O mică eroare
Hai, mă lași?! Nu se poate așa ceva!
Doina trase brusc de volan, cât pe ce să zgârie mașina aia mare parcată lângă bijuteria ei. Un SUV negru, cât Frasinul de la Bălți, îi era foarte cunoscut. Normal, doar cu el își trimitea în fiecare dimineață băieții la școală, cu vecinul Nicu la volan.
Doar că, de data asta, lângă Nicu pe care Doina nu l-ar fi confundat nici în Piața Centrală la ora de vârf! nu stătea nevasta lui, ci o domnișoară total necunoscută. Buze ca o rață și o fesă la modă semne clare, dacă nu chiar dovezi, pentru o femeie cu fler matern și ceva abonamente la revista Femeia.
Uite-l, măi, nemernicul! Se poate, dom’le?! Doina ieși de pe parcare după SUV, gândind că nu are cum să lase așa lucrurile, fără să ia măsuri ca-n romanele polițiste de care era pasionată.
Respectând toate tehnicile învățate din Agatha Christie, îi făcu loc unei Dacii și se lipi tiptil de urma cazanului lui Nicu. Băi, și ce cazan! Chiar el îl numea așa cu mândrie. Era moștenirea lui de familie și ar fi vândut și mobila veche, dar nu și mașina aia.
Tatăl lui Nicu plecase demult, iar băiatul nu și-a revenit nici până azi. Schimbă el două lovituri la box, dar ce folos? Mama i s-a dus când era mic de tot, pe când îi fierbea terciul pe sobă, și deodată, gata, tăcere a rămas Nicu țipând după ajutor până a venit bietul tată de la lucru.
N-a mai prins nimeni nici coadă de mamă, nici vreo bonă pe salariu, nici bunici la vreo mie de kilometri distanță nu l-au convins să-l lase pe Nicu. A preferat să strângă din dinți și să se descurce. Soluția? Bătrâna Maria, vecina de la doi, abia ieșită la pensie, bună ca o zacuscă la vreme de iarnă, i-a ținut loc de bunică și de mamă lui Nicu, fără să accepte vreun leu din pensia lui amărâtă.
Au crescut împreună, cu tot satul privind cu milă și cu educatoarele suspinând discret la ședințele cu părinții. O gospodărie mică, dar caldă. Fără mame vitregă, fără figuri.
Maria-l adora pe Nicu. Degeaba încerca el să deseneze la grădi trei felicitări de 8 martie (Am trei bunici!), lumea s-a obișnuit. Maria bunica adoptată, roșind de fiecare dată când i se zicea așa.
Au crescut anii, au venit și vorbele despre fete. Nicu, cugetând adânc la bloc, la cine nu-l place, la ce n-a mers cu Mariana, la cum să-și găsească aleasa. Maria îi zicea: Nu te pripi, băietă! Fetele ca lumea vin greu. Uită-te bine, da nu te arunca. Îți vine și ție norocul.
Și norocul s-a chemat Irina, colega timidă, care copia cursuri și nu cerșea atenție. Inițiativa a venit tot de la Maria: Băiete, Irina aia te place, nu e niciuna ca ea. Deschide ochii și fă-i loc în viața ta, că se târăște norocul pe sub ferestră.
Nunta au făcut-o discret, deși tatăl lui Nicu voia bairam mare, cu porci la proțap și lăutari. Dar Nicu, om cumpătat, a zis Nu, tati, Irina n-are chef să epateze cu bani. Suntem fericiți și ca atare.
Mama Irinei, nevoită să-și crească fata dintr-o pensie mică, l-a privit pe ginere cu scepticism. Abia după ce a văzut cum le merge copiilor în familie, l-a deschis la inimă. Era genul de soacră care gătea ciorbă la orice oră doar să-i vadă veseli.
Au trăit liniștiți, la bloc, între două camere și multe vise despre copii, pe care îi tot așteptau. Medici, analize, rugăciuni, și iar hârtii. Tot Maria i-a dat rețeta: Las-o baltă! Nu te consuma! Poate nu-i vremea voastră încă. Oricum, fericirea e să vă aveți, pruncul o veni când vrea Dumnezeu Și dacă nu vine, te-ai însurat pentru prunc sau pentru femeie?
Zis și făcut. Au plecat într-un concediu la mare, pe la Vama Veche, și s-a întors Irina cu o surpriză A venit și copilul, zdravăn, cu țipete cât să audă tot cartierul. Apoi, doi, apoi trei, că nu-i așa, dacă a pornit țineți-vă! S-a extins familia.
