Nu-ți fă griji, Andrei! Nu fi trist! Cel puțin ai întâmpinat Anul Nou ca un șef!
Iată-l pe orașul natal. Andrei a coborât de pe peron, a pășit pe piața din fața gării și s-a îndreptat spre stația de autobuz. N-a anunțat pe soția lui că va veni în ziua asta.
Starea lui Andrei nu era prea bună, căci tocmai avusese o discuție neplăcută cu Ancuța. Soția arunca din nou în el vina, se plângea, îl acuză că e un egoist indiferent.
De ce indiferent? A încercat să îi ureze La mulți ani! de Anul Nou, iar ea a închis telefonul. S-a supărat!
A încercat să o sune trei zile la rând, dar ea nu ridica receptorul. Atunci și el s-a supărat și a renunțat la apeluri.
Și, apropo, nici măcar nu a îndrăgit să le ureze La mulți ani! părinților și surorii, spre a nu mai vorbi nici despre el. Acum va spune totul la ușa ei.
Nu e doar de vina ei; și ea are cusururi, așa că să răspundă! Cum se spune? Cel mai bun scut e atacul.
Andrei s-a încurajat și a intrat în bloc cu un aer de luptător.
Apartamentul l-a întâmpinat în tăcere.
Hei! Cine e viu aici? Ancuța, am venit! a strigat Andrei, dar nu a primit niciun răspuns.
A privit în bucătărie nu era soția, apoi în camera 1 goală, apoi în camera 2 același lucru. Dar ochilor i s-au ivit schimbări: lângă perete nu mai era pătuțul copilului, comoda cu masa de schimbat și căruciorul pe care le primiseră de la părinții Anei dispăruseră.
Andrei s-a grăbit la dulap jumătatea unde obișnuiau să stea hainele Anei era tot goală.
A înnebunit? M-a lăsat? gândea Andrei.
A sunat la soacră, dar n-a răspuns. A încercat să sune la Cătălina, prietena Anei. Tot tăcere. În cele din urmă a reușit să-l contacteze pe Mihai, soțul Cătălinei.
Mishu, salut! Dă-mi telefonul Cătălinei, nu reușesc să o prind, a cerut el.
Cătălina e cu copilul în sat am petrecut noi Anul Nou acolo. La semnal e greu.
Am venit ieri, că azi aveam schimbul. Ei încă se odihnesc, a răspuns Mihai. De ce vrei pe Cătălina?
Mă gândeam că poate știe unde e Ancuța mea. Am venit de la părinți, dar ea nu e acasă. Și tot ce am cumpărat pentru copil nu e prin casă, a explicat Andrei.
E clar că soția ta era pe cale să devină mamă. Tu ai plecat în vacanță și ai lăsat-o singură acasă? a exclamat Mihai.
Ea nu a vrut să meargă. Au dat termenul 1011 ianuarie. Aveam timp să ajungem.
Felicitări, Șarpele, ai ajuns la un stâlp, a zis un prieten cu un zâmbet larg.
De ce? a întrebat Andrei.
Pentru că probabil ești deja divorțat. Prostule! Sună la spital, probabil e acolo, i-a sugerat Mihai.
Zece zile în urmă.
Nu înțeleg, Andrei, spunea pe telefon mama lui, de ce trebuie să stai acasă de sărbători? Ancuța nu vrea să plece, tu vei veni singur. Termenul ei e în două săptămâni, vei avea timp să te întorci.
Mai mult, întreaga familie se va strânge: mătușa Vira și unchiul Sergiu vin, Nadia cu Victor, Oana cu Pavel. Și eu cu tatăl și Vasile cu Gabi.
Vasile a rezervat pentru noi camere la un hotel de lângă pădure patru nopți, de la 30 decembrie până pe 2 ianuarie.
30 decembrie, la restaurant va fi un bal cu artiști invitați. Am plătit eu, apoi îmi returnezi. Vei sta la noi până la Crăciun, iar pe 8 vei pleca. Vei ajunge la termenul ei.
Ancuța nu voia să plece:
Andrei, pot fi luată în orice moment. Imagineazăți: toată lumea se distrează, iar eu, brusc, am începe travaliul. Hotelul de la sat, va ajunge ambulanța?
Nu, nu plec nicăieri.
Mama spune că acum femeile își măsoară poziția prin boală, iar venirea copilului printr-un miracol. Nea adus pe trei pe lume și aproape nu a stat în concediu, totul a reușit.
Desigur, Andrei știa că Ancuța are un gram de adevăr. Dar își imagina cum ar fi plictisit în noaptea de Revelion, doar el și soția la o masă modestă Ancuța deja nu plănuia să gătească nimic special. Un sentiment de melancolie la cuprins.
Între timp, toată familia ar fi dansat și cântat în restaurant, sub lumini și muzică, în timp ce el pleca singur.
La hotelul din pădure era cu adevărat veselie. Undeva la jumătatea primei ore, când deja era NewYear, Andrei a ieșit din sala de bal în hol, să sune la Ancuță, dar nu a primit răspuns.
Bine, te superi, și, totuși, e vina ta. Ar fi putut fi și ea aici, să se distreze cu toți, a gândit Andrei.
A doua zi, mama ia aruncat o nouă supărare la ginere:
Ancuța nici măcar nu te-a sunat să ne ureze La mulți ani! cu tatăl. E supărată! Ai lăsat-o să se destrame, fiule.
