Nesimțirea nemărginită
Zi-mi și mie, Lenuța, pe bune, chiar așa mare diferență e cui dăm casa în chirie? Rudelor sau străinilor? Că leii sunt tot lei, bombăni Mitică, trăgând din nou de timp.
Lenuța tocmai agăța halatele la uscat în balconul blocului din Chișinău. Mai bine m-ar ajuta omul, decât să filosofeze.
Mitică dragă, diferența e că de la rude nu mai vezi niciodată banii, oricât le-ai cere, venise răspunsul ei, cu logică de gospodină încercată.
Da te referi la Ghiță? Nu mă lua așa, Ghiță-i fratele meu totuși! O să plătească, îți jur pe mustață! Nici reducere nu-i trebuie omului, achită prețul întreg tot sezonul. Și nu ne mai batem noi cu găsitul chiriașilor. Gata, liniște!
Mitică, ai uitat că vorbim de casa din Costinești? Eu găsesc chiriași într-o oră, dă-mi drumul la telefon.
Spune-mi, de ce te rupe așa tare pe tine să dai casa unor străini?
Cu străinii n-ai bătăi de cap: contract, avans, nu plătesc, îi dai afară, și la revedere! Cu neamurile începe: Lenuța, știi tu, noi cu copiii…, He-he, o plătim puțin mai târziu, Vai, am spart televizorul dar nu-i bai, suntem totuși neamuri, nu?! Am văzut atația n-are rost. Nu știi ce poate ieși.
Casa i-a rămas Lenuței de la părinți, oameni de toată isprava. Și ei o dădeau vara la chirie, cârpind pensia cu leii de la turiști. Lenuța continuase tradiția, cu o singură regulă: fără veri, fără cumetri, fără nași, fără prieteni cu tineret sorry. Prea des, părinții ieșiseră în pagubă cu dânșii…
Și cum se termina? întreabă omul cu jumate de gură.
Se termina că neamurile nici nu plăteau și nici Pardon nu ziceau. Ce crezi, nu ne poți primi așa, omenește? Da de unde! Casa-i afacere, Mitică nu pelerinaj pentru tot satul tău!
Ghiță visa recent să-și mute nevasta și cei trei copii la mare, prescripție medicală, vezi Doamne. Vara nu prea avea lucru, ce viață bună! Lenuța nici să audă, convinsă că de plată nici nu s-ar pune problema.
Dar Ghiță n-a cerut să-i facem favoare! insistă Mitică. O să plătească!
Așa încep toți.
De ce să ne dăm în cap cu rudele? Casa are cumpărătorii ei, oameni serioși, cu banii jos. Eu cu aștia dorm liniștită. Am zis: nu, nici veri, nici neamuri, nici cunoștințe, gata. Cu banii nu-i de joacă.
La realismul Lenuței nu puteai replica, dar Mitică găsise cărarea.
Bun, tu nu crezi în Ghiță. Dar în mine crezi?
Ea privi cu interes.
Cred, și?
Dacă Ghiță ne bagă în rahat, plătesc eu chiria, să-ți fie clar! a bubuit el, cu ton eroic.
Argument subțire, după capul ei.
Mare lucru! O să-mi dai banii mei din banii noștri. Chiar m-ai făcut să râd…
Dacă chiar vrei: mă duc să muncesc extra, serviciu după serviciu, ce câștig e al tău, nu din bugetul comun. Ți se pare drept?
Sincer, Lenuța nu-l știa chiar așa preocupat. Poate dacă tot e atât de sigur pe frate-su, să-l lase?…
Tu pe toți îi întorci cu vorba, oftă Lenuța. Fii și responsabil! Mergem pe mâna ta.
Până la vară mai era, Lenuța nu se mai supăra, poate chiar credea puțin în Mitică. Dar iată vine iunie și o ia cu năbădăi.
Mitică îi tot dădea mesaje lui Ghiță frate, să dai banii pe-o lună măcar și primea aceleași promisiuni:
Mitică, stai liniștit, o rezolv! Vin niște bani de la un client mare, mi-i dă pe la sfârșit de lună. Cum îi am, zbor la tine cu sacul. Nu te supăra, s-a nimerit nasol. Dar stăi pe pace!
Sfârșit de iunie.
Banii nu veniseră.
Lenuța a răbdat ca o sfântă. Nu bodogănea, nu-l strângea cu ușa. El promisese să se ocupe. N-o mânca inima să-i strivească voința, dar…
Și? A plătit?
Nu, cică clientul îi întârzie banii. Cum îi ia, ne dă!
Aceeași lozincă, trasă la indigo.
Pe limbă îi stătea un ăsta-i Ghiță al tău… cu ciupitură.
Ți-am zis eu! Cu rudele nu-i altă scuză decât una profund sentimentală pentru întârziat plata.
Dar Lenuța, e pură coincidență! Nu vrea să ne păcălească! Chiar îi greu, dar n-avea cum să știe… Stăm un pic și trece!
