30 decembrie
Azi am stat toată ziua la aragaz. S-a auzit soneria la ușă. Au venit rudele lui Tase. S-au așezat pe scaune și au început clasicele întrebări.
Unde e carnea? întreabă mătușa lui Tase cu un ton ușor repezit.
E, uite, rață umplută, răspund eu cât pot de amabilă.
Ea se ridică teatral:
Asta nu se poate mânca, hai acasă, îi strigă lui unchiul, care deja slobozise un oftat resemnat.
Tase s-a ridicat după ea:
No, te pricepi la nimic… Dacă nu știi să gătești, stai singură!
Și, dintr-odată, și-a pus lucrurile într-o geantă. Nici nu mi-a aruncat vreo privire.
*
Azi, pe seară, m-am hotărât să-i sun pe Galia.
Alo, Galia? Eu sunt, Olina. Ce? Zgomot pe linie greu de înțeles.
De ce sun? Galia, anul ăsta nu vin la voi. Nu, nici de sărbători. Pentru ce? O să fiți tu, Victor, fata ta cu soțul și copiii. Și eu ce să fac? Să mănânc salate și-apoi să mă întorc cu taxiul plătind tarif dublu?
Știi bine că nu pot să dorm la altcineva acasă… Ce o să fac? Voi dormi, pur și simplu, nu-i nimic, îmi ajunge.
Prin bruiaj, abia aud. În ultimii cinci ani, după divorț, la ea petreceam Anul Nou.
Ce zici? Și tu ai vrut să mă suni? Plecați? Unde? La Brașov, la mătușa lui Victor? Drum bun și spor la voie bună!
Ce problemă? Vine cineva? Sasha? Cine e Sasha asta? Nepoata? Alo? S-a întrerupt…
S-o găzduiesc câteva zile?! Dar știi că nu mi-a plăcut niciodată să am musafiri străini. Dar hai, bine, las să vină S-a oprit iar legătura.
Am închis nervoasă, apoi m-am gândit că poate e mai bine așa, să nu fiu singură de sărbători. Trebuie măcar o salată să fac. Numai cu tartine aș fi stat, dar unui musafir trebuie să-i gătesc ceva. Am pus legumele la fiert, am pregătit verdeața, și m-am lăsat pe gânduri.
Pe vremea când eram cu Tase, nu stăteam așa. De pe 30 deja venea toată neamul pe la noi, se umplea casa.
În bucătărie era numai abur și mirosuri. Nu conta că geamul era larg deschis. Fierbea răcitura, coceau cozonacii, sarmalele, cârnații. Eu doar aduceam, duceam farfurii, dădeam fuga cu vasele, nu mă lăsau să gătesc după ce am încercat o dată să fac salată cu avocado.
Rău mai e, a zis mătușa, și toți au aprobat.
Iar salatele lor înecate în maioneză curgeau din lingură, încât aveam o greață numai cât le vedeam. Bărbații se puneau direct la masă cu țuica. Abia dacă ne mai țineam treji până la miezul nopții.
Pe 2 ianuarie plecau, după ce goliseră masa, frigiderul și barul. Mie îmi rămâneau grămezile de vase și cutii, le strângeam o săptămână. Tase se întorcea posomorât, neras și irascibil. Mă critica, că cică nici să gătesc nu știu, și tot îmi amintea de Viorica, de care zicea că l-am “răpit”. Înduram, credeam, de voie de nevoie, că nu-s ca ale lui de acasă.
Numai Galia mă mai asculta. Simțind că o cicăleam prea tare, într-o zi m-a pus să sun eu pe toți din familie, și să le cer să vină doar de Revelion, ca să pot pregăti eu meniul.
Cu ea am făcut, prin râsete, gustări ușoare, simple. Dar rudele lui Tase la fel, când au venit, au cerut carne, fel principal, piure. Fără carne și piure, nimic nu era pe plac.
Mătușa s-a ridicat demonstrativ:
Siloz ai pus pe masă
Toți și-au luat haina și au ieșit.
Stai singură, cică!
Și-a vârât hainele în geantă și plecat pe Tase.
*
M-am trezit din amintiri când au început să fiarbă legumele.
