Nu scormoni trecutul
Se gândește adesea Teodora la viața ei, mai ales de când a trecut pragul de jumătate de secol. N-ar putea să spună cu mâna pe inimă că a fost fericită în căsnicie, și totul din cauza lui Sorin. Cică s-au luat din dragoste la tinerețe și chiar se iubeau, ca doi porumbei în luna mai. Dar când s-au schimbat lucrurile la Sorin, ea nici n-a simțit cum i-a scăpat momentul printre degete.
Locuiau în satul de lângă Chișinău, în casa soacrei, Maria. Teodora se străduia să fie liniște-n casă, nu să bată toba scandalului, și-și respecta soacra, care îi întorcea căldura. Mama Teodorei stătea într-un sat vecin, cu fratele ei mai mic mereu bolnavă, dar nu se plângea.
– Maria, cum te înțelegi cu nora, Teo? – se interesau babele prin sat, fie că era la fântână, la magazinul mixt sau pe drum cu capra.
– De-ale Teodorei nu am ce zice, gospodină, respectuoasă, harnică și nu mi-a refuzat niciodată ajutorul! răspundea Maria de fiecare dată.
– Ei, lasă poveștile! Soacra nu laudă niciodată nora, nu credem povestea asta bombăneau vecinele.
– Credeți ce vreți! se dădea Maria plecată.
Teodora a adus pe lume o fetiță, Iustina toți au fost în al nouălea cer.
– Teo, Iustina e copie fidelă cu mine! soacra își vedea trăsăturile în nepoată, iar nora râdea, ei puțin îi păsa pe cine seamănă fata.
Când Iustina a făcut trei ani, Teo a născut și-un băiat, Alexandru iarăși vânzoleală prin casă. Sorin lucra la oraș, Teodora cu copiii acasă, iar Maria era stâlpul de sprijin. O duceau mai bine ca alții din sat, cu liniște și fără scandaluri. Sorin nu umbla prin crâșme, ca restul bărbaților, care veneau târâți acasă de neveste cu sudalme și plânsete.
Pe când era însărcinată cu al treilea copil, a aflat că Sorin o trădează. În sat, nici dacă-ți ascunzi pălăria nu rămâne ceva secret. S-a zvonit repede cum că și-o face cu Vasilica-văduva. Vecina, Lenuța, n-a stat pe gânduri, a venit țintă la Teo.
– Teo, tu porți al treilea copil al lui Sorin, iar el și a zis-o pe șleau umblă hăbăuc după alte femei!
– Lenuța, mă mir! Eu nu am văzut nimic suspect la el a rămas Teodora surprinsă.
– Păi când să vezi? Ești cu copiii, cu casa-n cap, cu soacră, ce să mai vezi? Satul știe, Vasilica nu se ascunde, ba chiar face haz pe tema asta!
Teodora s-a întristat, iar Maria știa de mult, dar n-a zis nimic. Îi era milă de noră. A tras de urechi pe Sorin, dar ăsta cu o mină de băiat cuminte se făcea că nu-i nimic:
– Mamă, nu da crezare la ce zic babele, ele și la câini din sat fac din țânțar armăsar!
Într-o zi vine alergând Lenuța:
– Teo, Sorin al tău a intrat acum în curtea Vasilicăi! Mă întorceam de la magazin, am văzut cu ochii mei. Ce să faci, să rămâi singură cu trei copii? Du-te și fă-o de râs pe Vasilica că tu ești gravidă, Sorin nu ridică mâna la tine!
Dar Teodora știa că n-are stofă de harțag, nici nu i-ar fi stat bine, Vasilica era vânjoasă, îi murise bărbatul băgat sub apă la Nistru de bețiv ce era, deci scandalurile îi erau hrană. Totuși, Teodora s-a hotărât:
– Mă duc să-l privesc pe Sorin drept în ochi, să văd câte parale face. Oricum nu o să recunoască nici în ruptul capului, o să zică că-s vorbele satului i-a zis soacrei, care a încercat s-o oprească.
– Teo, nu te du cu burta-n față, ai grijă de tine…
Era spre toamnă târzie, noaptea căzu pe nepusă masă. A bătut în geam la Vasilica, dar ea din spatele ușii țipă:
– Ce bați la ușă, ai încurcat casa sau ce vrei?
– Deschide, știu că e Sorin la tine, m-au spus oamenii satului! strigă Teodora.
– Da și ai să vezi? Du-te acasă să nu faci de râs, nu am timp de prostii Vasilica chicotea.
După ce a mai pășit de două ori pe aceeași loc, a plecat acasă cu sufletul strâns. Sorin s-a întors după miezul nopții, aburit de vin. Nu bea des, dar când o făcea, era cu patos. Teodora nu dormea.
– Unde ai fost? Știu că stai pe la Vasilica, ați băut împreună. Am fost, nu mi-a deschis îi spune, recunoscând ce și cât știe.
– De unde ai scos prostia asta? Am băut cu Gheorghe șchiopul, s-a lungit povestea la o vodcă, nu am realizat cât s-a făcut ora.
Teodora nu l-a crezut, dar n-a făcut scandal. Nici firea nu i-o permitea. Știa zicala: Cine nu-i prins, nu-i vinovat. Dar noaptea nu a dormit. Gânduri:
– Unde să mă duc cu copiii, cu al treilea pe drum? Mama-i bolnavă, fratele cu familia lui, copii mulți și acolo. Unde să ne înghesuim și noi?
