Tanti Mioara, mă ajuți, te rog, cu aritmetica? șopti timid școlarul Andrei, privind-o speranțos pe prietena tatălui său. Mâine am test și tata nu ajunge acasă decât seara.
Copile, n-am timp acum răspunse fata, țintuită cu privirea în laptop. Nunta e peste două săptămâni, iar atâtea treburi au rămas nefăcute! Nu vrei să avem o nuntă de poveste, eu și tatăl tău?
Sigur… răspunse Andrei, confuz și dezamăgit, îndreptându-se spre camera lui. Pe Mioara nici nu o putea suferi, însă tăticul era fericit. Pentru fericirea lui, trebuia să rabde.
Mama lui Andrei era foarte bolnavă și nu se mai putea ocupa deloc de educația băiatului.
Un copil de opt ani n-ar trebui să vadă chinurile unei mame! Spunea asta Ion, tatăl lui Andrei, când îl luă pe micuț la el. Logodnica sa nu era deloc încântată de situație, dar a ales tăcerea. Să se certe cu bărbatul exact înainte de nuntă? Ce idee proastă!
Mioara poza în fața lui Ion într-o femeie grijulie, plină de înțelegere și compasiune. Doar când el era de față! Dar pe cât de repede pleca Ion la muncă, pe atât de repede începea ignorarea lui Andrei. Copilul altuia nu-i trebuia.
Cu două zile înainte de nuntă, calculatorul lui Ion s-a stricat, așa că a folosit laptopul Mioarei. Voia să trimită un email important prin browser dar, nu știu ce l-a făcut, dar s-a uitat în istoricul navigărilor.
Privirea i s-a încruntat tot mai tare cu fiecare secundă. A închis capacul laptopului cu un gest nervos și s-a dus direct în sufragerie, unde logodnica se uita la seriale.
Ce-i cu prostiile astea despre plasarea fiului meu la orfelinat? abia stăpânindu-și furia a întrebat Ion.
Despre ce vorbești? Mioara s-a încruntat. Ai zis că intri doar să trimiți un mail. Ai umblat peste tot, nu ți-e rușine?
Îți cer doar să răspunzi vocea lui era tăioasă. Cine ți-a dat dreptul să decizi soarta copilului meu?
Tocmai, că-i un copil străin! aruncă Mioara telecomanda. Noi o să avem copiii noștri, împreună. Andrei doar stă în cale. Abia se târăște la școală, nici măcar note bune nu are. Ce exemplu va fi el pentru copiii noștri?
Copilul e în șoc! Mama, pe moarte, smuls din universul lui! Îi e greu, iar tu în loc să-l ajuți, îți faci planuri cum să scapi de el! izbucni Ion, strigând din tot sufletul. Slavă Domnului, Andrei e la școală.
Nu țipa la mine! se răsti Mioara. Nu sunt obligată să cresc copilul altuia. Să-l ia bunica lui, dacă nu-ți convine soluția mea.
Și când aveai de gând să-mi vorbești despre planul tău genial? După o săptămână de la nuntă? După o lună?
Peste câteva zile recunoscu Mioara, fără urmă de rușine. De ce să mai trag de timp? Oricum am vorbit cu cineva la Protecția Copilului, să ne ajute rapid cu actele. O să-i fie mai bine acolo.
Ține minte bine: eu nu-mi las niciodată copilul. Îl iubesc enorm. Pentru mine, Andrei e mai de preț ca orice pe lume.
Și eu? Mioara s-a ridicat furioasă. Pe mine nu mă iubești? Alegi între mine și el?
Pe el, fără niciun regret. O femeie mai găsesc, copil am doar unul.
O femeie, găsești? Cine o să se mai uite la tine? Crezi că alta ar putea iubi copilul altuia? Ce glumă bună! Nimeni nu vrea copil străin!
Ai o oră să-ți strângi toate lucrurile din apartament. Poți să-ți iei și toate cadourile, nu-mi pare rău. Ion și-a pus geaca și, ajuns la ușă, a șoptit: Nu te mai întorci. Nu te-am iubit niciodată așa cum ai sperat. Voiau o mamă adevărată pentru Andrei, nimic mai mult.
Stai, Ioane… Cum rămâne cu nunta? a bâiguit Mioara, crezând că se va întoarce plin de scuze. Dar Ion deschisese ușa hotărât.
Chiar n-ai priceput? Nu va exista nicio nuntă. Am ales, iar alegerea mea nu te include. Fă-ți bagajele. Dacă mă întorc și încă ești aici, nu mai am niciun chef de politețuri.
Ușa s-a trântit în urma femeii, lăsând-o singură. Mioara s-a prăbușit pe canapea, derutată, nevenindu-i să creadă că trebuie să plece din apartamentul pe care deja îl socotea al ei.
Telefonul a sunat. Mioara a sărit și a mers zâmbind spre ușă. Că doar Ion glumea, n-o să o lase niciodată…
Colet pentru dumneavoastră spuse curierul vesel. Semnați aici.
Drept răzbunare, Mioara aproape a rupt pixul semnând. Băiatul o privi ciudat și a plecat rapid, luând hârtiile.
În cutie, batjocoritor și lucind alb imaculat, se afla rochia de mireasă scumpă. Mioara a trântit cu ciudă rochia pe podea, călcând-o furioasă – din mândrie a făcut din ea o cârpă.
Smulgând telefonul, a sunat-o pe prietena ei și a scos o valiză din debara.
Ce e? se auzi de la celălalt capăt o voce posomorâtă. Nici tu nu dormi, nici pe altcineva nu lași. Ce, te-a cuprins panica de nuntă? sună ironic prietena.
Nu va mai fi nicio nuntă! scuipă Mioara și trecu telefonul pe speaker. Îmi fac bagajele. Poți veni să mă iei?
Ce s-a întâmplat? prietena deveni brusc serioasă. Te-a supărat?
Și încă cum! izbucni Mioara și povesti totul. Prietena tăcea. Alo, ai adormit?
Chiar te gândeai serios să scapi de copil?
De ce aș vrea să am grijă de el? răspunse Mioara cu dispreț. Mai bine făceam unul al meu.
Să știi că nu te înțeleg. Și nici nu vreau. Nu știam că poți fi așa.
Și ce-mi pasă mie ce crezi tu? bufnise Mioara, chinuindu-se să închidă valiza. Deci, vii?!
Nu. Sună pe altcineva. răspunse rece prietena.
Treaba ta, cheam un taxi…
***********************************************
Ion l-a luat pe Andrei de la școală și au mers împreună în parcul central din Chișinău, să dea de mâncare la porumbei. Copilul s-a bucurat mult de timpul petrecut cu tatăl lui, însă la un moment dat întrebă:
Tati, nu trebuie să o ajuți pe tanti Mioara cu pregătirile de nuntă? vocea i-a tremurat. Se temea că Ion va zice da, trebuind să plece iar acasă…
Nu, fiule răspunse Ion blând, surprinzându-l pe băiat. Nunta nu mai are loc. Îți va părea rău dacă Mioara nu se va muta cu noi? întrebă cu grijă. Poate băiatul suferă după despărțire.
Nu, tăticule, deloc! ochii băiatului sclipeau de fericire. Nu mi-a plăcut niciodată de ea. N-avea nevoie de mine.
Lasă, dragul meu Ion l-a strâns tare la piept. Vom fi noi doi de-acum. Și sunt sigur că va veni timpul să găsim și o femeie care să te iubească pe tine ca pe copilul ei…