Nu mai aveau loc. Maria i-a chemat și le-a oferit apartamentul ei cu trei camere: Mie îmi ajunge una! Am să-l iau cu mine pe taică-tău, să facem șah și să mâncăm colțunași. Mutarea a fost ca la armată, cu jumătăți de oră, mape și lăzi de jucării.
Din păcate, tatăl lui Nicu s-a prăpădit, iar al patrulea nepot n-a mai apucat să-i vadă ochii. Maria a rămas stâlp în casă, ca și cum ar fi făcut facultatea de bunici pe bune.
Vremurile au trecut ca tramvaiele uneori cu viteză, alteori cu frâne. Copiii au umplut casa de râs și de planuri, iar Irina s-a prins repede că prietenele bune sunt rarități. Din noroc, una dintre ele era Doina colega de la bloc, cu două gemene de parcă avea zece. Împărțeau sfaturi, nervi și compoturi, și se bazau una pe alta ca pe merdenelele calde de la patru dimineața.
Soțul Doinei era un artist la păcate. Un bărbat chipeș și gigolo de cartier, făcând uneori prostii, lucru pe care Doina îl accepta cu jumătate de inimă, convinsă că toți bărbații-s la fel. Se consola astfel, de dragul familiei și de dragul fetelor.
Când Doina a văzut SUV-ul lui Nicu cu domnișoara cu buze țuguiate, a tras concluzia: Asta-i! Și, fără să crâcnească, l-a urmărit, decisă să-i spună Irinei. Restaurantul unde au intrat era cunoscut făcuse și ea petreceri acolo, știa toate comenzile de sarmale și borș de pe meniu.
Timpul trecea, Doina ezita: să-i spună Irinei, să nu-i spună? Patru copii, bunica Maria cu sănătate precară, soacra Irinei cu probleme, iar Nicu? Numai el ar mai lipsi să distrugă totul cu vreo aiureală de-o noapte
A lovit volanul cu pumnul, alarma bubuită de soț din motive de siguranță a speriat până și porumbeii de pe trotuar. Era clar: nimeni nu-i zice nimic Irinei mai bine așa. Dacă i-ar fi zis cineva ei însăși că bărbatul o înșală, n-ar fi putut ierta. Bârfă, zvonuri, te-nghiți, dar adevărul doare.
Telefonul a sunat fix când nici nu-și aduna gândurile:
Doina, veniți la petrecere? Avem aniversare rotundă! Vă așteptăm! Auzindu-l pe Nicu la telefon, Doina s-a simțit și mai buimacă. Cum să nu meargă doar era prietena ei cea mai bună!
Rochie nouă, pantofi, machiaj, soțul o privea cu ochii mari:
Rău nu-mi pare că ne-am luat! Când ai sărbători la noi, să vezi chef!
Doina a oftat și i-a făcut cu ochiul iritată.
Petrecerea era decorată de parcă se mărita vreo principesă flori, lumânări mari, mesele ca la nuntă. Irina suspendată de fericire:
Nicule, ai pus chiar albastru și argintiu, ador! Mulțumesc!
Doina îi înmână buchetul și o trage la toaletă cu clasica scuză merge să ne pudrăm nasul.
Coborând scările, dă nas în nas cu domnișoara cu buzele țuguiate, total schimbată: costum sobru, păr strâns, zâmbet larg.
Dumneavoastră aici?! Ce faceți? șoptește Doina, uitând și de rochie și de tot.
Eu lucrez! Fata râde deschis. Firma mea organizează evenimentul. E primul nostru job mare! Noroc cu soțul meu, a stat și el până târziu la decorat că nu mai pot umbla pe scări, am aflat că-s însărcinată! Dumneavoastră aveți copii?
Am două fete, și știu ce-s nopțile albe Aveți grijă și dacă vreți recomandare de medic, vorbiți cu Irina, ea pe el l-a avut la toate cele patru nașteri.
Fata rămâne cu ochii mari:
Patru?! Mamă-mamă, ce noroc pe capul ei!
Doina zâmbește larg, ușoară ca o vară după ploaie, și-i spune Irinei la damă:
Ce stai, fată, toată lumea te-a măritat fără tine! Fugi, petrecerea e pe cale să înceapă!
Toată seara, ridicând paharul pentru ei, Doina și-a dat seama câte lucruri prețioase se pot nărui dintr-o prostie, o presupunere, o bârfă aruncată la nimereală
Mi-a scăpat, așa, o mică eroare spuse Doina, dând pe gât șampania și privind spre soț. La noi, la masă, e dulce sau amar?
Amar, Doino, încă-i amar! Dar cine știe, poate vine și desertul până la urmă!
