Ileana și mama ei stăteau pe marginea unui pat vechi, îmbrăcate amândouă cât de gros se putea. Era iarnă, și abia ce aprinseseră soba în casa din sat. Nu-ți face griji, mamă dragă, totul va fi bine. O să ne descurcăm, nu suntem pierdute. Acum îți dau pastilele, liniștește-te.
Ileana îi vorbea blând, încercând să-i șteargă din suflet neliniștea, deși ea nu era mama ei de sânge, ci soacra… mai bine zis, aproape fosta soacră.
Așa adusese viața, să trăiască împreună: soacra, fiul ei și Ileana, nora.
Ileana s-a măritat târziu, la treizeci de ani, și a fost a doua soție pentru Valentin. Când s-au cunoscut, el era deja divorțat.
Maria, soacra (pe nume Maria Ionescu) a îndrăgit-o pe Ileana din prima clipă, și sentimentul a fost reciproc. Maria o primea cu brațele deschise, o asculta, îi vorbea cu blândețe ceea ce Ileanei îi lipsea, fiindcă părinții ei muriseră de mult și rămăsese singură pe lume. În Maria a găsit o familie adevărată.
Voi două, tot timpul băgați strâmbe împotriva mea, murmura Valentin, cu ciudă.
Cinci ani de căsnicie au trecut cât ai clipi. Dar, încet-încet, Valentin a devenit aspru, agitat, ridica tonul la Ileana și la mama lui, rău de la o vreme. Cauza? O altă femeie. Venea acasă târziu, adesea băut.
Într-o zi, Valentin a spus sec că vrea divorț. I-a dat Ilenei două zile să-și strângă lucrurile, iar nici nu terminase de împachetat, că amanta lui a intrat pe ușă cu valiza.
Probabil voia să o întâlnească pe Ileana față-n față, să o provoace. Era o femeie înaltă, cu gene false până la sprâncene și buze uriașe Ileana chiar a izbucnit în râs.
Pentru fata asta cu gene de vacă m-ai dat la o parte? Să-ți fie de bine, n-am să plâng după tine!
Măcar ea știe să se distreze, nu ca voi două babalâce, doar vă certați, sunteți ca două găini!
Pe mine mă poți batjocori, dar mama de ce o jignești?
Puiuț, oare mama ta rămâne cu noi? stinse vocea subțire a blondei, fluturând din gene. Să te scape de ea, nu avem nevoie de ea, Puiuț…
Da, mamă, destul ai stat la noi!
Dar eu unde să mă duc? Ți-am dat ultimul leu din apartamentul meu, ai ridicat casa asta cu banii mei, Val…
Fără teatru, te rog! Fii pe pace: poți sta aici, dar să nu ieși din camera ta… Acum șefa în casă e Albina.
Dragule, să plece amândouă!
Totuși e mama mea!
Cum, să am așa o soacră? Doamne, scapă-mă!
Ilenei îi ajunseseră cuvintele veninoase.
Mamă, mergem în sat cu mine?
Orice, numai să nu mai stau cu așa un fiu și o… așa!
Stai pe loc, strâng eu repede lucrurile pentru tine. Nu uita de pastile, de cutiuța cu acte, și geanta!
Ileana a adus încă o valiză și, pe fugă, a aruncat în ea tot ce era de trebuință: actele, haine, cutia cu bănuți rămași, medicamentele.
Luați tot, nu avem nevoie de nimic de la voi, scuipă printre dinți Albina, nu-i așa, puiule?
Valentin tăcea, neputincios. Știa că mama lui nu-l va ierta. Sau poate da, că e mamă…
După jumătate de oră, Ileana era deja lângă mașină. Maria Ionescu plângea tăcut pe bancheta din spate, fără să întoarcă măcar capul spre fiul ei.
Greu să accepți când dai tot și primești doar nepăsare.
Cum o să trăim, fată?
Ne descurcăm, am ceva economii. Până găsesc de muncă ajungem. Tu ai pensia. Avem pentru pâine și unt, nu-ți fie teamă.
S-au dus la casa din sat unde stătuse Ileana toată copilăria. Era încă ziuă, dar frig înăuntru. A dat drumul sobei, a adus apă și a pus ceainicul la fiert.
Tu chiar te pricepi, Ileano, parcă aici te-ai născut!
De la bunel am învățat totul. Noroc că am cumpărat de-ale gurii. Nu-mi place să bat drumul la magazin, că știi cum e cu bârfele la sat…
Încet, camera s-a încălzit.
Mâine fac curat peste tot.
Tocmai atunci se auziră bătăi în ușă.
Ai venit, vecină? Nu te-am văzut demult! Mă tot uit la Dacia ta și mă întreb ce te-a adus iarna! Necazuri?
