Lecție pentru o soție
Nu mai pot! Mihai aruncă lingura deoparte, privindu-și nevasta cu supărare. Se uită la ceea ce era în farfurie și nu-i venea să creadă: tăiței făcuți terci, aproape ca o mămăligă, și câteva chifteluțe ce păreau necoapte. Asta numești tu mâncare? Ce-ai făcut toată ziua, te-ai lipit de telefon?
Cum poți să-mi spui așa ceva? se văită cu patos Anisia, încercând să ascundă telefonul sub masă. Am stat cu Dănuț! E așa năzdrăvan! Totul e de la tine, se vede clar, adăugă ea cu un ton răzbunător, privind cum soțul începe să se înfurie. Îmi este greu, înțelegi? Parcă totul îmi scapă printre degete! Nașterea m-a doborât…
Dănuț are doi ani și jumătate oftă Mihai, încercând să-și păstreze calmul. E timpul să-l dăm la grădiniță, iar tu să revii la serviciu. O să-ți fie mai ușor așa!
De ce să-mi trimit băiatul într-un cuib de boli? sări Anisia. Vrei să ajungem cu toții la spital?
Un copil trebuie educat, dezvoltat, dacă nu știai!
Ne ocupăm de el! Pentru vârsta lui, Dănuț e foarte dezvoltat a spus asta chiar și doamna doctor neurolog când l-a văzut! ținu să-și apere rolul Anisia. Disputa asta se iscase și înainte, iar ea se temea teribil că Mihai chiar va duce copilul la grădiniță. Să se întoarcă la muncă nici nu vroia să audă! În anii de concediu, se obișnuise să petreacă ore întregi pe internet și nu avea niciun chef să renunțe la obiceiul ăsta.
Și cui trebuie să mulțumești pentru asta? Mihai nu se mai putu abține și izbi cu pumnul în masă, iar farfuria sări din loc. Mamei mele! Ea vine și se ocupă de Dănuț! Tu, cât timp, ba dormi, ba ești cu ochii în telefon! Nu puteai să faci măcar curat în casă sau să pregătești o cină ca lumea? De ce trebuie să vin de la lucru și să mănânc așa ceva? privi Mihai cu dezgust spre capodopera culinară.
Nu sunt bucătăreasa ta! Nici menajera ta! Sunt soția ta! Iar tu, ca bărbat, trebuie să-mi oferi o viață frumoasă!
Anisia chiar credea ce zicea. După zeci de ore petrecute la emisiuni tv și pe forumuri pentru femei, ajunsese să vadă altfel relația de familie. Dacă înainte credea naiv că e de datoria ei să aibă grijă de soț, de casă, de copii, acum era convinsă că astea nu sunt treburile unei neveste, ci ale unei servitoare. Și ea se aprecia prea mult ca să se tragă în jos atât.
Deci așa stă treaba? mormăi Mihai printre dinți, ascultând pledoaria ei aprinsă. Eu să lucrez toată ziua și tu să stai cu burta la soare? Așa vrei?
O să mă ocup de dezvoltarea mea personală, răspunse Anisia cu mândrie. O să ajungi să te lauzi cu mine la prieteni: uite ce nevastă deșteaptă am, discută orice subiect!
Așa? Și ce carte ai citit ultima oară? Ce ai învățat nou? Mihai se ridică și făcu câțiva pași spre ea, privindu-și nevasta sever. De ce nu zici nimic? A, ai rămas fără răspuns! Facebook nu e cultură. Iar emisiunile alea unde urlă unii la alții nu te ajută cu nimic. Hai, răspunde sincer: ai de gând să te ocupi de casă și de copil, cum ar face o femeie așezată?
Nu! Ți-am spus, nu-s menajeră…
Anisia izbucni, acuzându-l de toate necazurile: nu aduce destui bani, e un tiran în casă, lipsește mereu… Mihai a ascultat-o fără să clipească și i-a răspuns sec:
Divorț.
Ce? întrebă uimită Anisia, abia pregătită să înceapă o altă tiradă de nemulțumiri.
Divorț, repetă Mihai, calm. O să găsesc o femeie care să fie soție adevărată și mamă pentru Dănuț. Oricum, cu copilul petreci doar două ore pe zi, restul e la bunici. Nu meriți să te numești mamă. Nici soție nu mai ești.
Anisia s-a speriat un pic, dar a ridicat din umeri. Mihai doar voia s-o sperie, s-o facă să se țină de treabă. Cum să divorțeze pe bune? Cum să creadă că băiatul va rămâne la el? Ea era mama, doar asta conta!
