Sunt căsătorit cu o femeie al cărei familie nu vrea deloc să accepte că fiica lor a divorțat de mult timp. Au trecut deja peste patru ani, dar ei tot speră la împăcare. Noi ne-am căsătorit acum trei ani și viața noastră împreună a fost liniștită și plină de dragoste. Socrul și soacra mea cred însă că fata lor a făcut o greșeală, că a acționat pripit și, cu orice preț, trebuie să se împace cu fostul soț, de parcă acolo ar fi încă căminul ei adevărat.
Când am întâlnit-o pe Florina, era deja divorțată, iar divorțul a fost, din câte am înțeles, de comun acord. Fostul ei soț s-a recăsătorit, fericit, între timp. Probabil că iubirea pentru altcineva a fost cauza rupturii.
Poate am greșit că am ales să mă însor. Mama mea m-a încurajat să fac pasul acesta, dar nu pot spune că eram atunci cu adevărat îndrăgostit. Ne întâlneam, atât. Dacă nu era situația cu sarcina, nu cred că aș fi mers la starea civilă. Așa mi-a mărturisit Florina la începutul căsniciei noastre.
Nu m-a speriat ideea fostului soț. Dar am preferat să fiu atent, să mă asigur că nu există sentimente nerezolvate. Am observat că între Florina și fostul ei soț nu mai era nicio legătură sufletească, discutau doar despre fiul lor, Rareș. Femeia aceea avea și ea o altă viață și părea complet detașată de trecut.
Singurii pentru care totul era de neacceptat erau socrii mei. S-au străduit mereu să readucă împreună vechea familie, fără să țină cont de realitatea actuală. Și au privit cu suspiciune relația mea cu Florina.
Ești tânăr, ai tot viitorul în față, de ce să te complici cu viața altcuiva? m-a iscodit de multe ori soacra, când apuca să rămână singură cu mine.
I-am spus sincer că nu m-aș fi băgat în viața Florinei dacă era încă măritată; dar când am cunoscut-o era singură. A vrut să mai spună ceva, dar a intrat Florina în cameră și s-a oprit. Mi-am dat imediat seama că nu voi ajunge niciodată să am o relație apropiată cu dânsa, dar nu pot spune că m-a deranjat prea tare acest lucru.
Ne-am căsătorit, am început să trăim împreună la Chișinău. Rar ne vedeam cu socrii, doar de sărbători, la mesele în familie. Atunci trebuia să o suport pe soacra mea plângându-se despre vechea familie a Florinei. Soția încerca să o oprească, dar de fiecare dată circul se relua.
Nu ne-am grăbit cu copiii. Florina nu se vedea mamă încă o dată, iar eu aveam deja un copil dintr-o relație anterioară. Faptul că fosta noră încă participa la mesele de Crăciun la socri, o făcea pe mama Florinei să ofteze și mai tare. Pentru ea, erau un cuplu de aur care trebuia salvat cu orice preț. Îi găsea mereu scuze și motive să o laude.
Fosta soție a Florinei venea din politețe, dar nu părea implicată emoțional. Calmă, distantă, se așeza la masă și respecta regulile casei, dar nu vedeai în ochii ei nici urmă de regret sau atașament.
Soacra încerca să-i stârnească Florinei gelozia, iar mie să-mi inducă nesiguranță. O suna adesea să o întrebe dacă știe pe unde sunt; dacă nu știa, presupunea, cu subînțeles, că sunt cu fosta soție. Sau găsea motive să mă trimită la ea sub diverse pretexte, să îi dau bani pentru copil sau să discut ceva important.
Sunt un om calm, dar toate acestea mă oboseau. La o privire sinceră din afară, era clar: între Florina și fostul ei partener nu mai era absolut nimic, doar civilizăție și politețe pentru binele băiatului lor. Nici un șantaj, nici vreo dramă. Se comportau ca doi oameni maturi, fiecare cu drumul lui.
Socrii însă nu puteau accepta. Planurile și micile lor intrigi nu se opreau niciodată. Mă întreb: când vor înțelege că Florina are viața ei? Când se vor opri? Soția îmi spune că poate, dacă le voi face un nepot, lucrurile se vor calma. Dar eu nu cred… știu că ei tot nu vor fi liniștiți, oricât aș încerca să le intru în voie.