A sunat la ușă. “S-o fi rătăcit Sasha”, mi-am zis, și am deschis.
În fața mea, însă, nu era nicio fată. Un bărbat de vreo 40 de ani, cu zâmbet cald:
Eu sunt, Alexandru Igor, nepotul lui Victor. Am venit așa, pe nepusă-masă, dar ai mei au plecat la Brașov. Dvs sunteți Olina?
Am dat din cap, încurcată:
Dar Galia a zis de o nepoată…
El a zâmbit:
O fi de la conexiune, cine știe Mă primești totuși înăuntru?
Rămân doar până mâine seară, apoi am tren
Am revenit în bucătărie, am scurs legumele și le-am pus să se răcească.
El, cu un surâs:
Numai cu o salată vrei să întâmpini sărbătoarea?
Eu, nici eu nu știu de ce, am răspuns cam tăios:
Să îți fac meniu complet? Taz de salată boeuf și friptură?
El a izbucnit în râs:
Eu nici nu mănânc așa ceva. Peștele e preferatul meu.
Pește nu am. Și nici nu mă pricep.
El și-a pus paltonul pe fugă:
Stai liniștită, rezolv eu, și n-am apucat să zic nimic că a ieșit pe ușă.
Am râs singură de situațiemă așteptam la o femeie în vârstă, dar a apărut bărbatul acesta energic.
A lipsit vreo oră-două. Am început să mă panichez, poate s-a rătăcit. Când a sunat la ușă, am sărit să-l deschid.
Unde ați fost? M-am speriat!
Într-un nor de parfum de brad, l-am văzut cu o plăsuță și un brad tricolor, dar și cu pungi cu de toate.
Ce să faci cu toate astea?
El a râs:
Ce Revelion fără brad?
Simțeam deja mirosul de rășină.
Doar mandarinele lipsesc
Le-am luat și pe ele! Și vin spumant moldovenesc. Ajutați-mă să duc pungile în bucătărie!
Apoi, am împodobit bradul, am gătit împreună, curățam creveți, pește sub îndrumarea lui, râdeam cum n-am mai râs demult.
La 12 fix am destupat vinul, am ciocnit două pahare.
Pentru un nou an, cu noroc!
Și, după ce am băut, am început să povestim.
Când m-am căsătorit, era alt om Sau așa mi se părea mie. Dragostea orbește dar totul a devenit critică. Niciodată nu era destul de bun nimic.
Da’ tu? îl întreb.
Nu mai sunt căsătorit. Poveste banală: eu mă-ntorceam din curse, ea avea pe altul. În an nou îl și dau la divorț.
Am râs, am schimbat “per tu”, am început să povestim de năzbâtii.
Eu m-am urcat odată în cel mai înalt cireș, nu am mai putut coborî, m-a dat jos unchiul Serafim de la scara C. Apoi am fost pedepsită la colț!
Eu am lipit scaunul directorului la școală Vai ce am mai primit de la tata!
Și-am râs așa amândoi până dimineața. Eu căscam, el mi-a spus:
Hai la culcare, stingeți lumina, mă ocup eu de masă.
M-am lăsat dusă, am adormit pe loc.
Dimineață m-a trezit.
Olina, trezește-te. Trebuie să plec.
Am sărit:
Cum, deja e seară? De ce nu m-ai trezit mai devreme?
Dormeai ca un copil. Îmi ia ceva să ajung la gară.
L-am condus la ușă:
Pa, mulțumesc pentru Revelionul ăsta, i-am spus, cu inima puțin strânsă.
El părea nesigur, apoi a prins curaj:
Pot să te mai vizitez, când o să fiu liber?
Eu, surprinsă:
Sigur, te aștept cu drag
Mi-a atins obrazul, mi-a dat un sărut fugar și șoptit:
La revedere!
Am rămas la ușă, zâmbind, atingându-mi buzele. Vezi? Uneori, cunoști pe cineva o viață și tot dezamăgire. Alteori, după o zi parcă ai regăsit fericirea.
Să nu zici că nu există minuni de Anul Nou. Că soarta nu-ți poate dărui, când nu te aștepți, un nou început.
