Oamenii voiau să mă vadă doborât… Dar am înțeles: am doar pe mine!
Viața m-a frânt de multe ori. Dar m-am ridicat iar și iar. Viața e un lucru ciudat.
Îmi dădea speranță, doar ca să mi-o ia înapoi.
Mă făcea să râd, ca mai apoi să mă cufunde într-o asemenea disperare încât lacrimile îmi ardeau obrajii.
Mă aducea alături de oameni care promiteau să rămână lângă mine, dar care dispăreau atunci când venea întunericul.
Mă urca pe culmi, pentru ca apoi să mă arunce în hău.
Dar știți ceva?
Am supraviețuit.
Împotriva tuturor șanselor.
Am căzut – dar m-am ridicat.
Am pierdut tot – dar am găsit un nou sens.
Am fost singur în cele mai dificile momente.
Dar exact atunci am înțeles cea mai importantă lecție:
Sunt singura persoană pe care mă pot baza.
Oamenii voiau să mă vadă slab. Dar nu le-am oferit această satisfacție. Am văzut cum se uitau la mine.
Cum așteptau să mă frâng.
Cum așteptau cu nerăbdare să mă dau bătut, când m-aș fi pierdut iremediabil.
Simțeam acele priviri.
Erau pline de răutate, venin, apatie.
Vroiau să mă vadă jalnic.
Vroiau să spună:
— Ei bine, privește-te! Nu ești atât de puternic pe cât vrei să pari!
Dar știți ce îi deosebește pe cei puternici de cei slabi?
Cei puternici nu renunță, chiar și când pare că nu mai e nicio ieșire.
Nu le-am permis să mă vadă înfrânt.
Am mers mai departe.
A fost dureros.
A fost greu.
Dar am mers.
Pentru că dacă mă frâng, nu va fi nimeni să mă ridice.
Pentru că dacă mă dau bătut, va fi finalul meu.
Nu am permis să fac asta.
Am crezut în oameni. Dar de fiecare dată m-am înșelat.
Am avut încredere.
Am iubit.
Am crezut că oamenii intră în viața mea cu un scop.
Eram pregătit să împărtășesc cu ei gândurile mele, visele, sufletul.
Dar de fiecare dată…
De fiecare dată ei nu erau cei care pretindeau că sunt.
Fețe diferite.
Nume diferite.
Cuvinte diferite.
Dar în interior – mereu același miez putred.
M-am săturat să îi văd în lumini frumoase.
M-am săturat să sper că de data aceasta va fi altfel.
Dar apoi momentul decisiv sosea, și masca cădea…
Și în fața mea stătea încă un trădător.
Încă o persoană care nu a fost niciodată sinceră.
Și știți ce rămânea în ochii mei după asta?
Nu lacrimi.
Nu durere.
Doar furie.
Această furie nu mă face mai puternic. Mă face singuratic.
În sufletul meu nu mai e loc pentru lacrimi.
Acestea s-au stins de mult.
A rămas doar dezamăgirea.
Aș vrea să…
Aș vrea ca cineva, într-o zi, să schimbe asta.
Ca cineva să întrerupă acest cerc vicios.
Ca să vină cineva care să nu trădeze.
Să nu mintă.
Să nu mă folosească pe post de decor pentru jocurile sale.
Dar știu că e departe.
Prea departe.
Iar eu nu am timp să aștept.
Nu am un viitor.
Am doar aici și acum.
Nu mai vreau să fiu umbra cuiva.
Nu vreau să preiau durerea altcuiva.
Nu vreau să fiu cel care e folosit.
Vreau să merg pe drumul meu.
Vreau să nu depind de deciziile, părerile, promisiunile altuia.
Exist pentru mine însumi.
Și e suficient.
Într-o zi mă vei găsi.
Știu că ești undeva.
Cineva care nu va minți.
Care nu va fugi în momentul cel mai important.
Care nu va trăda.
Mă vei găsi.
Dar știi ce e important pentru mine?
Să nu ceri promisiuni.
Să nu ceri dovezi.
Doar să fii.
Doar să înțelegi.
Doar să rămâi.
Și atunci, poate…
Voi crede din nou.
