Într-un mic apartament din Chișinău locuiește o bătrânică pe nume Stela. După ce a suferit un infarct, fiul ei, Vlad, i-a făcut cadou o cățelușă minusculă, scumpă și delicată, ca să îi fie sprijin sufletesc și să îi abată gândurile de la supărări. Și chiar a ajutat!
Bătrâna să spunem sincer, era deja trecută de o vârstă s-a pus pe picioare, a început să se simtă mai bine. Mergea la plimbare împreună cu Steluța, căci așa și-a numit micuța prietenă patrupedă, atât de mică, de parcă era un pui de furnică! O purta fie pe o lesă subțire, fie într-o gentuță anume, la piept. Cățelușa era jucăușă, blândă, ascultătoare, se lipea cu dragoste de ea.
Într-o după-amiază, Stela iese cu Steluța la plimbare pe aleile din sectorul Râșcani. Se oprește o mașină scumpă pe lângă ele. Din ea, un băiat și o domnișoară se uită curioși la Steluța, rugând-o pe bătrână să îi dea voie să o mângâie. Stela nu voia să lase străini la cățelușă, dar nu a știut cum să refuze. Se apropie de geamul mașinii, iar fata apucă repede cățelușa, băiatul accelerează și dispar în viteză.
Bătrâna a încercat să alerge după ei, strigând și plângând, dar a căzut și s-a lovit grav, pierzându-și cunoștința. Vecinii au chemat repede ambulanța, care o duce la spital. Când Vlad vine la ea, o găsește slabă, cu buzele vineții, șoptind abia auzit numele Steluței. Plângea încetișor și suspina Steluța.
Vlad, cu ajutorul vecinilor ce memorasera numărul mașinii și bănuiau pe unde veneau tinerii, începe să-i caute. Prieteni de familie, polițiști, au dat de urma proprietarului locuiește într-o casă luxoasă la marginea orașului, nu duce lipsă de nimic, bașca și mașina era cu adevărat scumpă și ușor de recunoscut.
Vlad merge direct la ei acasă. Nu se știe exact cum, dar reușește să deschidă ușa și își vede cățelușa. Săraca Steluța era foarte bolnavă nu mâncase și nu băuse nimic din clipa răpirii, doar plângea cu jale până și-a pierdut glasul, ghemuindu-se speriată.
Vlad o ia pe Steluța cu el, nu mai contează cum. Oricum, hoții se cam săturaseră de micuțul animal ei voiau veselie, distracție, nu o făptură bolnavă și nefericită, care doar le murdărește casa.
Din fericire, bătrânica s-a făcut bine. Și Steluța și-a revenit. Acum se plimbă pline de grijă, evită străinii, iar Steluța, la orice mișcare, fuge imediat în gentuță.
Totul s-a terminat cu bine. Dar mă gândesc la un lucru: nu-i bine să furi fericirea altuia. Nici dragostea, fie ea cât de mică. Poate că tocmai asta, un mic colț de bucurie, îl ține viu pe un om: o ființă dragă, o Dacie veche, o grădină de trei ari sau un premiu anonim la un concurs mărunt…
Tocmai acel ceva minuscul, invizibil pentru alții, e combustibilul sufletului. Și nu-ți va aduce fericire ceea ce ai smuls cu forța, chiar și un cățel de buzunar. Se poate ucide un om pentru un fleac căruia doar el îi știe rostul. Dar și sufletul, spun bătrânii, nu cântărește mai mult de câteva grame. În el e însă toată viața omului.
