au fost fără probleme.
După o vreme, tata mi-a spus că vrea să o întâlnesc pe o femeie de care îi place. Am mers la Tanti Mariana. Eram destul de reticent la început, amintirea mamei mele era încă vie și nu eram convins că tata face bine. Însă, când am început să vorbesc cu Tanti Mariana, parcă i-am simțit sufletul cald din prima clipă.
M-am împrietenit cu fiul ei, care era cu un an mai mare decât mine, și am început să mergem împreună la secția de atletism de la clubul din sat. Tata era bucuros că am acceptat prezența Tanti Marianei cu atâta ușurință, iar după vreo lună, ne-am mutat la ea. Apartamentul nostru din Chișinău l-am dat în chirie, ca să avem ceva bani în plus.
Tata nu a apucat să o ceară oficial de nevastă pe Tanti Mariana. Un șofer beat l-a lovit pe zebră și a murit. Oficial, nu eram nimic pentru Tanti Mariana, așa că protecția copilului m-a dus la un orfelinat din Ungheni. Când am plecat, Tanti Mariana m-a ținut în brațe și mi-a promis că va face orice să mă aducă acasă.
Și s-a ținut de cuvânt în două luni, m-a adus înapoi la ea. Timpul petrecut la orfelinat mi-a ajuns ca să simt pe viu cât de greu e când nu ai pe nimeni lângă tine. I-am fost recunoscător Tanti Marianei că nu m-a lăsat balta, ba chiar mi-a devenit o a doua mamă. Când o strigam mamă îi vedeam lacrimile strălucind în ochi. Tanti Mariana e un om deosebit, iar fiul ei mi-a fost mereu ca un frate adevărat.
Acum suntem adulți, fiecare cu familia lui, dar Mama Mariana este tot sufletul casei noastre pentru mine și fratele meu. De două ori soacră, niciodată nu s-a certat cu nurorile, niciodată nu au spus soacră amândouă îi zic Mama Mariana, pentru bunătatea și înțelepciunea ei. Iar de fiecare dată când o strigă așa, se vede bucuria adevărată în ochii Marianei.
Asta-i povestea mea, și crede-mă, mă simt norocos că o am pe Mama Mariana lângă mine.