Așa-i, stăm până-n septembrie, când strâng bagajele și Mulțumim, să ne suni la anul!. Mitică, dacă tot ție-ți e drag să-ți scoți ochii cu munca, eu nu pierd nimic. Dar tu?
Încă două săptămâni, dacă nu, mă duc la muncă și asta e… dacă-i așa musai.
N-am cerut eu sacrificiu! Tu ai zis să pui obrazul pentru Ghiță, nu eu! Dovedește!
Așa au trecut în iulie. Arșița făcea apartamentul să forfotească. Iar Lenuța îl prindea pe Mitică seară de seară cu ochii în rubrica locuri de muncă, dar fără să aibă curajul să dea vreun telefon.
Mitică, azi e treij de zile de când a început vara, nu știm dacă casa e chirie ori pomană…
Încă n-a plătit Ghiță… dar…
Când o fi, o fi.
Va plăti! Chiar a zis că, dacă se închid deal-urile, e primul care dă banii, plus ceva pe deasupra pentru bătăi de cap.
Eu nu mai cred. Ți-ai asumat să plătești tu? Plătește! Unde-i jobul acela vestit?
Miticul prinsese gustul la Aș, asta numai în teorie merge. Că-n practică, să duci două joburi, nu mai era așa frumos ca în promisiuni.
Caut încă. Doar nu mă duc să car saci, cu șalele mele…
Bine ar fi să cauți, ca să-l pui pe frate-tău să-i care! Ori mergi la muncă, ori sun și-i zic să plece până vineri dacă nu văd banii, și de restul răspunde legea. Ca la carte!
Mitică s-a albit.
Nu suna! Ce-ai cu procesul? Cum mă mai văd la Paști cu ai mei? Ce-i spun mamei? Că mi-am dat fratele-n judecată?
Nici Ghiță nu voia să plătească. Mitică să compenseze nu-i venea, știa că la tribunal nu voia, așa că… deodată totul a ajuns să fie vina Lenuței.
Vezi că ai inima de piatră! Deloc nu-ți pasă că te pun pe drum două joburi pentru datoria ta, a nevestei!
Nu te-a împins nimeni la sacrificiu, Mitică! Tu te-ai dat leu pe apartament.
Nu poteam ști că Ghiță ne arde!
Eu știam, răspunse Lenuța, c-am pățit-o cu vreo cinci veri, două cumnate și un naș. Pe mine n-ai vrut să mă asculți.
Am priceput! făcu Mitică pe victima. Și tu, Lenuțo, de parcă abia aștepți să mă vezi muncind la două locuri, doar pentru leii tăi, să mor cu inima, nu alta!
Nu vreau să mori, vreau să respecți ce-ai promis! Eu așa văd.
Bine! a răcnit bărbatul, Mă duc să trag la o slujbă și-ți dau leii pentru uitucul de Ghiță, dacă-ți sunt mai dragi banii ca bărbatul!
Chiar dacă jocul lui Mitică a picat, Lenuța și-a văzut interesul: omul și-a găsit ac de cojoc și s-a dus să livreze pizza serile, cu priviri tăioase spre soția lui.
Din cauza ta…, mormăia el.
Din cauza mea?
Da!
Poate o înveți măcar pe pielea ta… Frumos să plătești tu din buzunarul tău ca să fii erou pe spinarea altuia. Plătești vezi cine-i Ghiță!
Încă spera Lenuța că fratele inconștient se va simți și va plăti barem o parte. Și, ce să vezi, într-o seară, sună Ghiță. Direct la ea.
S-o fi schimbat povestea? O fi venit cu banii?
Lenuțo, e problemă…
Ghiță, nu am vreme de problemele tale. Banii pe august trebuiau deja, dar nici de iulie n-ai terminat. Nu-i mai problema mea, e a lui Mitică, că numai el mai crede în povești.
Da, Mitică mi-a zis! Pfai de el! Dar vezi, s-a stricat mașina aici la mare și am băgat toți banii-n reparații. Tre să iau familia acasă și de chirie vedem noi, altădată…
Previzibil, nu?
Lenuța i-a închis direct.
Pe fața Lenuței a citit Mitică verdictul.
Bine, recunosc: am greșit că am avut prea mare încredere. Dar tu tu nu-mi dai voie să greșesc nici cât un deget! În loc să-mi stai alături, mă strivești…
Ce voiai, să zic Nu-i nimic, Mitică, lasă-i să stea gratis că eu rezist cu binele! Ai vrut să pui obrazul tău, nu al meu. Să trăiești cu decizia.
Da, am vrut! s-a smiorcăit, Dar n-am crezut c-o să preferi banii, nu inima bărbatului tău! Tu te-ai gândit la mine măcar o clipă?
Da frate-tău la tine se gândește?
Nu-i rău, dar…
Azi e bun că-ți trage țeapă și mămintește pe toți. Eu, care vreau doar banii care mi se cuvin, sunt cea rea. Bravo, Mitică!
Soțul a tăcut. Se pare că-n familia lor urma o vară mai lungă decât la mare…