Totul în ordine, dom Fănică! O să-ți zic altă dată. Uite, stai cu noi la un ceai.
Voiam să vă chem la mine… Dar văd că nu ești singură! Abia observase femeia pe mama Ilenei.
Ea e Maria Ionescu. El e Fănică Dobre, vecinul.
Dacă vă trebuie ajutor, spuneți.
Deocamdată ne descurcăm, mulțumim.
Trecuseră zile, apoi o săptămână. Casa devenise curată și primitoare.
Știi, Ileano, și eu tot de la sat vin. Am fost măritată cu un orășean. S-a prăpădit când Valentin avea 23 de ani. Am vândut apartamentul, toți banii i-am dat băiatului să-și facă rostul. Ce-a ieșit?…
Nu plângeți, mamă Maria. Știu că e greu. Și mie mi-e rău. Cine știe, poate o să ai nepoți…
De la aia? Să nu dea Dumnezeu! Dar vecinul Fănică, cu cine mai locuiește?
Singur. Nevasta lui s-a înecat salvând un copilaș. De-atunci n-a mai luat pe nimeni. N-are copii, prieten bun cu bunelul meu a fost, deși mai tânăr ca el. Pe la anii dumitale e.
A trecut o lună. De la Valentin nicio veste. Nu-și sunase nici măcar mama. Din senin, un telefon necunoscut Ilenei.
Ileana…?
Da?
Soțul dumneavoastră… a murit.
Poate ați greșit numărul.
Nu. Valentin a fost implicat într-un accident de mașină. Era băut. Mai era o fată cu el, dar ea a scăpat fără zgârieturi. Vă chemăm la identificare.
Dumnezeule, biata Maria. Cum să-i spun? O să mă ajute dom Fănică.
Ileano, ce s-a întâmplat? Ești albă la față!
Mamă… Nu te speria, așază-te. Valentin nu mai e…
Vai, Doamne… E vina mea, că l-am părăsit!
Mamă, el te-a alungat!
Da, m-a alungat… Dar tot mama eram. Vai, a venit karma peste el…
Mă duc la recunoaștere cu actele. Dom Fănică rămâne cu tine cât lipsesc.
Ba merg cu tine!
Vin și eu, spuse Fănică. Cu Dacia mea, nu se discută.
La înmormântare, Ileana și Maria au decis să treacă pe la casa lui Valentin. Acum, legal, totul urma să fie al lor: mamă și soție. Valentin nu reușise să depună actele de divorț, a fost prea ocupat cu iubite și chefuri.
Fănică le-a însoțit peste tot.
Nu vă las singure. Cine știe ce e pe acolo…
Casa… De nerecunoscut! Haine murdare răvășite, farfurii nespălate pe jos. Miros de alcool și stricat.
Nu pot să cred că băiatul meu trăia așa… Nu așa l-am crescut! Spuneți-mi că e un coșmar…
Ce vreți aici? E casa mea, ieșiți afară! din dormitor, o blondă cu gene lipite și un bărbat nepieptănat.
Adu actele casei, tună Fănică.
Ce acte? Valentin era soțul meu, chiar făcusem nuntă!
Nici n-apucase să divorțeze!
Am sărbătorit noi înainte. Totul e al meu!
Termină cu minciunile! Afară cu voi! Mai e cineva aici?
Omul s-a furișat pe ușă. Fănică a stat atent ca blonda să nu ia nimic.
Au verificat actele. Erau în regulă. Au schimbat yala și au trebuit să arunce multe dintre lucruri. Fănică nu le-a scăpat din ochi pe Ileana și Maria.
Îmi pare tare rău că vă duceți din nou acolo. M-am obișnuit cu voi.
Venim pe la tine, și tu să vii pe la noi, dom Fănică.
Inima mi-ați tinerit! Maria seamănă atât de bine cu nevasta mea…
Am observat cum vă uitați unul la altul… Poate e dragoste!
Hai, las’ că zici și tu!
Așa e, nu mai negați!
Un an mai târziu, Fănică și Maria s-au cununat. Le mergea bine împreună. Îi era drag și de Ileana ca de o fiică adevărată. Și nu rămâneau doar ei trei: Fănică și Maria au devenit bunici!
Ileana a ajuns, într-un final, mamă. Nu s-a recăsătorit, dar a înfiat doi frați, băiat și fată cum să le despartă? Vroia unul, Dumnezeu i-a dat doi.
Părinți, familie, oameni dragi… Nu doar sângele sau copilăria ți le aduce. Uneori, viața te pune în fața unor încercări care îți aduc ceea ce ai nevoie pentru un început nou.