Însă Mihai s-a schimbat. Nu-i mai dădea nici atenție, nici bună ziua. Dănuț a plecat cu bunica la mare, iar Anisia le-a dat drumul bucuroasă avea, în sfârșit, liniștea să se joace pe telefon. Dar, după câteva zile, i s-a făcut dor de copil și tot suna pe bunică.
Două săptămâni după ceartă, primi citație la judecată. Mihai chiar a depus actele de divorț. La proces, o aștepta o altă surpriză: mama ei, Mariana, s-a așezat de partea ginerelui.
Cred că Dănuț trebuie să rămână cu tatăl, spuse ferm doamna Mariana, privindu-și fiica dezaprobator. Din păcate, Anisia n-a avut niciodată instinct matern, nu s-a ocupat de copil. Eu cu soacra ei am dus tot greul. Mihai, cu toate că lucrează mult, reușește să se ocupe de copil mai bine decât ea.
Judecătoarea dădea din cap și se uita cu milă la Anisia cea răvășită. Și era firesc: nu avea nimic. Nici casă, nici serviciu, nici o legătură apropiată cu băiatul. Tatăl avea toate șansele la custodie.
Vă rog, mai dați-ne timp de împăcare! Nu ne despărțiți! Dă-mi șansă, Mihai! plângea Anisia. Mă jur că mă schimb. Îmi scot toate prostiile din cap și mă fac o soție exemplară! Ai încredere în mine!
Bine…
***********************
Cu o lună înainte.
Fata mea e de nestăpânit, mi-e rușine, dădea din cap Mariana. Mihai, te înțeleg, la ce-ți mai trebuie o soție ca asta? Stă toată ziua degeaba, nu pune mâna pe nimic, de copil nici vorbă… Dacă vrei să divorțezi, nu te judec. Doar lasă-mă să-l văd pe Dănuț, nu cer altceva.
O iubesc încă pe Anisia, cu toate defectele ei, ofta Mihai. Dar situația a scăpat de sub control. Vreau s-o ajut să se trezească.
Și cum? Știi, am și o idee: depune actele de divorț. Anisia o să se opună, și așa o să aveți trei luni de împăcare. În perioada asta, poate își vine în fire.
**************************
Anisia și-a învățat lecția. În apartament a început din nou să fie ordine, se simțeau arome îmbietoare, iar ea însăși s-a schimbat: a devenit amabilă și atentă, mai ales cu Dănuț, care voia doar să-și aibă mama lângă el, oricât de năzbâtioasă ar fi fost ea…Dar schimbarea n-a venit peste noapte. Zile întregi, Anisia s-a frământat, încercând să găsească un sens nou vieții ei. Într-o dimineață, când casa era tăcută și nici telefonul nu părea să-i mai aline singurătatea, s-a uitat pe fereastră la soare și și-a dat seama că a pierdut lucrurile care contau cu adevărat. Ochii i s-au umplut de lacrimi, dar de data asta nu de milă pentru sine, ci dintr-o străfulgerare de recunoștință: încă mai avea o șansă.
După aceea, cu gesturi simple, a început să repare ceea ce stricase. A găsit rețeta de chifteluțe a bunicii, a făcut ordine prin casă, și a sunat-o pe soacra ei să-și ceară iertare. Încetul cu încetul, a renunțat la emisiuni, a redescoperit cărți și jocuri pentru Dănuț, și, mai presus de toate, și-a privit soțul cu ochi noinu ca pe un adversar, ci ca pe partenerul alături de care voia să lupte pentru familie.
În serile care au urmat, Mihai a observat schimbarea, dar nu a spus nimic. O privea doar cum se apropie de el, cu o timiditate pe care nu i-o mai știa. Într-una din zile, Dănuț s-a întors de la mare cu bunica și a fugit direct în brațele mamei lui. Anisia l-a strâns tare, i-a șoptit cu promisiunea sinceră: Mami nu mai pleacă nicăieri, puiule!
La termenul următor de judecată, judecătoarea a privit familiile și a văzut de data aceasta altceva. În locul certurilor, a găsit o liniște stângace, plină de speranță. Mariana a zâmbit și, pentru prima dată după multă vreme, a spus: Parcă-i altă fată…
Procesul s-a încheiat cu o amânare pe termen nedefinit.
O seară senină, masa e caldă și casa e plină de râsete. Anisia și Mihai, la primul lor vals timid după furtună, cu Dănuț dormind liniștit, simt că povestea lor nu s-a frânt, ci abia acum începe cu adevărat.
Pentru prima dată, Anisia a înțeles: viața nu se trăiește cu ochii în ecran, ci cu inima în mâinile celor dragi. Iar lecția ei a devenit, fără să își dea seama, o lecție pentru noi toți.
