Telefonul m-a trezit pe Valentina în jurul orei cinci dimineaţa. Apelul venea de la un număr necunoscut.
Da răspundeși Valentina cu o voce uscată.
Valu? a auzit un glas feminin, puternic şi vesel. Ești tu?
Eu răspunde Valentina, cu indiferenţă.
Eu sunt zicea femeia, în continuare zâmbind. Ma recunoscut?
Te recunosc răspunde Valentina din politeţe, deşi nu avea nicio idee cine era la fir.
Eu am crezut că mă vei recunoaşte imediat adaugă femeia. Ce bine că te-am prins. Poţi vorbi acum?
Pot.
Minunat. Eu, soțul meu, copiii și eu suntem deja pe gară. Am coborât din tren cu o oră în urmă. Mau auzit bine?
Da.
Voceata e cam șoptită. Ești sigură că e totul în regulă, Valu?
Totul e în regulă.
Mă bucur pentru tine. La început ne gândisem să stăm la hotel, crezând că nu avem rude în orașul ăsta. Apoi neam amintit că tu locuieşti aici. Înţelegi?
Înţeleg.
Cât de bine că neam adus aminte de tine! Nu îţi poţi imagina cât de fericiţi am fost, în special copiii.
Pot imagina.
Și soțul meu a spus imediat: Sunăl pe Valentin. El nu te va lăsa la greu.
A spus corect. Eu nu te voi lăsa la greu.
Deci ne vei primi la tine, nu? Am înţeles bine?
Așa este. Te primesc.
Vom sta doar puţin continuă femeia, tot veselă. Doar două săptămâni, să vedem orașul și apoi ne întoarcem acasă. Pentru că la domiciliu avem o grămadă de treburi, și, cum se spune, când ești în vizită e bine, dar acasă e cel mai bine. Ești de acord?
Sunt de acord.
Gândeam și eu, în special soțul. El a zis că nu poate fi să nu ne primești, că suntem familie. Chiar dacă suntem departe, chiar dacă nu neam văzut de zece ani, tot suntem familie, nu?
Da.
Trăieşti singură acum?
Singură.
În apartament cu trei camere?
Da.
Deci venim la tine?
Da, veniţi.
Vom fi acolo în aproximativ o oră. Încă locuieşti acolo?
Da, încă locuiesc.
Atunci așteaptă. Vom fi curând.
Aștept răspunde Valentina.
Valentina a închis telefonul, la pus pe noptieră, sa întors, șiși a copertit capul cu pătura, adormind fără să se îngrijoreze prea mult că încă nu ştia cu cine tocmai vorbise.
O oră mai târziu a bătut soneria la uşă. Valentina a privit ceasul, a închis ochii şi sa întors. Telefonul a sunat din nou. Valentina dormea.
După un timp, oamenii au început să bată în ușă. Valentina nu a reacționat. În cele din urmă telefonul a sunat încă o dată.
Da a spus Valentina fără să-și deschidă ochii.
Valușca? a exclamat din nou femeia, veselă.
Da.
Suntem noi. Am ajuns. Sunăm și batem, dar tu nu deschizi ușa.
Sunăm?
Da.
De ce nu te aud?
Nu știu.
Sună din nou.
În apartament a bătut telefonul.
Sunăm a spus femeia.
Nu, a răspuns Valentina, nu te aud. Hai să bată.
A bătut la ușă.
Suntem la ușă a spus femeia.
Nu, a răspuns Valentina, nu aud.
Cred că mam încurcat a spus femeia.
Ce? a întrebat Valentina.
Unde ești, Valușca?
Ce vrei să spui cu unde? La casa mea.
Unde, la casă?
În Iași a răspuns Valentina, primul lucru ce ia venit în minte. Unde altfel aș fi?
În Iași? De ce nu la București?
Am făcut mutarea acum nouă ani, imediat după ce mam despărțit.
De ce?
De ce să mă despărț? a întrebat ea, confuză.
De ce să te muți?
Mam săturat de București, așa că am plecat. Aveam prea multe amintiri neplăcute.
În Iași e mai bine?
Desigur. Mult mai bine.
Ce e mai bun acolo?
Totul e mai bun. Orice aș face. Nu am amintiri neplăcute. Dar ce să spun? Veniţi și vedeţi voi înșivă. Câţi sunteţi?
Suntem patru: eu, soțul meu și cei doi copii a spus ea. Cel mare se numește Pavel, iar cel mic Andrei. Andrei vrea să intre la facultate a treia oară în acest an.
Aşadar veniţi toţi patru. Avem și noi o facultate bună pe aici.
Când să venim?
Oricând.
Acum nu pot. Am multe treburi în Bucureşti. Andrei vrea să studieze în Bucureşti. Noi am venit aici să găsim un loc de muncă. Planificam să stăm cu tine un an, dar… cum sa întâmplat.
Deci nu veți veni astăzi?
Nu.
Păcat. Eram pregătită.
Și noi regretăm. Nuți poți imagina.
Pot sămi imaginez.
Nu poţi. Când mă gândesc la ce ne așteaptă, nu mai am chef să trăiesc.
Valentina a decis că e momentul să încheie discuţia.
Bine, a spus ea dacă nu puteţi acum, veniţi când puteţi. Mereu mă bucur să vă văd. Când vă stabiliţi în Bucureşti, trimiteţimi adresa. O să vin în vizită, și eu doar două săptămâni. Apoi vedem. Până atunci, în Bucureşti nu am pe nimeni altul decât pe tine. Înţelegi? Îmi vei trimite adresa?
Dar Valentina nu a auzit răspunsul, pentru că linia sa întrerupt brusc.