Nu înțelege ce înseamnă o familie adevărată. Noi suntem toți împreună, iar ea singură. Să stea și să se gândească.
În noaptea de Anul Nou, Ancuța nu era cu ei. Dacă își aducea aminte pe cineva, era pe Andrei, nu pe socri și pe marea lor familie.
Părinții ei, aflând că fiica a rămas singură de sărbători, au chemat-o la ei. Nu aveau planuri pentru un ospăț mare.
Fratele Anei locuia în capitală, lucra la o uzină în funcţiune continuă, și nu avea concediu de sărbători, așa că părinții se pregăteau să întâmpine Anul Nou în doi.
Pe 30 decembrie, la ora nouă, Ancuța și mama ei așezau masa, când, dintrodată, Ancuța a căzut în criză.
Au sunat la ambulanță. Mama a pornit cu Ancuța, iar tatăl a ajuns imediat după cu mașina lui.
Așa a întâmpinat Ancuța Anul Nou în spital, iar părinții ei erau în holul de așteptare. Ancuța a devenit mamă
Andrei a decis să urmeze sfatul prietenului și a sunat la spital.
Colțul de copil? Ieri a fost externată, isa răspuns la ghișeu.
Cum a fost externată? a exclamat Andrei. Deja e copil?
Da. În prima zi a lui ianuarie, la ora 00:30.
Cine a luat-o de acolo? a întrebat el.
Un tânăr, nu ținem evidența în registru, a răspuns secretarul.
Andrei a înțeles că doar părinții puteau să o ia, deci acum și copilul erau la ei.
A cumpărat un buchet de trandafiri și a plecat spre casa lor.
Ușa a deschis socrul.
Vorbește, te ascult.
Bună ziua, am venit să vorbesc cu Ancuța, a spus Andrei.
De ce? a întrebat tatăl Anei.
Eu sunt soțul ei, a răspuns ginerele.
Ancuța! a strigat socrul din hol. Un bărbat a intrat și spune că e soțul tău. Vrei să vorbești cu el?
Nu, lasăl să plece, a răspuns Ancuța din adâncul apartamentului.
Socrul a flutură mâinile:
Nu vrea. La revedere, tânărule! și a închis ușa.
Andrei a așteptat câteva clipe și a sunat din nou.
De data asta, a deschis soacra o femeie înaltă, robustă, vocea ei răsună. Întradevăr, Andrei o privea cu oarecare teamă.
Nu ai înțeles nimic? a întrebat ea.
Lăsați-mă să intru, a început curajos Andrei. Am dreptul
Nu a terminat propoziția. Femeia ia smuls buchetul din mâini și la izbit în piept de câteva ori.
Pentru ce ai dreptul, avocatul îți va spune curând! Și nu mai suna, că nepotul meu doarme, a exclamat ea, aruncând buchetul la picioarele lui și închizând ușa.
Andrei sa îndreptat spre casă. Pe drum își freca fața cu mâinile trandafirii erau frumoși, dar cu spini.
Ajuns acasă, a sunat pe mamă.
Îți poți imagina, nici măcar nu mau lăsat în apartament, nu mau lăsat să-l văd pe băiat.
Nu te îngrijora, Andrei. Ancuța se va întoarce și va reveni cu copilul în brațe. Unde va merge cu copilul? Nu o suna și nu-i trimit bani.
Să-i hrănească părinții, dacă sunt înțelepți. Să treacă săptămânadouă și ea va veni acasă. Și acum dormi. Mâine ai muncă.
Așa a făcut: a mâncat pelmeni de la magazin și sa culcat.
A dormit liniștit, neștiind că acea apartament era ultima oară în care avea să petreacă noaptea.
A doua zi, când a venit de la serviciu, toate lucrurile lui erau strânse în cutii și saci negri pe scară.
A sunat. Ușa ia deschis soacra, proprietara apartamentului cu două camere în care locuiau Andrei și Ancuța.
Ce, dragă ginere? Țise amintește adresa căminului tău, să îți aduci bagajele? Ce rămâne aici, curățătorul le va arunca mâine!
Andrei a trebuit să se mute la căminul studențesc.
Au fost despărțiți prin hotărâre de judecată. Andrei sa săturat de cămin și voia să închirieze un apartament, dar când a primit salariul, din care sau scăzut pensia alimentară și încă cinci mii de lei pentru întreținerea fostei soții, a înțeles că rămâne puține.
Fii mai econom, Andrei! Mai trebuie să strângi și pentru apartamentul tău, ia sfătuit Mihai. Nu-ți face griji, Andrei! Nu fi supărat! Cel puțin ai întâmpinat Anul Nou ca un șef!
Ancuța a locuit trei ani la părinții ei, care o ajutau cu micuțul Ștefan, iar apartamentul era închiriat.
Când Ancuța a reînceput să lucreze, sa mutat din nou cu Ștefan în apartamentul propriu. După renovare, nu mai rămânea niciun semn al lui Andrei și al familiei sale.
Ce părere ai despre gestul lui Andrei? Scrieți gândurile în comentarii, dă likeuri.
Prieteni, dacă doriţi să citiţi și alte poveşti ale noastre, lăsaţi un comentariu și nu uitaţi de likeuri. E încurajarea ce ne face să scriem mai departe.