Mama mereu o îndemna la răbdare:
– Fata mea, din moment ce-ai făcut copii, rabdă. Nici mie nu mi-a fost ușor cu tata-tău, știi cum ne fugărea pe la vecini! Dar am răbdat. Dumnezeu l-a chemat la el când a fost timpul. Tu măcar nu ai un bețiv și nu stai cu frică Așa e destinul femeii: răbda.
Nu era Teodora de acord întru totul, dar știa că n-are unde pleca. Și Maria mereu o liniștea:
– Teo, nu pleci nicăieri! O să-l îndoim noi pe Sorin, îl ținem strâns între casa și familie.
A treia oară a fost fată, Ancuța. S-a născut plăpândă, se vede că emoțiile nu i-au priit mamei. Dar cu timpul s-au liniștit apele, iar Maria se ocupa de nepoată ca de ochii din cap.
– Teo, știi vestea? vine Lenuța, vestitoare de toate necazurile satului. Vasilica l-a primit în casă pe Mihai, l-au dat afară nevasta lui.
– Dumnezeu cu ea răspunde Teodora, dar în suflet se bucură: măcar nu-i mai respiră Sorin în ceafă.
Și cum satul are nevoie de șocuri, peste o lună îi spune Lenuța:
– Mihai a părăsit-o pe Vasilica, s-a întors la nevasta lui. Vasilica iar e singură, să nu-ți lase Sorin mintea la ea… Ține-l aproape, nu te lăsa!
Viața mergea mai departe. Maria era fericită, atmosfera se liniștise, dar Sorin un drăcușor îl ținea mereu pe drumuri. Maria se întâlnește cu prietena ei, Aglaia:
– Maria, în cine s-o fi născut Sorin al tău? Teodora e bună și frumoasă, chiar o lauzi, ce-i mai trebuie?
– Aglaia, ce să spun, iar Sorin hoinărește?
– Și încă cum! În sat toată lumea știe. Oare ce să mai vrea, că trăiește ca-n sânul lui Dumnezeu – mâncare, haine curate, nimic nu îi lipsește. Aleargă la Vera din cantină, divorțată…
Maria nu i-a spus nimic Teodorei, îl certa pe Sorin pe ascuns, dar n-ai cu cine. Cămașa nu ține pumnul în pumnă. Soția a aflat totul, n-a durat mult tot Lenuța a informat-o. Lacrimi, rugăminți, dar Sorin tot pe drumuri. Nu vroia să plece de acasă, era comod: soție, copii, mama, casă pusă la punct, iar pe lângă aventuri.
Maria îi mustra deschis, încerca să-i bage mințile-n cap, dar Sorin zbiera să nu-i bage nasul unde nu-i fiartă borșul:
– Mamă, muncesc pentru familie, aduc bani, iar voi mă acuzați. Voi credeți poveștile bârfitoarelor!
Timpul a trecut. Copiii s-au făcut mari. Iustina s-a măritat la raion, a făcut colegiul acolo, s-a stabilit cu soțul. Alexandru a terminat facultatea la oraș, și-a găsit și el soție moldoveancă.
Ancuța abia încheia liceul, vrea și ea la oraș. Sorin s-a domolit, nu mai bate drumurile, nu-l mai țin picioarele, tot zace pe divan, cu genunchii scârțâind de parcă ar fi de lemn. Nu mai atinge paharul deloc, și nici înainte nu era mare amator.
– Teo, iar simt inima strânsă, parcă se afundă în spate se jelea, apoi iar: Teo, mă dor genunchii, ce să însemne? Articulațiile cred Să merg la medic la raion!
Lui Teodora nu-i mai este milă de Sorin. Sufletul i-a devenit bordură atâtea lacrimi și dezamăgiri până s-a cumințit soțul.
– Sănătatea nu-l mai ține, de-aia stă acasă și se plânge își zicea în gând. Să se plângă la amante, nu la mine. Să-l oblojească ele!
Maria a trecut la cele veșnice, au pus cruce lângă soțul ei. În casa lui Sorin și Teodora domnea acum liniștea. Mai vin din când în când copiii și nepoții, și atunci iarăși e veselie. Sorin se plânge că nu-l tratează nimeni, ba chiar o acuză pe nevastă că-l ignoră. Iustina îi aduce medicamente, îi stă în preajmă, ba îi zice și Teodorei:
– Mamă, nu te mai rățoi la tata, chiar e bolnav! pe Teodora o înțeapă, fata ține cu tatăl.
– Să știi, Iustina, că singur e vinovat, așa viață a dus! La necaz vine să fie alintat. Nici eu nu mai sunt întreagă, am pierdut sănătatea și lacrimile pentru el! se justifică Teodora.
Alexandru îl încurajează pe Sorin, se vede că e băiat.
Copiii parcă nu pricep durerile mamei, când le povestește că din cauza tatălui ei a suferit mult și a tăcut pentru ei. Vrând-nevrând, mama a răbdat. Dar ce răspuns a primit?
– Mamă, nu scormoni trecutul, nu-l bate pe tata! îi zice Iustina, iar Alexandru îi ține isonul.
– Ce-a fost, a trecut! o mângâie fiul pe umăr.
Deși o doare pe Teodora că odraslele țin cu tatăl lor, îi înțelege. Asta-i viața, n-ai ce-i face.
Mulțumesc că ai citit, că ai dat un gând bun, și noroc în viață să ai!
