Otilia și mama ei stau pe un pat vechi. Amândouă poartă haine călduroase; afară e iarnă, iar în casă focul din sobă abia s-a aprins.
Nu-ți face griji, mamă, o să trecem şi noi prin asta. Îţi dau imediat medicamentele, îi spune Otilia, încercând să o liniștească pe mamă, deşi nu are o mamă adevărată este soacra și, în felul ei, încă o fostă soacră. Aproape o fostă soacră.
În felul acesta trăiesc trei persoane: mama, fiul și soţia lui, Otilia.
Otilia se căsătoreşte târziu, la treizeci de ani. Ea devine a doua soţie a lui Dorin. Nu rupe casa când încep să iasă la revedere; Dorin este deja divorţat.
Soacra, Maria Arcadi, îi place imediat Otiliei. Şi Otilia o găseşte pe Maria o persoană apropiată, bună, care o îmbrăţişază cu vorbe calde şi înţelegere. Otilia a rămas orfană de părinţi și nu mai are pe nimeni. La soacră găseşte pe cineva de sânge.
Sunt complot, spune Dorin despre ei.
Cinci ani de căsnicie trec ca o clipă, apoi Dorin devine aspru şi impulsiv. Îşi strigă pe Otilia şi pe mamă. Motivul este o amantă. Dorin întârzie deseori şi se întoarce acasă prăfuit de la baruri.
Într-o zi anunță că vrea să divorţeze. Îi dă două zile pentru a strânge lucrurile. Otilia nu a reuşit să plece încă când amanta lui soseşte cu o valiză.
Poate că a venit să-l înfrunte pe Otilia şi să-i spele faţa. Dar nu ştie să facă asta. Amanta e o blondă şirată, cu buze mari şi gene extrem de lungi, care clipeşte cu greu.
Otilia izbucneşte în râs.
M-ai înlocuit cu o păpuşă cu gene ca la vacă? Folosescte și cu ea, eu nu regret nimic, îi spune.
Dar ea e veselă. Iar voi două, cu mama, sunteţi două găini.
Bine, dar de ce-i insultezi pe mamă?
Așadar, mamă, ce se întâmplă cu noi? chicoteşte amanta, clătinând genele ca un fluture confuz. Să o ia şi ea. De ce să ne rămână mama?
Da, mamă, şi ţie e timpul să pleci, spune Otilia, obosită de certuri.
Unde să merg? Am dat toate banii de la vânzarea apartamentului ca să construieşti această casă, strigă mama, strângânduşi pieptul.
Nu vreau concerte, numi pasă. Trăieşte, dar nu ieşi din camera ta. De acum încolo Alina va fi şefa casei.
Pisicuţă, lăsaţile pe amândouă să plece.
Ea e mama mea!
Mama ta? Vrei să spun că am o socru ca tine? Oooo pisicuţo.
Otilia nu mai poate asculta insultelor.
Mămică, vrei să vii cu mine la sat?
Mai bine în sat decât cu un fiu așa şi cu….
Stai. Îţi împachetez repede lucrurile.
Nu uita medicamentele şi cufărul meu, şi poşeta.
Otilia scoate o a doua valiză şi, în grabă, pune totul în ea: cufăr, poşetă, medicamente, actele, lenjerie, haine.
Luaţi tot ce vreţi. Nu ne trebuie nimic de la alţii, spune Alina cu vocea ei blândă, adevărat, dragă?.
Dorin priveşte în tăcere. Nu mai poate face nimic. Înțelege că mama nu îi va ierta niciodată. Sau poate că îi va ierta, pentru că este totuşi mama.
După o jumătate de oră, Otilia stă lângă maşina. Maria Arcadi este deja pe scaunul din spate, ştergânduşi încet lacrimile, fără să se uite la fiu, doar exhalând un oftat greu.
E greu să accepţi că ai dat totul şi nu mai eşti nevoie.
Cum o să trăim de acum, fetiţă?
Totul va fi bine. Am economii. Până găsesc un loc de muncă, ne vom descurca. Tu ai pensia. Vom trăi. O pâine cu unt ne va ajunge.
Au ajuns în satul din care Otilia şia crescut copilăria, la o casă cu încălzire insuficientă. Otilia aprinde soba repede, aduce apă și pune ceainicul la foc.
Cum reuşeşti să te descurci așa bine? Pari că ai locuit toată viaţa aici.
Bunicii ne-au învăţat tot. Noroc că am cumpărat provizii, nu trebuie să mergem la magazin. Nu prea-mi plac târgurile de la ţară.
Treptat casa devine călduroasă.
Mâine curăţăm tot.
Bate cineva la uşă.
A venit vecina? Nu teai mai văzut de mult. Maşina ta stă în faţă. Ce ai adus iarna? Probleme?.
Totul este în regulă, unchiule Nicolae. Totul se rezolvă. Vino să bem ceai cu noi.
Voiam să te invit. Nu eşti singură? observă el, privind spre o femeie.
Aceasta este Maria Arcadi, acesta este Nicolae Petrovici, se prezintă Otilia.
Dacă ai nevoie de ceva, spune.
Deocamdată nu e nevoie. Mulţumesc.
Un săptămână trece şi casa devine curată şi primitoare.
Ştii, Otilia, şi eu am fost de la sat. M-am căsătorit cu un bărbat de la oraş. El a murit când eram la douăzecitrei de ani, eu am vândut apartamentul. Fiul meu a promis că voi rămâne cu el. Priveşte cum sa întors viaţa.
Nu plânge. Ştiu că e greu. Şi mie nu-mi este bine. Poate vor veni nepoţi la noi.
De la această? Doamne să ne ferească. Cum rămâne cu Nicolae Petrovici?.
Singur. Soţia lui sa înecat, un copil a salvat-o pe vecină. A rămas singur. Nu sa mai căsătorit. Nu are copii. Trăieşte singur cu bunicul meu, chiar dacă e mai tânăr decât el.
Un lună trece. Din partea lui Dorin nu se aude nimic. Nu sună nici pe mamă. Dar, dintro dată, telefonul Otiliei sonoră de la un număr necunoscut.
Otilia?.
Da.
Soţul tău a murit.
Vă înşelaţi.
Nu, nu greşesc. Dorin a murit în accident de maşină, nu era sobru. Sa izbit. E neplăcut pentru tine, dar mergea cu o fată. Ea a supravieţuit, a sărit din maşină, nu are răni. Vindeţi pentru identificare.
Domnul Dorin a murit. Otilia se simte ca o fântână sărăcăcioasă.
Ce facem? Cemai facem? strigă Otilia, cu faţa întinsă.
Nuţi face griji, mamă, a şezut, Dorin nu eaici.
Doamne cum a fost posibil? Eu eu lam lăsat.
Mămică, el tea alungat!
Da. A aruncat. Dar eu sunt mama. Oh am greșit.
Mă duc la identificare. Unchiul Nicolae va fi cu mine până mă întorc.
Eu, cu tine.
Eu, cu voi, spune Nicolae. Mergem la mine. Nu e de discutat.
Înmormântarea sa încheiat. Otilia și Maria Arcadi se întorc la casa fiului. Acum îi aparţine moştenirea, atât mamei, cât şi soţiei. Dorin nu a reuşit nici să depună cererea de divorţ; viaţa lui a fost plină doar de petreceri şi fasturi.
Unchiul Nicolae îi însoțeşte pretutindeni.
Sunt cu voi, femeilor. Poate veţi avea nevoie de ajutor.
Casa sa schimbat întrun lună. Haine murdare erau împrăştiate, vase murdare pe podea, miros de bere şi ceva stricat.
Şia aranjat fiul meu asta! Na fost niciodată aşa! Ce ai făcut?.
Ce faceţi aici? E casa mea, plecaţi!. Din dormitor iese din nou fetiţa cu genele mari şi buzele deasă. Alături apare un bărbat sărăcăcios, aproape gol, cu păr ciufulit.
Aratămi actele de proprietate!, se impune Nicolae.
Ce acte? Soţul meu a murit. Navem nici chiar nuntă!.
Şi nici divorţ nu a fost încheiat!.
Nuntă am sărbătorit în avans. Deci totul e al meu!.
Destul cu nebuniile de bere! Plecaţi de aici! Mai e altcineva?.
Bărbatul fuge în tăcere. Nicolae se asigură că fetiţa nu ia nimic.
Trebuie să verificăm actele. Poate există un testament sau alt proprietar. Trebuie să schimbăm încuietorile. Poate această blondă are încă chei.
Cu actele totul e în regulă. Încuietorile au fost schimbate. Multe lucruri au trebuit aruncate. Unchiul Colie îi însoţeşte pe Otilia şi pe Maria Arcadi peste tot.
Îmi pare rău că vă întoarceţi aici. Mam obişuit cu voi.
Vom veni din nou. Şi tu, unchiule Nicolae, vino şi tu.
Mai adus în tinereţe înapoi. Maria seamănă cu fosta mea soţie.
Am observat, unchiule Colie, cum te uiţi la ea. Şi ea te priveşte. Oare aveţi o poveste?.
Spuneţi şi voi, răspunde bărbatul, supărat.
Adevărat!
După un an, Nicolae şi Maria se căsătoresc. Viaţa le este bună. Otilia devine ca o fiică pentru ei. Dar nu e totul. Nicolae şi Maria au nepoţi!
Otilia rămâne mamă. Na mai căsătorit. Creşte doi copii pe care ia luat în custodie: fratele şi sora, pe care nu lepoţi despărţi. A vrut unul, dar au ieşit doi.
Părinţi şi oameni dragi nu se găsesc doar la naştere sau în copilărie. Uneori circumstanţele îi aduc pe aleşi.
Ce părere aveţi? Lăsaţi comentarii şi likeuri.
Prieteni, dacă vreţi să citiţi şi alte poveşti, comentaţi şi nu uitaţi să daţi like. Asta ne motivează să scriem în continuare.
